auto

Stirile Punctul

Șofer drogat cu cocaina oprit în Sovata. Alți conducatori auto drogați, băuți și fără permis

Cu ocazia verificărilor efectuate în cursul zilei de ieri, 12 septembrie a.c., polițiștii au constatat mai multe infracțiuni la regimul rutier, printre care : 

*

La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 18.15, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Sovata, au oprit pentru control, la intersecţia cartierului Petofi Sandor cu strada Câmpul Sărat, un autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, din județul Harghita.

Întrucât conducătorul auto avea un comportament agitat, polițiștii l-au testat cu aparatele alcooltest și DrugTest. Testarea alcoolscopică a avut rezultat negativ, însă rezultatul testului pentru depistarea substanțelor cu efect psihoactiv în salivă a indicat o valoare pozitivă pentru cocaină. 

Astfel, tânărul a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea mostrelor biologice necesare stabilirii cu exactitate a substsanțelor interzise din organism.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

De asemenea, la aceeași dată, în jurul orei 20.40, polițiștii stațiunii Sovata au mai depistat, pe strada Vulturului, un conducător auto, de 34 de ani, din județul Harghita, aflat sub influența substanțelor interzise.

Mai exact, la testarea cu aparatul DrugTest, a rezultat o valoare pozitivă pentru ,,AMPHETAMINE”, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice.

Pe numele șoferului a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

*

La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 23.15, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Petelea au depistat, pe un drum comunal din localitatea Beica de Sus, un tânăr de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

*

Polițiștii orașului Sărmașu efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, în urma unei constatări rutiere din data de 12 septembrie a.c. .

În fapt, un echipaj de ordine publică a oprit, în jurul orei 14.00, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, pe strada Băilor din localitatea Sărmășel.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Fiind condus la unitatea medicală, acesta a refuzat prelevarea mostrelor biologice, fapt pentru care, în cauză, a fost deschis un dosar de cercetare penală, conform prevederilor Codului penal.

*

De asemenea, în jurul orei 18.50, polițiștii orașului Sărmașu au mai depistat, pe strada Trandafirilor, un conducător auto, de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat alcoolscopic, rezultatul testului de respirație a indicat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în continuare bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice, necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Stirile Punctul

Dan Anca, unul dintre cei mai buni mecanici auto din Târgu-Mureş, a murit subit azi

Dan Anca, unul dintre cei mai cunoscuţi mecanici auto din Târgu-Mureş, a murit subit, azi la prânz, în jurul orei 14. Cel mai probabil, cauza morţii e un stop cardiorespirator, însă aceasta se va şti cu precizie abia după efectuarea necropsiei.

Dan Anca a lucrat aproximativ 20 de ani la fosta Dacia Service Livezeni, unde s-a specializat pe maşini Dacia, apoi pe gama Daewoo. Alţi vreo 10 ani a avut propriul service auto la Corunca, unde şi-a câştigat renumele de a fi printre puţinii mecanici care repara orice marcă de maşină. „Dacă eşti mecanic, atunci trebuie să ştii să repari orice, de la Dacia 1300 la Mercedes”. Dan chiar a reparat de toate şi nu ştim să fi fost la el vreo maşină căreia să nu fi ştiut ce să-i facă.

În ultimii câţiva ani se ocupase de asistenţă rutieră, tractare şi depanare. Informaţii privind locul unde va fi depus corpul neînsufleţit al celui care a fost Dan Anca, precum şi cele legate de locul şi ora înmormântării vom publica în cursul următoarelor ore.

Bunul Dumnezeu să-l aibă în paza sa!

Cei care doresc să îşi ia rămas bun de la Dan Anca o pot face începând de mâine, joi, 3 august 2023 ora 19,  la capela de lângă Primăria din Corunca. Ceremonialul de înhumare va avea loc poimâine, vineri, 4 august de la ora 13, la cimitirul ortodox din Corunca.

Stirile Punctul

Incendiu la un service auto în Solovastru

Pompierii mureșeni intervin în aceste momente pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o hală ( service auto) situat în localitatea Solovăstru. La fața locului au fost mobilizați pompierii Detașamentului Reghin cu două autospeciale de intervenție cu apă și spumă precum și o ambulanță SMURD B2, pompierii Detașamentului Târgu Mureș cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă în colaborare cu pompierii SVSU Gurghiu.
Incendiul se manifestă generalizat pe o suprafața de aproximativ 600 mp, fără pericol de extindere la vecinătăți.
Echipajele intervin în sistem structurat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Iincendiul a fost lichidat după aproximativ 3 ore, a ars aproximativ 90 % din suprafața totală a halei cu bunurile care erau depozitate în ea.

Locotenent Călușeri Alexandra
ISU Mureș

Stirile Punctul

Producătorii auto încep să ceară abonamente proprietarilor de autoturisme pentru funcții pe care mașinile deja le au incluse

Constructorii auto cer proprietarilor subscripții lunare pentru deblocarea unor funcții precum scaunele încălzite, deblocarea și pornirea mașinii de la distanță, mai mulți cai-putere sau funcția de pilot automat.
La rândul său, BMW a provocat rumoare când a introdus abonament pentru scaunele încălzite ale mașinii. Problema în acel caz era că scaunele încălzite sunt deja incluse în majoritatea BMW-urilor.
Mercedes s-a aventurat la rândul său: compania permite proprietarilor de mașini electrice din seria EQ să aibă acces la deblocarea unei funcții prin intermediul aplicației Mercedes. Spre exemplu, pentru modelul EQE 350 4MATIC cere 60 de dolari pe lună, 600 de dolari pe an sau 1.950 de dolari pentru deblocarea pe viață a unei puteri suplimentare de 60 de cai-putere. Aceasta îmbunătățește accelerația de la 0 la 100 km/h de la 6 secunde la 5,1 secunde.
Citeşte întreaga ştire: Producătorii auto încep să ceară abonamente proprietarilor de autoturisme pentru funcții pe care mașinile deja le au incluse

Stirile Punctul

Noi investiţii chinezeşti de încă trei miliarde de euro vor ajunge în Ungaria pentru industria auto

Noi investiţii chinezeşti de încă trei miliarde de euro, pentru industria auto, vor ajunge în perioada următoare în Ungaria. Acest lucru va consolida şi mai mult poziţia Ungariei ca primă destinaţie de investiţii pentru companiile chinezeşti în Europa Centrală, a anunţat, luni, la Beijing, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.

Potrivit comunicatului MAE ungar, în urma întâlnirii cu ministrul chinez al Comerţului, Wang Wentao, şeful diplomaţiei ungare a declarat că a avut întrevederi cu conducătorii a cinci mari companii chineze, dintre care patru vor investi în Ungaria, în sectorul automobilelor electrice, deservind astfel producătorii auto germani prezenţi deja în Ungaria.

“În perioada următoare vor ajunge în Ungaria, în sectorul auto, investiţii chinezeşti de încă trei miliarde de euro”, a afirmat Szijjártó, care a mai adăugat că acestea vor contribui în mare măsură la susţinerea creşterii economice.

Politicianul a subliniat că toate aceste investiţii ajung pe continent pentru a reînnoi industria auto europeană, ca urmare a comenzilor venite din partea companiilor germane.

Péter Szijjártó a subliniat că una dintre cele mai grave consecinţe ale războiului din Ucraina este că lumea se îndreaptă din nou spre o separare în blocuri, ceea ce este complet contrar intereselor Ungariei.

“Pentru noi, ar fi bine ca, în perioada următoare, lumea să îşi clădească activitatea pe interconexiuni, iar noi dorim conectivitate în loc de separare în blocuri (…) Considerăm că iniţiativele globale ale Chinei servesc acestui scop şi, prin urmare, noi le susţinem”, a subliniat şeful diplomaţiei ungare.

Cooperarea dintre Uniunea Europeană şi China ar trebui să se bazeze pe respect reciproc şi beneficii reciproce, a subliniat acesta.

“Nu suntem de acord cu ideea că China ar trebui să fie tratată ca un risc sau o ameninţare. Cooperarea cu China, considerăm noi, are un potenţial uriaş pentru partenerii noştri”, a conchis Péter Szijjártó.

Sursa: MTI

Made in MureşStirile Punctul

Materom inaugurează o expoziție de piese și accesorii auto la aniversarea a 25 de ani de activitate

Expoziția de piese și accesorii auto reunește cei mai importanți producători internaționali și pune Târgu Mureș pe harta marilor evenimente auto din România.

