bienala

Stirile Punctul

Gala de premiere a proiectelor înscrise la Bienala Națională de Arhitectură la UMFST

UMFST G.E. Palade Târgu Mureș va găzdui în data de 27 octombrie 2025, ora 13:30, Gala de premiere a proiectelor înscrise la Secțiunile Design urban, peisagistică și infrastructură și Arhitectura efemeră ale Bienalei Naționale de Arhitectură.

În cadrul evenimentului, vor fi prezentare cele mai bune proiecte realizate în ultimii doi ani de arhitecți, designeri, ingineri, peisagiști etc. Evenimentul cuprinde și o expoziție a lucrărilor realizate de studenții la Arhitectură.

Bienala Națională de Arhitectură 2025 este un manifest al inovației, un laborator de idei despre provocări și soluții, despre limite și posibilități. Este locul unde arhitecți, urbaniști, ingineri, designeri, vizionari și comunități își unesc forțele pentru a promova arhitectura din România.

Programul complet al evenimentului se poate consulta accesând: https://www.uar-bna.ro/.

Stirile Punctul

Spitalul Oncologic MEDEX, nominalizat la Bienala Națională de Arhitectură 2025

Spitalul Oncologic MEDEX din Târgu Mureș a fost nominalizat la prestigioasa Bienală Națională de Arhitectură 2025, organizată de Uniunea Arhitecților din România, în categoria Clădiri pentru educație, sănătate, cult, comunitate și transport. Este o recunoaștere importantă pentru arhitectura mureșeană și pentru modul în care poate fi gândit un spațiu medical modern, centrat pe nevoile pacientului. Proiectul poartă semnătura Head Made Architecture avându-i ca arhitecți pe Letiția Bărbuică și Ionuț Chirilă, cu sprijinul inginerului Attila Barla care a proiectat structura de rezistență și Expert Mureș care au proiectat rețelele de instalații. Lucrarea a fost remarcată pentru modul exemplar în care îmbină funcționalitatea medicală de înalt nivel cu o arhitectură empatică, sobră și atentă la nevoile pacientului oncologic.

„Am propus acest proiect în tema ALTFEL pentru că aduce o altfel de abordare a pacientului oncologic. O altfel de clinică, amplasată pe un teren generos, în proximitatea cadrului natural al râului Mureș – o altfel de raportare la pacientul care primește aici toate serviciile de diagnoză, tratament și sprijin”, au declarat autorii proiectului.

Inaugurat în iulie 2024, Spitalul Oncologic MEDEX oferă servicii integrate de radioterapie, brahiterapie, PET-CT, RMN, CT, RX, ecografie, mamografie, osteodensitometrie, precum și spitalizare de zi și continuă, într-un spațiu modern, gândit pentru confortul, siguranța și demnitatea pacientului. Unitatea medicală este amplasată pe Strada Plutelor, Nr. 8, din Târgu Mureș, în apropierea râului Mureș.

Made in MureşStirile Punctul

Proiectul ‘Şura – Laborator de experimentare şi implicare civică incluzivă’ de la Archita, premiat la Bienala de Arhitectură

Fundația Mihai Eminescu Trust (MET) prin proiectul său derulat în satul Archita, „ȘURA – Laborator de experimentare și implicare civică incluzivă”, alături de arhitecții Cristina Constantin, Cosmin Pavel și Ionuț Nedelcu – sunt câștigători ex-aequo, alături de un alt proiect de arhitectură din Timișoara, la Secțiunea „Recuperarea patrimoniului și interpretarea identității” din cadrul evenimentului Bienala Națională de Arhitectură BNA 2023. Pe de altă parte, Președintele MET, Caroline Fernolend, s-a numărat printre cei trei membrii ai Juriului Secțiunii „Școli de vară de arhitectură, tabere de creație”, din cadrul Bienalei de Architectură 2023, alături de Ana Maria Goilav și Maria Duda.

Bienala Națională de Arhitectură – România 2023 (BNA) este cel mai important eveniment profesional al breslei arhitecților, organizat constant, din doi în doi ani, din anul 1994, de Uniunea Arhitectilor din România. Denumirea de „Bienala Națională de Arhitectură” este marcă înregistrată de UAR și reflectă amploarea națională a manifestării și reprezentarea teritorială la nivelul întregii țări.

