bernie

Sport

Bernie joacă azi la Frankfurt în competiția de top care reunește unii dintre cei mai buni sportivi din circuit

WTT Champions Frankfurt 2025, competiția de top care reunește unii dintre cei mai buni sportivi din circuit, este programată în perioada 4-9 noiembrie 2025, în Germania, la arena Süwag Energie ARENA (Frankfurt).

Pentru Bernadette Szocs (#19 mondial) și Elizabeta Samara (#31 mondial), reprezentantele României pe tabloul feminin, reprezintă o nouă oportunitate majoră, după argintul european cucerit cu echipa și victoriile de la WTT Champions Montpellier 2025.

Primele meciuri au fost stabilite, în urma tragerii la sorți:

▪️Elizabeta Samara a debutat la WTT Champions Frankfurt 2025 și a avansat pe tablou după un joc consistent în fața primei adversare din Süwag Energie ARENA

▪️Bernadette Szocs – Sofia Polcanova (Austria), miercuri, ora 19:30

Meciurile se văd pe AntenaPLAY –> https://bit.ly/3P7H7cZ

Sport

Bernie continuă să scrie istorie cu echipa feminină de tenis de masă a României

💙💛❤️ VICECAMPIOANE EUROPENE! Echipa feminină a României continuă să scrie istorie, iar la ediția din 2025, din Zadar, Croația, a cucerit argintul continental, după un parcurs admirabil până în finala probei. #servimpentruistorie #hairomania #tabletennis

🏓🇷🇴 A fost a șasea finală europeană consecutivă disputată de echipa feminină a României și a treia clasare consecutivă pe locul al doilea continental, performanțe care au mai fost atinse la edițiile din 2023 (Malmo) și 2021 (Cluj-Napoca). Ultima dată când tricolorele au câștigat titlul european a fost în 2019, la Nantes

🥈 La Campionatul European Echipe Seniori 2025, echipa medaliată cu argint a fost formată din:

▪️sportivele Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Andreea Dragoman, Adina Diaconu, Elena Zaharia
▪️antrenorii Andrei Filimon (principal), Ionuț Seni (secund), Anamaria Sebe (secund), Mădălin Ionașcu (secund) și Adrian Crișan (secund).

După ani de muncă intensă, sacrificii și un vis comun al tuturor celor implicați, echipa tricoloră a parcurs un parcurs european remarcabil și a învins Țara Galilor (3-0) și Luxemburg (3-1), în faza grupelor, apoi a trecut de Serbia (3-2), Slovacia (3-0) și Olanda (3-0), înainte de confruntarea cu Germania din finală.

Titlul european a fost disputat de principalele două favorite din competiție, iar Germania, campioana en titre, s-a impus cu 3-0.

▪️Pentru echipa vicecampioană, Bernadette Szocs a deschis finala într-un duel intens cu Annett Kaufmann. Cele două jucătoare și-au împărțit momentele de dominare, oferind un spectacol plin de intensitate, varietate tactică și lovituri puternice. În ciuda efortului remarcabil, Bernadette a cedat în setul decisiv.

▪️Elizabeta Samara a intrat apoi la masă, într-un meci al fineței și preciziei împotriva lui Sabine Winter. Sportiva noastră a reușit să revină în joc în setul al treilea și a încercat să își impună ritmul cu lovituri decisive, însă Germania a dus scorul la 2-0.

▪️Soarta finalei s-a decis în confruntarea dintre Andreea Dragoman și Nina Mittelham. După un început echilibrat, tricolora a forțat o revenire în setul al treilea, însă nu a fost suficient, iar meciul s-a încheiat cu 3-1 în favoarea adversarei, stabilind astfel ierarhia pe podiumul european.

Desfășurarea finalei europene România 🆚 Germania 0-3:

▪️Bernadette Szocs – Annett Kaufmann 2-3 (4-11, 12-10, 8-11, 11-6, 5-11)
▪️Elizabeta Samara – Sabine Winter 1-3 (5-11, 8-11, 11-8, 7-11)
▪️Andreea Dragoman – Nina Mittelham 1-3 (12-14, 8-11, 11-8, 5-11)

Informații și rezultate, pe site-ul FRTM–> https://shorturl.at/5uuf0

Meciurile se văd pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/3P7H7cZ

Sport

Bernie a învins din nou la Cupa Mondială din China

Bernadette Szocs (#13 mondial) a învins din nou cu 4-0 în grupa de la Cupa Mondială 2025 și s-a calificat pe tabloul principal al concursului din Macao!

Cu un parcurs ideal până în acest punct al competiției, sportiva noastră a avansat printre primele 16 sportive, în Stage 2, unde vrea să mențină ritmul în căutarea unor noi victorii.

