În 23 septembrie 2023, ora 16, avem bucuria de a vă invita la deschiderea expoziției ”Avioane și aviatori în nord-estul Transilvaniei 1944” . Expoziția este realizată de coordonatorii dl. Georgiu Daniel de la Asociația ”Prospectorii Istoriei” și dl. prof.dr. George Marinescu de la Complexul Muzeal Bistrița -Năsăud, în colaborare cu Muzeul Etnografic ”Anton Badea”, Municipiul Reghin și parteneri.
Expoziția aduce în atenția publicului informații istorice referitoare la evenimentele petrecute la 31 august 1944, determinate de atacurile aviației americane asupra celor trei aerodromuri de la Mociar Solovăstru, Luieriu (Mureș) și Budac (Bistrița).
Expunerea este o documentare cu privire la incidentele care s-au petrecut atunci, la experiențele unor piloți și prezintă ramășițele unor avioane care s-au prăbușit, împreună cu obiectele care au aparținut unor aviatori și care au fost găsite și identificate, fotografii și materiale explicative, iar pe baza acestora, propune o reconstituire a realității acestor evenimente.
”Avioane și aviatori în nord-estul Transilvaniei” cuprinde o descriere a evenimentelor petrecute pe cele trei aerodromuri militare, prilejuite de momentul 23 august 1944, din istoria celui de-al doilea război mondial, când în România s-a schimbat cursul războiului, și care prezintă mărturiile, relatările unor aviatori cunoscuți, aflate din jurnalele de front, obiectele găsite și machete de avioane care refac firul întâmplărilor și redau realitatea unor fapte și expriențe umane deosebite.
Expoziția este o oportunitate de a aprofunda cunoștințe de istorie locală, de aviație militară, de modelism și de a avea o înțelegere mai completă asupra realității și, de asemenea, de a promova interesul pentru cunoaștere în general.
În acest sens, vă invităm cu drag să fiți alături de noi la deschiderea din 23 septembrie! anunță organizatorii.
O serie de inovaţii româneşti în materie de tehnologie militară, cum sunt avioanele cu comandă de la distanţă sau aplicaţia de comandă-control din programul Piranha V, sunt prezentate la Târgu Mureş, la cea mai mare expoziţie de tehnică şi echipamente militare din Transilvania, organizată cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Forţelor pentru Operaţii Speciale.
„Ne-am prezentat la Târgu Mureş cu echipamente din portofoliul firmei, care este o firmă privată, 100% românească şi care realizează numai proiecte proprii. Deci nu cumpără să revândă, ci gândeşte, proiectează, dezvoltă, cercetează, realizează, testează şi la final scoate un produs. Ca o latură generală, o componentă generală este axată pe realizarea de aparate de zbor cu comandă de la distanţă, aşa-zise avioane fără pilot, drone cum mai sunt ele cunoscute de publicul larg. Am venit aici cu un sistem care se numeşte Hirrus L, care face parte din categoria de UAV-uri din clasa mini. Vectorul acestui sistem pe care îl prezentăm se cheamă Hirrus L, are 9 kilograme, poate să ia la bord o cameră video de zi sau de noapte, cameră foto de mare rezoluţie, radio-releu sau multispectral sau alte tipuri de senzori care ni le-ar cere un beneficiar”, a declarat, pentru Agerpres, reprezentantul firmei Autonomus Flight Technologies, inginer Liviu Isache.
Potrivit inginerului, pentru a se vedea cum funcţionează Hirrus L, la Târgu Mureş a fost adusă şi o staţie terestră de control care permite urmărirea modului în care lucrează o cameră de filmare de pe avionul fără pilot, cum se instalează o hartă şi cum se poate pregăti o misiune de zbor.
„Absolut tot avionul este comandat de la distanţă. Este gândit atât pentru activităţi militare, cât şi pentru activităţi civile. La partea militară are o gamă foarte largă de misiuni, care pot fi de supraveghere aeriană, de monitorizare a unor activităţi, de indicare a unor ţinte, dar şi în spectrul civil de asemenea avem o gamă largă de activităţi care se pot face în special în sprijinul forţelor de la ISU, Poliţie, pentru agricultură, în multe, multe activităţi”, a precizat Liviu Isache.
Avionul Hirrus L are aripile de 3,20 m, exemplarul expus la Târgu Mureş fiind o variantă de 2,50 m, are o greutate de 9 kilograme, autonomie de zbor de 3 ore, motor electric cu acumulator de bord.
„Deci suntem în pas cu vremurile, nu poluăm nimic. Totul este fabricat în România de firma Autonomus Flight Technologies, începând de la proiectare şi realizarea avionului, la echipamentele de la sol, a lansatorului, pentru că el pleacă în zbor prin lansare, a paraşutei, pentru că vine la aterizare cu paraşută, a camerelor pe care le instalăm pe el. Toate sunt făcute în cadrul firmei noastre, cu elemente achiziţionate de la firmele care au în portofoliu astfel de activităţi. Noi, în acest sens, avem şi o secţie destul de mare de maşini-unelte, de prelucrări mecanice, de realizare a plăcilor electronice, a cablajelor, partea cea mai sensibilă, soft-ul, este realizată tot în cadrul firmei”, a precizat Isache.
O altă firmă cu capital exclusiv românesc, Interactive Software, a prezentat în cadrul expoziţiei soluţia de BC2A (Battle Command Control Application), utilizată în cadrul programului Piranha V.
„Noi prezentăm în cadrul acestei expoziţii soluţia de BC2A care este furnizată în cadrul programului Piranha V. Aici avem o gamă întreagă de produse, pornind de la o soluţie pentru soldatul debarcat, până la soluţii pentru platforme şi soluţii pentru comandament. Că este un comandament naţional sau NATO, soluţia noastră BC2A acoperă nevoia armatei. Soluţia BC2A este atât pentru maşinile de luptă, cât şi pentru punctele de comandă mobile, deci acoperă nevoia atât pentru maşinile luptătoare cât şi pentru punctele de comandă şi aici avem BC2A Platform şi BC2A HQ (punct de comandă terestru)”, a precizat, pentru Agerpres, reprezentantul companiei, Viorel Colac. AGERPRES