extras

Stirile Punctul

Ministrul învățământului spune că elevul care deranjează ora poate fi „extras de către școală într-o sală specială”

Ligia Deca susține că și până acum școlile îi puteau separa pe elevii care deranjau ora de curs, deși cadrele didactice nu aveau dreptul să dea elevii afară de la ore.

Din acest an școlar, însă, unitățile de învățământ au opțiunea să aleagă un spațiu din interiorul școlii în care să ducă elevii care deranjează ora de curs. Aceștia nu vor primi absență, însă le vor fi informați părinții.

Referitor la cum anume va fi pus în practică acest demers, ministrul Educației nu oferă informații concrete, afirmând că fiecare școală va decide cine duce elevii în spațiul respectiv: “Depinde. Fiecare școală este diferită din punct de vedere al resursei umane. Poate fi consilierul, dacă are această disponibilitate, poate fi profesorul de serviciu, poate fi un alt cadru didactic, depinde, depinde de cât de mare este școala, depinde unde este sala respectivă”, a afirmat Deca.

Ministrul Educației a reamintit că elevii care ajung în acest spațiu vor fi supravegheați de un cadru didactic sau nedidactic, iar familia va fi informată despre incident, fără a fi înregistrată o absență: “El este urmărit de către un cadru didactic. Nu se pune absență, dar se informează familia.”

În cazurile de recidivă, se pot aplica sancțiuni suplimentare, cum ar fi scăderea notei la purtare: “Dacă această scoatere într-un alt spațiu se repetă, […] intervin alte măsuri. Intervine scăderea notei la purtare”, a mai afirmat Deca.

Ligia Deca subliniază că aceste măsuri fac parte dintr-o strategie mai amplă de combatere a violenței și bullying-ului în școli.

Citeste continuarea

Stirile Punctul

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE SILITĂ IMOBIL (ÎN EXTRAS)

Noi, B.E.J. Szekely Szabolcs Barna, cu sediul în Târgu Mureș, str. Marton Aron, nr. 2/2, jud. Mureş, prin Executor judecătoresc, Szekely Szabolcs Barna,
În conformitate cu dispozițiile art. 838 alin. (1) Cod Procedură Civilă, aducem la cunoștință generală că, în data de 01.08.2023, orele 10:00, va avea loc la adresa din Târgu Mureș, str. Marton Aron, nr. 2/2, jud. Mureş, vânzarea la licitație publică a imobilului proprietatea debitorului BIRO CSABA-SZILVESZTER, deținut în cotă de 1/1 BIRO EMESE, deținut în cotă de 1/1 teren extravilan , situat în Ernei, , Mureș, în suprafață de 5.300 mp, având număr cadastral/topografic 589, înscris în cartea funciară numărul 50176 a localității Ernei, Mureș, descris prin procesul verbal de situație din data de 26.05.2016: , la cererea creditorul urmaritor FAZAKAS – TANKO MELANIA , cu domiciliul în Municipiul Târgu Mureş, Str. Cornesti nr. 84, județul Mureș în temeiul titlurilor executorii reprezentate de Contract de împrumut autentificata sub nr. 24/13.01.2010 la BNPA Holbach & Rozsa și încheierile executorului judecătoresc.
Prețul de începere al licitației publice pentru termen I este de 17.000,00 Lei și reprezintă 100,00% din prețul fixat prin încheiere imobilul fiind evaluat prin raportul de expertiză realizat de expertul LOUISIANA S.R.L.. Dacă nu se obține prețul de începere al licitației vânzarea se va amâna la un alt termen.
Prezenta publicație de vânzare a fost întocmită în conformitate cu dispozițiile art. 839 Cod Procedură Civilă și afișată la sediul executorului judecătoresc, la locul ținerii licitației, transmisă în vederea afișării la sediul Judecătoria Târgu Mureş, la sediul Primăriei Ernei și la locul unde se află imobilul, depunându-se în acest sens procesele verbale privind afișarea publicației la dosarul execuțional. Potrivit art. 839 alin. (4) Cod Procedură Civilă, publicații de vânzare în extras se vor face și într-un ziar de circulație locala.
De asemenea, în condițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, republicată, publicitatea vânzării imobiliare s-a făcut și prin intermediul Registrului electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite ținut de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești.
Somăm pe toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să-l anunţe pe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare.
Invităm pe toţi cei care doresc să cumpere imobilul urmarit silit sa se prezinte la data, locul şi ora stabilită pentru vânzare, având asupra lor cartea de identitate şi până la această dată să prezinte oferte de cumpărare.
Potrivit dispoziţiilor art. 839 alin. 1 lit. l) Cod Procedură Civilă, ofertanţii trebuie să consemneze în contul RO32 BREL 0002 0007 5383 0101 deschis în Lei la Libra Internet Bank, cont de consemnări la dispoziţia B.E.J. Szekely Szabolcs Barna, o garanţie de participare de cel putin 10% din preţul de pornire a licitaţiei imobilului si sa depuna dovada consemnarii garantiei de participare in original, impreuna cu oferta de cumparare, la executorul judecatoresc.
În conformitate cu prevederile art. 844 Cod Procedură Civilă termenul limită pentru depunerea ofertei de cumparare însoțite de dovada consemnării este ziua premergătoare licitației, cu excepția ofertelor de cumpărare cel puțin egale cu prețul de începere a licitației, care pot fi depuse inclusiv în ziua licitației.
Totodata, ofertantii persoane fizice, vor avea obligatia de a depune si copie de pe B.I/C.I, iar in cazul ofertantilor persoane juridice si copie de pe certificatul de inregistrare la Registrul Comertului si de pe certificatul de inregistrare fiscala.
În conformitate cu dispoziţiile art. 844 alin. 2 Cod Procedură Civilă, creditorii urmăritori, intervenienţii, coproprietarii pe cote părţi şi titularii unui drept de preemţiune nu au obligaţia de a depune garanţia de participare. Executor judecătoresc,
Szekely Szabolcs Barna