În meciul recent încheiat, Bernadette Szocs a controlat situațiile de joc cu Sreeja Akula (India, #34 mondial), iar cu loviturile sale precise a câștigat categoric, scor 4-0 (11-8, 11-6, 11-9, 11-8). Program și rezultate, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/43Sg7r8

Meciurile pot fi urmărite pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/3Xy1mWk

Sport

Victorie pentru Bernie la Cupa Mondială din China

Sportivii români au revenit în Galaxy Arena, la Cupa Mondială 2025, cu meciuri în grupele de simplu feminin și masculin.

⚬Bernadette Szocs (#13 mondial) și-a asigurat victoria cu patru seturi în dreptul său, la debutul în grupa 9.

Contra sportivei Constantina Psihogios (Australia, #66 mondial), tricolora a controlat jocul în mare parte din meci și a gestionat momentul echilibrat din setul al treilea pentru victoria cu 4-0 (11-6, 11-1, 12-10, 11-3) și un prim pas spre calificarea în Stage 2.

⚬La scurt timp, Ovidiu Ionescu (#73 mondial) a intrat în arenă pentru al doilea meci din grupa 10, contra unui adversar de calibru, Lin Gaoyuan (#9 mondial), multiplu campion mondial cu echipa Chinei.

Sportivul nostru a avut o prestație admirabilă, a căpătat încredere în setul al doilea, pe care l-a câștigat după o combinație de lovituri la înălțime și a continuat să-i pună probleme oponentului în momentele în care a rezistat în schimburi. În cele din urmă, Ovidiu Ionescu a cedat, scor 1-3 (8-11, 11-8, 7-11, 8-11), și a fost eliminat, după a doua înfrângere din faza grupelor.

Program și rezultate, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/43Sg7r8

Meciurile pot fi urmărite pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/3Xy1mWk

Sport

Bernie începe de azi spectacolul sportiv la Macao

Cupa Mondială 2025 revine în Macao cu o nouă ediție prestigioasă, care aduce la start 48 de jucătoare și jucători de pe cinci continente, în Galaxy Arena, între 14-20 aprilie.

Trei dintre sportivii emblematici ai tenisului de masă românesc, Bernadette Szocs (#13 mondial), Elizabeta Samara (#33 mondial) și Ovidiu Ionescu (#71 mondial), sunt în elita mondială, într-un spectacol sportiv al abilităților celor implicați la masa de joc.

🎯 Tragerea la sorți a grupelor a avut loc, iar tricolorii și-au aflat primii adversari.

⚬Grupa 9: Bernadette Szocs, Sreeja Akula (India), Constantina Psihogios (Australia)

⚬Grupa 12: Elizabeta Samara, Shin Yubin (Coreea de Sud), Amy Wang (SUA)

⚬Grupa 10: Ovidiu Ionescu, Lin Gaoyuan (China), Shunsuke Togami (Japonia)

Cupa Mondială din acest an constă în două etape. În Stage 1, fiecare grupă, dintre cele 16, va fi alcătuită din trei sportivi, iar în meciuri se vor juca patru seturi. Clasamentul final va fi stabilit pe baza: victoriilor, setaverajului și punctaverajului.

Primul loc asigură calificarea în Stage 2, unde se joacă după sistemul cel mai bun din șapte seturi, în format eliminatoriu.

Program și rezultate, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/43Sg7r8

Sport

Bernie de neoprit la debutul de la Europa Top 16

Principala favorită de la Europa Top 16 a fost de neoprit la debutul pe tabloul principal! Bernadette Szocs (#1 european) a avansat în sferturile de finală ale competiției. 

Componenta lotului național al României a învins-o pe Maria Xiao (Spania, #8 european), așa cum a făcut-o și în semifinala Campionatului European de anul trecut.

Și de această dată, Bernadette Szocs a acoperit toată masa de joc, a fost de neclintit în schimburi și a construit cu atenție spre victorie.

După 11-3 în primul set și 11-8 în al doilea, meciul s-a echilibrat spre final, când tot spotriva noastră a lovit decisiv, 11-9, pentru 3-0.

 În sferturile de finală, Bernadette Szocs o va întâlni pe Xiaona Shan (Germania), sâmbătă, de la 16:25.

Toate informațiile și rezultatele sunt pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/3ELtaA9

Meciurile se văd pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/3P7H7cZ

Sport

Bernie, nr.1 în Europa, la startul competiției Europa Top 16 din Elveția

Sportivii români din topul european, componenți ai loturilor naționale, sunt din nou la startul competiției Europa Top 16. Ediția a 54-a se desfășoară între 20-23 februarie, în Montreux, Elveția, în Salle Omnisport du Pierrier, care reunește elita continentului într-o competiție acerbă.

În proba de simplu, România îi are în concurs pe Bernadette Szocs (#1 în Europa), principala favorită a competiției feminine, Elizabeta Samara (#5 în Europa) și Eduard Ionescu (#14 în Europa), toți pe tabloul principal.

