didactice

Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani și grad didactic I se va aplica și în anul școlar 2025-2026

Reducerea normei didactice cu două ore săptămânal pentru profesorii cu vechime de peste 25 de ani și grad didactic I se va aplica și în anul școlar 2025-2026, conform OUG nr. 4 din 20 februarie …

La Miercurea Ciuc a fost inaugurat noul sediu al Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România

Anul 2025 este anul generaţiilor viitoare în politicile naţionale ale Ungariei, iar obiectivul Guvernului ungar este să acorde o atenţie şi mai mare copiilor şi tinerilor maghiari, a declarat, sâmbătă, Lőrinc Nacsa, secretar de stat …

Peste 100 de cadre medicale din țară la Conferința Națională de Cardiologie în Medicina Generală

Peste 100 de cadre medicale din întreaga țară participă, începând de azi, la Conferința Națională de Cardiologie în Medicina Generală, găzduită de Facultatea de Farmacie a U.M.F.S.T. G.E. Palade din Târgu Mureș, al cărei partener …

Copiii și cadrele didactice de la o grădiniță din Sighișoara s-au autoevacuat după inundarea cu fum a grădiniței

Pompierii militari mureșeni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pe strada Mihai Viteazu din municipiul Sighișoara pentru evacuarea unui fum din interiorul unei grădinițe. S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din …

Incendiu la o şcoală din Gheorgheni, izbucnit la un corp de iluminat; 40 elevi şi 10 cadre didactice s-au autoevacuat

Un număr de 40 de elevi şi zece cadre didactice de la o şcoală gimnazială din municipiul Gheorgheni s-au autoevacuat, miercuri, după ce un incendiu a izbucnit la un corp de iluminat, a informat Inspectoratul …

Cadre didactice UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, premiate la Expoziția Internațională a Inovării și Transferului Tehnologic de la Chișinău

În perioada 19-21 septembrie 2023, s-a desfășurat la Chișinău cea de-a doua ediție a Expoziției internaționale pentru inovare și transfer tehnologic ”EXCELLENT IDEA” organizată de Academia de Științe a Moldovei, Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM),  Universitatea de Stat …

În anul şcolar 2020/21 din învăţământul public maghiar au lipsit peste 20 000 de cadre didactice

 În anul şcolar 2020/21 din învăţământul public maghiar au lipsit peste 20 000 de cadre didactice, iar împreună cu celelalte persoane care sprijină în mod direct activitatea educaţională, deficitul de angajaţi a depăşit 34000, a …

Manifestaţie în faţa Parlamentului ungar împotriva noii legi privind cariera cadrelor didactice

În timp ce în Parlamentul Ungariei se dezbătea noua lege privind cariera cadrelor didactice, vineri seara, în Piaţa Kossuth din faţa Parlamentului, profesori, elevi şi civili au solicitat retragerea proiectului de lege. Reprezentanţii organizaţiilor profesorilor, …