expus

Stirile Punctul

Un dovleac uriaș de 220 de kilograme expus la Festivalul Dovleacului din Sovata

Un dovleac de 220 de kilograme urmează să fie expus la un festival de profil, organizat în Sovata.

Dovleacul uriaș a crescut în grădina unei familii din Murgești, județul Mureș.

Kilyen Karoly, proprietar: „Zilnic, și fetele, și eu, și nevasta, și nepotul, toată lumea avea grijă. Necesită foarte multă apă. Eu zic că peste 500 de litri de apă pe zi am băgat pe ăsta ca să crească așa de mare.”

A ajuns să cântărească 220 de kilograme. A fost nevoie de 4 oameni și o căruță ca să-l urnească.

În zilele următoare, bostanul va fi expus la Festivalul Dovleacului, organizat în Sovata.

Sursa: Pro TV

Stirile Punctul

Coiful celtic de la Ciumeşti, unic în lume, expus la Palatul Culturii, alături de Soldaţii de Teracotă

Coiful celtic descoperit la Ciumeşti, în judeţul Satu Mare, unic în lume, datând din secolul al IV-lea î.Hr., considerat a fi una dintre cele mai spectaculoase descoperiri din lumea celţilor, este expus la Palatul Culturii din Târgu Mureş, alături de Soldaţii de Teracotă ai împăratului Qin Shi Huang, şi poate fi admirat inclusiv în Noaptea Muzeelor.

Alături de coiful ceremonial celtic, din Epoca Fierului, descoperit între 1962 şi 1965 în timpul construirii unor grajduri, în expoziţia de la Târgu Mureş se regăseşte şi mormântul unei căpetenii războinice celtice, descoperită tot la Ciumeşti, de unde şi denumirea de „Mormântul cu coif de la Ciumeşti”. Alături de acestea se mai regăsesc şi o serie de obiecte folosite în practici funerare celtice.

Aceste descoperiri arheologice unice în lume sunt amplasate în prima cameră a expoziţiei internaţionale „Soldaţii de Teracotă – Armata nemuritoare a primului împărat chinez”, în scopul prezentării a două civilizaţii antice în oglindă, China şi Europa.

„Pentru Noaptea Muzeelor, şi nu numai, Muzeul Judeţean Mureş propune o incursiune în una dintre cele mai impresionante expoziţii internaţionale găzduite în acest an: ‘Soldaţii de Teracotă – Armata nemuritoare a primului împărat chinez’. Este un eveniment excepţional care aduce în prim-plan faimoasa armată de teracotă a primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang. În cadrul expoziţiei prezentăm replici la scară reală ale soldaţilor din armata de teracotă, realizate cu fidelitate faţă de originalele descoperite la Xi’an. De asemenea, prezentăm reconstituiri istorice şi obiecte care oferă context cultural, militar şi artistic din timpul dinastiei Qin şi, fireşte, elemente multimedia care completează experienţa vizitatorului şi aduc la viaţă una dintre cele mai mari descoperiri arheologice ale secolului XX. Cu această ocazie, ne-am propus să prezentăm civilizaţiile în oglindă, un dialog China – Europa antică. Astfel că, în paralel cu această incursiune în civilizaţia chineză, Muzeul Judeţean Mureş propune şi o privire comparativă asupra lumii celţilor, o iniţiativă ce urmăreşte crearea unui paralelism al civilizaţiilor. Publicul va avea ocazia să descopere un coif despre care se afirmă că este unic în lume, precum şi cea mai faimoasă căpetenie războinică celtică din zonă, descoperită la Ciumeşti, practici funerare celtice precum inhumaţia şi incineraţia, dar şi obiecte ritualice remarcabile oferite cu generozitate de partenerii noştri muzeali”, a declarat, joi, pentru AGERPREZE, reprezentanta muzeului mureşean, Iulia Vizi.

Soldaţii de teracotă au fost aduşi la Târgu Mureş de către Muzeul Ferenc Móra din Szeged, Ungaria, în timp ce camera celtică, incluzând coiful, mormântul căpeteniei şi numeroase obiecte reprezentantive pentru celţi, este contribuţia Muzeului Naţional de Istorie a României, Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca, Muzeulu Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Muzeului Judeţean Satu Mare şi Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia.

Iulia Vizi a arătat că, până la aflarea detaliilor despre armata de teracotă chineză, vizitatorii expoziţiei pot admira ceea ce a fost descoperit în „Mormântul cu coif de la Ciumeşti”.

