Mureș

(Video) Percheziții în Mureș pentru neplata și ascunderea unor vehicule contractate în leasing

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, efectuează 19 percheziții domiciliare, în județele Mureș, Hunedoara, Bihor și Ilfov, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii …

Istoria celebrului câine Calu’ din Pistruiatul – în expoziţia „Jandarmeria Română 1850 – 2020”

Istoria celebrului câine Calu’, devenit celebru în anul 1973 în urma serialului de televiziune Pistruiatul, care se numea în realitate Kalo (Calo) şi era câine de Securitate cu grad de maior, poate fi aflată în expoziţia …

Mureșeanul Mihai Grama a prezentat miere de iarbă neagră la „Sărbătoarea Mierii” de la Blaj

Peste 150 de expozanţi, inclusiv din Republica Moldova şi Polonia, au fost prezenţi, sâmbătă şi duminică, la Blaj, la „Sărbătoarea Mierii”, considerat cel mai mare târg apicol din România, prilej pentru miile de vizitatori să …

Jicman: Concertul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş la Musikverein – o confirmare a valorii muzicienilor din România

Concertul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, care va fi susţinut în premieră, în data de 8 noiembrie, la Wiener Musikverein, reprezintă o confirmare a calităţii şi a valorii muzicienilor din România, …

Bătăușul din Papiu e de vină. Alte sute de cazuri de violență în școli băgate sub preș în județul Mureș

Până la cazul găștii RSS scos la iveală de Punctul.ro, Târgu Mureș părea un oraș liniștit, locul ideal pentru a crește un copil. Apoi a venit cazul Papiu și liniștea a fost din nou tulburată. …

Deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 – 2020”,la Muzeul Județean Mureș

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Consiliul Județean Mureș, anunță deschiderea expoziției itinerante „Jandarmeria Română 1850 – 2020”, la sediul …

Intervenţie de rezecţie punte osoasă cu machetă 3D preoperator, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş

O echipă de medici, din Secţia Clinică Ortopedie şi Traumatologie, coordonată de Şef Lucrări Dr. SOLYOM Arpad, medic primar ortopedie şi traumatologie, şi Secţia Clinică Chirurgie Generală II, coordonată de Prof. Dr. Radu NEAGOE, medic …

PSD reciclează deșeurile politice aruncate de târgumureșeni în lada istoriei: Claudiu Maior cap de listă PSD la Consiliul Local Târgu Mureș

Șoferul de taxi care a condus orașul în pragul disperării, adică la votul masiv ”anti” dat fostei administrații Florea-Maior în 2020, vorbim aici evident despre Claudiu Maior – acesta va deschide lista de consilieri locali …

O nouă performanță pentru Szőcs Bernadette. Bernie e la cea mai bună clasare a carierei în ierarhia mondială

O performanţă uriaşă a fost reuşită de Bernadette Szocs, într-un sport dominat copios de jucătoarele din Asia. Bernie a atins cea mai bună clasare a carierei, la 29 de ani. În noul clasament mondial făcut …

Elevi de la liceul Teoretic “BOLYAI FARKAS” premiați la Concursul național de recitare „Atlantisz harangoz”

Concursul național de recitare „Atlantisz harangoz”, este un concurs de excelență și se adresează elevilor din clasele IX-XII, și reprezintă o manifestare literară, ce își propune promovarea artei interpretative individuale. În 16 martie 2024, la …