beneficiari

Stirile Punctul

Părinții beneficiari de concediu pentru creșterea copilului că pot solicita stimulentul de inserție

Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș informează părinții beneficiari de concediu pentru creșterea copilului că pot solicita stimulentul de inserție, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare (O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare).

Ce este stimulentul de inserție?

Stimulentul de inserție reprezintă un ajutor financiar acordat lunar părinților care revin pe piața muncii. Valoarea acestuia este de:

• 1.500 lei, dacă persoanele îndreptăţite obţin venituri înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilităţi. Cuantumul de 1.500 lei se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi;

• 650 lei dacă persoanele îndreptăţite obţin venituri după împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilităţi.

Cine poate beneficia?

Stimulentul de inserţie se atribuie oricăruia dintre părinţii fireşti ai copilului, oricărei persoane căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care a adoptat copilul, persoanei care a fost numită tutore al copilului, asistentului maternal profesionist, numai pentru copiii săi naturali ori adoptați care obțin venituri supuse impozitului.

Acte necesare pentru depunerea cererii:

Cerere tip (regăsită pe site-ul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș www.dastgmures.ro Secțiunea Beneficii de Asistență Socială sau accesând link-ul: https://dastgmures.ro/beneficii-de-asistenta-sociala/concediul-indemnizatia-lunara-crestere-copil/#stimulent);

• Actele de identitate ale ambilor părinţi ai copilului (copie și original);

• Certificatul de naștere al copilului (copie și original);

• Adeverință de la angajator privind reluarea activității și data reînceperii muncii;

• Alte documente, dacă este cazul.

Actele mai sus amintite pot fi transmise online la adresa de e-mail registratura.das@tirgumures.ro

sau fizic la Registratura Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja, nr. 9, parter, camera 8, însoțită de documente justificative, care vor fi transmise Agenţiei Județene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Mureș, în vederea stabilirii sau, după caz, respingerii solicitării şi efectuării plăţii.

Informații suplimentare pot fi solicitate telefonic la numărul: 0365/430859 sau prin Whatsapp: 0725.403.315 (Luni și miercuri: 08:00 – 14:30; Marți și joi: 08:00 – 16:00; Vineri: 08:00 – 14:00).

Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Lista celor 581 de beneficiari care primesc bani pentru proiecte de energie verde

  • Interes mare la AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare.

Valoarea sumelor puse la dispoziție din Fondul de Modernizare pentru această sesiune s-a ridicat la circa 150 milioane de euro. 581 beneficiari au fost selectați din cele peste 1.300 de cereri de finanțare depuse. Lista beneficiarilor poate fi consultată aici.

Sesiunea s-a derulat în perioada 20 noiembrie 2023 – 15 februarie 2024, rezultatele finale fiind  anunțate în urmă cu câteva zile, după soluționarea contestațiilor.

Printre firmele ale căror proiecte au fost declarate eligibile se număr companii importante precum Avicarvil, Unicarm sau Sam Mills International.

Pentru investiții în energie eoliană nu au fost primite proiecte care să fie eligibile pentru finanțare.

Energia solară, pe val

AFIR a primit online 1346 de solicitări de finanțare în valoare de 251 milioane euro, din care au fost selectate 581 de proiecte  cu o valoare de 110,4 milioane euro.

Alocarea stabilită prin schema de energie pentru această sesiune a fost de 150 de milioane de euro, fiind împărțită în funcție de capacitățile instalate la nivelul întreprinderii. Astfel, au fost puse la dispoziție 100 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mici de 1 Megawatt (MW), din care 90 de milioane de euro pentru energie solară și restul pentru energie eoliană.  În acest caz, proiectele pe energie solară au fost cele mai numeroase, fiind selectate 564 de cereri cu o valoare a proiectelor de circa 90 milioane euro.

Finanțarea pentru Schema de energie este asigurată din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, administratorul schemei de ajutor de stat fiind Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

 17 proiecte depuse pentru capacități de peste 1 MW

Pentru capacități instalate mai mari de 1 MW, alocarea totală a fost de 50 de milioane de euro, din care 40 de milioane de euro au fost alocație pentru energie solară și restul pentru energie eoliană, potrivit informațiilor furnizate de AFIR.

Cele mai multe proiecte selectate au fost tot pe energie solară – 17 (valoare de 20,2 milioane de euro) dintr-un total de 40 de proiecte depuse.

Lista firmelor care au primit finanțare include nume cunoscute cum ar fi Avi-Top SA, SVO Green Energy SRL, Unigrains Trading SRL, Sam Mills Inernational SA, MW Trade SRL, Nutrientul SA, Morandi-Com SRL SRL., Filsam Prod SR, Alabalact SA, Cereal Feed SRL, Petrodial SRL, Avicaril SRL și Unicarm SRL Valoarea eligibilă maximă a proiectelor selecționate a fost de aprovimativ 2,3 milioane de euro..