„Specialiştii spun că descoperirea a fost una extrem de importantă, mormântul şi coiful fiind unice în lume. Coiful are un ornament unic, cu o pasăre pe el, din acest motiv este considerat o capodoperă a artei celtice europene. Un coif asemănător celui de la Ciumeşti poate fi observat pe capul unui călăreţ reprezentat pe vasul descoperit la Gundestrup, în Danemarca. O fotografie a detaliilor acestui vas de Gundestrup putem găsi în expoziţie. Vizitatorii pot afla astfel că inventarul funerar al căpeteniei celtice de la Ciumeşti este unul dintre cele mai cunoscute descoperiri din ceea de a doua epocă a fierului în Bazinul Carpatic. Primele obiecte au fost găsite la 10 august 1961, iar ulterior s-a dovedit că alte artefacte, intrate în posesia persoanelor prezente la momentul descoperirii, făceau parte şi ele din inventar: două vase lucrate la roată, un lanţ de centură din fier, un fragment de fibulă, un vârf de suliţă, fragmente dintr-o cămaşă de zale şi ornamentele acesteia, două cnemide şi un coif de fier decorat cu o pasăre de bronz”, a precizat Iulia Vizi.

Coiful prezintă apărători pentru ceafă şi pentru obraz, iar pe acesta sunt ataşate picioarele unui şoim ce are aripile prinse în balamale, scopul fiind ca acestea să se mişte în timpul deplasării.

La Ciumeşti au fost descoperite în total de 35 de morminte celtice, dintre care 29 de incineraţie şi şase de înhumaţie, dovada că acei celţi îşi incinerau defuncţii, după care le îngropau rămăşiţele alături de vase funerare şi obiecte personale din bronz sau fier.

„Indiscutabil, cel mai senzaţional artefact din întreaga lume a celţilor este coiful de la Ciumeşti, unic în lume. El a aparţinut unei căpetenii celte, un om foarte înalt. Aceste coifuri sunt văzute pe câteva vase celtice descoperite în Bulgaria, Germania, Danemarca, dar sunt doar reprezentări grafice. Un coif adevărat este cel descoperit la Ciumeşti, în anul 1960, absolut întâmplător când se săpa o fundaţie pentru grajdurile CAP-ului de atunci. În zonă s-au găsit mai multe morminte de inhumaţie şi de incineraţie. Ce este interesant este că artefactele găsite aparţin mai multor culturi. Cnemidele, apărătoarele gambelor, sunt de bronz, de origine grecească, un fapt care întăreşte ideea că celţii au servit în secolul III înaintea erei noastre drept mercenari pentru regii din Asia Mică. Probabil că şi acest războinic de la Ciumeşti, cu acest coif păstrat miraculos, aproape intact, a fost una dintre căpeteniile mercenarilor care cutreierau la vremea aceea în Europa”, a declarat, pentru AGERPRES, autorul „Istoriei secrete a Sătmarului”, Felician Pop.

După ce trecem de „Mormântul cu coif de la Ciumeşti”, a mai arătat Iulia Vizi, intrăm în contact cu istoria descoperirii armatei de teracotă.

„În 1974, China comunistă gemea strivită încă sub povara Revoluţiei Culturale (cunoscută oficial ca Marea Revoluţie Culturală Proletară), proclamată de Mao Zedong în 1966. Pentru a-şi consolida puterea, Mao i-a persecutat şi înlăturat pe intelectuali şi, concomitent, a declanşat o campanie de nimicire împotriva relicvelor tangibile din trecutul Chinei. Multe muzee şi artefacte au fost vandalizate de Gărzile Roşii, adepţii fanatici ai lui Mao. În acest climat politic exploziv, la aproximativ 1000 de kilometri depărtare de capitala Beijing, în provincia Shaanxi, în martie 1974, un fermier local, Yang Zhifa, şi tovarăşii săi au descoperit capul unei statui de lut de mărime naturală şi un vârf de săgeată din bronz în timp ce săpau un puţ. Un arheolog din capitala provincială Xi’an, Zhao Kangmin, a colectat aceste fragmente de ceramică şi altele de pe suprafaţă, le-a dus la muzeu şi a reconstruit un soldat de teracotă aproape complet, în armură. Deşi era arheolog autodidact, şi-a însuşit cunoştinţele din domeniu din cărţi şi articole de presă – a reuşit să identifice perioada (dinastia Qin) şi semnificaţia incredibilă a descoperirii din primul moment în care a văzut-o. S-a dovedit că au făcut cea mai semnificativă descoperire arheologică a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea: au descoperit armata de teracotă care păzea mormântul ‘dispărut’ al primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang (259 î.Hr. – 210 î.Hr.)”, aflăm de pe primul panou din expoziţie.