Rezerve sunt: Adina Diaconu (#23 în Europa), Andreea Dragoman (#28 în Europa) și Ovidiu Ionescu (#22 în Europa).

Jia Nan Yuan, din Franța, și Darko Jorgic, din Slovenia, sunt campionii en titre, iar Bernadette Szocs este medaliata cu bronz de anul trecut, cu o nouă șansă de a fi campioană pe scena din Montreux, o realizare la care aspiră toți tricolorii.

Miercuri a avut loc tragerea rundei preliminare. Toate informațiile și rezultatele sunt pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/3ELtaA9

Meciurile se văd pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/3P7H7cZ

Sport

Medalie de bronz pentru Bernie la Singapore

Vicecampioane europene (#31 mondial) au reușit clasarea pe podium și au acumulat 700 de puncte importante în clasamentul mondial, în cadrul competiției care i-a avut la start pe unii dintre cei mai valoroși sportivi.

Pentru perechea Bernadette Szocs/Sofia Polcanova, parcursul s-a încheiat în semifinala contra perechii Wang Yidi/Sun Yingsha (China, #6 mondial), într-un meci gestionat mai bine de adversare de fiecare dată în finalul seturilor, scor 0-3 (9-11, 7-11, 8-11).

Spre bronz, Bernadette și Sofia au câștigat pe tabloul principal de trei ori, cu: Paulina Vega (Chille)/Arantxa Cossio (Mexic), 3-0 (11-5, 11-7, 11-5), Tatiana Kukulkova (Slovacia)/Natalia Bajor (Polonia), 3-1 (4-11, 13-11, 11-4, 11-9), și Elizabeta Samara/Andreea Dragoman, 3-0 (11-3, 11-4, 11-6).

Toate rezultatele sunt pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/4aD3nWr

Meciurile se văd pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/3P7H7cZ

Sport

Bernie s-a calificat în sferturile de finală la Singapore Smash 2025!

Bernadette Szocs și Sofia Polcanova (Austria), vicecampioanele europene care formează perechea #31 mondial, au avansat din nou pe tabloul de dublu feminin, după ce au eliminat perechea #10 mondial, Tatiana Kukulkova (Slovacia)/Natalia Bajor (Polonia), medaliatele cu bronz european.

Surprinse în primul set, Bernadette Szocs și Sofia Polcanova au mărit ritmul și treptat și-au impus stilul de joc la masă până la 3-1 (4-11, 13-11, 11-4, 11-9). Programul și rezultatele sunt pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/4aD3nWr

Meciurile se văd pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/3P7H7cZ

Sport

Bernie și tricolorele de la tenis de masă au intrat în bucătărie (video)


Componentele lotului național de tenis de masă au intrat în bucătăria lui Chef Valentin și sub îndrumarea acestuia au gătit un preparat îndrăgit de sportive! 

Pentru o zi, Szőcs Bernadette, Elena Zaharia, Elizabeta Samara, Adina Diaconu, Andreea Dragoman și antrenoarea Mihaela Șteff și-au demonstrat și o parte din pasiunea pentru gătit: „Ne-am simțit foarte bine atât eu, cât și colegele mele în bucătărie”.

Adina Diaconu a venit cu ideea preparatului, risotto cu ciuperci, și a fost ajutată de toate fetele din echipă.

Iată momentul inedit al tricolorelor!

Sport

Bernie și tricolorii, în acțiune la Doha 2025!

În ultimele ore, sportivii noștri au disputat noi meciuri pe tabloul principal, cu Eduard Ionescu/Bernadette Szocs pentru prima dată la masa de joc pe tabloul de dublu mixt din Qatar. Perechea noastră a cedat în optimile de finală cu Sora Matsushima/Miwa Harimoto (Japonia, #48 mondial), scor 0-3 (5-11, 5-11, 5-11).

Pe tabloul de simplu feminin, Adina Diaconu (#86 mondial) a jucat de la egal la egal cu fosta medaliată cu argint la Top 16 Europa, Britt Eerland (Țările de Jos, #42 mondial), în fața căreia a fost la doar câteva puncte distanță de calificare. Cele două și-au împărțit momentele bune de-a lungul seturilor, iar tricolora a condus în decisiv cu 7-4, însă a cedat meciul, în cele din urmă, scor 2-3 (11-8, 5-11, 11-6, 6-11, 7-11).

Într-un alt meci de pe tabloul de simplu, Elizabeta Samara (#48 mondial) a încercat să-și impună strategia cu Shi Xunyao (China, #40 mondial), însă tricolora a pierdut, scor 0-3 (9-11, 7-11, 2-11).

