Azomures

Stirile Punctul

Producția de la Azomureș oprită din nou

Directorul general al Azomureş, Joshua Zacharias, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că deşi compania a funcţionat până în luna octombrie, producţia a fost oprită din nou, ca urmare a dificultăţii de a identifica un contract pentru furnizarea de gaze pe termen lung, care să permită o perioadă extinsă de producţie.

„În continuare este dificil să găsim un contract de gaze sustenabil pe termen lung, care să permită o perioadă extinsă de producţie, dar 2025 este un mare pas înainte faţă de 2024 în ceea ce priveşte rezultatele. Până la sfârşitul lunii octombrie, suntem la o treime din pierderile de anul trecut şi aproape la pragul de rentabilitate pe bază de EBITDA ((Profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare – n.r.). O parte din acest rezultat se datorează faptului că am produs cu succes îngrăşăminte în cea mai mare parte a trimestrului trei, fertilizanţi pentru aplicare în sezonul de toamnă din România. Repornirea instalaţiilor a fost destul de lină, în ciuda perioadei lungi de nefuncţionare care a precedat, şi, de fapt, eficienţa şi fiabilitatea producţiei au fost chiar mai bune decât în trecut, datorită îmbunătăţirilor pe care echipele noastre au continuat să le facă în ultimul an (…). Continuăm să nu putem cumpăra gaz pe termen lung (cel puţin 12 luni), care să permită o producţie durabilă de îngrăşăminte accesibile pentru fermierii români, aşa că, deşi am funcţionat până în octombrie, acum am oprit din nou producţia”, a declarat, pentru AGERPRES, Joshua Zacharias.

În privinţa faptului că Romgaz a anunţat recent că aşteaptă finalizarea evaluării şi că ar putea lua o decizie până la sfârşitul anului în privinţa Azomureş, Joshua Zacharias a precizat că există discuţii şi speră că va fi identificată o cale de urmat.

„Nu pot comenta în detaliu, ci doar să spun că, într-adevăr, suntem în discuţii cu Romgaz despre găsirea unei modalităţi de a ne asigura că viitorul Azomureş, al angajaţilor şi al fermierilor, care se bazează pe aprovizionarea cu produse Azomureş, este asigurat pentru anii următori. Deja colaborăm cu Romgaz pentru a explora opţiuni de captare şi stocare a carbonului, care ar fi un exemplu important pentru producţia europeană de ‘amoniac curat’ şi, bineînţeles, în timp ce Azomureş este cel mai mare cumpărător de gaze de pe piaţa românească, Romgaz este cel mai mare producător, cu o producţie mai mare în perspectiva explorării gazelor din perimetrul Neptun Deep. Aşadar, este firesc ca aceste discuţii să aibă loc şi sperăm că vom găsi o cale de urmat”, a subliniat directorul general al Azomureş.

Joshua Zacharias consideră că este esenţială găsirea unei modalităţi de asigurare a unei aprovizionări durabile cu gaze, astfel încât România să nu devină dependentă de importuri în privinţa produselor vitale pentru agricultură.

„Producţia de amoniac şi îngrăşăminte este un element cheie de legătură între industria energetică şi multe alte industrii, în special agricultura, dar şi răşinile şi adezivii pentru mobilă şi construcţii, produsele pentru reducerea NOx în industria cimentului, diverse aplicaţii în refrigerare, transporturi, salubritate şi chiar în domeniul militar. Ameropa a investit aproape 300 de milioane de euro în ultimul deceniu. Astfel, Azomureş a rămas singura fabrică de îngrăşăminte din România la standardele necesare pentru a funcţiona în conformitate cu cerinţele actuale de mediu şi siguranţă ale UE. Considerăm esenţial să găsim o modalitate de a asigura acum o aprovizionare durabilă cu gaze pentru ca România să nu devină dependentă de importuri pentru aceste produse vitale şi dificil de gestionat. Acest lucru este cu atât mai important, cu cât România este cea mai mare ţară producătoare de gaze din UE, oferind astfel o oportunitate de a adăuga valoare acestor resurse naturale, crescând în acelaşi timp locurile de muncă pentru români”, a accentuat Joshua Zacharias.

Deşi producţia a fost oprită, a precizat el, Azomureş va menţine întreaga forţă de muncă şi toate contractele cu partenerii.

„Aşa cum am făcut în ultimii trei ani (de la începutul crizei energetice generate de războiul Ucraina-Rusia la începutul anului 2022), continuăm să ne menţinem întreaga forţă de muncă de aproximativ 1.000 de persoane angajate, precum şi să menţinem contractele pentru partenerii noştri cheie (contractori, încă 1.000-1.500 de persoane angajate în mod regulat pentru întreţinere şi servicii pe platformă). Acest cost reprezintă partea principală a pierderilor pe care le suportăm, dar pentru a întreţine corespunzător fabrica şi a ne asigura că aceasta este pregătită să funcţioneze când condiţiile economice vor permite, credem că aceasta este decizia prudentă”, a afirmat Zacharias.

Directorul general al Azomureş a precizat că 90% din producţia companiei a fost furnizată pe piaţa românească, 10% mergând către ţările vecine, în principal Ungaria şi Ucraina. AGERPRES

Stirile Punctul

Romgaz depune ofertă angajantă de preluare a Azomureș până la finalul anului, cu o condiție

Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, ar putea înainta până la finalul anului în curs o ofertă angajantă de preluare a combinatului Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din țară, parte a grupului elvețian Ameropa.
Contractul de consultanță include evaluarea activelor Azomureș și a costurilor presupuse de obligația ca unitatea industrială să respecte standardele de emisii de gaze cu efect de seră prevăzute de reglementarea europeană Net Zero Industry Act (NZIA). Sunt analizate toate procesele tehnologice de producție ale Azomureș, starea fizică a fiecărui activ productiv, starea conformării la exigențele stricte ale legislației de mediu din industria chimică, în primul rând în privința emisiilor de noxe, consumurile de energie și alte resurse, contractele în vigoare și personalul.

