Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a fost distinsă cu medalia de argint la German Medical Award 2025, una dintre cele mai importante recunoașteri internaționale pentru excelență și inovație în domeniul medical.
Premiul onorează viziunea și caracterul inovator al proiectului educațional internațional derulat la Campusul UMFST-UMCH din Hamburg, devenit un exemplu de colaborare academică europeană.
Ceremonia a avut loc joi, 9 octombrie, la Düsseldorf, în prezența ministrului pentru muncă, sănătate și asistență socială al landului Nordrhein-Westfalen, Karl-Josef Laumann, dar și a numeroaselor personalități marcante din mediul universitar, medical și cultural german.
Această distincție confirmă recunoașterea internațională a UMFST și reafirmă angajamentul universității pentru o educație medicală modernă, deschisă și conectată la valorile europene.
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a obținut prestigioasa certificare „HR Excellence in Research Award”, acordată de Comisia Europeană. Această distincție confirmă angajamentul universității față de implementarea celor mai înalte standarde europene în domeniul resurselor umane pentru cercetare, în conformitate cu Carta Europeană a Cercetătorului și Codul de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor.
Certificarea „HR Excellence in Research Award” reprezintă o recunoaștere a eforturilor UMFST de a asigura un mediu de cercetare echitabil, transparent și atractiv, bazat pe principii etice, dezvoltare profesională continuă și condiții de muncă moderne.
Această recunoaștere poziționează UMFST printre instituțiile europene care promovează politici moderne de resurse umane în cercetare, facilitând mobilitatea internațională a cercetătorilor, colaborările interdisciplinare și integrarea în Spațiul European al Cercetării.
Prin obținerea certificării „HR Excellence in Research Award”, UMFST își reafirmă misiunea de a susține excelența, inovația și integritatea în cercetare, contribuind activ la dezvoltarea unei comunități academice europene bazate pe performanță și respect reciproc.
„Această recunoaștere europeană, primită în anul în care sărbătorim 80 de ani de excelență academică, reflectă evoluția și maturitatea instituțională a universității noastre. Certificarea HR Excellence in Research Award confirmă că UMFST este un mediu competitiv, deschis și atractiv pentru cercetători din întreaga lume”, a declarat prof. univ. dr. Claudia Bănescu, Prorector Cercetare, dezvoltare și transfer tehnologic în cadrul UMFST.
Anul 2025 aduce o recunoaștere deosebită pentru mureseanul Răzvan Azamfirei, care a fost distins cu Citizenship Award din partea Department of Anesthesiology and Critical Care, University of Pennsylvania Health System. Acest premiu prestigios este acordat celor care nu doar își îndeplinesc exemplar atribuțiile clinice, ci care, prin comportamentul și atitudinea lor, devin piloni de susținere pentru comunitatea medicală din care fac parte.
Hanovra/Falkensee/Berlin/Târgu Mureş – Martie 2024
După câștigarea prestigiosului „Red Dot Award 2023” şi nominalizarea la „Produsul Anului” din partea Asociaţiei Brandurilor de Papetărie din Germania, Ineo a primit acum al treilea premiu al său, cu „iF DESIGN AWARD 2024 – categoria Gold”. Acesta este cel de-al 100-lea premiu iF DESIGN AWARD câştigat de brandul Pelikan de-a lungul timpului.
Cu stilul său purist, minimalist, stiloul Ineo îşi marchează din nou prezenţa datorită calităţii extraordinare şi designului său inteligent, a fost premiat la iF DESIGN AWARD cu cea mai înaltă distincţie Gold. Instrumentul de scris este acum unul dintre cei mai importanți câștigători ai concursului de design de renume mondial. Au primit aur doar cele mai bune 75 de concepte înscrise în competiţie, dintre aproape 11.000 de înregistrări. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe data de 29 aprilie la Berlin.
Minimalism premiat la cele mai prestigioase concursuri de design Prin designul său minimalist extraordinar, stiloul Ineo a convins juriul format din 132 de experţi independenţi din întreaga lume. Juriul şi-a motivat decizia astfel: „Stiloul Ineo reduce toate elementele inutile la minimum, pentru a accentua designul clar şi eleganţa acestui instrument de scris atemporal. Materialele „vorbesc” chiar mai puternic decât forma. Corpul din aluminiu anodizat contrastează cu penița din otel inoxidabil şi cu gripul negru lucios. Deoarece centrul de greutate este situat pe grip, stiloul se așază foarte confortabil în mână.”
