expirat

Stirile Punctul

Serviciul Social Iernut se închide: licența a expirat, iar condițiile de relicențiere nu pot fi îndeplinite

Consiliul Local Iernut a aprobat încetarea activității Serviciului Social Comunitar din cadrul Direcției de Asistență Socială, după ce licența de funcționare a expirat și nu au putut fi îndeplinite condițiile legale pentru relicențiere.

Hotărârea a fost adoptată în ședința ordinară din 24 noiembrie cu 10 voturi pentru și 2 abțineri, din totalul de 15 consilieri locali.

Potrivit referatului de aprobare, serviciul nu a reușit să îndeplinească cerințele impuse de legislația în vigoare pentru a obține o nouă licență de funcționare. Hotărârea nu menționează nimic despre activitatea acestui serviciu sau ce se întâmplă cu cei care beneficiau de pe urma ei.

Maria Manu

Stirile Punctul

CJAS prelungește programul cu publicul. Deocamdată programul afișat e expirat

Casa de Asigurări de Sănătate Mureș va avea program prelungit cu publicul o zi pe săptămână, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor mureșenilor care nu pot ajunge la ghișeu în timpul orarului obișnuit de lucru, a anunțat președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan.

Decizia a fost luată în cadrul unei videoconferințe cu directorii tuturor caselor județene de asigurări de sănătate și vizează asigurarea unui „acces echitabil la serviciile medicale incluse în sistemul de asigurări de sănătate”.

Fiecare județ va stabili ziua cu program prelungit

„Am convenit ca, pentru a oferi tuturor posibilitatea de a interacționa cu casa de asigurări, fiecare casă județeană va stabili ziua în care își va prelungi programul”, a declarat Horațiu Moldovan.

CAS Mureș va anunța în perioada următoare care va fi ziua săptămânii în care programul va fi extins, informația urmând să fie publicată pe site-ul instituției. De asemenea, pe pagina web a CNAS va fi disponibilă situația centralizată la nivel național.

Măsură pentru angajații cu program fix

Noua regulă vine în sprijinul persoanelor care au program de lucru fix și nu pot ajunge la ghișeele CAS în timpul zilei, fiind astfel nevoiți să ia liber sau să apeleze la alte soluții pentru a-și rezolva problemele legate de asigurarea de sănătate.

„Această decizie este în sprijinul celor care nu pot ajunge la un ghișeu în timpul orarului obișnuit de lucru și care trebuie să beneficieze de acces echitabil la serviciile medicale”, a subliniat șeful CNAS.

Măsura face parte dintr-un set de inițiative propuse în septembrie pentru simplificarea procesului de validare a calității de asigurat în cazul persoanelor care au depus Declarația unică. Rezultatele sunt încurajatoare:

  • 104.669 de persoane au avut calitatea de asigurat validată la cerere în ultima lună
  • Medie de aproximativ 3.500 de solicitări pe zi la nivel național
  • Peste 60% dintre solicitări au fost făcute la ghișeu
  • Aproape 40% au fost transmise online

Care e programul pentru mureșeni?

Pentru cei aproximativ 518.000 de locuitori ai județului Mureș, noua măsură va însemna mai multă flexibilitate în interacțiunea cu Casa de Asigurări de Sănătate. Deocamdată însă, programul afișat pe site-ul instituției rămâne neschimbat, iar site-ul precizează un program deja expirat:

Programul de lucru cu publicul al compartimentului care gestionează calitatea de asigurat este următorul:

  • 8 Octombrie 2025  08.00 – 17.00
  • 9 Octombrie 2025  08.00 – 17.00
  • 10 Octombrie 2025  08.00 – 14.00
Stirile Punctul

Șofer de autobuz cu permisul expirat prins de polițiștii mureșeni în trafic

Polițiștii rutieri din județul Mureș continuă acțiunile, pentru verificarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, de către toți participanții la trafic.

Având în vedere evenimentul rutier înregistrat zilele trecute, pe DC56, soldat cu decesul unui tânăr și rănirea altor trei persoane, astăzi, ca urmare a acțiunilor desfășurate în zona Sighișoara, polițiștii au constatat mai multe abateri.

Peste 40 de persoane au fost legitimate și au fost efectuate 20 de testări alcoolscopice.

Polițiștii au aplicat, în baza neregulilor constatate, 28 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 18.000 de lei, 7 dintre acestea pentru abateri săvârșite de pietoni și alte 7 pentru viteză neregulamentară.

Ca măsuri complementare, a fost reținut un permis de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.

În cadrul activităților, polițiștii au oprit pe DC59 un autobuz, condus de un bărbat de 52 de ani, din Sighișoara.

Urmare a verificărilor s-a constat că acesta avea permisul expirat, fiind constatate și alte nereguli, precum lipsa asigurării auto obligatorii, a inspecției tehnice periodice, a licenței de transport, asigurării de călători și a diagramei tahograf.

Conducătorului auto i-au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 12.000 de lei, fiindu-i totodată retras certificatul de înmatriculare.

*

Tot astăzi, de la primele ore ale dimineții, polițiștii au acționat în municipiul Târgu Mureș, printr-un filtru de verificare. În atenție s-a aflat creșterea gradului de disciplină rutieră, dar și combaterea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului.

Astfel, aproximativ 70 de participanți la trafic au fost testați cu aparatele din dotare, nefiind înregistrate nereguli.

Au fost aplicate alte 5 sancțiuni în conformitate cu OUG 195/2002R, în valoare de peste 2.000 de lei și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Polițiștii vor acționa în continuare pentru prevenirea accidentelor de circulație, însă siguranța începe cu fiecare dintre noi, prin respectarea normelor rutiere!

Respectați regimul legal de viteză, nu vă angrenați în efectuarea unor depășiri neregulamentare și nu conduceți, sub nicio formă, dacă ați consumat alcool/alte substanțe sau dacă vă simțiți obosiți!

Stirile Punctul

Câți mureșeni pot rata votul din neatenție. La peste 21.000 le-a expirat cartea de identitate

Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Mureş aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că, la nivelul județului sunt în evidenţe 21.450 persoane care nu au solicitat eliberarea unui act de identitate ca urmare a expirării valabilității celui deținut anterior, din care 18.891 din anii anteriori și 6.170 din anul curent. Pentru 15.280 persoanesunt înscrise în Registrul Național de Evidență a Persoanelor mențiuni justificative cu privire la motivul pentru care nu au solicitat eliberarea actului de identitate în termenul prevăzut de lege (ex. plecați în străinătate, plecați în altă localitate, posibil decedați, necunoscuți la adresă, alte cazuri).

Conform prevederilor O.U.G. nr. 97/2005 privind domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, cu modificările şi completările ulterioare, actul de identitate se preschimbă la expirarea termenului de valabilitate, sens în care, titularul sau reprezentantul legal este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puțin de 15 zile.

De asemenea, persoanele care ale căror acte de identitate sunt pierdute, furate, distruse, deteriorate, alte cazuri, au obligaţia să solicite eliberarea unui nou document de identitate la S.P.C.P.L.E.P. care deserveşte localitatea de domiciliu.

Având în vedere apropiatele procese electorale din data de 9 iunie 2024, invităm cetățenii să intre în legalitate cu acte de identitate valabile, în scopul evitării situațiilor în care nu vor putea să îşi exercite dreptul de vot.