„Materom este mândru să celebreze acest moment important și să împărtășească realizările sale cu partenerii, clienții și comunitatea locală,” a declarat Rodica Baciu, Director General Adjunct Materom.

Pe parcursul celor două zile de eveniment, participanții se vor bucura de o serie de prezentări, workshop-uri și demonstrații practice, activități de divertisment, precum și de oportunități de a interacționa cu profesioniștii din domeniu.

Stirile Punctul

Infracţiuni rutiere la Reghin

politiePoliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Regin, au identificat în cursul zilei de ieri doi conducători auto care conduceau autovehicule neînmatriculate şi un alt conducător auto care nu poseda permis de conducere.
Pe strada Mihai Viteazu, din Reghin, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr, de 24 ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că autoturismul în cauză, era radiat din circulaţie iar numerele de înmatriculare, aparţin altui autoturism.
La ora 13.05, pe aceeaşi stradă, poliţiştii au oprit pe aceeaşi stradă un autoturism cu numere de înmatriculare străine, eliberate de autorităţile germane. În urma verificării documentelor s-a constatat faptul că numerele provizorii atribuite autoturismului, nu sunt valabile pe teritoriul României.
În cursul serii, pe DN15- E578, în localitatea Deda, poliţiştii au oprit în trafic, un autoturism condus de V.I., de 58 ani, din Topliţa. Poliţiştii au constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, punerea în circulaţie, sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Tot în aceeaşi zi, pe la ora 18.10, pe strada Unirii, din localitatea Reghin, B.A., de 68 ani, domiciliat în Reghin, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Polo, pe fondul neacordării de prioritate pietonilor a acroşat cu partea din faţă a autoturismului, două persoane de sex feminin, care erau angajate în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni prevăzută cu indicator şi marcaj. În urma accidentului rutier, două minore, de 15 ani, din localitatea Reghin, respectiv Gurghiu, au fost rănite uşor. Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Stirile Punctul

Cu ţigări şi fără permis la volan

cod_rutier_amenzi_18176100Poliţiştii rutieri, luni, 27 octombrie, în timp ce desfăşurau o acţiune de monitorizare a traficului pe raza municipiului Reghin, au efectuat un semnal regulamentar de oprire a unui autoturism cu numere de înmatriculare străine.
Întrucât conducătorul auto nu a oprit şi şi-a continuat deplasarea, poliţiştii au trecut la urmărirea acestuia şi la scurt timp au reuşit să-l oprească.
Conducătorul auto, de 25 ani, domiciliat în Sighetul Marmaţiei, jud. Maramureş, a fost verificat în bazele de date şi s-a stabilit faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie.
În urma controlului efectuat în interiorul autoturismului s-a descoperit cantitatea de 201.400 fire ţigarete de contrabandă, marca Marble şi Jing Ling. 201.400 fire de ţigarete de contrabandă, marca Marble şi Jing Ling, au fost confiscate de către poliţiştii Biroului Rutier Reghin, la data de 27 octombrie 2014, în urma unei acţiuni organizate pe raza municipiului Reghin. Cercetările sunt continuate de către Biroul de Investigarea Fraudelor, cu autorul în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi contrabandă cu ţigări.

Stirile Punctul

Campanie de prevenire a furturilor la Weekend

weekendSub denumirea „Asigură-ţi o zi frumoasă” poliţia mureşeană organizează o campanie de prevenire a acţiunilor antisoociale pe perioada verii, în Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul” , cunoscutul „Weekend” din Tîrgu Mureş.

În sezonul estival în medie 7.000 de persoane îşi petrec ziua la Weekend, dar nu sunt rare nici recorduri de peste 10.000 persoane pe zi. Diverse spectacole în aer liber, discoteci, concursuri şi reprezentaţii sportive, staţia de radio proprie – Radio Vacanţa atrag mii de mureşeni, dar şi străini la Weekend.

În fiecare an, aglomeraţia de autoturisme din jurul complexului, neglijenţa unor proprietari, au dus la comiterea de furturi din auto pe timp de zi, prin spargerea geamului sau forţarea sistemului de închidere. Peste 90% din maşinile vizate au fost din alte judeţe, şi au fost furate bunuri lăsate în interior la vedere.

Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Poliţia Tîrgu Mureş, cu sprijinul structurilor de jandarmi şi poliţie locală reia campania pentru prevenirea furturilor din autoturisme în perioada 1 iulie – 31 august 2014.

Autoturismele observate având în interior bunuri căutate de hoţi vor fi notate  pe o listă şi li se va lăsa pe parbriz câte un fluturaş cu mesaje preventive privind furturile din auto. (EM)

Stirile Punctul

Automobilele electrice, în producție de masă

Tesla - cea mai bună mașină electrică
Tesla – cea mai bună mașină electrică

Chiar dacă nu e neapărat o noutate și ne-am cam obișnuit cu ideea că există pe piață și variante electrice pentru deplasări (în special urbane), trebuie să spunem că 2014 va rămâne totuși anul în care aceste modele prind contur serios. Am semnalat deja intrarea BMW pe piața auto-electrice cu i3 și i8, iată că nici Mercedes Benz nu e prea mult în urmă. Săptămâna care tocmai s-a încheiat a consemnat intrarea în producție a B-Klass full-electric, mașina care depășește din start BMW la capitolul cel mai sensibil al electricelor: autonomia. Mercedes anunță 200 de kilometri și baterii Tesla – adică cele mai bune la ora actuală – în timp ce rivalii au anunțat doar 160 km la i3.

În rest, B-Klass electric va dezvolta 177 CP, va cântări peste 1.700 kg și se va lansa pe piața din SUA, apoi Germania și până la finele acestui an ar trebui să ajungă cam în toate țările cu potențial de vânzare a mașinilor electrice.

Alte electrice …

… găsiți în oferta Nissan și Renault, care sunt firme ale aceluiași trust auto și care sunt și pionieri în acest domeniu. Trebuie spus că Nissan Leaf este una dintre primele mașini full-electrice apărute pe piață. În prezent Renault are nu mai puțin de patru modele complet diferite: Zoe, Twizzy, Fluence și Kangoo Van.
Apoi, avem cea mai bună mașină electrică, dar și una dintre cele mai râvnite mașini de pe planetă: Tesla. Există un singur model și la prima vedere ai spune că e scumpă. Dar comparând performanțele pure cu ale altor modele din aceeași grupă vei constata rapid fie că mașinile comparabile ca performanțe nu prea sunt comparabile la preț, fie că la acest preț nu vei găsi foarte multe mașini comparabile. Și da, vorbim de tehnologie bazată pe motor electric.
Și, ca să nu tratăm discriminatoriu producătorii auto, mai amintim în rândurile modelelor electrice Ford Focus Electric, Chevrolet Volt, Volkswagen E Up și Golf E, Mitsubishi i-MIEV, SMART ed-coupe și tripleta de mașinuțe de oraș Peugeot – Citroen – Toyota, fiecare cu denumirea sa.

Cristian Teodorescu

Stirile Punctul

Comunistele devin clasice

Skoda-1000MB-1964-19692014 este anul în care prima generație de Skoda 1000MB împlinește onorabila vârstă de 50 de ani și intră oficial în galeria mașinilor clasice. Dacă vă mai amintiți, anul trecut și onorabila Dacia 1300 a împlinit 45 de ani și se pregătește de același onorabil statut. Trabant a sărbătorit în 2007 o jumătate de secol de existență, iar Moskvici a început cândva după 1948 să fabrice mașini, primele exemplare care se mai află în stare de funcționare fiind din 1952. Așadar, bătrânele doamne motorizate din fostul bloc comunist tocmai au început să devină interesante. Din nou.