″Pentru această achiziție, va trebui să luăm toate aprobările necesare. La Consiliul Concurenței vom vedea dacă există risc de concentrare economică, dat fiind că Romgaz are o poziție dominantă în piața de gaze. Din momentul în care Romgaz achiziționează activul Azomureș, vom putea trata acest transfer al gazelor (extrase de Romgaz și livrate drept materie primă pentru producția de îngrășăminte a Azomureș – n.r.) drept un transfer în interiorul companiei (Romgaz – n.r.), așa cum facem și cu gazele livrate la centrala noastră de la Iernut. Nu se pune problema unui preț preferențial″, a punctat șeful Romgaz.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

UE vine în ajutorul Azomureș împotriva prețurilor de dumping la uree

Comisia Europeană va deschide o investigație pentru a stabili dacă ureea produsă de Rusia, fertilizant pentru agricultură fabricat și de combinatul Azomureș din România, face obiectul unui dumping. În cazul în care concluziile sunt afirmative, investigația va examina și dacă ar fi în interesul Uniunii să se instituie unele măsuri.

Fertilizers Europe, o asociație care reprezintă interesele majorității producătorilor de îngrășăminte din Europa, a depus în numele acestora o plângere în care se afirmă că importurile de uree  din Rusia fac obiectul unui dumping și cauzează prejudicii industriei Uniunii.  În consecință, Comisia a dat aviz de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de uree originară din Rusia ce s-ar putea finaliza cu unele măsuri împotriva statului rus.

Investigația Comisiei este foarte importantă și pentru România unde Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din țară, parte a grupului Ameropa, a ținut în ultimii ani combinatul de la Târgu Mureș mai mult închis, din cauza prețurilor de valorificare a produselor finite mult prea mici în raport cu costurile de producție.

Combinatul chimic Azomureș Târgu Mureș,  cel mai mare consumator de gaze naturale din România, a raportat pentru 2024 cele mai mici afaceri nete  din ultimii șapte ani, după ce a continuat să stea mai mult închis în căutarea unor oportunități mai bune în piață.

Mai multe pe economica.net

PontmarosStirile Punctul

Petiție online pentru oprirea poluării de la Azomureș: 615 semnături în trei săptămâni

O petiție online lansată pe platforma declic.ro solicită autorităților să ia măsuri ferme împotriva poluării generate de combinatul Azomureș din Târgu Mureș. Inițiativa a adunat până în prezent 615 semnături din cele 800 vizate, arătând o nemulțumire crescândă a târgumureșenilor afectați de reluarea activității combinatului.

Petiția se adresează Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, Gărzii de Mediu Mureș și Direcției de Sănătate Publică Mureș, solicitând intervenții concrete în contextul în care Autorizația Integrată de Mediu a Azomureș urmează să expire în 2026.

Semnatarii se plâng de problemele cauzate de activitatea combinatului: zgomotul excesiv, mai ales noaptea, care le tulbură odihna și sănătatea, precum și aerul poluat care le afectează calitatea vieții. Aceștia susțin că autoritățile nu au impus măsuri eficiente, deși sesizările au fost numeroase.

Principalele cerințe ale petiției includ consultare publică reală și transparentă în procesul de reînnoire a autorizației, realizarea unui studiu de impact asupra sănătății populației, care să țină cont de problemele comunității și măsuri ferme și verificabile pentru reducerea poluării fonice și atmosferice. „Sănătatea noastră nu poate fi negociată. Autoritățile au datoria să protejeze cetățenii și să garanteze un mediu curat și liniștit pentru toți”, se arată în textul petiției.

Campania a înregistrat o progresie constantă, ajungând la 10 semnături în prima săptămână, la 50 după trei săptămâni, la 100 după două săptămâni și la 500 acum o săptămână. Reînnoirea Autorizației Integrate de Mediu în 2026 este considerată de inițiatori un moment decisiv pentru a schimba situația și a obține măsuri concrete de protecție a sănătății publice și a mediului în zona Târgu Mureș.

PontmarosStirile Punctul

Când își propune Romgaz să finalizeze evaluarea pentru preluarea Azomureș?

Contractul pe care conducerea Romgaz l-a semnat la finalul lunii trecute cu asocierea declarată câștigătoare la licitația publică are o durată de 12 luni, dar livrabilele au termen mai scurt.

„Targetul nostru este finalul anului, dar depinde de informațiile puse la dispoziție de vânzător și evident de analizele tehnice și economice”, a declarat Răzvan Popescu pentru Mediafax.

Citește mai mult pe Mediafax.ro

Stirile Punctul

Romgaz angajează TÜV și KPMG pentru evaluarea activelor Azomureș

Romgaz a semnat un contract de 5,5 milioane de lei cu TÜV și KPMG pentru servicii de consultanță în evaluarea și negocierea activelor productive ale combinatului Azomureș, conform informațiilor transmise Economedia de Răzvan Popescu, CEO-ul producătorului de gaze controlat de statul român prin Ministerul Energiei.

TÜV (Technischer Überwachungsverein, adică Asociația pentru Inspecție Tehnică) este un grup de organizații independente recunoscute la nivel global pentru expertiza în industrii grele, energie, chimie, transport, construcții și siguranță industrială și vor asigura probabil partea tehnică a evaluării activelor. Firma de consultanță și audit KPMG este parte din așa-numitul grup Big Four.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Un miliard de euro pleacă anual din România în alte state, din cauza industriei petrochimice. Vestea bună – Azomureș reia jumătate din producție

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan spune că are plângeri din partea fermierilor că produsele din import care concurează cele ale Azomureș sunt inferioare calitativ, iar asta devine o problemă strategică pentru România. „Avem din partea fermierilor plângeri că nivelul calitativ al produselor din import e sub cel produs în țară de Azomureș și din acest punct de vedere e strategic pentru noi să găsim o formulă clară parte din aceste gaze pot să fie aduse și folosite în România în industria din țara noastră într-o formă în care prețul final al îngrășămintelor chimice să fie unul mai redus pentru a face competitive companiile din agricultura din țara noastră pentru ca mai departe, oameni, când vor merge la raft, să aibă parte de prețuri mai mici decât le au în acest moment, iar companiile să fie competitive și la export”, spunea azi ministrul Bogdan Ivan, în vizită la Azomureș.