Arheologul care a identificat artefactele, Zhao Kangmin, nu a anunţat imediat autorităţile chineze, temându-se că statuile vor fi distruse în furia Revoluţiei Culturale.

„Câteva luni mai târziu, totuşi, un jurnalist din Beijing a vizitat muzeul şi a văzut – şi a fotografiat – soldatul de teracotă reconstituit. Arheologul a rugat în acelaşi timp jurnalistul să nu scrie despre descoperire, deşi în cele din urmă acesta nu şi-a ţinut promisiunea. În curând, ştirea despre articol a ajuns la cele mai înalte niveluri ale structurilor Partidului Comunist, care, din fericire, în loc să ordone distrugerea statuii, a permis începerea săpăturilor arheologice. Săpăturile au început în acelaşi an şi au fost efectuate de Institutul de Arheologie al provinciei Shaanxi. S-a descoperit că cei care au găsit artefactele au săpat puţul pentru fântână într-o groapă lungă şi adâncă, care a dezvăluit curând sute de soldaţi de teracotă, în mare parte deterioraţi şi rupţi, aliniaţi în rânduri strânse. În 1976, s-a făcut o nouă descoperire: o altă groapă, de asemenea plină de soldaţi, a fost localizată nu departe de prima. Astăzi ştim că în urmă cu aproximativ 2200 de ani au fost săpate patru gropi pentru armata de teracotă, dar ultima a fost găsită goală. Motivul este încă nedezvăluit. Poate că împăratul a murit înainte să se poată pregăti soldaţii. Cine ştie? Jang Zhifa, cel care a descoperit artefactele, a fost în cele din urmă recompensat cu 30 de yuani, de trei ori venitul său anual, de către autorităţi, dar a trebuit să predea banii cooperativei producătorilor unde lucra. Între anii 1995 şi 2006, el a lucrat la magazinul de suveniruri al muzeului dedicat Armatei de Teracotă, unde sarcina sa era să semneze cărţi pentru vânzare în fiecare zi, şase zile pe săptămână. În esenţă, el a devenit primul semnatar profesionist de cărţi din China. A semnat chiar şi o carte pentru preşedintele SUA de la acea vreme, Bill Clinton, care a vizitat ţara în 1998”, se arată în expoziţie.

În semn de respect, un astronom italian a numit un asteroid, recent descoperit, în onoarea lui Jang Zhifa: „267017 Yangzhifa”.

Expoziţia cuprinde o sală a căpeteniilor armatei de teracotă şi două care de război.

„Modelul din bronz al carului de luptă, excepţional de bine detaliat, face parte dintr-un ansamblu cu două care de război, descoperite în anul 1980. Ambele sunt miniaturi reduse la aproximativ 50% din dimensiunea reală a carelor de luptă şi includ cai modelaţi din bronz şi figurine ale soldaţilor. Restaurarea lor a durat aproape cinci ani. Modelul original şi perechea sa se află în prezent pe o listă de 64 de artefacte care nu trebuie să fie expuse în afara Chinei în nicio circumstanţă”, menţionează organizatorii expoziţiei.

Vizitând expoziţia mai aflăm că măiestria chineză a atins un nivel tehnologic extraordinar încă din perioada Neoliticului, adică Noua Epocă de Piatră, şi că utilizând unelte din piatră şlefuită, acest tip de artă statuară, de o calitate remarcabilă, este fără precedent, mai ales că fiecare membru al armatei de teracotă are trăsături faciale distincte.