Prețuri second hand

Deși în România colecționarii de mașini sunt puțini și această preocupare nu e neapărat o tradiție pe la noi, trebuie spus că mașinile clasice sunt o afacere, dar și o modalitate de exprimare cu tot mai mulți adepți și simpatizanți la nivel mondial. E trendy să deții o broscuță, un Trabant, un mini sau un Fiat 500, atât modelele inițiale, cât și interpretările lor moderne. Așa cum aproape toate mărcile cu tradiție au reinventat modelele clasice în ultimii ani, așa a crescut și prețul modelelor clasice. Și nu ar trebui să vă surprindă că un Trabant în stare perfectă, cu puțini kilometri rulați din anii ′80 va fi mai scump decât o Dacia Logan nouă, iar un Trabant din 1957 se vinde la licitație în Statele Unite chiar în aceste zile și prețul de pornire este echivalentul a aproximativ 10.000 de euro. Prețul de pornire!
Și nu ar trebui să fiți surprinși nici de faptul că am găsit la vânzare doar două Dacia 1300 fabricate înainte de 1980, fiecare dintre acestea fiind la un preț de peste 2.300 de euro. Acum e un moment bun de cumpărat o Dacia clasică pentru că în câțiva ani aceste exemplare de excepție vor intra în galeria selectă a mașinilor de peste 50 de ani, vor fi acceptate și chiar invitate la expoziții. Nu în ultimul rând vor deveni rarități.

Cristian Teodorescu

Stirile Punctul

Căpușele din asigurări sug sângele clienților

Șoferi, atenție unde vă asigurați! În județul Mureș la Tribunalului Comercial, Astra Asigurare Reasigurare SA are pe rol peste 50 de dosare
Șoferi, atenție unde vă asigurați! În județul Mureș la Tribunalului Comercial, Astra Asigurare Reasigurare SA are pe rol peste 50 de dosare

O sumedenie de procese generate de datorii de sute de mii de lei către service-uri și persoane fizice numai din județul Mureș e „recolta” după ani de zile în care piața asigurărilor, în special cea auto, a fost lipsită de o supraveghere reală și strictă.

Puroiul împroșcă periodic, atunci când organismul care supraveghează piața ajunge să revoce dreptul unor asiguratori să încheie polițe RCA. S-a întâmplat inclusiv anul trecut, când companiei Euroins i-a fost suspendat drept de a vinde polițe RCA. Mai apoi, jucătorii se redresează, situația se remediază, adesea din pix, iar buba continuă să se umple. Săptămâna trecută, puroiul a ieșit mai tare, în mijlocul atenției fiind Astra Asigurări, cel mai mare jucător de pe piață, cu peste 4,6 milioane de contracte în portofoliu, din care aproximativ 890.000 sunt polițe RCA.

ASTRA INTRĂ ÎN ADMINISTRARE SPECIALĂ…

…începând de săptămâna trecută, anunțul fiind făcut de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Într-un comunicat de presă emis de această autoritate, înființată anul trecut în locul fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor, instituția precizează: „În urma analizelor, Consiliul ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială pentru societate. Raportul de control pentru Societatea Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A. și Nota Direcţiei Supraveghere şi Stabilitate Financiară au făcut obiectul unei evaluări comune cu BNR și Ministerul Finanțelor Publice. În urma acestei evaluări, a rezultat că expunerea sistemului bancar din România pe Societatea Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A. este redusă, problemele financiare ale societății neantrenând risc sistemic în sectorul bancar. De asemenea, riscul de contaminare în sistemul asigurărilor este limitat, potrivit analizelor care au stat la baza deciziei ASF.

Administratorul special al companiei Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A., numit de către ASF, este KPMG Advisory, având ca mandat redresarea financiară a societății. Din calculele Autorității de Supraveghere Financiară, care vor fi puse la dispoziția administratorului special, Societatea Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A. va avea nevoie de o majorare de capital semnificativă, urmând ca administratorul special să stabilească suma necesară pentru acest aport de capital. ASF precizează că toate polițele de asigurare emise de către Societatea Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A. rămân valabile de la momentul emiterii până la expirare”. Tradus în limba română, Astra nu mai încasează destui bani ca să-și poată acoperi rezerva financiară cu care despăgubește clienții care solicită despăgubiri.

CAUZELE…

…sunt extrem de greu de identificat chirurgical pentru a putea trage la răspundere și vinovații. Cert este că atât ASF, cât și conducerea companiei recunosc existența problemei de lichidități, chiar dacă încă nu se înțeleg la mărimea găurii din bugetul companiei. În timp ce conducerea companiei a propus o majorare de capital de 140 de milioane de lei, ASF a preferat să numească un administrator special, KPMG Advisory, cu care proprietarii de la Astra să stabilească de comun acord valoarea majorării de capital necesare pentru redresarea situației financiare.

Pe de altă parte, încrengăturile financiare se amestecă și cu cele politice, peste care săptămâna trecută aflăm că a intrat la cercetări și Direcția Națională Anticorupție. Și, ca să nu fie dubiu că problema este perpetuată de ani de zile, atât actualul șef al instituției, cât și fostul șef al acesteia sunt în vizorul procurorilor.

Până una alta, deși ASF dă asigurări că cei care au semnat polițe de asigurare la Astra n-au de ce să-și facă griji, întrucât ele rămân în continuare valabile, situația reală este puțin alta.

ÎN JUDEŢUL MUREŞ …

… la Tribunalului Comercial, Astra Asigurare Reasigurare SA are pe rol peste 50 de dosare, în majoritatea fiind chemat ca intimat în cauze în care service-uri auto sau persoane fizice vin să reclame faptul că Astra nu-și onorează obligațiile contractuale, mai exact nu plătește despăgubirile aferente dosarelor de daune.

Cu toate acestea, lumea se ferește să spună clar și răspicat, pentru că orașul este mic, iar concurența între service-urile auto este mare. Așadar, nimeni nu-și permite să-și facă probleme suplimentare, când oricum și piața auto este încă în declin. Totuși, am reușit să obținem declarații de la două service-uri, cu promisiunea că vor rămâne în anonimat.

SERVICE-URILE, LA CAPĂTUL RĂBDĂRILOR. CAZURI CONCRETE

Serviceurile auto, disperate
Serviceurile auto, disperate

Un reprezentant al unui astfel de service spune că a ajuns la capătul răbdărilor, iar în perioada următoare va recurge la cererea de chemare în instanță: „Într-adevăr sunt probleme și nu prea mai suntem foarte dornici să lucrăm cu ei. Avem datorii de recuperat și urmează să-i acționăm în instanță. Au fost situații în care au plătit clienții și apoi și-au recuperat banii de la Astra, pentru că au ei o regulă de plată rapidă, pentru daune sub 6.000 de lei, regula fiind că plătește clientul către service și recuperează de la ei. Deci asta s-a întâmplat nu neapărat pentru că noi am propus clienților să ne plătească daunele. Probabil n-o să mai lucrăm cu ei decât în cazuri excepționale(…)”. Datoriile numai la acest service sunt de ordinul zecilor de mii de lei, din care cele aferente anului trecut au fost onorate doar în proporție de aproximativ 25%. În plus, mai spune reprezentantul acestui service, asiguratorul mai vine cu o pretenție în plus, aceea de a furniza el piesele de schimb necesare reparațiilor: „Ei aduc piesele, tot felul de chinezării, și chiar dacă mașina este în garanție… vă dați seama, sunt mașini de 40.000 de euro, iar ei îți aduc tot felul de piese, dar nu originale”.

UN ALT CAZ,…

…de la un alt service, redă în mare aceeași poveste a datoriilor, cu mențiunea că încă mai au bani de încasat după lucrări care au fost efectuate în 2011. Reprezentantul acestui service ne spunea: „E o problemă deja de doi ani. Într-un caz inspectorul de daună ne-a dat acceptul, noi am făcut lucrarea, iar pe urmă dosarul a fost refuzat la plată. Iar asta am aflat ulterior, când efectiv vedeam că nu ne intră banii. N-am fost anunțați decât atunci când serviciul juridic de la noi a cerut explicații pentru care nu ne-au plătit(…).Pe RCA nu ne plătește de nici o culoare. Eventual dă bani direct la client. Am mai multe dosare de anul trecut neplătite, de ordinul zecilor de mii. Dacă fac plata mai repede de 3 luni, îmi impun un discount de 8%. Inițial era o lună, dar chiar și la alea care sunt de peste 3 luni de zile mi-au zis că le plătesc, dar numai dacă dau discount-ul de 8% din valoarea totală a facturii”. În momentul de față acest service nu mai acceptă nici un dosar care vine de la Astra, pentru că, spun reprezentanții firmei, n-au nici o garanție că-și vor primi banii.