Program și rezultate, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/3WasSZh

Meciurile pot fi urmărite pe canalul de YouTube WTT–> https://bit.ly/3BVZ77E

Made in MureşPontmarosSport

Doar asiaticele o depășesc pe Bernie în clasamentul mondial

Bernadette Szocs (29 de ani) a avut un an foarte reușit și încheie 2024 pe locul 14 în clasamentul mondial individual World Table Tennis, performanță lăudabilă pentru jucătoarea din Târgu Mureș.

Sportiva legitimată la Steaua București a avut un final de an excepțional, în care a impresionat la Turneul Campioanelor, care a avut loc în noiembrie, în Japonia.

Bernadette Szocs a învins două jucătoare din Japonia, a bifat performanța carierei prin calificarea în semifinale și a reușit să se întoarcă cu medalia de bronz, semnând astfel cea mai bună clasare a sa în această competiție.

În semifinale, Bernadette Szocs a fost învinsă de chinezoaica Manyu Wang, a doua favorită și numărul doi mondial, care s-a impus cu 4-3 (11-6, 11-9, 11-5, 10-12, 7-11, 10-12, 11-4).

În 2024, la Jocurile Olimpice de la Paris, Bernadette Szocs a terminat pe locul 5 în proba de dublu mixt, alături de Ovidiu Ionescu.

Dublă vicecampioană europeană, la simplu și dublu, la ediția găzduită de Linz, Szocs a terminat anul 2024 pe locul 4 la Cupa Mondială pentru echipe mixte, din China.

Sursa: Gsp.ro

Sport

Bernie la ultima provocare din China. Finala mică în această dimineață

România joacă azi pentru medaliile de bronz la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024! Tricolorii au pierdut semifinala contra Chinei, însă vor revanșa în finala mică a competiției, unde vor întâlni Hong Kong, de la 11.00

⭐ În premieră, România poate ocupa un loc pe podium la Cupa Mondială destinată echipelor, alături de cele mai puternice formații la nivel mondial. Sportivii noștri se pregătesc ca, în câteva ore, să servească pentru istorie în Chengdu, cu gândul la jocul admirabil pe care l-au prestat de-a lungul zilelor, în grupe.

În această dimineață, în penultimul act, China s-a dovedit mai puternică, iar România a cedat, scor 1-8. Singurul punct tricolor a fost adus de perechea de dublu mixt Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (#10 mondial), care a crescut nivelul de joc pentru un ultim set spectaculos cu Wang Chuqin/Sun Yingsha (#1 mondial), scor 1-2 (8-11, 3-11, 11-9).

Meciurile de simplu au aparținut adversarilor, iar Adina Diaconu (#92 mondial) a pierdut cu Wang Manyu (#2 mondial) 0-3 (4-11, 5-11, 7-11), iar Eduard Ionescu (#78 mondial) a cedat cu Lin Shidong (#2 mondial), scor 0-3 (5-11, 8-11, 6-11).

Informații, program și rezultate, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/3ZfkecP

Meciurile pot fi urmărite pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/439HdX5

Sport

Bernie continuă seria victoriilor pentru România la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024!

✌️ Stage 2 a început perfect pentru echipa noastră, care și-a impus jocul și a câștigat contra favoritei #4, Franța, cu scorul de 8-3, în Sichuan Gymnasium din Chengdu, pentru a urca în clasamentul celor mai bune opt echipe ale competiției de top.

În deschiderea întâlnirii, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs, perechea #10 mondial, a revenit cu jocul potrivit după un prim set pierdut cu Esteban Dorr/Camille Lutz, scor 2-1 (4-11, 11-7, 11-7), iar un avantaj semnificativ a fost adus de Adina Diaconu (#92 mondial), care și-a arătat forța la masa de joc cu Audrey Zarif (#118 mondial), într-un meci controlat cap-coadă și încheiat 3-0 (11-8, 11-2, 11-6), la simplu feminin.

Meciul de simplu masculin a fost câștigat de Eduard Ionescu (#78 mondial), care și-a construit jocul dorit în primele două seturi, însă Thibault Poret (#73 mondial) a reușit in extremis să obținuă un set, într-un meci încheiat 2-1 (12-10, 11-7, 6-11), și să aducă perechile de dublu feminin la masa de joc.

Experimentatele Elizabeta Samara și Bernadette Szocs (#369 mondial) au pus al optulea punct în dreptul României, după remiza din ultimul meci cu perechea Camille Lutz/Audrey Zarif (#114 mondial), scor 1-1 (7-11, 11-6).

🔜 Joi, România întâlnește SUA, de la 04:00, și Japonia, de la 11:00.

Informații, program și rezultate, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/3ZfkecP

Meciurile pot fi urmărite pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/439HdX5

Sport

Bernie a rămas cu medalia de bronz la Turneul Campioanelor de tenis de masă

Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu, transmite News.ro

Bernadette a cedat, la capătul unui meci extrem de disputat, în care a luptat exemplar, şi în care a revenit de la 0-3 la 3-3 la seturi, în faţa numărului 2 mondial, Manyu Wang (China).

