bate

Stirile Punctul

Clopotele bisericilor din Odorheiu Secuiesc vor bate în ziua tragediei de la internatul Liceului „Tamasi Aron”

Clopotele tuturor bisericilor din Odorheiu Secuiesc vor bate în data de 18 decembrie, la ora 15:59, pentru a marca un an de la tragedia produsă la internatul Liceului „Tamasi Aron”, unde un perete s-a prăbuşit, iar doi elevi au murit, primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, István Szakács-Paál, îndemnând comunitatea să păstreze un moment de reculegere şi să aprindă lumânări în memoria victimelor.

Primarul a scris, într-o postare pe Facebook, că acel moment a frânt inimile tuturor, iar pe măsură ce se apropie ziua de 18 decembrie „se intensifică constatarea că munca organelor judiciare este foarte lentă”.

În postare este şi un îndemn către locuitori să aprindă lumânări şi să se roage pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai întâmple niciodată.

István Szakács-Paál a declarat, pentru AGERPRES, că un steag negru va fi arborat pe clădirea primăriei şi şi-a exprimat speranţa că justiţia va lua o decizie în acest caz.

„În data de 18 decembrie, la ora 15:59, vom auzi clopotele fiecărei biserici, aparţinând fiecărei confesiuni din Odorheiu Secuiesc, pentru a ne aminti să ne oprim pentru un minut, să ne amintim şi să spunem o rugăciune în amintirea victimelor şi în cursul zilei să depunem câte o lumânare la poarta internatului. Totodată, vom arbora un steag negru pe primărie. Iar după un an de le tragedia din Odorheiu Secuiesc sperăm să avem, într-un final, decizia organelor judiciare. Ne gândim şi mai mult zilele acestea la familiile copiilor decedaţi. Sperăm să găsească liniştea sufletească. Şi noi, ca oraş, trebuie să ne liniştim şi să ne străduim ca un asemenea lucru să nu se întâmple niciodată”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul din Odorheiu Secuiesc.

În data de 18 decembrie 2023, un perete al internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit şi a surprins patru elevi aflaţi în incintă.

Un băiat de 17 ani a murit în seara tragediei, iar o fată, tot în vârstă de 17 ani, care a fost rănită grav, a decedat la spitalul din Târgu Mureş, în data de 9 ianuarie. Alte două eleve au fost rănite mai uşor şi au fost externate la câteva zile după tragedie.

În data de 20 decembrie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a pus în mişcare acţiunea penală faţă de administratorul societăţii ce realiza lucrări la clădirea aparţinând internatului, pentru trei infracţiuni: una prevăzută în legea specială, Legea 10/1995 privind calitatea în construcţii, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 35 alineatele 1 şi 3, şi două infracţiuni, de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că a efectuat lucrări de săparea unui şanţ chiar lângă zidul clădirii internatului, lucrare care nu era autorizată. AGERPRES

Stirile Punctul

La Iași se bate toba pentru urgentarea construirii autostrăzii A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş

Membrii unei asociaţii pro-autostradă din Iaşi vor bate la tobe, sâmbătă, în centrul oraşului, acţiunea având ca scop sensibilizarea autorităţilor pentru a urgenta construirea autostrăzii A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.

Acţiunea este iniţiată de asociaţia Moldova Vrea Autostradă (MVA) şi se va desfăşura în Piaţa Unirii din Iaşi.

”Prin evenimentul «Batem Toba pentru Autostrada A8» vrem să atragem atenţia asupra nevoii stringente de realizare a Autostrăzii A8, cunoscută şi sub denumirea de «Autostrada Unirii» (Iaşi – Tg Mureş – Ungheni). Înarmaţi cu 14 tobe de marş, membrii asociaţiei MVA vor încerca să crească gradul de conştientizare cu privire la importanţa acestui proiect de infrastructură şi să transmită un mesaj clar către autorităţi cu privire la necesitatea accelerării lucrărilor”, a declarat, miercuri, Flaviu Manea, preşedintele MVA.

Organizatorii estimează că la eveniment vor asista sute de participanţi.