„O putere centralizată autoritară a dus la înfiinţarea unor ateliere în apropierea viitorului sit al Armatei de teracota, ateliere meşteşugăreşti care anterior produceau vase de ceramică, elemente de canalizare din lut şi alte artefacte asemănătoare. Au creat un sistem similar cu o bandă rulantă, unde foloseau matriţe pentru a modela în masă părţile individuale ale statuilor: trunchiuri goale, picioare, braţe etc. După uscare şi ardere (cuptoarele uriaşe trebuiau menţinute la 1.000 de grade Celsius timp de cel puţin cinci zile), alţi muncitori din ateliere asamblau statuile folosind lut umed. Sculptorii specializaţi realizau capetele individual, folosind straturi subţiri de lut pentru a personaliza trăsăturile faciale. Acestea erau, de asemenea, ataşate de corpurile statuilor după ardere. În etapa finală, statuile erau pictate în diferite culori: feţe, mâini, păr sau elemente de vestimentaţie, toate separat. În timpul restaurării soldaţilor de teracotă, cercetătorii chinezi au găsit şi inscripţii ascunse în pliurile unora dintre statui, inscripţii care pot fi interpretate ca etichete de calitate. Acestea au dezvăluit până acum numele a cel puţin 87 de sculptori meşteri din acea perioadă. Se estimează că mai mult de un deceniu a durat până cele peste 8.000 de statui au fost finalizate”, se mai menţionează în galeria multimedia.

O trăsătură unică a ansamblului este că diferitele unităţi militare din lut sunt poziţionate în gropi în acelaşi mod în care armata originală a fost odată pregătită pentru mars, până la ultimul detaliu. Soldaţii sunt clar identificabili ca ofiţeri şi soldaţi de infanterie, cavalerie, conducători de care de luptă şi arcaşi în genunchi şi în picioare.

Din expoziţia de la Palatul Culturii din Târgu Mureş mai aflăm şi faptul că împăratul Qin Shi Huang a înfiinţat un aparat de stat bine organizat, între anii 221-210 înainte de Hristos.

„Cele 36 de provincii erau conduse atât de guvernatori civili şi cât şi comandanţi militari, care erau supravegheaţi de guvernatorul imperial. Astfel, împăratul deţinea puterea legislativă, administrativă, executivă şi judecătorească supremă, dar nu le controla singur: avea un aparat birocratic vast pentru a asigura funcţionarea treburilor statului. Nu este surprinzător, aşadar, că pe lângă soldaţi, statuile funcţionarilor publici care se ocupau de armată, de aprovizionarea şi echipamentul acesteia, au fost de asemenea plasate în complex. Aceştia, desigur, nu erau nici înarmaţi, nici echipaţi cu armură, ci purtau haine şi pantaloni simpli. Trebuie să fi fost mii de astfel de funcţionari publici printre locuitorii curţii imperiale când interesul lui Qin Shi Huang s-a îndreptat tot mai mult către nemurire şi misticism, ceea ce în timp a dus la obsesie. Astfel, el a trimis exploratori în Marea Chinei de Sud pentru a găsi insula vieţii veşnice şi pentru a-i aduce elixirul tinereţii veşnice, dar, la sfatul medicilor săi, a luat şi medicamente care conţineau mercur, ceea ce în timp i-a provocat o intoxicaţie severă. Primul împărat al Chinei a murit la vârsta de 50 de ani, în mari dureri, strigând cu ultimele sale puteri numele fiului său cel mare, moştenitorul tronului”, se mai precizează prezentarea expoziţiei cu soldaţii de teracotă. AGERPRES 

Stirile Punctul

Tezaurul dacic de argint descoperit la Ațintiș va fi expus în premieră la Noaptea Muzeelor

Un tezaur dacic din argint, cu nouă piese, descoperit în toamna anului trecut în comuna Ațintiș de către doi detectoriști, va fi expus, în premieră, de către Muzeul Județean Mureș, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor din acest an, programat în 17 mai.

‘În toamna anului 2024, un tezaur dacic de argint a fost găsit de Cristian Hoza și Narcis George Carțiș cu ajutorul unui detector de metale. După analizarea pieselor s-a stabilit că este o descoperire excepțională. Între timp, specialiștii Muzeului Județean Mureș au demarat cercetări arheologice în teren și au curățat piesele, astfel încât tezaurul de la Ațintiș va fi expus în premieră la Noaptea Muzeelor, în luna mai. Tezaurul cuprinde nouă piese remarcabile: un colier din argint torsionat, o brățară cu capete aurite, fibule cu motive geometrice și solare, un lanț din zale de argint și alte obiecte decorate cu email’, a declarat, joi, pentru AGERPRES, reprezentantul pentru comunicare al Muzeului Județean Mureș, Iulia Vizi.