În plus, tot Astra Asigurări, tot la Tîrgu-Mureș și tot anul trecut, a mai încercat și o altă abordare. Concret, după o perioadă îndelungată în care a strâns zeci de mii de lei datorii, a chemat service-urile auto la negocieri. Le-a propus să facă plata datoriilor restante integral, însă cu condiția ca service-urile să renunțe la 20% din valoarea facturilor. Unii, în special cei care n-au avut sume mari de recuperat, au acceptat, însă alții nu. La cei care a văzut că n-a funcționat, Astra a achitat doar o parte din datorii.

Legat de aceste probleme pe care Astra le are în Mureș am încercat să obținem o poziție oficială din partea companiei. În primă instanță, directorul sucursalei Tîrgu-Mureș Aurel Cioca ne-a spus că nu este abilitat să facă declarații în această temă, iar de la sediul central, după ce am fost purtați cu legături telefonice dintr-un birou în altul ni s-a recomandat să trimitem un e-mail cu solicitările noastre. La acest e-mail n-am primit încă răspuns.

REVENIND LA CAUZE…

aglomerat_auto…este foarte interesant de făcut o paralelă între prețurile practicate de anumiți asiguratori și numele care au apărut în ultimul an în atenție. Trebuie spus, de exemplu, că la polițele RCA, potrivit legii, ele trebuie să acopere un pachet minimal de riscuri, așadar, cel puțin în teorie, costul acestor polițe de asigurare ar trebui să fie relativ apropiat. Dar în practică nu este chiar așa. În ultimii ani, cele mai ieftine polițe RCA au fost vândute mereu de Astra Asigurări, Carpatica și Euroins. Cu schimbări uneori săptămânale de prețuri, concurența dintre cei trei jucători a fost extrem de acerbă. La celălalt capăt s-au aflat de regulă Allianz, Groupama și Generali, la care prețurile polițelor RCA pentru aceleași mașini aveau prețuri substanțial mai mari, uneori chiar aproape de dublu. În aceste condiții, piața polițelor RCA (care nu au profituri mari, dar se mizează pe volume și deci inclusiv posibilitatea de atragere de clienți pentru polițe facultative, mai profitabile pentru asigurator, de tip CASCO) a fost inundată de trei jucători – Astra, Carpatica și Euroins.

Tot legat de preț, mai trebuie spus că acesta este stabilit la o valoare minimală de vânzare de către ASF, în funcție de datele furnizate de fiecare companie, cel mai important fiind indicele de daune. Prețul minimal stabilit de ASF este calculat, potrivit legii, în așa fel încât compania să facă un minim de profit. Și atunci vin fireștile întrebări: De ce Astra acum nu mai are bani de despăgubiri și de ce la final de 2012, 4 vânzători de polițe RCA erau în vizorul CSA pentru că nu aveau suficiente fonduri în rezerva destinată plății daunelor?

PENALI

Răspunsul ar trebui să fie la ASF însă aici lucrurile se încurcă și mai tare. ASF este organismul care trebuie să se asigure că acești jucători raportează date corecte și că nu există riscul ca vreunul din ei să ajungă să aibă probleme și, astfel, să destabilizeze piața.

Dar ce am constatat săptămâna trecută? Fostul șef al ASF Daniel Tudor este urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, iar actualul șef al ASF Dan Radu Rușanu a fost audiat vineri tot de procurorii DNA, care i-au adus la cunoștință că este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu. Alături de el, mai spune un comunicat al DNA „în perioada mai – iunie 2013, inculpaţii Carabulea Ilie, Mîrzac Marian, Mustăţea Radu, împreună cu alte persoane, au constituit un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni legate de protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica SA”.

Iată și primul nume din rândul celor trei asiguratori de care spuneam mai sus că practică cele mai mici prețuri – Carpatica.
Adăugați aici procedura de administrare specială impusă celor de la Astra, care au probleme reale cu lichiditățile din rezerva de daune, plus controalele speciale declanșate vineri de ANAF la același asigurator. Tot vineri, Mediafax cita o sursă din cadrul ANAF care spunea: „Acţiunea de control inopinat a început deja. Ea va fi urmată de verificările Inspecţiei Fiscale şi de alte verificări încrucişate pentru a se găsi eventualele canale de «sifonare» a unor importante sume de bani”. Bifăm astfel al doilea nume din cei trei asiguratori. După care, să ne amintim de Euroins, căruia i s-a interzis anul trecut dreptul de a vinde polițe RCA, iar după ce a adus un aport de capital și i s-a redat dreptul, i s-a impus un program de măsuri speciale, monitorizat la sediul societății, pe o perioadă de 60 de zile. Planul cuprindea inclusiv revizuirea unor dosare de daună aflate în rezervă.

CONCLUZII

Deși polița obligatorie RCA este cumpărată de fiecare dintre deținătorii de autovehicule, dar niciodată nu este folosită de cel care o cumpără, este indicat să fiți puțini atenți totuși la compania la care vă asigurați.

Asta pentru că, iată, s-a dovedit din nou că există suspiciuni clare că instituțiile statului care ar trebui să vă apere interesele în fața companiilor de asigurări, sunt măcinate de corupție, uneori chiar în cârdășie cu acestea – vezi cazul Carpatica.

Pe de altă parte, trebuie reținut că, înainte de a ajunge în instanță, orice reclamație ați avea, legat de nerespectarea condițiilor dintr-un contract de asigurare de către asigurator, această reclamație ajunge la ASF, iar ASF primește astfel de reclamații folosind un formular online. Ei bine, un târgumureșean care s-a adresat ASF cu acest formular, după ce timp de 8 luni de zile Euroins nu l-a despăgubit conform contractului, a primit un răspuns stupefiant. ASF îi comunica faptul că nu există nici o astfel de poliță încheiată la Astra Asigurări. Cum reclamantul s-a adresat folosind formularul online și nu s-a gândit că are nevoie de un printscreen ca să dovedească ulterior faptul că el reclama de fapt o problemă la Euroins și nu la Astra, n-a avut nici o dovadă cu care să meargă în instanță să reclame, fie incompetența, fie de-a dreptul reaua-voință a inspectorilor ASF. Așadar, e recomandat să fiți atenți nu doar atunci când vă alegeți asiguratorul, ci și atunci când vă adresați instituțiilor Statului.

Cãtãlin HEGHEŞ

Stirile Punctul

2014 în industria auto – partea a III-a

BMW_i8_Concept_rearÎn această ediție am încercat să descoperim câteva dintre cele mai importante apariții pe scena auto, momente ce vor fi urmate de valuri în presa de specialitate. Cum ar fi, de exemplu, seria ,,i” de la BMW. Modelul i3 deja e prezent pe piață și urmează i8.

Seria I deschide epoca full-electric a producătorului german și în doar câteva zile de la lansare spotul TV al acestui model fusese vizionat de peste 3,1 milioane de utilizatori ai canalului Youtube.
Ca idee, i3 este mașina de oraș, în timp ce i8 va fi ,,mașina de sport” și așteptăm să și alte modele care să completeze oferta full-electrică.

„toys for boys”

Apoi, se anunță un an complicat și în segmentul mașinilor rapide.
Volvo a prezentat un concept-coupe superb, Alfa Romeo scoate la lumină coupeul de mici dimensiuni 4C, Volkswagen aduce ,,monstrul” cu tracțiune 4×4 și peste 300 CP –Golf R, Audi pregătește (de ceva timp) reîntoarcerea fenomenalei serii de coupe-uri QUATTRO care a marcat definitiv motor-sportul anilor de lansare inițială (1980), vine și Seat cu noul Leon ST și Leon Cupra, Noua Skoda Octavia va veni în formula RS… și uite așa putem continua la infinit cu lista de noutăți. În plus, menționăm că aceasta e doar la clasa ,,toys for boys”.
Mai e și o clasă superioară:..