”Vom strânge şi semnături pentru a ne arăta sprijinul pentru A8. Evenimentul este şi unul semnal pentru autorităţi. Sunetul tobelor va reprezenta vocea cetăţenilor care cer drumuri mai sigure şi o infrastructură modernă, pe măsura nevoilor Moldovei”, au mai afirmat reprezentanţii asociaţiei civice ieşene.

Stirile Punctul

(VIDEO) Teroare în Târgu Mureș: “RSS”, gașca care bate tineri din plăcere

Vineri, 2 februarie, Poliția a anunțat că trei tineri au fost arestați pentru 30 de zile pentru fapte de violență asupra unor minori. Comunicatul Poliției, vorbește despre două încăierări, însă în spatele acestor date seci se află o poveste îngrozitoare.

Conform comunicatului  Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș, polițiștii Biroului de Investigații Criminale și Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș “au dispus reținerea pentru 24 de ore a patru tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, pentru fapte de violență asupra doi minori, de 13 și 14 ani. Trei dintre tinerii reținuți au fost prezentați magistraților cu propunere legală și arestați preventiv, pentru 30 de zile”.

În documentul citat se arată că la data de 23 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați de către mama unui minor de 14 ani cu privire la faptul că, fiul acesteia ar fi fost agresat fizic, în mod spontan, de un grup de mai mulți tineri, într-un parc din Târgu Mureș. Minorul a fost transportat la o unitate medicală, pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Astfel, polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au demarat activități specifice de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

La data de 1 februarie a.c., în cursul dimineții, polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție în Târgu Mureș și Acățari, la locuințele celor bănuiți de săvârșirea faptei, ocazie cu care au identificat mai multe bunuri de interes în cauză.

Din cercetări a reieșit faptul că patru tineri, de 14, 16, 17 ani (din Târgu Mureș) și unul de 17 ani (din comuna Acățari), însoțiți de alți tineri, ar fi stabilit un loc de întâlnire cu minorul în cauză, unde l-ar fi agresat fizic prin aplicarea de lovituri cu pumnul și picioarele. S-a stabilit că vătămările suferite au necesitat pentru vindecare aproximativ 30-35 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, investigațiile efectuate au indicat faptul că unul dintre cei patru tineri, de 17 ani, ar fi agresat în același mod un alt minor, de 13 ani în cursul lunii noiembrie 2023, provocându-i vătămări care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale. Patru mandate de aducere au fost puse în aplicare în urma perchezițiilor, față de cei 4 tineri fiind dispuse ordonanțe de reținere pentru 24 de ore în baza probatoriilor administrate.

Tot ieri (1 februarie a.c. – n.r.), în cursul serii, 3 dintre aceștia au fost prezentați unui judecător de drepturi și libertăți, care a admis propunerea de arestare preventivă formulată pe numele lor, pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.

Conform portaljust.ro, dosar nr. 1359/320/2024, cei trei arestați au contestat decizia Judecătoriei Târgu Mureș la Tribunalul Mureș. În dosarul publicat pe https://portal.just.ro/320/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=32000000000292036&id_inst=320 puteți vedea numele complet al celor trei bătăuși arestați preventiv.

Amănuntele care ne-au fost transmise de sursele punctul.ro, înregistrările video, pe care le puteți urmări și dumneavoastră aici, convorbirile și mesajele telefonice care au ajuns la noi precum și declarațiile unor oameni implicați care doresc să rămână anonimi, din motive lesne de înțeles, ne-au înfiorat și pe noi.  Este demn de subliniat că membri găștii se filmau în timp ce își băteau victimele, cel mai probabil, pentru a se lăuda mai apoi cu faptele lor.

Cine sunt membri găștii reunite din Tudor și Mureșeni. Vezi poreclele lor

Inițial erau două găști. Gașca „RSS”, din Cartierul ‘Tudor” și o gașcă din Cartierul „Mureșeni”.  Conform surselor noastre, după câteva bătăi între cele două găști se pare că acestea s-au reunit. Membri găștii reunite au între 14 și 17, respectiv 18 ani.