Potrivit sursei citate, se presupune că aceste piese au aparținut unui membru al aristocrației dacice, întrucât tezaurul reflectă statutul social și poate avea o semnificație sacră. În plus, tezaurul cu o greutate de peste 500 grame confirmă prezența unei locuiri dacice în zonă.

Reprezentanta Muzeului Județean Mureș a arătat că în acest an s-a mai produs o surpriză, de această dată la Breaza, unde descoperirea unui alt tezaur dacic din argint a confirmat pentru prima dată existența unei locuiri dacice în această zonă.

‘În perioada următoare vor începe cercetări arheologice și la Breaza pentru identificarea așezării sau fortificației de care, probabil, a aparținut tezaurul. Eu cred că trecutul nu este niciodată cu adevărat pierdut, doar așteaptă să fie redescoperit. Tezaurul a fost descoperit de Moldovan Dionisie-Aurel împreună cu Zăhan Sebastian-Adrian și este compus din șase piese: o brățară din bară de argint circulară având capetele ușor lățite și decorate cu motive vegetale; două fibule cu noduri, pereche, fiecare având o placă alungită și rombică înspre resort, fără decor; o fibulă de dimensiuni mai mici, cu patru noduri; un lanț pentru gât, terminat cu o verigă cu capetele petrecute de care sunt prinse trei pandantive de tip cui; o centură de brâu formată din plăci ovale prinse alternativ, cu o serie de verigi. Tot de această centură aparține probabil și o placă de formă dreptunghiulară decorată cu o serie de motive solare’, a precizat Iulia Vizi.

Brățara cu motive vegetale, fibulele elegante, lanțul cu pandantive și centura decorată cu simboluri solare, susține Iulia Vizi, au aparținut cu siguranță unui personaj de rang înalt al lumii dacice.

În aceste zile, și Primăria Ideciu de Jos a postat pe Facebook un anunț cu privire la descoperirea unui tezaur din bronz de către doi localnici.

Piesele acestui tezaur din bronz, a precizat Iulia Vizi, au fost preluate de către Muzeul Județean Mureș, sunt inventariate și curățate, urmând a fi studiate mai în detaliu de către arheologi. AGERPRES

Stirile Punctul

Cufărul lui Mihai Eminescu, expus în biserica ce l-a inspirat în ”Geniu pustiu”

Cufărul lui Mihai Eminescu, achiziţionat de un om de afaceri de la cea mai mare casă de licitaţii din ţară, în anul 2017, este expus, începând de marţi, până în data de 15 iunie, în Biserica de lemn ‘Sfântul Arhanghel Mihail’ din Târgu Mureş, supranumită Biserica lui Eminescu, cea care l-a găzduit într-o noapte de iunie, în 1866, pe poet şi i-a servit drept inspiraţie în „Geniu pustiu”.

„Întâlnirea de astăzi este şi pentru mine un premiu şi atunci este de înţeles de ce la fereastra cerului, astăzi, este lumină şi bucurie. Să fim, aşadar, recunoscători pentru clipa cea repede ce ni s-a dat. Pentru că Eminescu rămâne starea de graţie a poeziei româneşti pe care noi o chemăm mereu bucuroşi să o străbatem cu sfiala celui care înţelege, în cerul gândului său, ajungerea la Eminescu. (…) Este o zi importantă la Târgu Mureş, pentru că astăzi, aici, la biserica de lemn Sfântul Arhanghel Mihail, în pridvorul căreia a înnoptat Eminescu, în iunie 1866, în drumul său spre Blaj, ajunge cufărul lui Eminescu, un obiect care l-a însoţit în toate călătoriile sale. Este o întâlnire aproape miraculoasă să avem şansa să-l întâlnim aici, astăzi şi astfel pe Eminescu”, a declarat inspectorul şcolar de Limba Română, profesoara Mioara Kozak.


Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES

Ea consideră că aducerea cufărului lui Mihai Eminescu la Târgu Mureş este „o sărbătoare în sufletul poeziei”.

„E zi de sărbătoare, astăzi, dar e sărbătoare şi în sufletul poeziei. Cred că nu va apune niciodată fascinaţia pe care o am, constantă şi caldă, de atâţia ani, pentru Eminescu. Sunt o iubitoare de Eminescu! În 2010, am scris o teză de doctorat din Eminescu, ultima mea carte ‘Discursul liric eminescian. Spre o poetică a fiinţei’, apărută la Editura Junimea, în Colecţia Eminesciană, a fost premiată cu Premiul Naţional ‘Mihai Eminescu’, pentru cea mai bună exegeză eminesciană a anului 2020 (…). Dacă nu am fi exasperant de grăbiţi, am înţelege că Eminescu este un nume care a reuşit să străbată timpul fără să-şi schimbe esenţa, să transmită fiorul unei măreţii a timpului ce depăşeşte unităţile de măsură ale istoriei nespulberând sensurile”, a menţionat Mioara Kozak.