Mai puţin înseamnă mai mult!
Seria Ineo – formată din pixuri şi stilouri din aluminiu – impresionează prin forma subţire şi combinaţia perfectă dintre aspectul elegant şi senzaţia tactilă extrem de plăcută. Elementul special al designului este lipsa clipsului, o caracteristică care evidenţiază Ineo faţă de alte instrumente de scris de acest fel. Secţiunea transversală în formă de lacrimă nu este doar vizual impresionantă, ci oferă şi protecţie practică împotriva rulării accidentale.
Pelikan şi-a bazat schema de culori pe elementele esenţiale ale naturii. Stiloul Ineo este disponibil în culorile Fiery Red, Ocean Blue, Lavender Scent, Green Oasis, Clearing Breeze și Black Rock. Corpul este realizat din aluminiu anodizat 100% reciclabil. Ineo impresionează prin stilul simplu, culorile atrăgătoare, calitatea excepţională a detaliilor și funcționalitatea superioară – caracteristici definitorii ale brandului Pelikan.
100 de premii iF DESIGN AWARDS pentru Pelikan – Aur pentru prima dată!
Fie că vorbim de cerneală, tuş, stilouri, pixuri, radiere, lipici, creioane cerate, carioci pentru desenat, pensule, acuarele sau multe alte produse de-a lungul istoriei sale, Pelikan a fost distins de 100 de ori cu prestigiosul premiu de design. Primul premiu iF DESIGN AWARD câştigat a fost în anul 1955, pentru produsul Pelikan Graphos, iar stiloul Ineo este primul produs Pelikan care a câştigat aur, cea mai înaltă distincţie la iF DESIGN AWARD.
→ Mai multe informaţii despre stiloul Ineo câştigătorul iF DESIGN AWARD 2024 Gold: Pelikan Ineo → Toate produsele Pelikan care au câştigat un iF DESIGN AWARD pot fi găsite la: iF Design – Pelikan
Despre iF DESIGN AWARD
Premiul iF DESIGN AWARD este unul dintre cele mai importante premii de design din lume și este acordat o dată pe an, de cea mai veche instituţie independentă de design, iF International Forum Design GmbH din Hanovra. Din 1954, IF DESIGN AWARD este recunoscut global atunci când vine vorba de excelenţă şi este un simbol al realizărilor remarcabile în design. Premiul iF DESIGN recompensează realizările de design în mai multe discipline: produs, ambalaj, servicii, arhitectură şi design interior, concept profesional, experienţă utilizator (UX) și interfaţă utilizator (UI). Toate produsele premiate sunt prezentate pe www.ifdesign.com.
Despre brandul Pelikan
Expertiză pentru generaţii întregi
Cu o istorie de peste 185 de ani în domeniul scrisului şi al picturii, Pelikan este un brand care a devenit sinonim cu frumuseţea scrisului şi a artei și cu care, generații întregi împărtăşesc pasiunea pentru stilouri şi exprimare creativă. Stiloul Pelikan – din categoria instrumentelor de scris de lux – s-a născut în 1929, fiind prevăzut cu un mecanism de alimentare cu piston diferenţial, revoluţionând stilourile şi influenţând pozitiv tehnica scrisului caligrafic. Pelikan se remarcă prin combinarea calităţii excelente şi a designului distinctiv, cu inovaţii de ultimă oră şi concepte educaţionale cu o funcţionalitate perfectă. Brandul este recunoscut și ca un pionier în dezvoltare, colaborând cu profesori şi oameni de ştiinţă pentru a crea concepte școlare care să promoveze dezvoltarea motorie şi precizia scrierii la copii încă de la o vârstă fragedă. În segmentul „Fine Writing”, Pelikan oferă, de asemenea, instrumente de scris fabricate manual în Germania, simbolizând tradiţia şi calitatea superioară.
Pelikan face parte din grupul Hamelin începând cu decembrie 2023, iar în România este reprezentat, împreună cu brandul Herlitz, de către compania Herlitz România, cu sediul central în Târgu Mureş.