Scorul final: 3-4 (6-11, 9-11, 5-11, 12-10, 11-7, 12-10, 4-11).

Bernadette Szocs, pregătită de antrenorul Ionuţ Seni, a fost singura sportivă din Europa prezentă în semifinale. Celelalte trei jucătoare sunt din China.

Sport

Bernie s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor

Sportiva româncă s-a calificat în semifinalele competiției, obținând o nouă victorie importantă.

După ce a eliminat-o pe favorita patru în optimile de finală, în sferturi, Bernadette Szocs a trecut de numărul opt mondial (a șaptea favorită), în trei seturi, scor 14-12, 11-3, 11-5. 

Pentru un loc în finală, românca va avea o misiune foarte complicată împotriva chinezoaicei Manyu Wang, numărul doi mondial.

Bernadette Szocs, senzațională din nou!

Sportiva noastră a obținut o victorie fulgerătoare în această dimineață și s-a calificat în semifinala de la WTT Finals Fukuoka 2024! #servimpentruistorie #hairomania #tabletennis

Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reușit să-și asigure odată cu calificarea și medalia de bronz, o performanță remarcabilă în competiția starurilor din tenisul de masă mondial, după ce la ediția din 2023 s-a oprit în optimile de finală.

În doar 20 de minute de joc, Bernadette Szocs (#17 mondial), cea care a beneficiat de retragerea campioanei olimpice din concurs, a eliminat-o pe Satsuki Odo (#8 mondial), a doua jucătoare din Japonia învinsă în Kitakyushu General Gymnasium, alături de antrenoarea Mihaela Șteff.

Azi, componenta lotului național al României s-a prezentat la masa de joc la fel de puternică, cu momente de echilibru în joc doar în prima parte, atunci când și-a menținut concentrarea, după ce Satsuki Odo a salvat trei mingi de set.

În următoarele două seturi, Bernadette Szocs a acoperit toată masa, iar prin loviturile care au consacrat-o și un nivel înalt de joc a învins cu scorul de 3-0 (14-12, 11-3, 11-5).

🔜 Aflată deja printre medaliate, Bernadette Szocs vrea să facă un nou meci mare și în semifinala în care o va întâlni pe Wang Manyu (China, #2 mondial).

Informații, pe site-ul FRTM. Meciurile pot fi urmărite pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/4fSSPnK

Sport

Bernie, la WTT Finals Fukuoka 2024, în topul tenisului de masă mondial!

Debutul sportivei noastre are loc cu Hina Hayata (Japonia), miercuri, de la 12:00 iar meciurile pot fi urmărite pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/4fSSPnK

Primele 16 jucătoare la nivel mondial se întrec pentru victorii pestigioase, iar Szőcs Bernadette a înlocuit-o pe Cheng Meng (#4 mondial), campioana olimpică de la Paris.

Până la WTT Finals Fukuoka 2024, Szőcs Bernadette, dubla vicecampioană europeană din acest an la simplu și dublu feminin, și-a îndeplinit un obiectiv la pe plan național, după ce a încheiat pe primul loc cu CSA Steaua București turul Campionatului Național Echipe Seniori Superliga.

România are din nou o reprezentantă în topul tenisului de masă. Pentru a doua oară, Bernadette Szocs (#17 mondial) joacă la WTT Finals, de această dată în Fukuoka, competiție programată între 20-24 noiembrie, în Japonia.

Sport

Bernie intră în competiția celor mai puternice echipe feminine din țară la Campionatul Național Echipe Seniori Superliga

Cele mai puternice echipe feminine din țară se întâlnesc la Campionatul Național Echipe Seniori Superliga!

Turul Superligii, sezonul 2024 – 2025, este programat între 29 octombrie – 1 noiembrie, în Sala Romsilva FRTM, iar sportivele cluburilor participante vor să se ridice la înălțimea momentului, pentru cele mai bune poziții ale clasamentului.

Opt cluburi vor fi la masa de joc în București, iar intrarea pentru spectatori este liberă!

🎥 Meciurile se văd pe pagina de Facebook FRTM și pe canalul de YouTube FRTM.

📺 De asemenea, două meciuri sunt în direct pe TVR Sport, vineri, 1 noiembrie:

⚬10:00: CSA Steaua București – CSM Victoria Carei

⚬15:00: CSA Steaua București – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.

Program și loturi, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/3A4mUBA

Sport

Aventura lui Bernie se oprește în optimi de finală la Montpellier

WTT Champions Montpellier 2024 se încheie în optimile de finală pentru Bernadette Szocs, la capătul unui meci cu seturi echilibrate, însă care i-a aparținut adversarei de azi #servimpentruistorie#hairomania#tabletennis

După ce a eliminat-o pe Orawan Paranang (Thailanda), scor 3-1, componenta lotului național (#14 mondial) și-a continuat parcursul cu o înfrângere în fața sportivei Manika Batra (India, #30 mondial), în meciul care a închis ziua la competiția din Franța.

