Covasna

Covasna: Grup infracţional de trafic de persoane şi exploatare prin muncă, destructurat cu sprijinul autorităţilor din Ungaria

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Covasna au reuşit, cu sprijinul autorităţilor din Ungaria, să destructureze un …

Covasna: Muzeul Carpaţilor Răsăriteni prezintă expoziţia foto-documentară ‘Păstoritul în sud-estul Transilvaniei’

Expoziţia foto-documentară „Păstoritul în sud-estul Transilvaniei”, realizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Asociaţia Cultural Creştină „Justinian Teculescu”, a fost deschisă, vineri, la hotelul Montana din staţiunea Covasna. Potrivit …

Un memorial al istoriei literaturii vă așteaptă la casa parohială de lângă biserica reformată din Covasna

Un memorial al istoriei literaturii vă așteaptă la casa parohială de lângă biserica reformată din Covasna: o plăcuță comemorativă indică faptul că Ignácz Rózsa, care a trecut de la cariera de actriță la cea literară, …

Ați încercat țesutul? Atelierul lui Bartók Erzsébet din Brateș Covasna vă oferă o experiență inedită

Ați încercat țesutul? Dacă nu, vizitați atelierul de țesut al lui Bartók Erzsébet, care a învățat această meserie de la părinții ei. Pe lângă costume populare, ea confecționează covoare, pături și fețe de masă. Aici …

Kondor Agota – prima femeie aleasă în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Covasna după 1989

Kondor Agota şi Henning Laszlo au fost aleşi, luni, în funcţiile de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Covasna, la propunerea fracţiunii UDMR. Preşedintele Consiliului, Tamas Sandor a precizat că este pentru prima dată după 1989 când …

Niculae Havrileț alături de alți investitori își propun proiecte fotovoltaice în Harghita și Covasna unde sunt cele mai reduse capacități

Harghita și Covasna se numără printre județele României cu cele mai reduse capacități locale de producție de energie electrică, potrivit datelor publice disponibile. Ștefan Gadola, unul dintre fondatorii grupului clujean EnergoBit, specializat în echipamente, instalații, …

Călătorie muzicală în lumea filmelor de groază, la Castelul Kalnoky din Micloşoara, Covasna

Seria concertelor organizate la Castelul Kalnoky din localitatea Micloşoara, sub genericul Candleglow Castle, va continua pe data de 1 noiembrie cu o călătorie muzicală în lumea filmelor de groază. Potrivit organizatorilor, artiştii invitaţi vor susţine …

Un investitor maghiar construieşte un incubator de afaceri în Parcul Industrial de la Câmpu Frumos, Covasna

Unul dintre cei mai mari dezvoltatori de parcuri industriale din Ungaria va construi un incubator de afaceri în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe, la Câmpu Frumos, piatra de temelie a viitoarei investiţii fiind pusă, joi, în …

Lucrări ştiinţifice finanţate de Guvern la Covasna în proiectul „Promovarea identităţii culturale româneşti din sud-estul Transilvaniei”

Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) din Sfântu Gheorghe a obţinut finanţare din partea Secretariatului General al Guvernului pentru editarea a mai multe volume referitoare la istoria, cultura şi spiritualitatea românilor din această zonă a …