Cufărul lui Eminescu a fost achiziţionat la o licitaţie de omul de afaceri Cosmin Pop din Târgu Mureş, în anul 2017, după care l-a împrumutat mai multor expoziţii, la Biblioteca Metropolitană, la Biblioteca Naţională a României, la Muzeul Naţional al României şi la Palatul Parlamentului.


Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES

„L-am achiziţionat după extrem de multe emoţii, cred că vreo 10 zile înainte nici n-am dormit, pentru că sunt un împătimit de Eminescu dintotdeauna. N-ai zice despre un om care se ocupă cu afaceri că ar putea să aibă o adicţie faţă de un personaj de o emoţie cum este Eminescu (…). În 2017 l-am achiziţionat. Am fost şi surprins să văd că un astfel de obiect poate să ajungă la vânzare la cea mai mare casă de licitaţii din România. Şi cu foarte mari emoţii am stat, fiindcă nu ştiam ce luptă mă va aştepta la capăt. Cred că prin voia sorţii, probabil şi cu acordul fostului proprietar, cu acordul spiritual al lui Eminescu, l-am achiziţionat. Dar dincolo de întâmplări, cu voia Domnului, a ajuns să fie al meu. Şi astăzi mă bucur fiindcă a fost expus în Biblioteca Metropolitană, la Biblioteca Naţională a României, la Muzeul Naţional al României, în Palatul Parlamentului. Şi iată că astăzi ajunge la Biserica de Lemn din Târgu Mureş”, a declarat pentru AGERPRES, omul de afaceri Cosmin Pop.

Omul de afaceri susţine că acest cufăr va rămâne în Biserica lui Eminescu până 15 iunie, atunci când se împlinesc 135 de ani de la moartea poetului.

„Eu cred în energie şi chiar m-am gândit că dacă există o urmă a trecerii lui prin pridvorul din biserică, chiar dacă a dormit o singură noapte aici, în 1866, adică avea 16 ani, dar dacă este o urmă energetică a lui, acum se împreunează şi intră în conjuncţie cu acest cufăr. Va rămâne aici un termen simbolic şi reprezentativ din viaţa poetului, până la 15 iunie. În 15 iunie 1889 este anul când, la 39 de ani, Eminescu a trecut la cele veşnice”, a declarat Pop.

El a precizat că acest cufăr al lui Mihai Eminescu nu este singurul obiect pe care l-a cumpărat la licitaţii şi care n-ar fi trebuit să ajungă la altcineva decât la statul român.

„Inclusiv Muzeul din Târgu Mureş are ca donaţie din partea mea un caiet de schiţă al lui Toniţa, care, la fel, n-ar fi trebuit să ajungă într-o mână privată. Dar eu am avut plăcerea să-l donez, să-l cumpăr şi să-l donez muzeului şi îl puteţi admira la Muzeul din Târgu Mureş”, a subliniat Cosmin Pop.

În 1866, într-o zi de 1 iunie, aşa apare în dovezile scrise şi în ‘Geniu pustiu’, unde Eminescu menţionează că, în Târgu Mureş, negăsind loc de odihnă, a fost găzduit în podul bisericii, o biserică ce păstrează şi acum toaca pe care acesta o auzea lovindu-se de clopotniţă, în noaptea cu furtună pe care a petrecut-o, ud leoarcă, fapt relatat de acesta în „Geniu pustiu”: ”Clopotul cel dogit gemea bolnav în turn şi toaca se izbea de turnul clopotniţei şi m-am covrigat în clopotniţă cu dinţii clănţănind şi muiat până la piele; părul meu cel lung îmi cădea peste ochi, mânuţele mele cele slabe şi reci le băgam tremurând în mânecile ude. Aşa am stat toată noaptea”.


Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES

Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş, Nicolae Băciuţ, a arătat în cadrul ceremoniei de la Biserica de lemn din Târgu Mureş că în timpul călătoriei sale de la Cernăuţi la Blaj, Mihai Eminescu avea o traistă înfiptă-n băţ, potrivit lui George Călinescu, şi că este posibil ca poetul să fi avut cufăr pe parcursul devenirii sale.

