Echipa de fotbal Unirea Ungheni s-a orientat rapid după ce i-a reziliat contractul portarului Dragoș Balauru (34 de ani), cel care a șocat opinia publică după ce a declarat că-i place la nebunie să calce pisici cu mașina și i-a obligat, practic, pe șefii Unirii să-l dea afară.
Conducerea mureșenilor l-a adus pe Robert Mihai Geantă, un portar de 27 de ani. Geantă, născut la Călinești, județul Argeș, era liber de contract după despărțirea de Viitorul Pandurii Târgu-Jiu și pare să fie favorit la titularizare la Unirea Ungheni. Cel puțin prin prisma experienței superioare, inclusiv la nivelul Ligii 2, pe care o are și care lipsește mai tinerilor portari din lotul Unirii.
O altă mutare interesantă a fost anunțată oficial azi la prânz de clubul mureșean: legitimarea finlandezului Onni Jalmari Tihonnen, un mijlocaș defensiv de 24 de ani. Tihonnen joacă de vreo doi ani și jumătate în România și vorbește binișor limba română. La Ungheni a ajuns tot de la Viitorul Pandurii Târgu-Jiu, după ce mai înainte jucase o jumătate de campionat la SSU Politehnica Timișoara (echipa suporterilor).
Unirea Ungheni debutează, în data de 3 august, în primul său sezon de Liga 2 în deplasare, la CS Mioveni. Are șansa să obțină măcar un punct, pentru că, după ce a ratat promovarea în Liga I, echipa din Mioveni a rămas fără majoritatea titularilor din sezonul precedent. Și fără antrenorul Constantin Schumacher. Ca atare, cum se spune, e o pâine de mâncat la Mioveni, cel puțin în turul de campionat.
Au trecut deja patru zile de când portarul echipei de fotbal Unirea Ungheni, Dragoș Balauru, a oripilat opinia publică scriind pe pagina sa de Facebook că e pasionat de călcat pisicile cu mașina (plus o sumedenie de alte mojicii), însă reacțiile clubului au fost, până de curând, hilare.
Inițial, cei de la Unirea Ungheni au răspuns interpelărilor pe această temă că nu-i interesează aspectul și că-l judecă pe Dragoș Balauru exclusiv după criteriul valorii fotbalistice. ”Sesizați Poliția Animalelor”, a răspuns, cu cinism, cineva din conducerea clubului unei doamne. Două organizații pentru protecția animalelor au și făcut asta deja și urmează, probabil, ca sportivul să fie audiat când revine în țară.
Aseară târziu, a reacționat și managerul clubului mureșean, Adrian Pop. Probabil, obligat de presiunea mediatică și a opiniei publice, pentru că articolul nostru a fost preluat de zeci de alte publicații din țară.
Managerul Unirii Ungheni, sub presiune
„În ultimele zile numele celui mai titrat club de fotbal al județului Mureș a fost din păcate ‘confundat’ de opinia publică, cu cel al unei persoane fizice, tocmai de aceea doresc să clarific faptul că am fost și sunt foarte interesat de această situație creată de unul dintre jucătorii care a ajuns de câteva zile în perioada noastră de pregătire, la echipă (Dragoș Balauru – n.n.).
Am condus o anchetă internă pentru a investiga exact cele întâmplate în mediul online, iar în aceste momente mă deplasez la locația desfășurării cantonamentului nostru (Dunajska Streda, Slovacia – n.n.) pentru a discuta direct cu jucătorul vizat de această situație, urmând să iau și măsurile necesare după acest moment!
Doresc să asigur fanii CS Unirea Ungheni și pe cei ai sportului de performanță de aceeași seriozitate, aplecare spre performanță, implicare și decență din partea sportivilor care au evoluat la echipă până în aceste momente, aspecte de care au dat dovadă încă de la început!”
Dincolo de gogomănia cu Unirea Ungheni cel mai titrat club de fotbal al județului Mureș, frazele dlui Adrian Pop au accente kafkiene. E clară atitudinea celor de la Ungheni, de a-l proteja cu orice preț pe fotbalistul care a călcat rău pe bec. Citiți comentariile suporterilor Unirii Ungheni, la postarea managerului Adrian Pop pe pagina de Facebook a echipei. Sunt elocvente. Uite-așa se alege praful de bruma de prestigiu și de capital de simpatie pe care clubul abia ce și le încropise.
ULTIMA ORĂ – Cei de la Unirea Ungheni au realizat, totuși, ridicolul situației și au decis azi, în jurul orei 10, rezilierea contractului cu portarul Dragoș Balauru.