Bienala are câte un concept nou pentru fiecare ediție, propus de conducerea Uniunii Arhitecților din România. Conceptul este structurat ca program cultural, având un conținut complex și de interes, atât pentru breasla arhitecților creatori cât și pentru publicul larg cel căruia i se adresează producția de arhitectură.

Tema ediției din acest an a Bienalei a fost: „Arhitectura se face ÎMPREUNĂ!”

Gospodaria din Archita, Mureș, e plasată într-o margine a satului construită într-o etapă mai târzie în raport cu nucleul central din jurul bisericii fortificate. Casa e construită cu fațada lungă la stradă, fiind în forma actuală o înnoire din anii 50 a unei case mai vechi. Nealterată însă de transformări ulterioare ridicarii ei se găsea șura, prezență ce impresionează de îndată ce treci prin poarta de la strada, apărând falnică și întrucâtva solemnă, cu acoperișul său mai înalt decât baza și cu două mari porți alăturate.

Investiția Fundației Mihai Eminescu Trust din Sighișoara în achiziția acestei gospodări a convins și prin capacitatea șurii de a putea găzdui o bază pentru acțiunile comunitare pe care MET le desfășoară în sat.

Cu o deschidere impresionantă de 8.5m șura avea o structură duală – camera animalelor are ziduri de piatră de gresie locală, iar celaltă parte are o structură constituită din patru pilaștri de cărămidă cu secțiuni hibride. A doua perche de pilaștri plasată în extrema dreaptă se termină cu spaleți ce ies din planul acoperișului indicând intenția de a extinde structura în lungime până la gardul vecinului.

Noua funcțiune, destinată interacțiunii comunitare se instalează în spațiul principal, adăugând o bucătărie în fosta cameră a animalelor. Funcțiunile anexă (spații sanitare, vestiar, spațiu tehnic) își găsesc loc într-o extensie subordonată ierarhic corpului șurii, pe latura de est, cea ”neterminată”, închisă cu lemn.

Unul din principiile de lucru a fost păstrarea liberă a verticalei impresionante a spațiului interior, coama este vizibilă din parter dar și din spațiul amenajat peste camera animalelor. Intervenția păstrează cât mai mult din substanța originară, structura existentă a acoperișului este vizibilă la interior, zidăria de piatră și cărămidă este curățată și rostuită cu mortar de var în care s-a adăugat argilă. Au fost păstrați și completați cei doi stâlpi intermediari cu elementele lor (capitel, contrafișe).

Arhitecții proiectului de restaurare au declarant cu această ocazie: Cristina Constantin, Cosmin Pavel – ABRUPTARHITECTURA, au declarat : „𝑆̗𝑢𝑟𝑎 – 𝐿𝑎𝑏𝑜𝑟𝑎𝑡𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑒𝑥𝑝𝑒𝑟𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑠̗𝑖 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑖𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑖𝑣𝑖𝑐𝑎̆ 𝑖𝑛𝑐𝑙𝑢𝑧𝑖𝑣𝑎̆” 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑢𝑡 𝑢𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡 𝑒𝑥𝑡𝑟𝑒𝑚 𝑑𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑛𝑜𝑖, 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑙 𝑙𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑟𝑒𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡̗𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑐𝑢 𝐹𝑢𝑛𝑑𝑎𝑡̗𝑖𝑎 𝑀𝑖ℎ𝑎𝑖 𝐸𝑚𝑖𝑛𝑒𝑠𝑐𝑢 𝑇𝑟𝑢𝑠𝑡 𝑐𝑎̂𝑡 𝑠̗𝑖 𝑒𝑡𝑎𝑝𝑎 𝑑𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚𝑢𝑙 𝑃𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚𝑢𝑙 𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝐶𝑖𝑡𝑖𝑧𝑒𝑛𝑠 𝐹𝑢𝑛𝑑, 𝑓𝑖𝑖𝑛𝑑 𝑢𝑛 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑣𝑎𝑙 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑖𝑙𝑒𝑔𝑖𝑎𝑡 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑢𝑙𝑡𝑖𝑚𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑎𝑛𝑖.

