baloane

Stirile Punctul

Închiria baloane pe apă „la negru”

Miercuri la ora 18:20, patrula mobilă de Intervenție l-a surprins pe numitul R.J. în incinta Complexului de Agrement și Sport „Mureșul”, în timp ce desfășura activități comerciale fără a deține avizele necesare, sancționându-l contravențional cu suma de 1.000 lei, în conformitate cu prevederile HCL nr. 302/2021.

Poliția Locală Târgu Mureș le mulțumește cetățenilor municipiului pentru spiritul civic de care dau dovadă. Sesizările dumneavoastră pot fi făcute prin telefon la nr. 0265/250760- ofițerul de serviciu, la Dispeceratul Integrat de Urgență „112” sau prin whatsapp la nr. 0723307126.

Stirile Punctul

Covasna: 12 baloane cu aer cald la X Balloon Fest de la Băile Fortyogo

Douăsprezece baloane cu aer cald vor fi prezente la cea de-a doua ediţie a festivalului X Balloon Fest, ce va avea loc în perioada 15-17 septembrie la Băile Fortyogo de lângă Târgu Secuiesc.

Iniţiatorul festivalului, Kovacs Gyula a declarat că în program sunt cuprinse atât plimbări cu balonul cu aer cald, cât şi zboruri ancorate, dar şi numeroase programe de agrement.

„Anul trecut au participat 10 baloane, iar anul acesta vor veni 12 baloane din România şi Ungaria, precum şi un paramotor. Vom zbura cu baloanele dimineaţa, la răsărit şi înainte de apus, dacă vremea ne va permite, iar în restul zilei vom avea zboruri ancorate, dar şi numeroase activităţi pentru familii şi pentru copii, inclusiv muzică, experienţe gastronomice şi ateliere diverse” a declarat pentru AGERPRES, Kovacs Gyula.

În urmă cu cinci ani, acesta a obţinut o finanţare prin Programul StartUp Now, reuşind să-şi împlinească visul de a pilota baloane cu aer cald, dar şi de a-şi transforma hobby-ul într-o afacere.

„Am avut un vis şi în fiecare dimineaţă îi spuneam soţiei, la micul dejun, că o să facem asta într-o zi. Noi, cei din generaţia anilor ’90 am copilărit citind romanele lui Jules Verne. Cum visul scriitorului a devenit realitate printr-un proiect care părea ireal, aşa s-a realizat visul nostru cu această afacere. Visul nostru de a zbura s-a realizat şi în realitate hobby-ul nostru s-a transformat în afacere. Cu această idee inovativă am lansat proiectul şi am câştigat finanţarea prin Programul StartUp Now. Cu această afacere am lansat o nouă ofertă turistică şi de agrement în judeţul Covasna – posibilitatea de a experimenta zborul cu balon cu aer cald. Afacerea cu numele X Balloon Transylvania am înfiinţat-o în anul 2019. Tot în acest an am participat la cursul de pilotaj şi am obţinut licenţa de pilot. Am achiziţionat un balon nou, pe care l-am comandat de la fabrica cehă Kubicek. Kubicek Balloons este singurul producător din Europa Centrală şi de Est şi este cel din cel mai mare din lume. Ca pilot am acumulat peste o sută de zboruri, am experienţă şi o echipă permanent pregătită (…) Din nacela balonului puteţi admira frumuseţea naturii şi peisaje minunate şi vă veţi putea bucura în liniştea văzduhului de intimitate”, a spus Kovacs Gyula.

Programul, dar şi alte detalii despre festivalul baloanelor de la Băile Fortyogo vor fi postate pe site-ul xballoon.ro, precum şi pe pagina de Facebook a evenimentului. AGERPRES

Stirile Punctul

Parada Baloanelor cu Aer Cald din Câmpu Cetăţii

10698396_663966580376992_3562572786794224215_nParada baloanelor cu aer cald  va avea loc în perioada 26-28 septembrie 2014 și va întruni  echipe de amatori ai acestui sport din țară și de peste hotare.

Evenimentul se va desfăşura după următorul Program:

Vineri, 26.09.2014

  • 06.00 – 07.00 – Ședința tehnică
  • 07.00 – 09.00 – Ascensiunea în masă
  • 17.00 – 18.00 – Ședința tehnică
  • 18:00 – 20.00 – Ascensiunea în masă, zbor ancorat
  • 20.00 – Inițiere de ucenici

Sâmbătă, 27.09.2014

  • 6.00 – 07.00 – Ședința tehnică
  • 07.00 – 09.00 – Ascensiunea în masă
  • 10.00 – 16.00 – Demonstrație de zbor: parapantă, delta plan
  • 17.00 – 18.00 – Ședința tehnică
  • 18.00 – 20.00 – Ascensiunea în masă, zbor ancorat
  • 20.00 – Inițiere de ucenici
  • 21.00 – 24.00 – Concerte

Duminică, 28.09.2014

  • 06.00 – 07.00 – Ședința tehnică
  • 07.00 – 09.00 – Ascensiune în masă
  • 10.00 – 16.00 – Demonstrație de zbor: parapantă, delta plan
  • 17.00 – 18.00 – Ședința tehnică
  • 18.00 – 20.00 – Ascensiunea în masă, zbor ancorat
  • 20.00 – Inițiere de ucenici
  • 21.00 – 22.00 – Concerte

Programul va putea suferi posibile modificări.

Dacă, pe parcursul celor 3 zile, vei avea dorința de a zbura cu unul dintre baloanele cu aer cald participante la paradă, planifică-ți zborul la nr . de telefon +40 743 030 608 sau scrie-le organizatorilor la vandorfogado@yahoo.com! 

Ziua de duminică, tot la Câmpul Cetății, va mai găzdui și Parada Maşinilor Clasice organizată de Defender Productions.

Programul pentru Parada Maşinilor Clasice:

10:00 – Întâlnirea posesorilor de mașini oldtimer în parcarea Selgros
11:00 – Expoziție Mașini Oltimer la Câmpul Cetății la festivalul Parada Baloanelor
15:00 – Servirea Gulas din partea casei pentru expozanți
19:00 – Zbor cu Baloane cu aer cald pentru expozanți
20:00 – Închidere expoziție Mașini Oldtimer
20:30 – Reîntoarcerea mașinilor la Târgu Mureș

sursa outInmures