… ,,big boys” …

…unde e ,,nebunie” curată. Începem cu Porsche care aduce demența în caroseria specifică mărcii sub cifra magică: 918. Nici Lamborghini nu e absent. Acesta vine cu Huracan care înlocuiește cel mai vândut model Gallardo; cu Veneto, un ,,monstru cu” 740 de cai putere și 3,9 milioane de euro mai puțin în contul cumpărătorilor. Era să uit: întreaga producție de Veneto e vândută înainte ca prima mașină să iasă pe poarta fabricii.
Apoi, avem un Jaguar F-type nou, un mini-Maserati sub numele de Ghibli (care nu e hyper-car, dar nici nu o să-l vedeți în mers decât din spate), vom avea un nou S63 AMG (idem, Maserati), și noul LaFerrari. Oooo da, noul Ferrari … LaFerrari.
Dar să încercăm să ne revenim din psihoza cifrelor cu 6 de zero în coadă și să vedem ce ar putea fi interesant și…

… pentru noi, muritorii de rând

De exemplu, noul Passat de la VW, care e anunțat cu surle și trâmbițe. Deci îl așteptăm.
Nissan Versa Note pare să fie un model oarecum mai deosebit, iar Ford va lansa noul S-Max. Kia va aduce în Europa modelul Cadenza – o limuzină ce va intra la bătaie pe un segment destul de dur. Avem și o Skoda nouă care trebuie să recunoaștem că arată minunat: Skoda Rapid Spaceback. Este poate primul model pe gustul subsemnatului de la producătorul ceh, iar aici mă refer doar la design. În rest, tehnica și componentele VW sunt mai mult decât convingătoare. Tot de la cehi va veni și noua Fabia, cu un deosebit succes în România.
Vom continua.

Cristian Teodorescu

Stirile Punctul

2014 în industria auto. Partea II, SUV/off-road

Audi-RS-Q3-10Continuăm periplul prin lumea 4×4 cu alte noutăți și veți vedea că nu întâmplător am ales să împărțim acest subiect în două ediții consecutive.

Așa cum 2013 a adus zeci de noutăți doar în această categorie de autoturisme și 2014 se anunță un an plin.
Mai trebuie să remarcăm faptul că acest segment auto este singurul segment în creștere din punctul de vedere al vânzărilor; și nu sunt puține cazurile în care producători importanți de mașini au fost salvați de la falimente usturătoare de către … ați ghicit: mașinile 4×4.

Trio-ul german nu mai e doar trio

Săptămâna trecută aminteam că sunt așteptate noile modele Macan (de mici dimensiuni) și Cayenne de la Porsche.
Ei bine, asta se întâmplă după ce BMW a lansat noul X5 – probabil cel mai de succes model SUV; Land Rover a venit cu noul Range Rover, iar Mercedes a venit cu noul ML.
Lupta devine interesantă pentru că Mercedes a anunțat deja schimbarea generației la GLK, a anunțat modificări și la GL, și surpriză: a anunțat concurent direct pentru X6-le din Bavaria sub numele de MLC! de asemenea, trebuie spus că Mercedes nu se oprește aici fiind, se pare, cel mai agresiv dintre producătorii germani: a anunțat un nou model între SUV-uri bazat pe superba clasă A, recent lansată. GLA, pentru că așa se va numi, va fi mai aproape de ideea de cross-over decât de 4×4 și va avea și o variantă AMG.
Audi care a introdus, de-a lungul timpului, în linia sa de modele SUV-urile Q7, Q5 și Q3, acum aduce concurent pentru X3M de la BMW, și anume introduce linia RS și pe SUV-uri, deci să ne așteptăm la RSQ3 în 2014.

BMW…

… anunță modificări la X1, anunță primul X5 cu transmisie 4×2 (roțile spate) și îl va lansa pe fratele mai mic al lui X6 – X4.
Bavarezii au reușit în anii trecuți să fie trend-setteri cu modelul X5 și X6 și speră la aceeași reacție X4. Mai trebuie să amintim faptul că BMW a anunțat lansarea în 2014 a nu mai puțin de 10 modele noi, iar cum piața de SUV-uri e în creștere …
Pentru că am zis deja că trio-ul german nu mai e trio cu intrarea Porsche pe piața SUV-urilor, mai trebuie să menționăm faptul că în aerul rarefiat al SUV-urilor Premium joacă și Land Rover și … surpriză(!): Jaguar.
În plus, s-a anunțat pentru 2016 și Lamborghini.
Dar să revenim la Jaguar care are deja pregătit modelul C-X17 și, zău că nu arată rău. Metamorfozarea pe care am urmărit-o în ultimii ani din partea producătorului englez continuă, iar asta nu e o veste rea pentru iubitorii de mașini.
Dar pentru că spațiul editorial nu ne permite să continuăm prea mult lista cu noutăți, amintim că sunt pe drum: noul Jeep Cherokee, Toyota lucrează la schimbări pe modelele Highlander și 4runner, Kia vine cu noul Soul, un Sorrento mai puțin asemănător cu fratele geamăn de la Hyudai – Santa FE, și cu așteptări de a introduce în fabricație conceptul Nero. Subaru vine cu noul Crosstrek și respectiv Forester pentru a ține piept Hondei CR-V, Mazda CX-5 și altor modele noi de pe piață, iar Mitsubishi lansează noul Outlander.

Cristian Teodorescu

Stirile Punctul

2014 în industria auto. Partea I – SUV/off-road

84532351319297216652013 a fost un an extrem de bogat în privința noilor apariții pe scena lumii în domeniul auto. Dacă am aminti doar „vedetele” cu dotările lor „vedetă” nu ne-ar ajunge acest spațiu editorial. Și asta fără a intra în detalii de genul evoluția pieței, mărci auto care au dispărut, mărci auto care au renăscut etc. Ce ne așteaptă în 2014? Cel puțin un an la fel de nebun pe piața auto. Și întrăm direct în subiect…

Duster se va metamorfoza

Poate cea mai interesantă mișcare în ceea ce ne privește va avea loc în interiorul grupului Renault-Nissan-Dacia. Nissan va lansa (sau mai bine-zis va relansa) modelul de succes Terrano, care nu va fi altceva decât un Duster cu nume, interior și exterior … puțin schimbate. Ăăăă … și puțin mai scump. Va fi lansat în India.

Rămânem la Nissan și vă mai spunem de noul Nissan X-Trail – un model de succes și în România și noul XTerra – mai puțin cunoscut la noi, dar, în altă ordine de idei, un monstru pe patru roți care te duce până la capătul lumii, rade o găleată de combustibil/100 km. Dar te duce și aduce înapoi, fii sigur de asta!
Să trecem la…

… alți grei

Touareg vine în 2014 cu un facelift, iar cum grupul VW ne-a obișnuit ca din patru în patru ani să împrospăteze destul de substanțial un model, iată că a venit momentul și pentru categoria grea. Tot în grupul VW se prefigurează un facelift pentru Skoda Yeti și Yeti outdoor.

Nu în ultimul rând, menționăm modelele Macan și Cayenne de la Porsche, primul intră în ringul piticilor SUV, cel de-al doilea fiind în corzi după lansarea noului X5 de la BMW, a noului ML de la Mercedes și, evident, a minunatului Range Rover. Deci, așteptăm replica celor de la Porsche.

Și ne întoarcem printre francezi pentru a remarca că la împlinirea a cinci ani de la lansarea liniei DS (au trecut deja cinci ani!!!!), Citroen face un mic cadou clienților: Citroen C4 Cactus. Nu știm dacă va fi și 4×4, dar cu siguranță este un cross-over ce va fi în competiție directă cu Evoque de la Land Rover. Dacă va fi și atât de bun pe cât de bine arată, eu vreau unul – am zis!

Dar am menționat o marcă pe care nu o putem ocoli – Land Rover. După Evoque și Range Rover urmează Discovery. Și dacă urmează linia pe care producătorul englez a inițiat-o de ceva vreme încoace, nu poate fi decât interesant.

Cristian Teodorescu

Stirile Punctul

Service-uri luate cu asalt, la Miercurea Ciuc

serviceService-urile auto din Miercurea Ciuc au fost luate cu asalt, în aceste zile, pentru montarea cauciucurilor de iarnă la autoturisme, după ce în judeţ s-au înregistrat primele ninsori, iar temperaturile au scăzut foarte mult.

La cele mai multe service-uri auto din municipiul reşedinţă de judeţ se fac programări pentru montarea anvelopelor de iarnă, întrucât interesul a crescut foarte mult în ultimele zile şi muncitorii nu mai pot face faţă comenzilor.

Administratorul unuia dintre cele mai mari service-uri din Miercurea Ciuc, Mihai Breazu, a spus că şoferii din zonă sunt foarte conştiincioşi şi nu aşteaptă ca străzile să fie acoperite de zăpadă pentru a-şi monta cauciucurile de iarnă.

