botosani

Stirile Punctul

O firmă din Botoșani va construi canalizarea la Luieriu (comuna Suseni) pentru 7,05 milioane lei

Primăria Suseni a atribuit un contract în valoare de peste 7 milioane de lei pentru extinderea rețelei de canalizare menajeră în localitatea Luieriu. Contractul a fost semnat la începutul lunii cu firma CORNELL S TEHNIC CONSTRUCT, din județul Botoșani.

Proiectul „Extindere rețea de canalizare menajeră în localitatea Luieriu, comuna Suseni, județul Mureș” este finanțat prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” și prevede extinderea canalizării menajere pe marginea drumului național DN15, a drumului comunal DC163, precum și pe străzile localității Luieriu.

Proiectul include construcții și instalații, achiziția de utilaje și echipamente tehnologice, cheltuieli pentru asigurarea utilităților, amenajări pentru protecția mediului și organizare de șantier.

Sport

Transfer de senzaţie pentru Unirea Ungheni: mijlocaşul Istvan Fulop, fost la FC Botoşani şi Sepsi

Echipa de fotbal Unirea Ungheni a oficializat azi un transfer de răsunet: mijlocaşul Istvan Fulop, fotbalist care are la activ peste 200 de meciuri în prima ligă din România şi vreo 30 în cea maghiară.

Născut acum 33 de ani (originar din Dumbrăvioara), Istvan Fulop a debutat la vârsta de 19 ani la Avântul Reghin, în Liga 3, unde a fost remarcat de prim-divizionara FC Botoşani, atunci în Liga 2, şi transferat acum 11 ani.

La Botoşani, Fulop a avut patru sezoane bune şi foarte bune (103 meciuri şi 25 de goluri, un procent foarte bun pentru un mijlocaş), care l-au adus inclusiv în atenţia echipei naţionale a României, dar şi în cea a naţionalei Ungariei. Din păcate, conjunctura a făcut ca fotbalistul că nu fie convocat de niciuna.

După patru ani la Botoşani a urmat o scurtă aventură la Diosgyor, în Ungaria, de unde a fost cedat la Sepsi Sfântu-Gheorghe. Acolo Fulop a mai bifat patru sezoane bune şi şi-a trecut în palmaresul personal o Cupă a României. Ultima dată jucătorul a fost legitimat la Gloria Buzău, echipă care, cu Fulop în linia de mijloc, a ratat promovarea în prima ligă la baraj, fiind învinsă de UT Arad. 

Venirea la Gloria Buzău a antrenorului Andrei Prepeliţă a însemnat despărţirea lui Istvan Fulop de echipă; fostul internaţional Prepeliţă a preferat să meargă, în tentativa de promovare din acest sezon, pe mâna unor jucători pe care-i cunoaşte, astfel că Istvan Fulop a ajuns cumva acasă, la Unirea Ungheni.

Pentru echipa mureşeană, legitimarea sa e un câştig imens. Jucător cerebral, tehnic, care „ştie jocul”, cum spun fotbaliştii, Istvan Fulop poate fi liderul şi creierul de la mijlocul terenului de care Unirea Ungheni avea nevoie. Cu el în echipă, echipa mureşeană se poate gândi la mai mult decât a obţinut sezonul trecut, când a ajuns în finala barajului de promovare în Liga 2, dar a pierdut în faţa Corvinului Hunedoara.

surse foto: Facebook/Unirea Ungheni, Sepsi Sfântu-Gheorghe

Stirile Punctul

Taekwondo cu multe medalii pentru tîrgumureșeni

În perioada 25-28 aprilie, localitatea Botoşani a fost gazda competiţiei de Taekwondo pentru copii, cadeţii, juniori şi seniori. În paralel s-a desfăşurat şi Open-ul Botoșani. La competiţie s-au întrecut un număr de 798 de sportivi de la 36 cluburi din ţară. Club Taekwondo Mureş a participat cu sportivi, antrenaţi de Alecsandra Criatina Matei.

Sportivii tîrgumureşeni au obţinut rezultate convingătoare pentru un viitor promiţător: Ioan Alexandru Man Burean – Locul I (KYORUGY +40 masculin), Andrei Paul Peţan – Locul II (KYORUGY +40 masculin), Paşcan Ariana – Locul II (KYORUGY -40 feminin), Covrig Alexandra – Locul II (KYORUGY -40 feminin), Bărgăoană Mihai – Locul II (KYORUGY +40 masculin), Moşneag Ioana – Locul III (KYORUGY + 59 feminin), Frent Andras Anita – Locul III (KYORUGY +40 feminin), Gliga Bianca – Locul III (KYORUGY +40 feminin), Andron Rareş Andrei – Locul III (KYORUGY -40 masculin), Burean Man Alexandru – Locul I (Poomsae perechi), Peţan Paul Andrei – Locul I (Poomsae perechi), Boariu Alexandru Gabriel – Locul II (Poomsae perechi), Ordog Thomas – Locul II (Poomsae perechi), Burean Man Alexandru – Locul III (Poomsae individual), respectiv Peţan Paul Andrei – Locul II (Poomsae individual).

La finalul întrecerii, antrenoarea Alecsandra Criatina Matei a declarat: ,,Sunt mândră de evoluţia sportivilor care mi-au ascultat sfaturile, iar datorită muncii lor au făcut faţă cu brio sportivilor adverşi”. Următoarea competiţie de anvergură la care vor participa sportivii de la Clubul Taekwondo Mureş va fi Campionatul Naţional ce va avea loc în localitatea Bistriţa, în luna mai. Pe această cale sportivii mulţumesc Primăriei Tîrgu-Mureş, S.C. Siletina Impex S.R.L. în asociere cu S.C. Transport Local S.A., S.C. Herlitz România S.R.L., conducerii Gimnaziului ,,Alexandru Ceuşeanu” Reghin, Şcolii Generale Bistra Mureşului, Gimnaziului ,,Dacia” Tîrgu-Mureş.