„În cartea lui Călinescu, ‘Viaţa lui Mihai Eminescu’, precum şi în ‘Istoria literaturii române de la origini până în prezent’ a lui Călinescu se face această menţiune legată de traseul lui Eminescu de la Cernăuţi la Blaj. Iar şederea lui la Târgu Mureş e consemnată ca începând în turla bisericuţei de lemn, unde a dormit o noapte pe un braţ de paie ude şi nicidecum nu avea cu el un cufăr. De altfel, şi din romanul ‘Geniu pustiu’ reiese acest moment al trecerii lui Eminescu pe aici, cu traista pusă într-un băţ şi nicidecum cu un cufăr. Dar cufărul apare pe traseul devenirii lui, cu siguranţă în momentul în care el a ajuns la Viena şi la Berlin. Acolo cu siguranţă că l-a putut însoţi un cufăr”, a spus Nicolae Băciuţ.

El consideră că nu e tocmai simplu ca un cufăr să reziste atât de mult şi că există şi argumente pro, dar şi contra.

„Dacă este aceasta sau nu, sunt şi argumente pro şi contra. Important este însă că avem măcar mitul cufărului lui Eminescu. Dacă nu avem cu adevărat cufărul lui Mihai Eminescu, nu e atât de simplu să supravieţuiască un obiect care a aparţinut lui Mihai Eminescu şi să ajungă tocmai la Târgu Mureş, acolo unde el a poposit. Acum poposeşte la Târgu Mureş prin acest cufăr care noi credem că este al lui Eminescu şi nu cercetăm”, a afirmat Băciuţ.

La eveniment au mai participat scriitorul Valentin Marica, protopopul ortodox din Târgu Mureş, Iacob Răzvan Şulea, preotul paroh Daniel Bexa şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean.


Foto: (c) Dorina Matiş / AGERPRES

La intrarea în biserică, în pridvorul în care s-a odihnit Mihai Eminescu, a fost amenajat un mic colţişor în amintirea poetului, de către oamenii de cultură din oraş, alături de profesorii de limba română. În acest colţişor se află şi toaca pe care Eminescu o auzea izbindu-se de turnul clopotniţei.

La un secol după ce a fost adăpost pentru Eminescu, biserica a fost în pericol de prăbuşire, după ce în 1964 a fost închisă fără de slujire. Între anii 1986-1989 a fost reaşezată pe un soclu de piatră, fiind astfel salvată. AGERPRES 

Made in MureşStirile Punctul

Restaurare de excepție a unui tablou de Grigorescu expus la Palatul Culturii

Cu prilejul Zilei Naționale a pictorului Nicolae Grigorescu și al redeschiderii Galeriei de Artă Românească Modernă, Muzeul Județean Mureș – Secția de Artă vă invită miercuri, 15 mai 2024, ora 18.00, în Palatul Culturii, aripa dreaptă, etajul III, la evenimentul „Grigorescu. Lumină. Tradiție. Modernism”.

Evenimentul dorește să sublinieze importanța artistului Nicolae Grigorescu (1838–1907) care prin creația sa, pornind de la sursele locale, a oferit o orientare nouă, modernă, artei românești, a asigurat inserarea definitivă a acesteia în fondul european și a creat tipologii devenite emblematice spiritualității românești. De asemenea, evenimentul accentuează importanța existenței Galeriei de Artă Românească Modernă în cultura orașului târgumureșean prin operele și capodoperele expuse, atât cele aparținând artistului menționat cât și cele ale altor reprezentanți exemplari ai artei moderne de pe teritoriul românesc selectate din colecția de artă a Muzeului Județean Mureș și dintr-o colecție particulară.

Invitatele evenimentului sunt: istoricul de artă, dr. Beatrice Budea, care prin detaliile etnografice de istorie a portului popular ne va introduce în lumea personajelor pictate de artist și Doina Lavric-Parghel care va completa discursul cu inserții de muzică românească populară, veche. Gazda evenimentului, dr. Cora Fodor, vorbește despre contextul creației lui Grigorescu prin prisma lucrărilor aflate în Galeria de Artă Românească Modernă, repuse acum în circuitul public de vizitare.

