Datorită măsurilor eficiente, Ungaria are un avans de un an şi jumătate faţă de procesele economice mondiale în ceea ce priveşte relansarea după criza creată de pandemia de coronavirus, a declarat, joi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, se arată în comunicatul ministerului.
Potrivit documentului, la conferinţa de presă unde a fost
anunţată investiţia companiei General Electric (GE), Péter
Szijjártó a anunţat că, până la sfârşitul anului, colosul american
va crea 100 de noi locuri de muncă în oraşul Veresegyház, cu o
investiţie de 10 miliarde de forinţi (27,89 milioane euro), unde se
produc şi se renovează componente ale turbinelor industriale cu gaz.
În discursul său, politicianul a anunţat că, potrivit
experţilor, economia mondială va atinge din nou, până la sfârşitul
anului 2022, performanţa de dinaintea pandemiei, însă în Ungaria
acest obiectiv a fost deja atins în acest an, la sfârşitul celui
de-al doilea trimestru.
Acest lucru se datorează parţial faptului că, în timp ce 114
milioane de persoane au ajuns şomeri la nivel global, în Ungaria
lucrează acum mai multe persoane decât au lucrat de la schimbarea
regimului socialist încoace, deoarece, în timpul crizei, companiile
au continuat să îşi extindă capacităţile. Pe de altă parte, prin
campania de vaccinare, Ungaria a reuşit să câştige un avans de
aproximativ două luni faţă de celelalte ţări din UE, a afirmat
şeful diplomaţiei ungare.
Péter Szijjártó a subliniat că, pe durata pandemiei, 22 de
companii americane au investit în Ungaria în valoare de aproximativ
42 de miliarde de forinţi (117,19 milioane euro), la care Guvernul
ungar a mai contribuit cu 16 miliarde de forinţi (44,63 milioane
euro) asigurând astfel protecţia a peste 14 000 de locuri de muncă.
“Faptul că economia ungară are cea mai rapidă creştere din UE
se datorează şi companiilor americane care au avut un rol
semnificativ”, a declarat politicianul.
Acesta a mai afirmat că, în Ungaria, 1 200 de companii
americane asigură locuri de muncă pentru aproximativ 106 000 de
persoane. Şi pe baza feedback-ului, aceste companii apreciază
“deciziile reale de politici economice” şi impozitele cele mai mici
din Europa, a adăugat Szijjártó.
În acest context, politicianul a subliniat că, în discuţiile
din ziua precedentă pe care le-a avut la Paris, s-a ajuns la un
compromis cu privire la impozitul minim pe profit la nivel global,
în aşa fel încât acesta să nu pună în pericol investiţiile şi
locurile de muncă din Ungaria.
General Electric are 5 fabrici şi 3 centre de cercetare şi
dezvoltare în Ungaria, având în total aproximativ 4 000 de angajaţi.
MTI