Cât ne costă stagnarea industriei petrochimice?
Faptul că prețul gazelor, principala materie primă în industria îngrășămintelor chimice a urcat peste nivelul la care produsele rezultate să fie sustenabile economic, ne costă 1 miliard de dolari anual și un procent substanțial din deficitul comercial al României. „Din punct de vedere al balanței comerciale România astăzi, se află la un deficit de peste 30 de miliarde de dolari, care doar din industria petrochimică, reprezintă peste 70%. Iar industria îngrășămintelor chimice reprezintă aproximativ 1 miliard de euro. 1 miliard de euro care pleacă anual din România în alte state, bani care ar putea să fie aduși în continuare în țara noastră, să fie consumați aici, iar fermierii noștri să poată fi competitiv pe piețele internaționale”, mai spune Ministrul Energiei Bogdan Ivan.


Există totuși și vești bune. Azomureș a reluat 50% din producție
Prima veste bună este că Azomureș reîncepe producția, cu 50% din capacitățile sale, prin repornirea uzinei de amoniac. Cu toate acestea, problema materiei prime nu a fost rezolvată, ci e doar un compromis pentru a asigura îngrășămintele chimice necesare campaniei agricole din toamna acestui an. Josh Zacharias CEO Azomureș explică: „Azi am repornit sau am fost în fază avansată de repornire a jumătate din producție. Am văzut o oportunitate temporară de achiziție de gaz pentru următoarea perioadă. În continuare nu e o situație sustenabilă, dar cel puțin ne permite să producem pentru campania agricolă din toamnă”.
Zacharias mai spunea de asemenea că situația este similară peste tot în Europa, unde politica energetică pur și simplu nu se împacă cu realitatea, iar ce cer companii ca Ameropa, care deține și Azomureșul, sunt doar condiții corecte în piață: „Luptăm cu companii străine care aduc importuri având avantajele faptului că nu plătesc pentru emisiile de carbon. Nu au aceleași standarde de mediu, lucru care ne pun într-un dezavantaj. Multe discuții nu sunt despre a obține noi subvenții sau avantaje, ci doar pentru asigurarea acelorași condiții pe piață”.
CEO-ul Azomureș subliniază că Ameropa a derulat investiții uriașe în România, în ultimii 10 ani ele ridicându-se la aproximativ 300 milioane de euro și fiind necesare ca facilitățile de producție să țină pasul cu standardele moderne de producție, de siguranță, de mediu și de eficiență economică.


Undă verde pentru preluarea Azomureș de către Romgaz
La vizita oficială de azi de la Azomureș a fost prezent și Răzvan Popescu, directorul Romgaz, care spunea că dacă totul va merge bine și fără contestații, pe 22 august va fi atribuit contractul de consultanță pentru achiziția Azomureș de către Romgaz. Achiziția va fi analizată din trei mari perspective: tehnică, de mediu și economico-financiară. Scopul final este acela ca Azomureș să fie înglobat în Romgaz, iar problema alimentării combinatului cu gaz să devină o chestiune de transfer intern: „În momentul în care Romgaz achiziționează activul Azomureș, putem trata acest transfer al gazului ca fiind un transfer în interiorul companiei, cum facem și cu centrala de la Iernut. Deci nu se pune problema de preț avantajos, ci de sinergie, de faptul că există această desfacere pe care o vom avea în propriile instalații. Și pentru a putea să adăugăm valoare gazului și să creăm o predictibilitate de preț pentru propria companie”, spunea oficialul Romgaz.

Stirile Punctul

Azomureș raportează pierderi record dar și-a majorat numărul de angajați

Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România și principalul consumator de gaze naturale din țară, a încheiat anul 2024 cu pierderi de 505,8 milioane de lei, de aproape 7 ori mai mari decât în anul precedent. Totodată, cifra de afaceri a scăzut cu 15,4%, ajungând la 1,5 miliarde de lei, cel mai mic nivel din 2017 încoace.

Deși activitatea combinatului a fost restrânsă, cu accent pe vânzarea de produse importate, Azomureș și-a majorat numărul de angajați, ajungând la 1.001, față de 921 în 2023.

În acest context, Romgaz analizează posibilitatea preluării unor active implicate în producția de îngrășăminte și a lansat o licitație pentru servicii de consultanță.

Sursa: Economica

Stirile Punctul

Giganții consultanței se bat pe contractul Romgaz de asistență în preluarea Azomureș

Mai mulți giganți globali ai consultanței țintesc contractul scos la licitație de compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, de asistență în pregătirea negocierii preluării și repornirii combinatului de îngrășăminte chimice Azomureș, cel mai mare de profil din țară, cel mai mare consumator de gaze și una dintre cele mai mari întreprinderi locale de producție industrială, parte a grupului elvețian Ameropa, conform Profit.ro.

Valoarea contractului de consultanță este estimată la circa 5,48 milioane lei (peste 1,1 milioane euro) plus TVA. Romgaz vrea servicii de consultanță pentru evaluarea activelor Azomureș și a costurilor presupuse de obligația ca unitatea industrială să respecte standardele de emisii de gaze cu efect de seră prevăzute de reglementarea UE Net Zero Industry Act (NZIA).

Stirile Punctul

Patru consultanți dornici să ofere servicii către Romgaz pentru preluarea Azomureș

Patru ofertanți au cumpărat caiete de sarcini la licitația deschisă pentru servicii de consultanță în vederea preluării combinatului Azomureș, inițiată de Romgaz – principalul producător de gaze din România și operatorul celui mai mare depozit de înmagazinare a gazelor, dar și producător și furnizor de energie electrică.

La licitația pentru Servicii de consultanță pentru evaluarea, negocierea si achiziția unor active/activelor ce concură la activitatea de producție a S.C. Azomureș S.A., lansată de Romgaz pe 14 aprilie, au fost depuse patru oferte, potrivit datelor publicate pe portalul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Data limită pentru depunerea ofertelor a fost 23 mai, iar până atunci s-au înscris la licitație patru ofertanți, individual sau în asociere.