Cine sunt beneficiarii

Beneficiarii acestor finanțări pot fi:

  • Întreprinderile din sectorul agricol, societăți agricole, legal constituite și înregistrate la ONRC;
  • Întreprinderile din sectorul industriei alimentare, legal constituite;
  • Organizații/ federații de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare (OUAI/FOUAI), constituite conform Legii nr. 138/ 2004.

Potențialii beneficiari pot depune mai multe proiecte, doar dacă investițiile vizează locuri de consum diferite, cu încadrarea în valoarea de 20.000.000 euro pe beneficiar, arată AFIR.

Obiectivele programului sunt realizarea de investiții în producerea energiei electrice din surse regenerabile eoline și solare pentru autoconsum, exclusiv pentru activitatea desfășurată conform codurilor CAEN eligibile pentru Schemă. Concret, este vorba de capacități noi de producere energie electrică din surse solare și eoliene (sub 1 MW inclusiv peste 1 MW), cu sau fără capacități de stocare integrate.

Termene.ro

Stirile Punctul

IMM PLUS 2024: bugetul va fi suplimentat cu 2,5 miliarde de lei, pentru aproximativ 2.300 de noi beneficiari

Bugetul programului IMM PLUS, prin care statul acordă garanții pentru creditele accesate de IMM-uri, acoperind totodată costul cu comisioanele și dobânzile, urmează să fie suplimentat cu circa 2,5 miliarde de lei până a aproximativ 15 miliarde de lei, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat recent de Ministerul Finanțelor în dezbatere publică. 

  • Concret, defalcat pe cele două componente ale programului, proiectul propune majorarea plafonului total al garanțiilor de stat care pot fi emise în cadrul Programului cu suma de 2,22 miliarde de lei până la 13,32 miliarde de lei și creșterea bugetului de grant (din care sunt acoperite dobânzile și comisioanele creditelor) cu suma de 279,8 milioane de lei până la valoarea totală de 1,68 miliarde de lei, după cum se menționează în nota de fundamentare a proiectului.
  • „Prin implementarea modificărilor propuse, se va asigura accesul la măsurile de ajutor acordate în cadrul schemei de ajutor de stat pentru un număr estimativ de 2.343 beneficiari suplimentari, astfel că se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum total 13.843 de beneficiari”, mai scrie în nota de fundamentare.
  • Lansat în luna aprilie, programul s-a bucurat de mare interes din partea IMM-urilor, iar până pe data de 27 mai peste 85% din plafonul de garanții oferit inițial a fost consumat.

Citește articolul integral pe blogul Termene. 

Stirile Punctul

Mai mulți „abonați” la Cantina socială

cl reghinPrima ședință ordinară din 2013 a Consiliului Local Municipal s-a desfășurat joi, 30 ianuarie. Timp de aproximativ două ore aleșii reghinenilor au dezbătut 24 de puncte aflate pe ordinea de zi a ședinței.

Beneficiarii ajutorului social s-au bucurat de atenția consilierilor, astfel încât au fost aprobate printre alte proiectele de hotărâre și cel referitor la planul de lucrări de interes local pe anul 2013 pentru beneficiarii venitului minim garantat, dar și proiectul care face referire la majorarea numărului de locuri şi a alocaţiei zilnice de hrană pentru beneficiarii Cantinei de ajutor social Reghin. Astfel, începând cu luna februarie numărul celor care își procură hrana zilnică de la Cantina de ajutor social a fost majorat de la 75 la 100 de persoane. Și suma alocată pentru hrana acestor oameni a crescut de la 6 lei la 10 lei pe zi, banii urmând să fie suportați din bugetul local. Serviciile sociale oferite de această cantină constau în prepararea și distribuirea a câte doua mese pe zi fiecărei persoane înscrise. Pentru sfârșiturile de săptămână și sărbătorile legale beneficiarii au parte de hrană rece. În continuare, gestionarea dosarelor celor asistați la cantină și monitorizarea lor va fi făcută de Serviciul de Asistență Socială din cadrul primăriei.

Pregătiri pentru Gala sportului reghinean

Consilierii reghineni au votat joi și Proiectul de hotărâre privind participarea municipiului Reghin, în calitate de coorganizator, la evenimentul GALA SPORTULUI REGHINEAN – Ediţia a III-a. Manifestarea se va desfășura în data de 16 februarie la sediul Casei de Cultură ,,dr. Eugen Nicoară”. Gala festivă va include 5 secțiuni, având ca scop premierea sportivilor reghineni cu rezultate deosebite. Se vor acorda cupe, diplome și cadouri, iar premierea va fi urmată de un spectacol. Pentru susținerea acestui eveniment a fost alocată din bugetul local suma de 5.000 de lei.

Emeșe Ardelean