Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs (foto), a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că organizaţia a lansat o pagină web pe care se pot înscrie voluntari din ţările Uniunii Europene care doresc să participe la adunarea semnăturilor de susţinere a iniţiativei cetăţeneşti la nivel european privind autodeterminarea minorităţilor.
Acesta a spus că deşi pagina web a fost deschisă în urmă cu o zi, pe aceasta s-au înscris deja peste 50 de voluntari, majoritatea din Ungaria şi România, dar şi din Suedia, Marea Britanie şi Spania. ‘De la 1 aprilie se aplică Regulamentul 211 al Uniunii Europene privind iniţiativa cetăţenească de nivel european. Practic, primul pas ar fi înaintarea propunerii Comisiei Europene şi după înregistrarea iniţiativei poate fi începută strângerea semnăturilor din cel puţin 7 state ale UE (…) Evenimentul nou este lansarea organizării strângerii voluntarilor pe internet. Am deschis o pagină web la adresa www.nationalregions.eu unde se pot înscrie toţi cei care vor să ne ajute’, a spus Izsak.
Liderul CNS şi-a exprimat speranţa ca în următoarele luni să poată fi adunaţi suficienţi voluntari pentru ca în cursul lunii septembrie iniţiativa să poată fi înregistrată la Comisia Europeană. Izsak a spus că iniţiativa se referă la protecţia acelor regiuni europene care se caracterizează prin tradiţii, limbii şi cultură aparte, care le disting de regiunile înconjurătoare şi că ‘această iniţiativă se extinde la acele regiuni care sunt locuite de aceste colectivităţi pe care literatura anglo-saxonă le numeşte naţiuni substatale’. El a precizat că cele 1 milion de semnături din cel puţin şapte state ale Uniunii Europene trebuie adunate în termen de un an de la înregistrarea iniţiativei la Comisia Europeană. ‘Nu există o hotărâre în această privinţă dar sunt păreri că e bine să ţintim cel puţin 9 state, ca din 7 să avem în mod sigur. Este posibil să mergem pe ideea să încercăm din 9 sau 10 state: România, Slovacia, Ungaria, Italia, Spania, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Franţa. Din România, numărul minim este de 24.000, dar sper să strângem cel puţin 200.000, 200-300.000. dacă adunăm aceste numere minimale nu se ajunge, e departe de 1 milion. Nu e suficient ca din 7 ţări să facem faţă baremului minim. Ţara în care nu se atinge pragul nu se ia în considerare’, a precizat acesta.
AGERPRES