Susele noastre susțin că din “RSS” fac parte: Alex M. zis “RSS Mădă”, Suciu A. zis „RSS Suciu”, Dragoș O. zis „Dragosss 14”, U. Antonio zis „Antonio 04508”,  Andrei O. zis„Bebe” și Ovidiu M. zis  „RSS Ovi” (aflat acum în arest preventiv).

Din gașaca din Mureșeni fac parte câțiva adolescenți care se pare că ar fi și capii grupării reunite și care sunt extrem de violenți:  P. Emanuel zis “Manu Goalnu” – lider (aflat acum în arest preventiv) și Dan F. – lider. Din grup mai fac parte Szabo Z. zis “Capone Zoli”, K. Gog, R. Radu,Henrik V. și “Kiki”.

Își filau victimele de pe terasele de la Shopping City. Tatăl unui bătăuș: “Faceți ceva că ăsta omoară pe cineva

Gașca reunită obișnuia, de mai bine de un an, din primăvară și până în toamnă, să-și facă veacul pe terasele de la “Shopping City” din  Târgu Mureș . Acolo puneau  ochii pe adolescenți pe care începeau să-i terorizeze și să le ceară taxă de protecție. Se pare că și pe cei care le plăteau aceste taxe de protecție au început, de la un moment dat, să-i bată. “Așa au început. Cu taxe de protecție dar apoi au început să-i bată din plăcere. Acum 80% din bătăi sunt din plăcere. Sunt foarte violenți”, susține una din sursele punctul.ro. Sursa susține că tatăl lui Dan F. ar fi mers chiar el la Poliție ca să-și denunțe fiul.  “A mers și i-a rugat să facă ceva cu el pentru că, într-o zi, o să omoare pe cineva”, ne-a declarat sursa. Violența ieșită din comun de care dau dovadă acești adolescenți este șocantă. Imaginile video, în care am blurat fețele victimelor, arată acest lucru.

Cei mai mulți dintre membri grupării poartă hanorace cu glugă și își acoperă fața cu măști negre. Chiar și în fotografiile postate de unii dintre ei pe rețelele sociale apar mascați sau cu capul plecat pentru a nu li se vedea fața.

Se așteaptă ca, odată cu arestarea a trei dintre membri grupării de bătăuși, unele victime să-și facă curaj și să depună plângeri. IPJ Mureș a comunicat în legătură doar cu două cazuri în care au fost implicați bătăușii. Se pare însă că ar fi mai multe.

Conform martorilor, victimelor și aparținătorilor acestora de exemplu, în 2022, un tânăr cu prenumele Toni s-a ales cu maxilarul rupt, iar în 2023 un alt tânăr ar fi avut nevoie de  35 de zile de îngrijiri medicale după bătaia administrată de gașca “RSS”.

O plângere din vara anului trecut revine acum în actualitate

În vara anului trecut, la „Shopping City”, bătăușii s-au luat de un grup format din două fete și un băiat. Aceștia au început să se lege de fete provocându-l astfel pe adolescentul care le însoțea să le sară în apărare. Atunci a început bătaia. Doar că tânărul pe care au pus ochii bătăușii nu s-a lăsat cu una-cu două și a lovit și el. L-ar fi lovit chiar pe liderul bătăușilor, pe Manu Goalnu. Până la urmă cei șase membri ai găștii care se aflau atunci împreună l-au bătut pe tânăr. Deși acesta a depus o plângere la Poliție se pare că investigatorii nu ar fi făcut mare lucru până zilele trecute când, odată cu arestarea celor trei și investigarea activității găștii, plângerea a revenit în atenția lor.

Manu Golanu: “Am spus că am sărit cu picioru în fața lui și i-am mai f…t trei picioare sau mai multe

În posesia noastră a ajuns și o conversație de pe o rețea socială dintre liderul găștii, Manu Golanu și o persoană din afara grupării, discuție despre faptul că una din victime a mers să depună plângere la Poliție. Din dialog puteți observa cum bătăușul recunoaște că și-ar fi bătut crunt victima și se dă mare în fața interlocutorului cu acest lucru:

Interlocutor: “Da ce poate să îți facă așa grav? Gen.. i-ai dat numa’ un picior, nu?”