Bernadette Szocs a ratat de puțin primul set, însă a revenit cu încredere la masă și a restabilit egalitatea printr-un joc solid. Din păcate, în următoarele seturi ultimele puncte au fost câștigate de adversară, într-un meci solicitant și strâns între cele două, scor 1-3 (9-11, 11-6, 11-13, 9-11)

Toate rezultatele sunt pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/48gEdMa

📺 Meciurile se văd pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/3P7H7cZ

Sport

Bernie, pas cu pas spre topul european!

Trei tricolore s-au calificat printre primele 16 jucătoare ale tabloului de simplu, iar lupta continuă la Campionatul European Individual 2024!

Pentru România, ziua s-a încheiat cu calificările spotrivelor noastre în faza optimilor de finală, datorită unor evoluții convingătoare în sala din Linz.

Adina Diaconu a fost prima la masa de joc contra Mariei Xiao (Spania), într-un meci special în care partenerele de dublu s-au întrecut, de această dată, pentru calificarea în proba de simplu. Sportiva noastră a echilibrat duelul în a doua parte, când a mărit ritmul de joc, însă scorul i-a fost nefavorabil, 2-4 (2-11, 6-11, 11-9, 8-11, 11-5, 9-11).

Bernadette Szocs continuă fără set pierdut la simplu, iar în meciul recent încheiat a dominat contra sportivei Annett Kaufmann (Germania), scor 4-0 (11-8, 11-2, 11-3, 11-9).

Tricolorele și-au obținut locul printre primele 8 perechi de dublu feminin din Linz, iar faza următoare a competiției se anunță a fi spectaculoasă, cu meciul direct dintre Adina Diaconu/Maria Xiao (Spania) – Bernadette Szocs/Sofia Polcanova (Austria), o reeditare a semifinalei europene din urmă cu doi ani.

Aproape de calificare a fost și perechea Elizabeta Samara/Andreea Dragoman, protagonista unui meci cu răsturnări de situație. Vicecampioanele europene au revenit fantastic de la 0-2 cu perechea Nina Guo Zheng/Leana Hochart (Franța), cu un moment psihologic în setul al treilea, când au salvat două mingi de meci. Cu un nou suflu și cu strategia potrivită, tricolorele au dus meciul în decisiv, însă finalul a fost dramatic, scor 2-3 (7-11, 9-11, 12-10, 11-6, 11-13)

În sesiunea de dimineață, Bernadette Szocs și Sofia Polcanova (Austria) le-au eliminat pe Ece Harac și Ozge Yilmaz (Turcia), scor 3-1 (11-8, 11-5, 5-11, 11-8), iar Adina Diaconu și Maria Xiao (Spania) pe Gaia Monfardini (Italia) și Rachel Moret (Elveția), scor 3-0 (11-6, 11-6, 11-1).

Rezultate și informații despre competiția din Linz, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/3ZVtLYf

📺 Meciurile se văd pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/3P7H7cZ5

Sport

Bernie a mai bifat o victorie la Campionatul European

Prima rundă a tabloului principal de simplu feminin s-a încheiat cu puncte spectaculoase și victorii pentru patru dintre sportivele noastre, la Campionatul European Individual 2024!

Bernadette Szőcs, Elizabeta Samara, Adina Diaconu și Andreea Dragoman au reușit să-și impună calitățile la masa de joc în fața adversarelor, iar tricolorele își pregătesc deja strategia pentru turul următor de simplu, în Linz.

🏓Rezultatele din 32-imi, la simplu feminin:

⚬Bernadette Szőcs – Maria Berzosa (Spania) 4-0 (11-4, 11-2, 11-6, 11-8)

⚬Elena Zaharia – Annett Kaufmann (Germania) 0-4 (6-11, 2-11, 3-11, 9-11)

⚬Adina Diaconu – Yilmaz Ozge (Turcia) 4-2 (11-4, 14-16, 11-4, 10-12, 11-1, 12-10)

⚬Andreea Dragoman – Audrey Zarif (Franța) 4-3 (5-11, 9-11, 11-6, 11-2, 11-7, 4-11, 11-5)

⚬Elizabeta Samara – Nina Skerbinz (Austria) 4-1 (9-11, 12-10, 11-4, 12-10, 11-4)

⚬Ioana Sîngeorzan – Veronika Matiunina (Ucraina) 3-4 (11-7, 13-11, 12-10, 9-11, 4-11, 9-11, 7-11)

Rezultate și informații despre competiția din Linz, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/3ZVtLYf

📺 Meciurile se văd pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/3P7H7cZ

Sport

Bernie a început cu dreptul Campionatul European

Echipa formată din Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu au reușit să se califice în turul al doilea la dublu mixt, după o victorie categorică. 