La rândul său, Daniel Crăciun, administratorul unui alt service auto a spus că numărul celor care vin pentru înlocuirea cauciucurilor de vară cu cele de iarnă a crescut exponenţial şi montarea se face tot pe bază de programare.

Şi magazinele care comercializează anvelope de iarnă înregistrează o creştere spectaculoasă a vânzărilor, sute de şoferi pregătindu-se pentru sezonul rece.

Primele ninsori s-au înregistrat în Harghita în data de 1 octombrie, mult mai devreme decât în alţi ani. Pe drumurile naţionale din zonele înalte s-a circulat în condiţii de iarnă, iar accesul către staţiunea Băile Harghita, pe DJ 138A s-a putut face doar dacă autovehiculele au fost dotare cu cauciucuri de iarnă sau lanţuri antiderapante. În prezent, circulaţia se face normal şi nu sunt înregistrate probleme.

Stirile Punctul

Se lansează cel mai economic VW Caddy

volkswagen caddy 2013Caddy de la Volkswagen Autovehicle Comerciale poate fi comandat în diverse variante și motorizări – aceasta fiind un factor important în succesul acestuia. Acum, gamei de modele i se adaugă încă o versiune: Noul Caddy BlueMotion este cu un consum minim de 4,5 l cel mai economic Caddy al tuturor timpurilor.

Noul Caddy BlueMotion dispune de cunoscutul motor 1,6l-TDI Common Rail 102 CP, cu un cuplu maxim de 250 Nm. În comparație cu Caddy fară tehnologia de economisire a carburantului, consumul noului model a putut fi redus suplimentar cu 1,1l / 100 km. Versatila mașină de livrări urbane consumă astfel în varianta Furgon doar 4,5l, cu 117g CO2 per km, iar în varianta Kombi 4,6l cu 119g CO2 / km. Autonomia noului Caddy BlueMotion, ce beneficiază de un rezervor de 60 l, ajunge la 1.300 kilometri.

În perioada actuală, Caddy cu BlueMotion poate fi comandat în Romania la un preț special recomandat începând de la 12.299 Euro fără TVA. Iar dacă este achiziționat cu finanțare prin Porsche Finance Group Romania, prețul începe de la 11.340 Euro plus TVA.
În plus, Volkswagen Autovehicule Comerciale prezintă la IAA încă o idee pe tema „Urban Commercial Mobility“: Un Furgon propulsat electric, denumit „load up!“. Patru roți, patru uși, și în ciuda micilor dimensiuni exterioare, foarte mult spațiu între ele. Un sistem de Cargo-Management în spațiul interior permite orice configurație imaginabilă.

Cât de mare trebuie să fie un transporter? Raspuns: Atât cât este necesar. Daca este prea mare, nu mai este eficient. La fel, daca este prea mic, nu îndeplinește cerințele.

În cazul unei mașini agile de livrări urbane, potrivită atât pentru tehnicieni de Service, cât și pentru curieri, livrări Pizza Express sau servicii, ajung 3,54m. Rezultatul se cheamă load up!, o utilitară mica dar eficientă și ușor de folosit, cu un scaun pentru șofer, un scaun pliabil lângă și peste 1 m3 spațiu în spate.

Sursa: Volkswagen

Stirile Punctul

Accesul auto în Cetatea Sighișoara va fi limitat drastic

turn sighisoaraAstăzi Primăria Sighișoara organizează o dezbatere publică pe tema noului regulament de acces în cetate a autovehiculelor. „Intenția Primăriei este să creeze un proiect de acces în cetate care să fie benefic și pentru noi, și pentru cei care au unități economice, și pentru riverani. Ca și până acum, s-a făcut o înțelegere pentru urcarea în cetate, dar având în vedere că între timp s-au mai produs unele schimbări în rândul celor care făceau accesul în cetate și cei care locuiesc în cetate, va trebui să reactualizăm acest lucru și să găsim varianta cea mai bună pentru toți”, precizează primarul Dorin Dăneșan.

Cei care vor putea urca în cetate cu mașinile nu vor plăti taxă, însă, mai spune edilul Dorin Dăneșan, accesul va fi drastic limitat: „În niciun caz nu vom pune taxă de intrare, dar va fi accesul limitat. În afară de riverani, taximetre, cei care trebuie să acorde primul ajutor și salubritate, accesul va fi foarte restricționat. Nu o să prea poată urca nimeni în cetate”.

Stirile Punctul

Hyundai a atins pragul…

Hyundai i30… de un milion de unități produse la fabrica din Cehia

În luna mai 2013, o unitate din noua generație i30 a devenit autovehiculul cu numărul 1.000.000 produs de către Hyundai la fabrica sa din Nošovice, Cehia. Producția a demarat pe 3 noiembrie 2008, iar primul model auto care a trecut linia de asamblare a fost i30 (model 2008).

Hyundai a investit 1,2 miliarde euro în fabrica Hyundai Motor din Cehia (HMMC), unde producția de serie a fost demarată în toamna anului 2008, iar 15.500 de autovehicule au fost produse până la finalul lunii următoare. În septembrie 2009 a fost lansată o nouă linie de producție, cu scopul de a răspunde numeroaselor solicitări pentru modelele Hyundai ,,fabricate pentru Europa”. Până în 2010, producția anuală a atins 200.000 de unități. Ulterior, cererile clienților au continuat să crească, iar în 2011 a fost introdusă a treia linie. În 2012 fabrica a produs 300.000 de unitatea.

Cifra anuală de afaceri…

…HMMC este de 3,2 miliarde de euro, iar fabrica plătește salarii anuale în valoare de aproximativ 47 de milioane de euro. Aproape 3.500 de persoane au devenit angajați direcți ai fabricii și alte 7.000 de persoane sunt angajate la companiile furnizoare. Fabrica contribuie anual la suma de 1,3 miliarde de euro reprezentând valoarea componentelor achiziționate de către Hyundai din piața europeană.

Allan Rushforth, senior vicepreședinte și COO al Hyundai Motor Europa, a declarat: ,,Începând cu anul 2008 ne-am dezvoltat planurile de afaceri pentru a deveni o marcă cu adevărat <<europeană>>. Fabrica din Cehia se află la baza succesului nostru european, producând două dintre cele mai bine vândute modele din regiune și asamblând o unitate pe minut. Modele precum noul ix35 și noua generație i30 ne-au permis, în 2012, să atingem o cotă de piață record pentru piața europeană, de 3,5%.”

Pe măsură ce producția HMMC a crescut, fabrica a dezvoltat un rol mult mai important, propulsând Cehia drept a doua țară producătoare de mașini, per cap de locuitor, la nivel mondial. Este singura fabrică din domeniul auto care a primit ,,Premiul Național pentru Calitate”, titlu ce reflectă colaborarea fabricii cu furnizorii la cel mai înalt nivel de calitate.

Trei dintre principalii furnizori sunt localizați în apropierea fabricii, astfel traficul zilnic este degrevat de cele 200 de transporturi de camion. Alți 15 furnizori principali sunt localizați pe teritoriul Cehiei, unde 62% din componentele auto produse sunt dedicate noii generații i30.

La fabrica din Nošovice sunt produse monovolumul Hyundai ix20, SUV-ul compact ix35 și noua generație i30. Fiecare model auto a fost produs în Europa, dar totodată, a fost dezvoltat pentru piața europeană, la Centrul Tehnic Hyundai din Rüsselsheim, Germania.
Recent, Australia a devenit destinația cu numărul 60 unde se exportă noua generație i30 produsă în Cehia, alăturându-se unor zone precum Europa de Est, Africa, Caraibe și Oceania.

Fabrica din Nošovice și fabrica Hyundai din Turcia produc împreună 70% din autovehiculele Hyundai comercializate în Europa.

• Unitatea cu numărul 1.000.000 produsă la fabrica Hyundai din Cehia este un autovehicul i30
• Peste 10.000 de locuri de muncă generate prin punerea în funcțiune a facilității Hyundai
• Anual, Hyundai achiziționează componente în valoare de 1,3 miliarde euro de la furnizori europeni

Stirile Punctul

CC cu facelift, conservatorism pentru lux

Noul CC de la Volkswagen este acel Comfort Coupe pe care majoritatea germanilor, a europenilor sau a lumii occidentale îl va alege pentru că are câte puțin din toate: design sportiv, motoare bune – spre foarte bune, tehnologie și lux. Dar CC reușește cumva să ofere și foarte multe din calitățile unei limuzine produse de granzii luxului: liste nesfârșite de dotări și opționale , șasiu și suspensii reglabile, prestigiul, etc. Ei bine, adunând toate aceste argumente obținem un produs ce mușcă tare din clasa de lux, se uită încruntat la sportivele de stradă și vine cu un raport preț/calitate intelingent.