Manu Golanu: “Numa’ unu? Îți bați joc de mine” și râde

I: “Păi nu așa ai zis?”

M.G.: (mesaj vocal): “Am spus că am sărit cu picioru în fața lui și i-am mai f…t trei picioare sau mai multe”

I: “ce fraier că s-o dus la poliție pt. atâta”

M.G. “Da, apăi… la cum arăta nu cred că ești fraier frate că i-am dat-o destul de grav…”

Stirile Punctul

Festivalul medieval de la Sighișoara: incompetența bate festivalul

Grupul de consilieri locali ai PNL au emis un comunicat de presă în care ne arată că festivalul medieval este doar o altă victimă a incompetenței actualei conduceri a Primăriei Sighișoara. Anunțul a fost făcut de primarul orașului în urmă cu o zi și a făcut înconjurul țării fiind unul dintre cele mai apreciate festivaluri de acest gen din România. 


SIGHIȘORENII VOR, TOTUȘI, UN FESTIVAL MEDIEVAL !
Ieri, 6 iunie, primarul Sirbu a anunțat, într-un comunicat, că Festivalul Medieval nu mai are loc anul
acesta și – în stilul lui caracteristic – a distribuit o grămadă de minciuni.
Sîrbu susține că „Pentru prima dată, Festivalul Medieval de la Sighișoara nu se poate organiza..” și că
„Este o situație nemaiîntâlnită, până acum, în municipiul Sighișoara”.
Probabil că primarul nu cunoaște istoria Festivalului Medieval sau a uitat că nici în anul 2016 festivalul
nu a avut loc.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea evenimentelor a fost inclus pentru prima data pe ordinea de
zi a Consiliului Local pe 15 mai a.c.. Este extrem de târziu, nejustificabil de târziu, având în vedere că
bugetul local a fost aprobat la 2 februarie a.c.
Am solicitat o descriere cu obiectivele, metodele, activitățile și un buget detaliat pentru fiecare
eveniment dintre cele 13 evenimente propuse, deoarece în referatul de aprobare precum și în
raportul de specialitate n-au fost pomenite decât extrem de superficial patru evenimente, cea mai
largă descriere având evenimentul ”Ziua internațională a iei”:

În consecință, despre evenimentele propuse n-am avut alte informații decât titlul și alocarea
bugetară. Am anunțat deja anul trecut că nu vom mai accepta o astfel de abordare și nu vom votat
evenimentele, dacă primarul nu oferă mai multe informații.
În cazul Festivalului Medieval, Sirbu argumentează că ar urma aprobarea a unui regulament, care
trebuie să stă 30 de zile lucrătoare în dezbaterea publică. Dar, aprobând calendarul evenimentelor,
am fi aprobat implicit celelalte evenimente care se desfășoară fără regulament și care, din punctul
nostru de vedere, in anii trecuți au fost cam scumpe.
Mai departe, Sirbu afirmă eronat că nu poate livra un buget detaliat pentru fiecare eveniment
deoarece costurile exacte le putem și numai după procedura de achiziție publică. Aici, primarul
confundă bugetul cu execuția bugetară și dă dovadă de o neseriozitate crasă. Pentru întocmirea
bugetului și stabilirea costurilor trebuie să există o estimare de costuri detaliate în prealabil !
Într-un interval de 14 zile, Sirbu a pus proiectul de hotărâre privind evenimentele încă de trei ori pe
ordinea de zi, fără să completeze informațiile solicitate de noi și fără să angajeze un dialog cu noi.
Din nou, primarul Sirbu, în stilul lui caracteristic, s-a încăpățânat și a decis să nu mai organizeze
Festivalul Medieval.
După cum se vede, argumentarea primarului Sirbu este mai mult decât inconsistentă și deficiențele în
ceea ce privește managementul proiectului sunt foarte clare.
Din punctul nostru de vedere, în ultimele ediții ale Festivalului Medieval, a predominat aspectul
comercial. Considerăm că festivalul trebuie re-ancorat în comunitatea locală și să fie organizat de
sighișoreni și nu de o firmă care câștigă o procedură de achiziție publică.
Așadar, pentru a evita eșecul din anul acesta, vom iniția un proiect de hotărâre privind înființarea
unei comisii mixte cu reprezentanți din partea comunității civile, a Executivului și a Consiliului Local.
Această comisie va veni, până în luna noiembrie, cu propuneri concrete de organizare a Festivalului
Medieval.
Mihai-Constantin Fiscu, Daniel Chețan, , Florian Dan Moiseș, Nicolae Seracu, Monica-Luciana
Pajint-Fritsch, Reiter Volker și Michaela Türk

