„Dacia”, un tren internațional, a parcurs distanța Simeria-Sighișoara (169 km cu 4 opriri) într-o oră și 36 minute, mult sub
Citește mai multCompania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru efectuarea unor lucrări pe rețeaua de distribuție apă potabilă, se sistează furnizarea apei potabile
Citește mai multÎn luna ianuarie s-au întâlnit la Primăria orașului Luduș reprezentanții entităților care sunt angrenate în realizarea unui proiect de mare
Citește mai multConsiliul Judeţean Mureş a anunţat că a emis ordinul de începere a lucrărilor de consolidare a unei porţiuni din drumul
Citește mai multÎn urmă cu aproximativ două săptămâni am primit o sesizare pe adresa de e-mail a redacției care reclama faptul că
Citește mai multLucrările de reabilitare a cinematografului din centrul municipiului Miercurea Ciuc sunt foarte avansate, proiectul fiind finanţat în totalitate din bugetul
Citește mai multÎntr-o conferință de presă susținută astăzi, șeful unității de implementare a proiectului Törzsök Sándor a prezentat stadiul derulării investițiilor derulate
Citește mai multLucrările pentru realizarea unui centru de afaceri la Odorheiu Secuiesc, finanţate din fonduri europene, au început săptămâna trecută, investiţia finală
Citește mai multAm căutat-o pe Maria Precup (primarul municipiului) în aceste zile la Primărie ca să aflăm ce preocupări și planuri are
Citește mai multÎncepând de duminică, 15 septembrie 2013 ora 20.00 şi până în data de 22 septembrie 2013, ora 12.00 traficul aerian
Citește mai multDirectorul general al Apelor Române Vasile Pintilie, aflat astăzi în vizită în județul Mureș a anunțat lucrări de amenajare ale
Citește mai multCompania Wizz Air a anunţat, miercuri, că va muta zborurile de la Aeroportul Transilvania din Târgu Mureş pe cel din
Citește mai multAzomureș, cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România, anunță startul reviziei tehnice generale. În perioada 15 iulie –
Citește mai multConsiliul Județean dă în lucru primul lot de drumuri județene care intră în lucrări de reparații. Este vorba de patru
Citește mai multSenatorul PDL Marius Paşcan a anunţat joi că pregăteşte o interpelare pe marginea sistării investiţiilor la Amenajarea hidrotehnică Răstoliţa, care
Citește mai multCirculația în pasajul de sub Teatrul Național se închide sâmbătă. Potrivit informațiilor de la Primăria Tîrgu-Mureș, accesul în pasaj va
Citește mai multPotrivit datelor furnizate de Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureș au fost executate lucrări de modernizare a reţelei stradale pe
Citește mai multDupă aproape trei luni în care a fost închisă pentru reabilitare, strada Papiu va fi inaugurată mâine, 13 septembrie. Deschiderea
Citește mai multÎncepând cu ziua de sâmbătă 30 iunie 2012, ora 17:00, se închide parţial circulaţia pe strada Alexandru Papiu Ilarian, în
Citește mai multPrimăria Municipiului Tîrgu-Mureş, prin serviciul Piscina „ing. Mircea Birău”, aduce la cunoştinţa iubitorilor de înot, că începând din data de
Citește mai multÎn perioada 24-30 iunie, erau programate la Aeroport lucrări de reparație la pista de aterizare și decolare, calea de rulare
Citește mai mult