Mai multe informaţii sunt disponibile pe www.herlitz.ro, facebook.com/herlitzromania şi facebook.com/pelikan.ro
Soluţii care te ajută să salvezi aşa-numitul consum „vampiric” de energie, ori care propun o alternativă ecologică la utilizarea maşinii personale în marile oraşe; proiecte ce demonstrează cum poate fi asigurată independenţa energetică a unei localităţi cu ajutorul energiei „verzi”, dar şi cum să poţi să stopezi risipa alimentară sau cum să educi şi să stimulezi preocuparea copiilor faţă de protejarea mediului – acestea sunt doar câteva dintre cele 15 proiecte şi iniţiative nominalizate de juriul E.ON Energy Globe Award România pentru a intra în finala competiţiei din acest an.
Ele au fost selectate dintr-un total de peste 160 de proiecte din domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului înregistrate pe platforma energyglobe.ro până la termenul limită, 16 iunie.
Lista proiectelor şi ideilor rămase în cursa pentru premiile E.ON Energy Globe Award România 2017 este următoarea:
Categoria Companii
„Sistemul automatizat de bike-sharing I’Velo Urban” – Asociaţia Green Revolution Bucureşti
,,Oraşul Viitorului” – Grădiniţa cu program prelungit ,,Prichindel”, Suceava
„Green Bee” – Asociaţia Green Revolution, Bucureşti
Categoria Municipalităţi
„Hydrogen bus project fuelled by municipal waste” – Tresoil Biofuels SRL Bucureşti
„EmPower your building and community efficiency, towards nZEB and low carbon emissions” – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Primăria Cluj-Napoca
„Microhidrocentrală pe râul Moldova” – Primăria Municipiului Roman, jud. Neamţ
Cele 15 proiecte nominalizate au fost departajate în urma unui atent proces de analiză realizat de un juriu independent. Departajarea s-a realizat pe baza unor criterii de evaluare, fiecare cu procentajele sale, care iau în calcul atractivitatea proiectului, gradul său de inovare, potenţialul de replicare a respectivei iniţiative şi componenta legată de eficienţa energetică.
După analizarea fiecărui proiect în parte, membrii juriului au întocmit o listă scurtă cu cele mai bune trei proiecte în fiecare dintre cele cinci categorii, iar ulterior dintre acestea le vor alege pe cele care vor câştiga respectivele categorii. De asemenea, rolul juriului va fi să nominalizeze câştigătorul general al competiţiei, cel care va reprezenta România la etapa internaţională a Energy Globe Award de anul viitor. Decernarea premiilor va avea loc în cadrul unei Gale organizate în luna octombrie la Bucureşti.
O noutate absolută a competiţiei din acest an este introducerea votului online, o opţiune prin care vizitatorii portalului energyglobe.ro pot vota proiectul favorit, acesta urmând să primească „Premiul de Popularitate”. Acest premiu simbolic este acordat proiectului care va înregistra, în perioada 1-30 septembrie, cel mai mare număr de voturi online din partea publicului. Detalii despre condiţiile de participare şi mecanismul de vot pot fi găsite pe site-ul competiţiei, precum şi pe pagina de Facebook.
Despre Energy Globe Award
Energy Globe Award (EGA), cea mai importantă competiţie la nivel internaţional din domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului înconjurător, cu o tradiţie de aproape două decenii, este organizată în România de către compania E.ON începând din anul 2016. La prima ediţie, în competiţia E.ON Energy Globe Award au fost înscrise peste 150 de proiecte, iar Marele premiu a fost de 10.000 de Euro. Energy Globe Award (www.energyglobe.info) a fost creat în 1999 de pionierul în domeniul energiei, austriacul Wolfgang Neumann, iar în acest moment este organizat în circa 180 de ţări, fiind cel mai important concurs din lume pentru soluţii de economisire a energiei și protecția mediului.
Despre E.ON România
E.ON a intrat în România în anul 2005, când a preluat fostele societăţi de stat din domeniul gazelor naturale şi energiei electrice. Companiile din structura grupului E.ON operează, în prezent, o reţea de distribuţie a gazelor naturale în lungime de peste 21.650 km, respectiv o reţea de distribuţie a energiei electrice de peste 81.500 de kilometri şi desfăşoară activităţi în 20 de judeţe situate în jumătatea de Nord a ţării, având circa 3,1 milioane de clienţi. În ultimii 11 ani, E.ON a investit în România peste 1,4 miliarde de euro.