Dar ce ne oferă noul CC?

Primul aspect și poate singura calitate de care presa auto s-a îndoit de la început este designul exterior, care spre deosebire de primul model este mai cuminte. Pare mai masivă, este mai modernă, dar este și mai moderată. Asta displace presei, dar presa nu a lăudat nici seria 6 de la BMW și aceasta s-a dovedit a fi un best-seller. În rest, numai de bine: motoare diesel din gama de 2 litri cu diferite puteri, 140 și 170 CP, iar benzinarilor le sunt oferite opțiuni de la 160 CP la 300 CP … după cum dictează buzunarul.

Stirile Punctul

Nava-amiral a flotei BMW, pe piața autohtonă

Începând cu data de 1 septembrie va fi disponibil în România noul BMW Seria 7, considerat de către constructorul auto german drept cel mai inovator sedan din segmentul maşinilor de lux. Considerat ,,nava-amiral,, a flotei BMW, modelul Seria 7 îşi propune să alăture prin tehnologie avansată o serie de concepte, precum dinamism, eficienţă şi confort. Primele modificări vizibile sunt noile faruri LED, care conferă automobilului o imagine unică şi o prezenţă deosebit de puternică.

La interior…

…modificările asigură un nivel de confort crescut printr-o izolare fonică optimizată, îmbunătăţirile şasiului şi suspensiei şi selecţia vastă de echipamente opţionale care includ, în premieră, şi sistemul de sunet Bang&Olufsen. O altă noutate la interior este afişajul multifuncţional al instrumentelor, care permite conducătorului să selecteze o varietate de informaţii, şi display-ul central cu a treia generaţie iDrive, cu un engine grafic mai puternic. Totodată, gama de sisteme de transmisie noi sau optimizate, care include cel mai puternic motor diesel cu şase cilindri şi cea de-a doua generaţie BMW ActiveHybrid 7, stabilesc noi standarde privind performanţele şi eficienţa. Lista de propulsoare este deschisă de noul 730d, care oferă acum 258 cp (190 kW) şi asigură o acceleraţie de numai 6,1 secunde de la zero la 100 km/h în contextul unor emisii de numai 148g CO2 per km (5,6 litri consum mixt conform standardelor UE).

Confort

În plus, cu ajutorul sistemelor de ultimă generaţie de la modul de rulare liberă (coasting), tehnologia hibrid proactivă şi comutatorul Driving Experience Control cu mod ECO PRO îmbunătăţesc confortul de condus şi eficienţa. Noi puncte de atracţie ale noului BMW Seria 7 sunt reprezentate de ConnectedDrive: cea mai nouă generaţie a sistemului de navigaţie Professional cu a treia generaţie a sistemului iDrive, BMW Night Vision + Dynamic Light Spot, asistare a fazei lungi LED cu efect antiorbire, BMW Parking Assistant, Driver Assistant Plus şi Active Protection.

Cristina Vancea

Stirile Punctul

Dacia, cea mai iubită marcă

Dacia şi-a menţinut, pentru al treilea an consecutiv, poziţia de lider în preferinţele clienţilor români, marcând un punctaj în creştere de la 16,5% în 2010, la 21% în 2012, se arată în studiul ,,Trusted Brands” realizat de revista Reader’s Digest. Astfel, Dacia a fost desemnată cea mai de încredere marcă auto din România. Modelul Dacia a reuşit să devanseze, în 2012, mărci precum Volkswagen sau Mercedes, iar diferenţa faţă de mărcile clasate pe poziţiile următoare a fost de 6%, respectiv 8,2%.

Studiul ,,Trusted Brands”, derulat de revista Reader’s Digest, se află la a şaptea ediţie în România, scopul său fiind acela de a identifica mărcile pe care clienţii şi consumatorii le investesc cu cea mai mare încredere. Cercetarea ,,Trusted Brands” a fost realizată prin corespondenţă în perioada septembrie-octombrie 2011, la nivel european, şi cuprinde 20 de categorii comune celor 15 ţări europene, precum categoria ,,Auto”, la care a concurat Dacia, dar şi categorii locale.

Reader’s Digest este cea mai vândută revistă de interes general din România şi este prezentă pe piaţa locală începând cu anul 2005.

Cristina Vancea

Stirile Punctul

Tehnologia minune, pe piața autohtonă

Produsul Goetze LKZ a fost introdus ca echipament standard la Mercedes, BMW, PSA Ford, Porsche şi Volkswagen

Federal Mogul (unul dintre principalii furnizori globali de componente pentru motoare de autovehicule) a lansat pe piaţa românească o tehnologie auto ce reduce la jumătate consumul de ulei. Produsul este destinat în principal celor 12 distribuitori din România pe piaţa pieselor de schimb, înlocuind perfect piesele originale, susţin reprezentanţii companiei. De asemenea, a fost introdus ca echipament standard pe autoturismele şi vehiculele utilitare ale mai multor producători auto importanţi – Mercedes, BMW, PSA Ford, Porsche şi Volkswagen, conform datelor prezentate de directorul pentru România al Federal Mogul, Corneliu Preda. Segmentul de piston – denumit Goetze LKZ – este destinat în principal motoarelor diesel şi celor cu injecţie directă pe benzină şi îmbunătăţeşte consumul de combustibil, dar şi performanţa şi durata de viaţă a maşinii.

Printre clienţii companiei figurează Toyota, Volvo, Chrysler, Iveco, Mercedes, Honda, GM, Nissan, Audi. Niciunul dintre clienţi nu reprezintă mai mult de 5% din portofoliul de vânzări al companiei, ceea ce asigură stabilitate financiară în cazul apariţiei unor probleme în industria auto. Ponderea principală a vânzărilor – cinci miliarde de dolari – vizează piaţa autoturismelor, urmată de piaţa vehiculelor comerciale – 1,2 miliarde dolari şi sectoarele energie, industrie, transporturi – 700 milioane dolari. La nivel global, Federal Mogul a realizat în 2011 vânzări de 6,9 miliarde dolari, din care trei miliarde dolari (43%) în Europa şi 2,6 miliarde dolari (38%) în SUA şi Canada.

Cristina Vancea

Stirile Punctul

Sandero Stepway2, pe piața autohtonă

Începând cu săptămâna trecuă pe piața auto autohtonă este disponibilă seria auto limitată Sandero Stepway2 care a fost prezentată la Salonul auto de la Geneva.

La interior, noua versiune propune materiale noi şi două tipuri de ambianţe care se diferenţiază prin culorile dominante – gri sau roşu. Consola centrală, conturul indicatoarelor şi ornamentul volanului pot fi de nuanţă ,,gris brilliant” sau ,,rouge métallisé satiné”. Se vor personaliza cromatic şi centurile de siguranţă faţă şi spate, broderiile tapiţeriei (alcătuită din material textil şi piele ecologică), cele de pe covoraşe, precum şi tetierele. Clienţii pot opta gratuit pentru unul dintre cele două interioare disponibile.

Opţional, se poate adăuga pachetul Piele, pentru o tapiţerie mai elegantă din piele/Tep (include piele naturală pe partea centrală a scaunului, combinată cu piele ecologică) şi volan îmbrăcat în piele. Tot la interior se remarcă noul radio CD cu MP3 şi satelit de comandă pe volan, priză jack, USB şi Bluetooth. La exterior, paleta de culori disponibilă pe Stepway2 se îmbogăţeşte cu nuanţa lansată iniţial pe modelul Duster: brun cajou. Gama de motorizări se extinde şi ea cu o nouă motorizare benzină mai puternică: 1.6 16 V 105 CP.

Preţurile seriei limitate Sandero Stepway2 sunt de 9.700 euro (TVA inclus) pentru motorizarea 1.6 85 CP, 10.250 euro (TVA inclus) pentru motorizarea 1.6 16V 105 CP şi 11.700 euro (TVA inclus) pentru 1.5 dCI 90 CP. Prin oferta Dacia Avantaj, clienţii pot beneficia de o reducere de 600 euro TVA inclus faţă de preţul de listă.