Este vorba de un contract estimat la 5.486.003 de lei, lansat în licitație după o consultare a pieței. Atunci Romgaz solicitase oferte de preț în vederea stabilirii valorii estimate pentru demararea procedurii de achiziție a serviciilor de consultanță prin intermediul SEAP.

În prezent se derulează evaluarea pentru calificare și tehnică, dar și financiară, cu termen limită pe 19 august.

Cele patru entități interesate de contract:

  1. Ofertant unic : ERNST & YOUNG
  2. Ofertant unic : RINA Consulting S.p.A.
  3. Asociere : DELOITTE CONSULTANTA (lider), REFF & ASOCIATII SPRL
  4. Asociere : TUV AUSTRIA ROMANIA (lider), KPMG ADVISORY SRL

Potrivit caietului de sarcini, Romgaz, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, vrea să își extindă activitatea, proces început în 2013 când a asimilat centrala termoelectrică de la Iernut, devenind astfel producător de energie electrică. Compania este partener egal în proiectul de exploatare a gazelor în perimetrul de mare adâncime din Marea Neagră, Neptun Deep, și vrea să intre și pe piața furnizării de gaze pentru consumatorii casnici.

Din cauza prețurilor uriașe ale gazelor, Combinatul Azomureş a fost închis spre finalul lui 2021, s-a redeschis în vara anului 2023, apoi a funcționat cu întreruperi și la capacitate redusă.


Mai multe detalii pe Gandul.ro

Stirile Punctul

Romgaz poate lua o decizie privind preluarea Azomureș anul acesta. Combinatul va fi alimentat și din Neptun Deep

Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, se așteaptă să ia anul acesta o decizie în privința preluării combinatului de îngrășăminte chimice Azomureș, cel mai mare de profil din țară, cel mai mare consumator de gaze (în momentele când produce la 100% din capacitate) și una dintre cele mai mari întreprinderi locale de producție industrială, parte a grupului elvețian Ameropa.
″Beneficiile (eventualei preluări a combinatului – n.r.) sunt destul de clare, dat fiind faptul că Azomureș este unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din România. Va însemna multe avantaje pentru Romgaz, în primul acela de a procesa gazele de proprii, de a da valoare adăugată gazului pe care îl producem, atât celui onsore, cât mai ales celui care va fi extras din proiectul Neptun Deep. Este un combinat strategic pentru România, care ar avea multe beneficii de pe urma includerii în grupul Romgaz″, a punctat Popescu.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Preluarea Azomureș de către Romgaz s-ar putea realiza până la finalul anului

Romgaz negociază de luni de zile preluarea Azomureș pentru ca România să reînceapă producția de fertilizanți, mai ales că exploatarea de la Neptun Deep a început. Preluarea activelor companiei deținute la ora aceasta de elvețienii de la Ameropa ar putea avea loc până la final de an, dacă cele două părți se înțeleg, a declarat ministrul Energiei Sebastian Burduja, la emisiunea „Agrojurnal” difuzată de Digi24. La rândul său, Florin Barbu a explicat că Ministerul Agriculturii ar putea gândi o schemă de ajutor pentru fermierii care cumpără fertilizanți, dacă Romgaz ar prelua Azomureș.

Citește mai mult

Stirile Punctul

Romgaz cumpără consultanță pentru negocierea preluării și repornirii Azomureș

Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a lansat o licitație de contractare de servicii de consultanță necesare pregătirii negocierii preluării și repornirii combinatului de îngrășăminte chimice Azomureș, cel mai mare de profil din țară, cel mai mare consumator de gaze și una dintre cele mai mari întreprinderi locale de producție industrială, parte a grupului elvețian Ameropa.
Valoarea contractului scos la concurs este estimată la circa 5,48 milioane lei (peste 1,1 milioane euro) plus TVA, iar data limită de primire a ofertelor este 23 mai 2025.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Ciolacu despre preluarea Azomureș de către Romgaz: „Este cea mai bună soluție pentru agricultorii noștri”

Producătorul de gaze de stat Romgaz a anunțat că este interesat de achiziția combinatului Azomureș, care produce îngrășăminte chimice procesând gaze naturale. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, înainte de ședița de Guvern, că susține această inițiativă, precizând este cea mai bună soluție pentru agricultorii români.

„Este o analiză complexă, în sensul în care nu ne uităm la un singur combinat, ne uităm la piața de îngrășăminte din România. Automat, un producător de gaze naturale ar avea o sinergie interesantă cu un astfel de activ. În acest moment, suntem într-o perioadă incipientă. Urmează să avem un consultant care să ne ajute să facem acel studiu de piață”, a declarat Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, miercuri, în conferința ZF Power Summit.

Stirile Punctul

Azomureș așteaptă un ajutor din fonduri UE pentru o investiție de 225 de milioane de euro

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România, Marcel Boloș, spune că peste două săptămâni va merge la Bruxelles pentru a discuta despre grăbirea unei scheme de ajutor de stat pentru Azomureș, singurul producător de îngrășăminte chimice pentru agricultură din România, parte a grupului elvețian Ameropa. Fondurile vor ajuta compania să-și repornească activitatea și să integreze hidrogenul verde în producția de amoniac.

Azomureș, singurul producător de îngrășăminte pentru agricultură din România, parte a grupului elvețian Ameropa, ar putea primi un ajutor financiar prin Programul Tranziție Justă pentru a finanța  o investiție de 225 de milioane de euro. Investiția ar permite  reluarea activității companiei și modernizarea ei, a declarat pentru Europa Liberă România Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

“Sper ca undeva în intervalul aprilie-iunie să putem încheia acest contract de o valoare semnificativă pentru industria de îngrășăminte chimice din România”, a mai explicat acesta.

Potrivit lui Boloș, retehnologizarea Azomureș va permite reducerea consumului de gaz folosit în producția de îngrășăminte și reducerea emisiilor de CO2.

Azomureș este cel mai mare consumator industrial de gaz din România și are momentan fabricile oprite din cauza prețului prea mare al gazelor naturale în raport cu prețul de comercializare a îngrășămintelor.

Compania are o capacitate de producție de 2.100 de tone de îngrășăminte pe zi.