Comunicatul Unirii Ungheni
În urma analizării aspectelor care au condus la prejudiciul moral și de imagine a clubului, ca urmare a conduitei nepotrivite în mediul online a fotbalistului Dragoș Balauru, managerul clubului C.S.Unirea Ungheni 2018, domnul Adrian Pop, alături de principalul echipei, dl.Eusebiu Tudor și ceilalți antrenori angrenați în pregătirea jucătorilor, au considerat excluderea din lot și practic rezilierea contractului proaspăt sositului în cantonamentul grupării roș-albastre.
„Un astfel de moment poate fi sensibil pentru echipă dacă nu este tratat cu seriozitatea și rigoarea potrivită, tocmai de aceea am considerat deplasarea mea aici, discuția mea față în față cu cei implicați și desigur consultarea chiar aici în cantonamentul din Slovacia, cu cei care răspund direct de formarea jucătorilor.
Suntem profesioniști cu toții tocmai de aceea am hotărât rezilierea contractului cu fotbalistul implicat în acest subiect. Cu siguranță și din astfel de experiențe avem cu toții de învățat!
Echipa își continuă parcursul cantonamentului conform planificărilor, le-am dorit băieților noștri succes în amicalele următoare fiindcă în această perioadă este foarte importantă focusarea pe buna pregătire a lor!”, a declarat managerul clubului, domnul Adrian Pop, pentru pagina de Facebook a clubului.
Fotbalistul Dragoș Balauru (34 de ani), recent legitimat la divizionara secundă Unirea Ungheni, este protagonistul unui scandal de amploare, care face vâlvă de 24 de ore încoace pe grupurile de iubitori de animale.
Concret, fotbalistul, cunoscut ca un pasionat de pescuit și de vînătoare. a intrat în dispute verbale cu mai mulți iubitori de animale. Dar, de la dispute verbale ceva mai contondente, portarul Dragoș Balauru a trecut la atacuri cu talpa pe tibie: ”Vânătoarea mai e cum mai e, dar plăcerea mea cea mai mare e să calc pisici cu mașina”. Poate dl Balauru nu știe asta, dar uciderea cu intenție, fără drept, sau schiungiuirea unui animal se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Pe o doamnă, o pensionară iubitoare de pisici, care i-a atras atenția fotbalistului că e reprobabil ce face, Balauru a întrebat-o, obraznic: ”Am curaj cu căprioarele și cu pensionarele. Tu cum stai cu menopauza?”
Mai mulți internauți, oripilați de postările fotbalistului, au sesizat despre acest lucru clubul unde tocmai a fost legitimat, Unirean Ungheni. Răspunsul celor de la club este, însă, aproape mai îngrijorător decât derapajele fotbalistului: ”Noi suntem echipă de fotbal și evaluăm jucătorul după performanțele lui sportive. Nu avem legătură cu vânătoarea, cu braconajul… nu ne interesează viața lui privată… Faceți o reclamație la Protecția Animalelor, nu suntem noi în măsură să îl tragem la răspundere”, e mesajul transmis online de Unirea Ungheni.
De altfel, clubul din Ungheni a șters mai multe comentarii în care e reclamat comportamentul lui Dragoș Balauru. Iar acesta și-a șters cu totul contul de Facebook, când a văzut că scandalul ia amploare. Poliția a fost sesizată despre cele relatate aici și e de așteptat ca, de îndată ce echipa de fotbal Unirea Ungheni revine din cantonamentul din Slovacia, dl Balauru să fie invitat la Poliție să-și explice pasiunile cu călcatul pisicilor cu mașina, nelămuririle cu privire la instalarea menopauzei etc.
Adrian Pop, președintele Unirii Ungheni, a refuzat să comenteze situația, rugat de un reporter al Gazetei Sporturilor.
Portarul Dragoș Balauru (34 de ani, teleormănean de origine), legitimat ultima dată la divizionara secundă CSM Alexandria, a fost legitimat de nou promovata Unirea Ungheni, a anunțat clubul mureșean.
Pentru Dragoș Balauru fotbalul de la noi nu e ceva nou. El a mai jucat între 2011 și 2013 la fostele FCM Târgu-Mureș, precum și la ASA (varianta Claudiu Maior). Are în palmares o Cupă a României și o Supercupă. Balauru e un fotbalist experimentat, cu peste 150 de meciuri jucate în prima ligă și cu încă vreo 50-60 în a doua.
În afară de echipele mureșene, Dragoș Balauru a trecut în carieră pe la echipe ca FC Snagov, Rapid București, Universitatea Cluj-Napoca, Viitorul Constanța, Gloria Buzău, FC Voluntari (foto) sau UT Arad, și a bifat și o scurtă aventură în campionatul elen, la Levadiakos, unde însă nu a apucat să debuteze. La Unirea Ungheni Balauru e de așteptat să fie titular. Grație, pe de o parte, experienței sale la nivel înalt, dar și din cauză că pe postul său mai sunt în lot doar doi tineri, Paul Ganea (19 ani) și Mark Lupu (20 de ani).