Tricolora a avansat printre primele 16 jucătoare în competiția cu o concurență acerbă, printr-o victorie de moral. Bernadette Szocs (16 mondial) a învins-o pe Suh Hyo Won (Coreea de Sud, #21 mondial), prima victorie a sportivei noastre, la a cincea întâlnire între cele două la masa de joc.
În fața apărătoarei, Bernadette Szocs și-a construit jocul cu atenție și a accelerat la momentul potrivit de-a lungul schimburilor, iar jocul superior i-a adus un avans de două seturi. Sportiva asiatică a reușit să pună în dreptul său setul al treilea, iar ultima parte a meciului a fost echilibrată. Tricolora a rămas stâpănă pe situație și a continuat prestația bună de la masa de joc, pentru 3-1 (11-8, 11-6, 8-11, 12-10).
La final, Bernadette Szocs a oferit o primă reacție: „Am fost entuziasmată să vin din nou în Frankfurt, pentru că la ediția trecută am avut o prestație bună aici, iar de această dată vreau să pot performa și mai bine. Când am auzit că va fi WTT Champions aici, în Frankfurt, am fost fericită, pentru că am jucat bine aici și am așteptări mari”, a declarat componenta lotului național.
🔜 În runda următoare din Germania, Bernadette Szocs o va întâlni pe Chen Xingtong (China), a patra favorită de pe tabloul feminin.
Program și rezultate, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/4hyYFft