Proiectul de finanțare prin Programul Tranziție Justă depus de Azomureș vizează reducerea substanțială a emisiilor ETS aferente producției de fertilizanți chimici prin integrarea hidrogenului verde în producția de amoniac.

Citeste continuarea

Stirile Punctul

Producția de la Azomureș nu se reia curând

Combinatul de îngrășăminte Azomureș din Târgu Mureș rămâne închis, producția oprită în august 2024 nu se reia pentru că nu există surse disponibile de gaz la preț competitiv, ne-au transmis reprezentanții proprietarului, Ameropa. Mai mult, pe termen scurt, nu se întrevede vreo reluare a producției, mai ales că trend-ul de preț al gazului este de creștere. În aceste condiții, singura soluție pentru fermierii români rămâne importul. Amintim că la produsele chimice, în categoria cărora intră îngrășămintele, avem cel mai mare deficit comercial dintre toate ramurile industriale – peste 3 miliarde de euro.

„În acest moment, prețul gazului în Europa nu permite o producție competitivă, așa că nu există un plan imediat de repornire, dar rămânem pregătiți să facem acest lucru dacă condițiile de piață se îmbunătățesc”, au spus cei de la Azomureș.

Când fabrica și-a sistat producția, în august 2024, gazul era mult mai jos, adică la circa 150 de lei/MWh. Vremea caldă și exista suficientelor surse de gaze țineau gazul jos. Acum este și frig iar sursele de gaze s-au împuținat, odată cu oprirea, de la 1 ianuarie, gazului rusesc în drumul lor către Europa prin conductele de pe teritoriul Ucrainei. Așadar, premise pentru ieftinirea gazului nu prea sunt, așa că reluarea producției la Azomureș este într-un orizont incert.

Articolul complet

Stirile Punctul

Cine profită de pe urma închiderii producției la Azomureș

  • Economica.net a analizat piața îngrășămintelor din Europa și din România împreună cu Antoine Hoxha, director general Fertilizers Europe.

Pentru că nu mai poate exporta multe gaze în Europa, Rusia a inundat piața cu îngrășăminte pentru agricultură foarte ieftine care creează concurență neloială fabricilor de pe bătrânul continent.

Statul condus de Vladimir Putin construiește deja capacități suplimentare de 6 milioane de tone, în timp ce la nivel eurpean s-au închis deja, definitiv sau temporar, mai multe unități de producție. În România, Azomureș are activitatea sistată în așteptarea unor condiții de piață mai bune.

Gazele sunt transformate în materie primă pentru îngrășăminte

Producția europeană de fertilizanți pe bază de azot a scăzut anul trecut față de mediile obișnuite și continuă trendul pe fondul prețurilor încă mari la gaz, materia primă pentru îngrășăminte, coroborate cu concurența neloială din partea Rusiei, potrivit datelor Fertilizers Europe, asociația care reprezintă interesele producătorilor europeni de fertilizanți pentru agricultură. În cazul amoniacului, spre exemplu, producțiile din Europa au scăzut cu aproximativ 30% față de capacitatea normală a fabricilor.

„Or, noi nu folosim gazul doar ca sursă de energie ci și ca materie primă, așa că acest aspect este foarte important. În al doilea rând, acum ne confruntăm cu cantități foarte mari de importuri din Rusia la prețuri foarte mici, sub costurile de producție din Europa, ceea ce ne scoate companiile din piață”, a declarat pentru Economica.net Antoine Hoxha, director general Fertilizers Europe.

Strategie pe termen lung

Potrivit acestuia, doar în cazul ureei, cel mai simplu fertilizant pentru agricultură, importurile din Rusia s-au dublat, în termenoi de volum „Există o strategie deliberată a Rusiei care vrea să câștige cotă de piață în Europa. În loc să vândă gaz, ei transformă gazul în uree pe care o vând europenilor. În plus, ei construiesc noi capacități de uree. Vorbim despre șase milioane de tone de noi capacități de uree care sunt fie în construcție, fie planificate”, este de părere Hoxha.

Din datele Fertilizers Europe, în primele opt luni ale anului, de departe cel mai mare importator de îngrășăminte pentru agricultură rusești din Europa este Polonia. Urmează Franța și Germania.

Mai multe amănunte în articolul de pe Economica.net.

Stirile Punctul

Elvețienii de la Ameropa ar dori să vândă Azomureș


Grupul elvețian Ameropa ia în calcul vânzarea producătorului de îngrășăminte Azomureș din cauza prețurilor mari la gaze, care împiedică funcționarea continuă a combinatului, conform surselor Economedia. Omul de afaceri Ștefan Vuza, care deține combinatul chimic Chimcomplex, ar fi interesat de achiziție. Surse din Azomureș au confirmat de asemenea discuțiile cu Chimcomplex. Totodată, Romgaz a fost indicat de o sursă Economedia drept un alt potențial cumpărător, însă compania nu a dorit să comenteze. Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat pentru Economedia că instituția caută soluții ca inclusiv prin companiile din portofoliu să dea valoare adăugată gazului românesc.

Stirile Punctul

Pauzele de producție ale Azomureș cresc importurile de îngrășăminte ale României

Cu Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice pentru agricultură, mai mult oprit, producția de fertilizanți a României s-a prăbșit în 2022 și 2023. Importăm, de asemenea, peste 6% din importurile generate de UE.

Cu producții anuale și de peste 2,4 milioane de tone în anii anteriori ( 2011), România este pe un trend puternic descendent în ceea ce privește fabricarea de îngrășăminte chimice pentru agricultură. Aceasta și în contextul în care Azomureș, cel mai mare producător local, parte a grupului Ameropa, a produs cu sincope pe fondul creșterii prețurilor la gazele naturale.

Astfel, în 2023, România a produs doar 95.235 de tone de fertilizanți, cu 89,8% mai puțin decât în 2021, dar cu 17,8% peste nivelul dn 2022.

Trendul din România este contrar celui din restul statelor membre, datele Comisiei Europene indicând producții cu 15,7% mai mari în 2023 față de 20222, până la 65,6 milioane de tone.

Totodată, producția slabă se reflectă în importuri.