Perechea română a învins cu scorul de 3-0 (11-7, 11-6, 11-7) echipa formată din Ana Tofant și Peter Hribar, demonstrând o formă impresionantă.

Made in MureşSport

Bernie printre favoritele Campionatului European din Austria (Video)

Senioarele și seniorii din echipele naționale de tenis de masă se pregătesc de cea mai tare competiție din acest final de an, Campionatul European Individual, care va avea loc între 15-20 octombrie, la Linz, în Austria.

Cu două medalii cucerite în urmă cu doi ani, aur la dublu feminin și argint la dublu mixt, Bernadette Szocs își dorește să demonstreze din nou că merită să fie în top, de această dată la Campionatul European Individual 2024.

„Sunt bucuroasă, mândră că sunt numărul 1 în Europa, dar când ești lider trebuie să ai mare grijă și e frumos să demonstrezi că acolo îți este locul. Doresc medalii în toate probele, vreau să-mi apăr titlul și să încerc să aduc rezultatele mult dorite. Sunt în națională de la 14 ani și este un sentiment unic să reprezint România, țara mea, și de fiecare dată îmi place să mi se cânte imnul”, a declarat tricolora, din Sala Romsilva FRTM, unde are loc cantonamentul de pregătire al tricolorilor.

România va avea la Europeanul de la Linz 11 sportivi.

Sport

Szöcs Hunor, fratele lui Bernie a devenit campion balcanic la tenis de masă

Jucătorul de tenis de masă mureșean Szöcs Hunor, fratele lui Szöcs Bernadette a devenit campion balcanic în proba de dublu masculin.

În probele individuale, cea mai înaltă treaptă a podiumului a fost atinsă de perechea de dublu masculin formată din Hunor Szocs/Dragoș Bujor, medaliată cu aur în Sarajevo, în urma unei finale spectaculoase, în care cei doi și-au menținut concentrarea pentru 3-2 (11-4, 11-8, 8-11, 10-12, 11-8).

Bernadette Szocs a debutat luni la WTT Champions Macao 2024, iar componenta lotului național al României a avut o adversară de calibru în fața la masa de joc!

Tragerea la sorți a programat meciul Bernadette Szocs (#13 mondial) – Wang Manyu (China, #3 mondial) din primul tur al tabloului competiției, unde s-au aflat 32 de jucătoare din topul mondial, iar tricolora a cedat întâlnirea cu a doua favorită din Macao.

Bernadette Szocs a încercat să revină și să producă o nouă victorie mare, iar în setul al treilea a avut un joc superior în fața campioanei olimpice cu echipa Chinei. Jucătoarea noastră a continuat să ofere cele mai bune lovituri și în ultimul set, în care a reușit șase puncte consecutive, însă la final meciul s-a încheiat1-3 (7-11, 4-11, 11-5, 9-11).

Sport

Victorie pentru Bernie în India

Szőcs Bernadette (29 de ani) a reușit să o învingă pe Manika Batra (29 de ani), la un turneu care se desfășoară în India. La Jocurile Olimpice, Szőcs Bernadette a pierdut categoric în fața jucătoarei din India, în proba pe echipe. 

Bernadette Szocs a avut o prestație sub așteptări la Jocurile Olimpice, dar a avut totuși o speranță că va reuși totuși un rezultat bun în proba pe echipe, la tenis de masă, unde a întâlnit India.

În această perioadă, Szőcs Bernadette participă la un puternic turneu de tenis de masă care se desfășoară în India, Ultimate Table Tennis.

Este un format pe echipe, din care fac parte atât fete, cât și băieți. Bernadette Szocs face parte din echipa Ahmedabad SG Pipers (debutantă în acest turneu), alături de Manush Shah, Lilian Bardet (France), Reeth Tennison, Kritikwa Sinha Roy și Jash Modi.

Made in MureşSport

Bernie a purtat tricolorul la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice

Reprezentanții tenisului de masă românesc au luat parte la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice, care a avut loc duminică seara!

Sportivii, antrenorii și membrii staffului care au dus tricolorul pe cea mai înaltă scenă sportivă au luat parte la atmosfera de sărbătoare de pe Stade de France, cu gândul la următoarele performanțe și visul olimpic din 2028.

La evenimentul de la finalul celor 17 zile ale ediției au participat: Elizabeta Samara, Szőcs Bernadette, Adina Diaconu, Andreea Dragoman, antrenorii Viorel Filimon, Ionuț Seni, psihologul Mioara Șincan, kinetoterapeutul Petruț Ghiță.

Aflată printre primele 16 jucătoare de la Jocurile Olimpice, Bernie a făcut, cu siguranță, tot ce a putut, iar valoarea sa nu poate fi pusă la îndoială.