Stirile Punctul

Tradiția bate greva: Festivitățile de absolvire se țin! “Papiul” are mâine

În Târgu Mureș festivitățile de absolvire vor avea loc chiar dacă în învățământul preuniversitar greva generală este în plină desfășurare și nu se știe când se va încheia.

Primul dintre colegiile care va sărbători absolvirea este “Papiu” care mâine, 26 mai, ora 11.00, va organiza festivitatea de absolvire în Sala Sporturilor din Târgu Mureș. Evenimentul a fost programat cu mult înainte să se știe că va avea loc o grevă generală în învățământ. Pentru absolvenții promoției 2023, generație care, să nu uităm, a fost grav afectată de restricțiile din pandemie, anularea sau amânarea acestui eveniment unic ar fi fost o lovitură grea. Să nu mai vorbim despre pregătirile pentru absolvire cu tot ce înseamnă: închirierea sălii pentru bal, cheltuieli cu ținutele, avansul plătit pentru muzică și meniuri, etc., bani care s-ar fi dus pe apa sâmbetei dacă evenimentul nu mai avea loc. Mai mult, în Târgu Mureș, poate mai mult decât în alte locuri din țară sau chiar din județ, aceste festivități de absolvire au o tradiție și chiar o însemnătate aparte în comunitate.

Conform surselor noastre elevii din clasele a XII –a de la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian” au mediile încheiate pentru acest an școlar. Situații similare mai regăsim și la alte câteva colegii.

Următorul  astfel de eveniment anunțat este festivitatea de absolvire a Colegiului Național “Unirea”  din Târgu Mureș care va avea loc în 30 mai, ora 12,30 la Sala Sporturilor. 

Trebuie menționat faptul că ambele unități de învățământ amintite participă la greva generală, în “Papiu” procentul de greviști trecând de 80%. Cu siguranță că sunt voci care dezprobă organizarea acestor festivități însă tradiția a bătut greva. 

Dragoș Bardoși

Stirile Punctul

Brașovul bate Clujul și devine cea mai mare piață rezidențială regională

Numărul caselor și apartamentelor vândute în Brașov în primele trei luni din acest an a fost de 2.184 de locuințe, față de circa 2.050 de locuințe în Timiș și circa 1.800 în Cluj, potrivit unui raport întocmit de compania de consultantă SVN Romania pe baza statisticilor oficiale și a datelor biroului local SVN Romania | Brașov.

Peste 2.180 de case și apartamente au fost vândute în Brașov în primele trei luni din acest an, față de ecle 2.050 de locuințe vândute în Timiș și circa 1.800 de unități rezidențiale în Cluj, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Aproximativ 3.000 de locuințe noi ar putea fi livrate în acest an în Brașov și împrejurimi, potrivit datelor biroului local SVN Romania | Brașov, în ușoară scădere față de anii anteriori, circa 400 dintre acestea țintind segmentul de investiții, fiind destinate exploatării turistice.

Peste 250 de milioane de euro ar urma să fie investiți în următorii cinci ani în proiecte rezidențiale amplasate în Brașov și împrejurimi, destinate exploatării turistice, potrivit datelor SVN Romania, la care se vor adăuga alte zeci de milioane de euro destinați dezvoltării de hoteluri și pensiuni.

Citeste continuarea