În România, în afară de Azomureș, mai produce fertilizanți bio Norofert.

Citeste continuarea

Stirile Punctul

Azomureș și-a oprit iar producția. „N-avem ce face cu gazul din intern, așa că exportăm”

Combinatul de îngrășăminte Azomureș (unicul care încă mai produce) s-a închis din nou, după ce a funcționat pentru o lună și jumătate, potrivit informațiilor de piață. Această unitate de producție funcționează sincopat de circa trei ani, mai multă stă închis decât deschis, acest lucru întâmplându-se din cauza prețului gazului.

Faptul că Azomureș nu mai consumă gaz se vede și în datele interactive Transgaz. Tranzitul de gaze către Ungaria și Republica Moldova se menține, dar, suplimentar, exportăm din producția internă peste două milioane metri cubi către Ucraina și Ungaria. Putem face acest lucru pentru că depozitele sunt deja pline la 88% și vor fi, într-o lună, la 100%.

Gazele intră în țară din Bulgaria, prin punctul Negru Vodă. Ele vin via Turcia și sunt, în esență, de proveniență rusească. Ar mai putea fi anumite cantități de gaze azere și chiar turcești. Turcia a ajuns în postura să poată exporta gaze, în ciuda faptului că este în mare parte dependentă de importuri pentur că a început exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Amoniacul albastru, îngrășământul care ar putea face concurență pentru Azomureș

Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, anunță, sâmbătă, că România ar putea produce amoniac albastru, ceea ce înseamnă posibilitatea de a relansa producția de îngrășăminte pentru agricultură. A fost constituit un grup de lucru pentru a dezvolta acest proiect.

Acest tip de amoniac, obținut din gaz, presupune și captarea și stocarea carbonului, ceea ce se poate face în sondele depletate de gaz sau petrol. Acest lucru înseamnă posibilitatea de a relansa producția de îngrășăminte pentru agricultură. Mai mult decât atât, amoniacul albastru se profilează a fi noul combustibil pentru motoarele vapoarelor care străbat oceanele”, a scris, sâmbătă, Ștefan Radu Oprea, pe pagina sa de Facebook, potrivit News.ro.

Potrivit ministrului, prezentarea a fost susținută de reprezentanții Fertilizer Industrial Services, respectiv Dan Cojocaru și Bogdan Bretescu. Compania cu sediul la Londra este înființată și condusă de experți români, care sunt implicați în dezvoltarea globală a proiectelor pentru amoniac albastru sau verde.

Citește mai mult

Stirile Punctul

Proprietarul Azomureș, Ameropa, își consolidează poziția pe piața cerealelor printr-o nouă achiziție

Compania Promat Comimpex din Tăşnad, Satu Mare, cu activitate în domeniul agricol, controlată de grupul elveţian Ameropa, unul dintre cei mai mari traderi de cereale de pe plan local, şi de către antreprenorul Cristian Moldovan, anunță că a achiziționat un pachet majoritar de acțiuni în Agrotex, un furnizor de materiale agricole și cereale în nord-vestul României.

Achiziția subliniază angajamentul Grupului Ameropa de a-și consolida prezența în agricultura românească și de a construi unul din cele mai importante grupuri de agrobusiness din regiune. Integrarea Agrotex este un pas vital în contribuirea la dezvoltarea sectorului agricol local, transmite compania.

Compania Promat Comimpex din Tăşnad, Satu Mare, cu activitate în domeniul agricol, controlată de grupul elveţian Ameropa, unul dintre cei mai mari traderi de cereale de pe plan local, şi de către antreprenorul Cristian Moldovan, anunță că a achiziționat un pachet majoritar de acțiuni în Agrotex, un furnizor de materiale agricole și cereale în nord-vestul României.

Achiziția subliniază angajamentul Grupului Ameropa de a-și consolida prezența în agricultura românească și de a construi unul din cele mai importante grupuri de agrobusiness din regiune. Integrarea Agrotex este un pas vital în contribuirea la dezvoltarea sectorului agricol local, transmite compania.
Citește articolul complet

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Combinatul chimic Azomureș repornește la 50% din capacitate

Combinatul chimic Azomureș Târgu Mureș, producător român de îngrășăminte, repornește la 50% din capacitate, potrivit directorului general al Transgaz, Ion Sterian. Combinatul a fost anterior oprit.

„Va informez că am fost anunțat că începând de mâine (28.06.2024) va porni instalația CET II, pentru probe de protecție și blocaj la cazanele CET II, de la SRM CIC Târgu Mureș, iar de luni (01.06.2024) începând cu ora 09:00 se dorește pornirea Instalației Amoniac III. care va consuma 45000 m cubi/ora ceea ce inseamna 50% din capacitatea de productie ingrasaminte chimice”, spune Ion Sterian.
Citește articolul complet

Stirile Punctul

Azomureș revine pe pierderi în 2023 și ajunge la cel mai mic număr de angajați din 2009 încoace

Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România, parte a grupului Ameropa, a raportat pentru 2023 pierderi nete de 72,5 milioane de lei, după doi ani în care compania a avut profit. Anul trecut, combinatul și-a închis porțile în mai multe rânduri din cauza dezechilibrului dintre costurile de producție și prețurile de valorificare a mărfurilor.

Mai exact, compania a înregistrat un minus de 72,5 milioane de lei net, după ce în 2022 a reușit un profit de 29,8 milioane de lei, iar în 2021 de 86,6 milioane de lei. Azomureș a mai înregistrat pierderi în 2019 și 2020 de 96,1 milioane de lei și respectiv 28 de milioane de lei.

De asemenea, producătrul a renunțat la 4% dintre angajați (39 persoane), ajungând la 921 de persoane. Este cel mai mic număr mediu de angajați din 2009 încoace.

În 2023 ca și în 2022, Azomureș a avut porțile mai mult închise din motive ce au ținut în general de costurile de producție prea mari în raport cu prețurile produselor vândute.