𝑃𝑟𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑎𝑟ℎ𝑖𝑡𝑒𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑛𝑒-𝑎𝑚 𝑑𝑜𝑟𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑎̆𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑚 𝑐𝑎̂𝑡 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̗𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑝𝑎𝑡̗𝑖𝑎𝑙𝑒, 𝑒𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑖𝑛𝑖𝑡̗𝑖𝑎𝑙𝑒 𝑠̗𝑖 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑎𝑙𝑑𝑎̆ (𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑓𝑜𝑙𝑜𝑠𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑡𝑒ℎ𝑛𝑖𝑐𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠̗𝑖 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑡𝑟𝑎𝑑𝑖𝑡̗𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒: 𝑙𝑒𝑚𝑛, 𝑙𝑢𝑡 𝑎𝑟𝑠, 𝑝𝑖𝑎𝑡𝑟𝑎̆), 𝑎𝑑𝑎̆𝑢𝑔𝑎̂𝑛𝑑 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑎𝑠̗𝑖 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑜 𝑠𝑒𝑟𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑒𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑠̗𝑖 𝑑𝑒𝑡𝑎𝑙𝑖𝑖 𝑎𝑟ℎ𝑖𝑡𝑒𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎𝑙𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑒𝑚𝑝𝑜𝑟𝑎𝑛𝑒. 𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑢𝑟𝑚𝑎̆, 𝑣𝑖𝑛 𝑝𝑒 𝑑𝑒 𝑜 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑐𝑎 𝑟𝑎̆𝑠𝑝𝑢𝑛𝑠 𝑙𝑎 𝑐𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̗𝑒𝑙𝑒 𝑛𝑜𝑖𝑖 𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡̗𝑖𝑢𝑛𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒, 𝑑𝑎𝑟 𝑎𝑢 𝑠̗𝑖 𝑑𝑎𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑎 𝑖𝑛𝑖𝑡̗𝑖𝑎 𝑢𝑛 𝑑𝑖𝑎𝑙𝑜𝑔, 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑜𝑢𝑙 𝑠̗𝑖 𝑣𝑒𝑐ℎ𝑖𝑢𝑙 𝑠𝑒 𝑝𝑢𝑛 𝑟𝑒𝑐𝑖𝑝𝑟𝑜𝑐 𝑖̂𝑛 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒.

𝑅𝑒𝑐𝑢𝑛𝑜𝑎𝑠̗𝑡𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡𝑎̆ 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑗𝑢𝑟𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠𝑒𝑐𝑡̗𝑖𝑢𝑛𝑖𝑖 „𝑅𝑒𝑐𝑢𝑝𝑒𝑟𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑎𝑡𝑟𝑖𝑚𝑜𝑛𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̗𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑝𝑟𝑒𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡𝑖𝑡𝑎̆𝑡̗𝑖𝑖”, 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑑𝑟𝑢𝑙 𝐵𝑖𝑒𝑛𝑎𝑙𝑒𝑖 𝑁𝑎𝑡̗𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝐴𝑟ℎ𝑖𝑡𝑒𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 2023, 𝑛𝑒 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟𝑎̆ 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑙𝑒𝑠 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑎̆ 𝑣𝑖𝑛𝑒 𝑐𝑎 𝑜 𝑐𝑜𝑛𝑓𝑖𝑟𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑓𝑒𝑟𝑚𝑎̆ 𝑎 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑠̗𝑖 𝑝𝑜𝑡𝑒𝑛𝑡̗𝑖𝑎𝑙𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑝𝑎𝑡𝑟𝑖𝑚𝑜𝑛𝑖𝑢 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑖𝑡, 𝑎𝑝𝑎𝑟𝑒𝑛𝑡 𝑚𝑖𝑛𝑜𝑟, 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑑𝑒 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑠 𝑠̗𝑖 𝑡𝑜𝑡𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑣𝑢𝑙𝑛𝑒𝑟𝑎𝑏𝑖𝑙.”

Proiectul „ȘURA – Laborator de implicare civică incluzivă”, implementat sub umbrela conceptului „Satul de sine stătător”, investește în capacitarea grupurilor vulnerabile, prin sprijin în infrastructura comunitară și în activități de învățare creativă și experimentală, pentru activarea civică a întregii comunități a satului.


