bărbatul

Stirile Punctul

Bărbatul dat în urmărire după crima din Mureș a violat o minoră de 13 ani, dar a fost pedepsit cu suspendare, apoi a comis primul omor

Fapta s-a petrecut în 2006, când era deja major, dar conform vechiului Cod Penal a fost încadrat la „act sexual cu un minor” și a primit 3 ani cu suspendare. A rămas în libertate, iar în 2011 a ucis un bărbat. Apoi a fost eliberat condiționat, deși pedeapsa expira în 2026. Acum este căutat de Poliție, fiind principalul suspect pentru moartea unei tinere de 23 ani.

Emil Gânj, bărbatul dat în urmărire de Poliția Română, suspectat că și-a ucis fosta parteneră și a dat foc casei, a fost condamnat și pentru act sexual cu un minor în 2008. A făcut apel la sentința dată, dar instanța a menținut în esență pedeapsa inițială, printr-o decizie definitivă dată în 13 februarie 2009. 

Gânj a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare pe o perioadă de 5 ani, pentru două infracțiuni de „act sexual cu un minor”, comise în vara anului 2006 și ulterior, în perioada februarie-martie 2007, se arată în hotărârea Judecătoriei Luduș. 

Citeste continuarea pe snoop.ro

Stirile Punctul

Bărbatul dispărut a fost găsit decedat

În continuarea activităților de căutare a bărbatului de 68 de ani, plecat de la domiciliu, din satul Cozma, acesta a fost găsit decedat, într-un șanț din extravilanul localității, în cursul serii de ieri, 17 mai a.c..

La examinarea sumară a cadavrului, nu au fost identificate urme vizibile de violență, neexistând suspiciuni cu privire la deces.

Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

Cercetările continuă în acest caz, în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă.

În 17 mai 2024, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că numitul BORDEA MARCEL-CLAUDIU, de 68 de ani, din satul Cozma, ar fi plecat de la domiciliu, fără a mai reveni până în prezent.

Stirile Punctul

Bărbatul urmărit de echipajele de Poliție noaptea trecută prin oraș a fost arestat 30 de zile

Un şofer cu permisul suspendat, băut şi drogat, a fost urmărit prin tot oraşul de cinci echipaje de poliţie după ce a provocat un accident. Nici focurile de armă, nici faptul că a lovit un TIR şi o maşină nu l-au oprit pe bărbat. S-a oprit abia când a intrat într-un gard şi poliţiştii au reuşit să-l încătuşeze.

Şoferul de 53 de ani de la volanului maşinii de zeci de mii de euro este om de afaceri in Târgu Mureş. Avea permisul suspendat din august, după ce ar fi refuzat recoltarea de probe biologice. A aplicat aceeaşi metodă şi acum. La spital, testele au confirmat starea în care se afla, anunță Observator TV.

În cursul serii de ieri, 24 octombrie a.c., magistrații Judecătoriei Târgu Mureș au admis propunerea de arestare preventivă a bărbatului de 53 de ani, cercetat pentru mai multe infracțiuni rutiere, pe numele său fiind astfel emis un mandat de arestare, pentru o perioadă de 30 de zile.

Stirile Punctul

Bărbatul care s-a filmat în timp ce loveşte cu piciorul în cap o pisică a fost identificat

Un bărbat care s-a filmat în timp ce loveşte cu piciorul în cap o pisică, animalul pierzându-şi simţul orientării în urma loviturii primite, a fost identificat de către poliţiştii din Mureş, în persoana unui tânăr de 17 ani. Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal care vizează infracţiunea de rănirea cu intenţie a animalelor.
Un utilizator al reţelei de socializare TikTok care s-a filmat în timp ce loveşte cu piciorul în cap o pisică, în urma loviturii animalul pierzându-şi simţul orientării, este cercetat de către poliţiştii mureşeni care au deschis o anchetă după ce clipul postat online a fost preluat şi redistribuit.
Conform datelor furnizate, luni, de oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, incidentul a avut loc în cursul lunii februarie 2023, pe raza localităţii Luduş, iar suspectul este un tânăr, de 17 ani, din localitatea Hodac.
”În continuare, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănire cu intenţie a animalelor, sub supravegherea unităţii de parchet competente”, precizează IPJ Mureş.
Săptămâna trecută, vineri, poliţiştii din Mureş au anunţat că s-au autosesizat după de în spaţiul public au apărut imagini în care un bărbat se filmează în timp ce loveşte cu piciorul, în cap, o pisică, animalul devenind complet dezorientat. Agresorul a postat filmul pe TikTok, cu mesajul: ”Am înebunit-o” şi un emoji care râde.
Filmul a fost preluat şi distribuit şi pe alte reţele sociale de către oameni care cer ca cei care au cunoştinţă despre astfel de fapte să le aducă la cunoştinţa autorităţilor.

Citește articolul complet