Cristina Vancea

Stirile Punctul

Ford servește B-Max

Săptămâna trecută a fost lansat în România noul model B-MAX de la Ford, fabricat la Craiova, care poate fi comandat de clienţii autohtoni începând cu această săptămână; livrările urmând să demareze la sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august.

Noul model Ford prezintă un sistem original cu uşi faţă clasice şi uşi spate glisante, ce integrează pilonii centrali şi oferă cel mai bun acces din clasa lui, iar motoarele pe benzină şi Diesel de înaltă performanţă câştigă la economia de combustibil şi emisiile de CO2, motorul EcoBoost de 120CP pe benzină de 1 litru de la Ford realizând un consum de combustibil cu 15% mai mic decât cel mai apropiat competitor. Bazat pe platforma globală B-car de la Ford – comună cu noul Fiesta -, B-MAX prezintă viziunea companiei asupra unui vehicul „multi-activity” compact premium, care combină un spaţiu extraordinar şi versatilitatea cu un exterior inteligent şi stilat. B-MAX are puţin peste patru metri lungime, doar cu 11 cm mai lung decât Fiesta cu cinci uşi, şi este cu 32 cm mai scurt decât Ford C-MAX.

Ford estimează că va vinde pe piaţa românească 500 de automobile B-MAX în 2011 şi 2.000 de unităţi în 2012, iar în 2013, ţinteşte o cotă de piaţă de 1,7% pentru B-MAX în România. Versiunea Ambiente 1,4 litri 90 CP va costa 13.400 euro şi va include ca dotări roţile din aliaj, de 15 ţoli, geamuri electrice, ESP, airbag-uri frontale şi cortină, prin programul Rabla putându-se ajunge la un preţ de 10.700 euro. Trend 1,4 litri 90 CP va costa 14.150 euro şi va include volan piele şi oglinzi încălzite, iar Titanium 1.0 100 CP va costa 16.150 având ca dotări cam tot ce se poate pune un autovehicul din acest segment. Maşinile comandate până pe 15 septembrie vor beneficia şi de pachete gratuite, în valoare de cel puţin 1.000 de euro, care includ radio cu MP3, aer condiţionat sau bluetooth. Componentele pentru noul model Ford B-MAX vor fi produse în România în proporţie de 45%, iar aceasta va fi ridicată treptat la peste 60%.

B-MAX va deveni cea mai sigură maşină fabricată în România, fiind aşteptat să obţină 5 stele la testele de siguranţă Euro NCAP, şi este unul dintre cele mai avansate modele, din punct de vedere tehnologic, din Europa. Noul B-MAX cu motor de 1,6 litri TDCi are emisii de CO2 de 104 g/km şi un consum de 4,0 l/100km (70,6mpg), faţă de alte modele concurente de pe piaţă care au emisii de CO2 între 109 şi 119 g/km şi consumuri de combustibil între 4,1 şi 4,6 l/100km. De asemenea, modelul B-MAX cu motor pe benzină de 1,0 litri EcoBoost (120CP) va avea emisii de CO2 de 114g/km şi un consum de combustibil de 4,9l/100km (57,6mpg), iar clienţii vor economisi aproximativ 340 de euro pe an comparativ cu rivalii pe benzină ai B-MAX, care au emisii de CO2 de 134-149g/km şi consumuri de combustibil de 5,7l-6,4 l/100km.

Ford va lansa în luna iunie producţia noului model B-MAX, cu aproape doi ani întârziere faţă de termenul iniţial, şi estimează că va produce în acest an 60.000 de maşini.

Cristian Teodorescu

Stirile Punctul

Golf este cel mai vândut autoturism din Europa

 

Pentru că vremea topurilor de tot felul se încheie odată cu luna ianuarie, aruncăm o ultimă privire pe cifrele anului ce a marcat o revenire a vânzărilor din piaţa auto cam pe toate continentele lumii. Şi pentru că spaţiul editorial nu ne permite prea multe detalii o să subliniem doar principalele trăsături ale lui 2011.

În România…

… Logan (15.830 bucăţi) a fost urmat de Skoda Octavia şi de VW Golf. Producătorul român Dacia a vândut cel mai bine în Franţa, aproape 95.000 de unităţi.
În Austria s-au înmatriculat 356.000 de maşini (+8 %), iar topul arată că VW Golf (16.777 buc) este din nou lider, urmat de VW Polo (12.000) şi Opel Astra (8.200).
VW Golf (20.100) este pe primul loc şi în Belgia, unde cele 572.211 maşini înmatriculate în 2011 au propulsat această piaţă pe locul 20 la nivel mondial şi pe locul 6 în Europa! Golf este urmat de Renault Megane (18.392) şi de VW Polo (16.295).
În Finlanda s-au vândut 125.000 de autoturisme cu o creştere serioasă de 13% faţă de 2010. Topul arată astfel: Skoda Octavia, VW Golf, Toyota Avensis şi Nissan Qashqai

Germania…

Cea mai mare piaţă europeană şi totodată cel mai important producător auto de pe vechiul continent este dominat la capitolul vânzări pentru a 31-lea an consecutiv de VW Golf! 31 de ani consecutiv, VW Golf est cel mai vândut autoturism de pe cea mai mare piaţă europeană, iar în 2011, pentru prima dată în istorie, VW a monopolizat podiumul. Asta înseamnă performanţă pentru grupul VW. În 2011, vânzările în Germania au crescut cu 9% ajungând la 3,2 milioane de unităţi, dintre care Golf au fost 258.000, Passat 103.507 şi VW Polo 90.720.
A doua piaţă europeană Franţa a scăzut cu 2% în 2011 ajungând la 2,2 milioane de unităţi. Topul arată că francezii rămân fideli industriei autohtone: Clio 123.827, Peugeot 207 – 103.000 şi C3 – 80.000 de bucăţi. Duster se află pe locul 10 în topul francez cu 51.600 de bucăţi.
Top trei vânzări în Europa este închis de Marea Britanie cu 1,94 milioane de bucăţi. Englezii au preferat pentru al treilea an consecutiv marele rival al VW în segmentul mic, Ford Fiesta (96.122) şi hatch-back Ford Focus (81.832), iar pe locul trei s-a clasat Vauxhall Corsa cu 77.751 de unităţi. De observat că VW nu este preferat de englezi, Golf fiind singurul ,,infiltrat” printre Ford-uri şi Vauxhall-uri în top 10 vânzări.
Italia, aflată pe locul patru în Europa cu 1,75 milioane de unităţi vândute a înregistrat o scădere puternică a vânzărilor cu 11%. Italienii rămân fideli mărcilor autohtone, topul este: Fiat Punto (122.288) care este lider de 18 ani consecutiv, Fiat Panda (115.863), Ford Fiesta, Fiat 500 şi Lancia Ypsilon. De remarcat este că Alfa Romeo prin modelul Giulieta a reuşit să intre în top 10, prima prezenţă după 1990 a Alfa Romeo în acest top.
Cea de-a cincea piaţă europeană, Spania, a fost cel mai crunt lovită de recesiune astfel că scăderea a fost de 18% în 2011! Total vânzări: puţin sub 810.000 unităţi. Seat Ibiza a fost urmat de Nissan Qashqai, Renault Megane şi Seat Leon.

Ciudăţenia Europei: Olanda

Ţara lalelelor ne-a atras atenţia prin faptul că în topul vânzărilor prima limuzină sau maşină de categorie mijlocie sau mai mare se află doar pe locul 16! Deci, primele 15 locuri sunt ocupate în exclusivitate de maşini mici şi mini! Locul 1 VW Polo, locul 2 Renault Twingo, locul 3 Peugeot 107 şi tot aşa până la locul 15. Locul 16 … VW Passat.
Piaţa elveţiană a crescut cu 8% faţă de 2010. Pe primul loc în preferinţele elveţienilor este Volkswagen Golf, apoi Skoda Octavia şi pe trei VW Polo. Clasamentul este completat de Opel Astra, VW Passat şi Peugeot 207.
În Suedia Volvo sărbătoreşte al 16-lea an consecutiv pe primul loc în preferinţele clienţilor, acum e rândul modelului V70, urmat de VW Passat şi VW Golf.

Cristian Teodorescu