Fundația Mihai Eminescu Trust își are sediul în Turnul Cojocarilor din Sighișoara. Mihai Eminescu Trust are o experiență de peste 20 de ani în revitalizarea și revigorarea comunităților, a patrimoniului cultural și natural transilvănean și a implementat până în prezent peste 1300 de proiecte de restaurare, dezvoltare comunitară, împădurire, educație non-formală pentru copii și cursuri de instruire profesională pentru adulți.
Despre proiect:
Proiectul ȘURA – Laborator de experimentare și implicare civică incluzivă în Archita a fost creat din necesitatea de a consolida comunitatea, de a crea infrastructura necesara pentru implicare civică, de a organiza activități extra-scolare și de includere socio-culturale a grupurilor vulnerabile. Aceste nevoi au reieșit din aplicarea unui chestionar în cadrul întâlnirilor comunitare organizate în satul Archita pentru elaborarea unui Plan Strategic de Actiune, realizat în 2017. ȘURA: Laborator de experimentare și implicare civică incluzivă se dorește a fi un model ce poate fi replicat în viitor și în alte sate din zonă și care transpune convingerea Fundației Mihai Eminescu Trust că o societate este mult mai puternică când cetățenii săi sunt implicați activ în dezvoltarea comunităților lor pentru a deveni actori activi ai schimbării.
Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni și este dezvoltat cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, un program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Sloganul programului este: Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.
 
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm să accesați www.activecitizensfund.ro Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro

Stirile Punctul

Bienala Națională de Arhitectură la UMFST

UMFST G.E. Palade Târgu Mureș a găzduit vineri, 13 octombrie, o expoziție cu lucrări ale studenților din cadrul programului Arhitectură în limba engleză. Expoziția a fost organizată în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură – România 2023 (BNA), care este cel mai important eveniment profesional al breslei arhitecților. Denumirea de „Bienala Națională de Arhitectură” este marcă înregistrată de UAR și reflectă amploarea manifestării și reprezentarea teritorială la nivelul întregii țări.

Urmăriți un reportaj marca UMFST Live.

#arhitectura#expozitie#UMFST

Made in MureşStirile Punctul

Bienala Națională de Arhitectură la UMFST Târgu Mureș

Bienala Națională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al breslei arhitecților, organizat constant, din doi în doi ani, din anul 1994, de Uniunea Arhitecților din România.

Bienala are câte un concept nou pentru fiecare ediție, propus de conducerea Uniunii Arhitecților din România. Conceptul este structurat ca program cultural, având un conținut complex și de interes, atât pentru breasla arhitecților creatori, cât și pentru publicul larg cel căruia i se adresează producția de arhitectură. Tema ediției din acest an este: „Arhitectura se face împreună”.

Târgu Mureș găzduiește în acest an secțiunea Efemer care prezintă și premiază proiecte în care arta se împletește cu arhitectura, proiecte care pun în valoare mediul construit și valori culturale neglijate, dirijând atenția spre fenomene culturale și favorizând implicarea publicului.

Expoziția reunește 44 dintre cele mai bune proiecte finalizate în ultimii doi ani în întreaga țară, fiind astfel o celebrare a arhitecturii de calitate.

Proiectele au fost evaluate de un juriu format din arhitecți români și spanioli, cu activitate notabilă în evenimente culturale: arh. Javier Peña Ibáñez, arh. Oana Simionescu, arh. Ionel Pascu, curator fiind arh. Angela Kovács.

Evenimentele de la Târgu Mureș se desfășoară în perioada 13 – 14 octombrie 2023 și sunt realizate de Uniunea Arhitecților din România, în colaborare cu UMFST G.E. Palade Târgu Mureș.

Program:

13 octombrie 2023, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș (str. Nicolae Iorga, nr. 1)
Expoziție și vizite

12.00: Expoziție cu lucrări ale studenților programului de studii Arhitectură din cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș;
14.00 – 15.00: vizita Cetății Târgu Mureș și a expoziției „Școli, colecții, mecenat”;
15.00 – 16.00: vizita Bibliotecii Teleki.

13 octombrie 2023, Incub Center (str. Fabricii de Zahăr, nr. 18 B)
Film și dezbatere

17.00: Filmul de arhitectură;
18.00 – 19.00: dezbatere despre proiectele municipiului Târgu Mureș cu colegi arhitecți, studenți, arhitectele șefe ale municipiului și județului, invitați;
19.00 – cina.

14 octombrie 2023, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș (str. Gheorghe Marinescu, nr.38)
Gala de premiere a secțiunii 12 „Efemer”

11.00: Vernisajul expoziției cu lucrarile prezentate la secția Efemer;
11.30-12.30: Conferința Javier Peña Ibañez – creatorul festivalului Concentrico „Efemer în arhitectură”;
12.30: Gala de premiere cu interludii muzicale susținute de un cvartet de coarde;
13.00-14.00: Cocktail;
14.00-15.00: Vizita ansamblului protejat al UMFST cu clădiri și parc.
Seara, concert de coarde in biserica reformată din Cetatea Târgu Mureș.