Citestea continuarea

Stirile Punctul

Listarea la Bursă a Premier Energy: Compania spune că Azomureș, îi cere de 2 ani despăgubiri pentru livrări asumate și neefectuate

Furnizorul și traderul de gaze naturale Premier Energy, parte a conglomeratului omonim controlat indirect de către omul de afaceri ceh Jiri Smejc, care a demarat miercuri IPO pentru listarea la Bursa de Valori București (BVB), se judecă de 2 ani cu producătorul de îngrășăminte chimice Azomureș, din grupul elvețian Ameropa, cel mai mare consumator de gaze și una dintre cele mai importante întreprinderi industriale din România, litigiul fiind evidențiat în prospectul ofertei publice inițiale de vânzare de acțiuni a Premier Energy.
″La data de 26 mai 2022. Azomureș a inițiat o acțiune în justiție împotriva Premier Energy SRL, solicitând despăgubiri în valoare totală de aproximativ 27 milioane lei, inclusiv penalități. Cererea susține că Premier Energy nu și-a îndeplinit obligația de a livra cantitatea de gaze naturale contractată, care a avut ca rezultat pierderi financiare pentru Azomureș, întrucât a trebuit să achiziționeze gaze de la fumizori alternativi la un cost mai ridicat″, spune Premier Energy în prospect.
Conform datelor din dosar, analizate de Profit.ro, Azomureș a reclamat că ar fi fost nevoit să oprească producția de amoniac la combinatul de profil de la Târgu Mureș pentru că furnizorul nu și-ar fi respectat obligațiile contractuale privind livrările de gaze, materia primă de bază în industria de profil. ″(…) instalația de amoniac a fost închisă ca urmare a nelivrării cantității de gaz promise″, a susținut Azomureș.

Ca răspuns, Premier Energy a cerut respingerea solicitării de despăgubiri a Azomureș, susținând că producătorul de îngrășăminte i-ar fi respins ″în mod nedrept″ o ofertă de furnizare de gaze și că, de fapt, acesta ar fi convenit, prin încheierea unui act adițional la contractul de furnizare, asupra livrării unei cantități de gaze naturale reduse.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Azomureș se redeschide în câteva zile

Combinatul de îngrășăminte chimice Azomureș se va redeschide zilele următoare. Anunțul a fost făcut de directorul general al Transgaz, Ion Sterian, în contextul în care combinatul este și cel mai mare consumator de gaze din România. Azomureș se închisese la începutul lunii decembrie în special din cauza prețului mare al gazelor.
Azomureș se închisese la începutul lunii decembrie în special din cauza prețului mare al gazelor.
„Dau o veste bună. De ieri Azomureș a început să încarce instalația numărul 1 de amoniac, care va începe să producă îngrășăminte chimice, necesare pentru economia românească. Deci sperăm să repornească și instalația nr. 2, ceea ce înseamnă (funcționarea combinatului la – n.r.) capacitatea maximă”, a spus Sterian, într-o conferință organizată de revista Income Magazine.
El a precizat că doar instalația numărul 1 de producție a amoniacului consumă 1,4 milioane de metri cubi pe zi. Spre comparație, consumul total de gaze al țării este, astăzi, 54,7 milioane de metri cubi/zi. „De mâine-poimâne încep producția”, a completat reprezentantul Transgaz. În luna decembrie, compania Azomureș a fost nevoită să suspende din nou producția de amoniac și îngrășăminte. Combinatul, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice și consumator industrial de gaze naturale din România, controlat de grupul Ameropa, își reluase în toamnă producția la 50% din capacitate, după ce aceasta a stat suspendată o bună perioadă de timp din cauza scumpirilor istorice la gaze, principala materie primă din industrie.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Ministrul agriculturii, la Târgu Mureș: “Astăzi, după întâlnirea cu dumneavoastră, voi avea o discuție cu conducerea Azomureș”

Astăzi în cadrul întâlnirii ministrului agriculturii cu femierii mureșeni, din Sala Mare a Palatului Administrativ din Târgu Mureș, Mihaela Neagu, proprietarul Fabricii de Zahăr Luduș l-a interpelat pe Florin Ionuț Barbu cu privire la situația Combinatului Chimic Azomureș:  “eu nu sunt din județul Mureș dar anul trecut am cumpărat fabrica de aici (Luduș – n.r.) și sunt foarte interesată de tot ce se întîmplă aici. Vreau să îmi spuneți ce se întâmplă cu fabrica de îngrășăminte Azomureș pentru că a funcționat două luni. S-a închis, noi la fabrică am cumpărat de la dumnealor (pentru programul de sprijin al cultivatorilor de sfeclă de zahăr pe care fabrica le derulează și le livrează acestora semințe, îngrășăminte etc – n.r.) Pe piață sunt îngrășăminte din Rusia, din Ucraina, din alte țări. Statul român are în vedere să salveze o astfel de fabrică ca pe viitor să știm și noi ce facem?”.

Ministrul agriculturii a răspuns că “Azomureșul trebuie să se decidă. Ministerul Agriculturii și Guvernul României le-a pus pe masă tot ceeea ce putea să facă. Acum e decizia Azomureșului. Am venit inclusiv cu discuții prin care să se preia, nu vă ascund, de către Transgaz a unei părți din acțiunile din Azomureș. Binențeles, fiind firmă privată, așteptăm acest lucru. Doi: să nu credeți că Azomureșul a oprit vreodată producția! Că dacă mergem acum în fabrică în Azomureș ea funcționează. Și vă garantez lucrul ăsta. Sunt convins că funcționează. Inclusiv, Azomureșul are pe stoc, în momentul de față, îngrășăminte. Astăzi, după întâlnirea cu dumneavoastră, voi avea o discuție cu conducerea Azomureș“. D.B. 

Stirile Punctul

Azomureş nevoit să-și suspende producţia de amoniac și îngrăşăminte în luna decembrie, pe fondul lipsei unui angajament strategic clar din partea autorităţilor

Azomureş, un important producător român de îngrăşăminte, a oprit producţia de amoniac și îngrăşăminte pentru luna decembrie, din cauza unui set de politici şi a lipsei de acţiune a autorităţilor, care afectează negativ marea industrie locală. Impactul negativ atât asupra industriei, cât și asupra agriculturii din România ridică îngrijorări cu privire la perspectivele pe termen lung, iar compania solicită autorităților să susțină industria de îngrăşăminte din România, recunoscută la nivel global pentru calitatea sa ridicată.