Made in MureşStirile Punctul

Bernie, îți mulțumim! Mureșul a fost cu sufletul alături de tine!

Lupta nu se oprește aici! Echipa feminină de tenis de masă a României s-a oprit în primul tur al turneului olimpic. A fost un duel captivant între campioana en titre a Jocurilor Europene și India, care s-a încheiat după aproape trei ore în favoarea adversarei din Asia, scor 3-2, în aplauzele celor prezenți în sală.


În ciuda acestei eliminări, rămâi o sportivă fabuloasă la care tinerele generații pot privi doar cu admirație. Multor români le era străin acest sport până să apari tu și să îi cucerești cu pasiunea pentru tenisul de masă și energia pozitivă molipsitoare cu care ne-ai încântat de fiecare dată. Mergem înainte și vor veni cu siguranță vremuri mai bune.Suporterii sunt mândri de tine.

Sport

Bernie a cedat în optimile de finală

Final în proba de simplu feminin pentru Szőcs Bernadette, iar toată atenția sportivei noastre se îndreaptă spre echipa feminină a României, care debutează la Jocurile Olimpice de la Paris pe 5 august, de la 21:00, contra Indiei.

Azi, după cele două victorii de pe tabloul de simplu, Szőcs Bernadette (#10 mondial) a cedat în fața Sofiei Polcanova (#23 mondial, Austria), după o desfășurare pe care puțini ar fi anticipat-o la acest nivel, scor 0-4 (10-12, 4-11, 11-13, 9-11), în optimile de finală.

Aflată printre primele 16 jucătoare de la Jocurile Olimpice, Szőcs Bernadette ar fi putut schimba deznodământul întâlnirii, într-un prim set în care a fost activă și pregătită să dea replica la masa de joc, dar încheiat la limită în favoarea adversarei.

Szőcs Bernadette a încercat să se regăsească, după ce a pierdut clar al doilea set, iar suspansul s-a menținut și în seturile 3 și 4, din care jucătoarea din Austria a ieșit învingătoare, din nou, la limită.

Informații, programul și rezultatele de la Jocurile Olimpice 2024, pe site-ul FRTM –> https://shorturl.at/WuBuW

📺 Meciurile sunt transmise de TVR.

Sport

Bernie a făcut spectacol la Paris. Și-a asigurat calificarea printre primele 16 sportive

Spectacol la Paris în meciul în care Szőcs Bernadette și-a asigurat calificarea printre primele 16 sportive din proba de simplu la Jocurile Olimpice 2024!

Szőcs Bernadette (#10 mondial) a avut-o adversară pe Margaryta Pesotska (Ucraina, #81 mondial), o sportivă la fel de determinată să performeze la Paris, în fața căreia tricolora a gestionat situația, pentru victoria în cinci seturi.

Cu loviturile care au consacrat-o la masa de joc și mereu conectată la miza meciului olimpic, Szőcs Bernadette doar a fost ambiționată de startul mai bun al adversarei și a egalat rapid pe tabelă, după un 11-5 în setul secund.

Componenta lotului național a variat jocul, a pus presiune și a încercat să domine masa, iar tricolora și-a demonstrat echilibrul în seturile 3 și 4, în momentele de presiune.

„Să fii liniștită și lucidă”, i-a transmis, printre indicațiile tactice, antrenorul Ionuț Seni, iar sportiva noastră a continuat să lovească precis, puternic, și până la final și-a construit jocul pentru victoria cu 4-1 (12-14, 11-5, 12-10, 14-12, 11-4).

În optimile de finală, Szőcs Bernadette o va întâlni pe Sofia Polcanova (Austria, #23 mondial), finalista din acest an de la Top 16 Europa.

Informații, programul și rezultatele de la Jocurile Olimpice 2024, pe site-ul FRTM –> https://shorturl.at/WuBuW

Sport

Bernie nu dezamăgește! Victorie în primul tur la simplu

Jucătoarea română de tenis de masă Bernadette Szocs a învins-o pe singaporeza Jingyi Zhou cu 4-1 (9-11, 11-4, 11-3, 11-7, 11-9), duminică, în prima rundă a probei de simplu, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Szocs, a cincea favorită la simplu feminin, a obţinut victoria după 36 de minute.

În şaisprezecimile de finală, Szocs o va înfrunta pe câştigătoarea dintre ucraineanca Margarita Pesoţka şi thailandeza Orawan Paranang.

Szocs (29 ani) are un loc 17 la JO 2020 la individual, dar şi două locuri 5 cu echipa şi la dublu mixt.

Tot duminică (ora 17:00), la dublu mixt, Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu vor juca în sferturi la dublu mixt, contra sud-coreenilor Jonghoon Lim/Yubin Shin.
AGERPRES