Ineditul constă în prezentarea a două lucrări de excepție, două capodopere grigoresciene. Cea din colecția de artă a Muzeului Județean Mureș cu titlul „Printre dealuri și muscele” este o variantă desăvârșită din cadrul celebrului ciclu al „Carului cu boi”, expusă acum după un laborios proces de restaurare realizat de specialista dr. Nemes Erika (restaurator la Muzeul Județean Mureș), cu un spectaculos rezultat final al aspectului estetic. Prin restaurare i s-a redat claritatea inițială a pigmenților care l-au consacrat pe Grigorescu ca pictor al luminii în așa-numita „perioadă albă” de creație.

Cea de-a doua capodoperă, „Portret de fată”, împrumutată temporar din colecția particulară a familie Cojoc, grație generozității proprietarilor, este expusă public pentru prima dată. Lucrare de excepție, ea denotă virtuozitatea artistului atât ca portretist prin minuția detaliilor fizionomice cât și, mai remarcabil, prin măiestria creării atmosferei de dramatic contrast obținut prin alăturarea notelor de profund clar-obscur cu accente de roșu aprins al accesoriilor feminine. Colaborarea cu colecționarii particulari subliniază importanța acestora în viața muzeelor dar și în cea a artiștilor, în biografia lor.

Galeria de Artă Românească Modernă din Palatul Culturii (Târgu Mureș), reunește opere și capodopere, lucrări realizate de mari maeștri ai artei de pe teritoriul românesc printre care: Andreescu, Grigorescu, Luchian, Tonitza, Petrașcu, Pallady, Mattis-Teutsch, Ciupe, Ziffer, Vlasiu și mulți alții, lucrări selectate din consistenta colecție de artă a Muzeului Județean Mureș. Ele oferă o prezentare concentrată a perioadei cuprinse între zorii modernității artei românești până la primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial. În acest răstimp de aproximativ un veac (1850–1950), arta românească reprezintă punerea în scenă a unui proces validat atât istoric cât şi teoretic.

Dr. Beatrice Budea este istoric de artă, cu rădăcini adânci, fie în zona etnografică Muscel, fie în Țara Moților. Născută în 1958, a mai putut admira direct tradițiile muscelene, iar formația de istoric și istoric de artă i-au hrănit sensibilitatea pentru arta românească, fie ea cultă sau artă populară. Moștenire de familie și, în egală măsură, conștiință profesională, activitatea ei include și salvarea costumului popular românesc, pe măsura posibilităților, modeste încă. Dovada o fac costumele de Muscel prezente la acest eveniment și colecția Beatrice Budea, încă expusă la Palatul Toldalagi din Târgu Mureș.

Doina Lavric-Parghel este originară din satul Crăiniceni-Horodiștea (jud. Botoșani). Liceul l-a făcut la Dorohoi, iar Facultatea de Filologie (română-franceză) a absolvit-o la Suceava. Peste 20 de ani, fără întreruperi, a predat română și franceză, parte din acești ani în satele din jurul Sucevei, perioadă extrem de fecundă pentru ceea ce va urma în existența interpretei de muzică populară tradițională: culegeri făcute în tihnă, majoritatea fiind rezultatul revenirii de zeci de ori în casele acelorași „informatori” (în limbajul etnologilor). De la ei ascultă povești, cântece sau ĵîtii, adică mici povestiri cu tâlc care au legătură directă cu ceva care tocmai se întâmpla atunci, în momentul vorbirii. Toată această experiență, la care se adaugă propriile amintiri și colaborarea cu Grigore Leșe, vor fi valorificate și stocate în cele câteva viniluri, casete audio, cd-uri însoțite de buklet, dar mai ales în spectacolele mai complexe din ultimii 15 ani.

Liviu Cojoc este director-manager al unei bine-cunoscute companii mureșene și colecționar particular, deținătorul unui important număr de lucrări de pictură, sculptură și grafică realizate de mari maeștri ai artei de pe teritoriul românesc (și nu numai), colecție ce prezintă o scurtă dar foarte consistentă incursiune în atmosfera artistică românească de la începuturile modernității până în contemporaneitate. Colecționarul Liviu Cojoc este cel care, alături de alți doi importanți întreprinzători mureșeni, a donat Muzeului Județean Mureș – Secției de Artă, în 2018, o lucrare a pictorului Gheorghe Petrașcu („Lagună la Veneția”) expusă permanent în Galeria de Artă Românească Modernă.