Josh Zacharias, directorul general al Azomureş, avertizează asupra unei crize care se profilează în agricultura şi industria românească, invocând presiunea asupra costurilor din cauza inflaţiei locale, practicile anticoncurenţiale și o viitoare taxă de 1% pe venituri. „Calculăm o reducere de 3% a profitabilităţii pentru fermierii din România datorită efectului multiplicator al achiziţiilor de inputuri, plus veniturile impozitate din vânzarea recoltelor. Este o tragedie ce se derulează cu încetinitorul”, a spus Josh Zacharias.

De la reluarea producţiei în octombrie, costurile cu gazele naturale au crescut cu aproape 40%, fără a avea legătură cu conflictul din Fâşia Gaza. În ciuda rezervelor ample de gaze din regiune, piața europeană a gazelor rămâne semnificativ mai scumpă decât alte părți industrializate ale lumii (de aproape 5 până la 10 ori mai mare). „Statul român are la dispoziție diverse pârghii de sprijin pentru marea industrie care decurg din propriile resurse energetice, ceea ce este o diferenţă cheie faţă de UE în general – dar din păcate nu le folosește. Drept urmare, chiar dacă celelalte ţări producătoare de gaze din lume construiesc noi fabrici de îngrăşăminte și alte state membre au pus în aplicare pachete de miliarde de euro în ultimii ani pentru a se asigura că industriile mari continuă activitatea de producţie, în România, Azomureş -ultima companie de acest gen – se luptă pentru a rămâne operaţională”, a subliniat Josh Zacharias.

Directorul general al Azomureş atrage atenția asupra diferenţelor mari ale preţurilor la îngrăşăminte din România faţă de restul Europei și avertizează că fermierii vor plăti în plus pentru inputurile lor, fără un producător local care să concureze cu importurile. În plus, compania trebuie să susțină și povara certificatelor de carbon impuse de UE producătorilor europeni, spre deosebire de concurenții din afara UE. „Lupt pentru a asigura peste 1.000 de locuri de muncă directe și alte 2.000 de locuri de muncă ce se bazează direct pe Azomureş pentru existenţa lor, şi asta înainte să luăm în considerare zecile de mii de fermieri care au contat pe îngrăşămintele Azomureş în ultimii 60 de ani”, a adăugat Josh Zacharias.

Azomureş se confruntă și cu alte provocări ce îşi au rădăcina în lipsa de acţiune a autorităţilor, printre care: subvenţiile pentru gaze în Bulgaria (România nu are o politică similară şi, ca urmare, importurile bulgare de îngrăşăminte în România sunt în creștere); supraoferta de gaze subvenţionate în România (în ciuda unui surplus semnificativ de gaze naturale tranzacţionate de Transgaz, gazul suplimentar nu nu este pus la dispoziția pieţei, deoarece marii producători nu au voie să realoce către consumatori industriali, precum Azomureş); fraudă fiscală la import și sancțiuni (în noiembrie, o navă cu 30.000 de tone de uree a intrat în portul Constanța cu documente false pentru a evita taxele şi sancţiunile și, până când autoritățile au descoperit situația, jumătate din transport a dispărut).

În ciuda faptului că a prezentat soluții concrete în numeroase ocazii, Azomureş nu a identificat încă vreo schimbare semnificativă sau sprijin pentru a redresa situaţia. „Lupta companiei are în vedere atât provocările pieței, cât şi lipsa de politici eficiente”, concluzionează Josh Zacharias, făcând un apel către autorităţi să creeze urgent un comitet strategic care să ia în discuţie securitatea input-urilor pentru agricultură, precum şi viitorul industriei agricole românești în general.

Biroul de Presă Azomureş

Stirile Punctul

Precizările Azomureș cu privire la îmbolnăvirea unor muncitori de pe platformă

Compania a precizat că nu e vorba de angajati ai Azomures, ci ai unei companii contractor, dar care lucreaza pe platforma Azomures.

Suntem la curent cu evolutia acestui caz. Am luat legatura cu echipele de medici care ii au in ingrijire pe angajatii companiei care au efectuat lucrari la echipamentele de la una dintre instalatiile de pe platforma. Oferim tot suportul pentru a identifica ce a cauzat aceste imbolnaviri, care au fost semnalate doar la unii dintre oamenii care au lucrat în acelasi loc, timp de mai multe zile.
Am pus la dispozitia autoritatilor datele pe care le avem, am explicat procesele tehnologice ce au loc in instalatia respectiva pentru ca aceste date sa fie coroborate cu datele medicale.
Oamenii care sunt acum sub observatie medicala au efectuat lucrari in perioada 8 -10 octombrie, iar semne de imbolnavire, probleme respiratorii, au aparut dupa data de 12 octombrie si s-au manifestat doar la o parte din muncitorii care a lucrat în acelasi loc. In perioada in care au avut loc lucrarile nu au fost semnalate inhalari accidentale de substante periculoase, conform rapoartelor interne, dar vom continua sa investigam intern fiecare detaliu si vom reveni cu informatii.

Biroul de presă al Azomureș

Stirile Punctul

Amendați și puși să facă curățenie după aruncarea de deșeuri lângă Azomureș

Cadre ale Biroului Disciplină în Construcții, Afișaj Stradal și Protecția Mediului au aplicat, la ora 14:00, două sancțiuni contravenționale, a câte 2.000 lei, în conformitate cu prevederile HCL 302/2021, numiților N.P., domiciliat în orașul Ungheni, și G.Ș., domiciliat în Târgu Mureș, pentru aruncarea de deșeuri pe str. Mureșului, în zona combinatului SC Azomureș SA, concomitent cu dispunerea efectuării curățeniei la locul cu pricina.

Poliția Locală Târgu Mureș le mulțumește cetățenilor municipiului pentru spiritul civic de care dau dovadă. Sesizările dumneavoastră pot fi făcute prin telefon la nr. 0265/250760- ofițerul de serviciu, la Dispeceratul Integrat de Urgență „112” sau prin whatsapp la nr. 0723307126.