Pe lângă anunțul Poștei Române că vrea să închidă toate Oficiile, compania are plan extinderea curieratului în Balcani
Poșta Română vrea să extindă activitatea de curierat pe piețele din Balcanii de Vest, dar și în Europa de Est, Moldova și Ucraina, a anunțat, directorul general al companiei, Valentin Ștefan.
Acesta a explicat că sub 5% din cifra de afaceri a companiei vine din activitatea de curierat, însă pe termen lung dorește să dezvolte acest segment de business. Însă, mai întâi trebuie construită infrastructura logistică din vămi pentru a permite procesarea unui volum mare de colete, mai ales pe fondul creșterii trimiterilor care vin din China.
Așa că noi vrem să o construim, vrem să aducem parteneri mari din China, după care să punem presiunea necesară, să sprijinim Vama Română ca să facă această transformare”, a adăugat oficialul Poștei.
El a mai spus că oficiile poștale urmează să fie desființare definitiv, fără a oferi însă un termen clar.
”Încă avem oameni pentru care avem o datorie morală, care și-au dedicat viața Poștei Române. Sunt oamenii care au lucrat 30-40, unii chiar 50 de ani pentru o companie și nu poți sa le spui: «de mâine caută-ți de lucru». Așa că gradual începem sa le închidem, să reducem activitatea în oficiile poștale”, a explicat Valetin Ștefan.

Universitatea ‘Petru Maior’ (UPM) din Târgu Mureş organizează, începând de joi, timp de două zile, conferinţa internaţională ‘Războaiele Balcanice şi sfârşitul secolului cel lung’, la împlinirea a 100 de ani de la declanşarea acestor războaie. ‘Subiectul a fost ales pentru că se împlinesc, anul acesta, 100 de ani de la începutul războaielor balcanice care au introdus, practic, Europa în lumea contemporană şi au aruncat lumea în Primul Război Mondial. Şi, evident, am vrut să reconsiderăm puţin aceste evenimente care au avut urmări atât de importante pentru evoluţia politică, economică, socială şi culturală a lumii întregi. Prilejul a fost oferit de colaborarea care există între Universitatea ‘Petru Maior’, Universitatea ‘Sapienza’ din Roma, Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj Napoca, în cadrul Institutului de Studii Italo-Român. Este un institut care împlineşte anul acesta 10 ani de la viaţă şi care oferă un contact direct între istoricii, şi nu doar istorici, români, italieni şi din alte ţări. De exemplu, anul acesta vor fi invitaţi şi din Albania’, a declarat presei lector univ. dr. Giordano Altarozzi, din cadrul UPM Târgu Mureş.