Stirile Punctul

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE SILITĂ IMOBIL (ÎN EXTRAS) LA LICITAȚIE PUBLICĂ PENTRU termen I

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE SILITĂ IMOBIL (ÎN EXTRAS) LA LICITAȚIE PUBLICĂ PENTRU termen I

  întocmită în data de 19.05.2023

Noi, B.E.J. Szekely Szabolcs Barna, cu sediul în Târgu Mureș, str. Marton Aron, nr. 2/2, jud. Mureş, prin Executor judecătoresc, Szekely Szabolcs Barna, În conformitate cu dispozițiile art. 838 alin. (1) Cod Procedură Civilă, aducem la cunoștință generală că, în data de 15.06.2023, orele 10:00, va avea loc la adresa din Târgu Mureș, str. Marton Aron, nr. 2/2, jud. Mureş, vânzarea la licitație publică a imobilului apartament cu 2 camere, si dependinte, situat în Târgu Mureş, str. Petru Dobra nr. 41 ap 17, Mureș, în suprafață de 38,18 mp utili, având număr cadastral/topografic 4646/184/XVII, înscris în cartea funciară numărul 125421-C1-U1 a localității Târgu Mureş, Mureș, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de Sentință civilă nr 3790/22.10.2020 pronuntata de Judecatoria Targu Mures, ramasa definitiva Decizia civila nr 283/12.05.2021 pronuntata de Tribunalul Mures si Decizia Civila nr 11R/20.01.2022 pronuntata de Curtea de Apel Targu Mures și încheierile executorului judecătoresc. Prețul de începere al licitației publice pentru termen I este de 193.808,00 Lei și reprezintă 100,00% din prețul fixat prin încheiere (193.808,00 Lei), imobilul fiind evaluat prin raportul de expertiză nr. 88/10.04.2023 realizat de expertul PFA SUCIU MIRCEA. Potrivit dispoziţiilor art. 839 alin. 1 lit. l) Cod Procedură Civilă, ofertanţii trebuie să consemneze în contul RO32 BREL 0002 0007 5383 0101 deschis în Lei la Libra Internet Bank, cont de consemnări la dispoziţia B.E.J. Szekely Szabolcs Barna, o garanţie de participare de cel putin 10% din preţul de pornire a licitaţiei imobilului si sa depuna dovada consemnarii garantiei de participare in original, impreuna cu oferta de cumparare, la executorul judecatoresc. În conformitate cu dispoziţiile art. 844 alin. 2 Cod Procedură Civilă, creditorii urmăritori, intervenienţii, coproprietarii pe cote părţi şi titularii unui drept de preemţiune nu au obligaţia de a depune garanţia de participare.

Executor judecătoresc, 

Szekely Szabolcs Barna