muncitorilor

Stirile Punctul

Angajații Leoni protestează la Luduș față de detașarea muncitorilor în alte orașe

Aproximativ 200 de angajați de la Leoni Luduș se vor aduna într-un protest pașnic, manifestând astfel preocupările și îngrijorările lor legate de situația actuală. În lumina opțiunilor confuze și a perspectivei incerte cu care se confruntă, acești angajați doresc să își facă auzită vocea și să sublinieze necesitatea respectării drepturilor lor fundamentale. Nu-și doresc să demisioneze, cum li s-a solicitat, dar nici să accepte mutarea la Arad, conform propunerii conducerii. Își doresc să beneficieze de drepturile sociale, precum șomajul, privind procedurii concedierii colective.

Protestul a început la Luduș.

Decizia detașării angajaților noștri din Luduș către alte fabrici LEONI din România, respectiv la fabricile din Arad si Bistrița, a fost luată ca urmare a reducerii drastice a comenzilor pentru fabrica din Luduș și având în vedere dorința noastră de a păstra toți acești angajați valoroși în cadrul companiei. a anunțat companie într-un comunicat.

LEONI este un furnizor global de fire, fibre optice, cabluri și sisteme de cabluri, precum și de servicii conexe pentru sectorul auto și alte industrii

Stirile Punctul

Mediul de afaceri din România se teme de riscul exodului muncitorilor extracomunitari

Liderii mediului de afaceri din România speră că aderarea parțială la spațiul Schengen fără frontiere va stimula cooperarea în afaceri cu alte state membre ale UE, dar există îngrijorări că acest lucru ar putea încuraja lucrătorii străini din România să se mute la locuri de muncă mai bine plătite în alte părți ale blocului, scrie fDi Intelligence, o publicație a Financial Times.

„România a beneficiat în ultimii cinci ani de un aflux de lucrători non-europeni, în mare parte pentru a compensa migrația românilor în Europa de Vest”, spune Alex Milcev, șeful serviciilor fiscale și juridice ale firmei de consultanță EY în România.

Odată intrată în Schengen, această forță de muncă nu va avea absolut nicio restricție de a călători în străinătate și de a obține un loc de muncă [care este] mai bine plătit, fie în Ungaria, Germania sau Franța”, spune Milcev.

Acest lucru riscă să submineze competitivitatea României, dacă lipsa forței de muncă forțează țara să crească salariile pentru a atrage mai mulți lucrători, adaugă Milcev.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Dosar penal în cazul muncitorilor care au căzut de pe schela desprinsă de pe un bloc, în Târgu Mureş

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, în cazul muncitorilor care au căzut de pe o schelă desprinsă de pe un bloc, în Târgu Mureş, a informat IPJ Mureş.

„Astăzi, în jurul orei 16:00, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale ai Poliţiei municipiului Târgu Mureş au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la un accident de muncă. În fapt, doi bărbaţi, în timp ce executau lucrări de reabilitare termică la un imobil de pe strada Tâmplarilor din Târgu Mureş, ar fi căzut de pe schelă şi ar fi suferit leziuni. Aceştia au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. (…) De asemenea, poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, se arată în informarea IPJ Mureş.

De asemenea, în cauză, au fost informaţi reprezentaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureş a anunţat că bărbaţii au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi au fost transportaţi la spital, cu suspiciune de multiple fracturi.

Totodată, s-a acţionat pentru îndepărtarea pericolului de cădere a schelei respective, montate pentru efectuarea unor lucrări de izolare a blocului. AGERPRES