mureseni

Stirile Punctul

Un altfel de Revelion la Parohia Ortodoxă Mureșeni

Într-o lume în care trecerea dintre ani este adesea asociată cu zgomot, grabă și distracții trecătoare, comunitatea noastră este invitată la un Revelion altfel: unul al liniștii, al recunoștinței și al speranței puse în Dumnezeu.

Miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 23.00, credincioșii sunt așteptați la sfânta biserică pentru a întâmpina noul an în rugăciune. Este un moment deosebit, în care lăsăm în urmă anul ce se încheie, cu bucuriile și încercările lui, și ne îndreptăm inimile către Dumnezeu, mulțumindu-I pentru tot ajutorul primit.

Cu prețuire și sincere urări de bine în noul an, Pr. paroh Chebuțiu Ioan invită pe toți cei care doresc să înceapă anul 2026 cu sufletul luminat și cu nădejdea întărită în purtarea de grijă divină.

Stirile Punctul

Polițiștii mureșeni își vor perfecționa abilitățile de șofat pe circuitul de la Cerghid

Consiliul Județean (CJ) Mureș va dezbate joi, 18 decembrie, un proiect care prelungește colaborarea dintre Corpul Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Mureș și Complexul Transilvania Motor Ring de la Cerghid. Solicitarea vizează utilizarea gratuită a infrastructurii circuitului pentru exerciții de pregătire teoretică și practică a polițiștilor pe parcursul anului 2026.

De la începerea parteneriatului dintre IPJ Mureș și Circuitul Transilvania Motor Ring, peste 1.200 de polițiști au fost instruiți în tehnici avansate de conducere. Impactul concret al acestor cursuri s-a reflectat într-o scădere de aproximativ 50% a evenimentelor rutiere cu mașini ale poliției implicate pe raza județului Mureș.

Cum arată pregătirea polițiștilor

Cursurile se vor desfășura în perioada februarie-noiembrie 2026, între orele 08:00 și 16:00, în funcție de disponibilitatea domeniului auto. Polițiștii vor utiliza sala de conferințe pentru pregătirea teoretică, apoi pista circuitului și platforma paddock pentru exercițiile practice cu mașinile din dotare.

Obiectivele programului de instruire vizează situații reale de intervenție. Agenții învață tehnici de conducere ofensivă, necesare pentru deplasarea în regim prioritar la intervenții de urgență și conducere defensivă pentru pilotarea autospecialelor în condiții dificile de drum și meteo nefavorabile.

Stirile Punctul

398 de elevi mureșeni înscriși la concursul național de discurs în limba engleză: etapa pe școală

Inspectoratul Școlar Județean Mureș a anunțat organizarea etapelor de calificare pentru concursul național de discurs public în limba engleză, la care s-au înscris 398 de elevi din județul Mureș, dintr-un total de peste 6.000 de participanți la nivel național. Datorită numărului mare de înscriși, fiecare unitate de învățământ va trebui să organizeze o etapă de preselecție la nivel de școală, din care pot promova maximum 30% din elevii participanți.

Conform regulamentului emis de ESU, progresia elevilor către etapa județeană se face după următoarele criterii: școlile cu până la 15 elevi participanți pot trimite mai departe maximum 4 elevi (un singur Premiu I, Premiu II, Premiu III și Mențiune), iar școlile cu mai mult de 15 elevi participanți pot trimite mai departe maximum 30% dintre cei care participă efectiv la concurs.

Unitățile de învățământ preuniversitar din județul Mureș au obligația de a organiza etapa pe școală și de a trimite listele cu elevii calificați până în data de 6 martie 2026. O precizare importantă vizează categoria de vârstă 8-11 ani. ISJ Mureș adresează rugămintea celor care au înscris elevii la această categorie să organizeze doar etapa pe școală, deoarece etapa județeană pentru această categorie de vârstă nu se organizează, motiv pentru care nu a fost inclusă în anunțul concursului. Elevii care au fost înscriși la categoria 8-11 ani vor fi evaluați doar la unitatea școlară din care fac parte, fără posibilitatea de a avansa la etapa județeană.

Concursul național de discurs public în limba engleză reprezintă o oportunitate pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal de a-și demonstra competențele lingvistice și abilitățile de comunicare în limba engleză, dezvoltând în același timp gândirea critică și capacitatea de a structura și prezenta argumente în fața unui public.

Stirile Punctul

Suntem cu 100.000 mai puțini mureșeni decât în ’90. Cresc doar comunele limitrofe Târgu Mureșului

Potrivit unui studiu recent privind tendințele demografice din Regiunea Centru, județul Mureș a suferit transformări profunde în perioada 1990-2024, marcate de o scădere continuă a numărului de locuitori. Datele arată că județul nostru a pierdut aproximativ 16,4% din populație în ultimii 35 de ani, un declin similar cu cel înregistrat în județul Covasna, dar sub recordul negativ deținut de județul Alba, care a pierdut aproape un sfert din locuitori.

Deși județul Mureș rămâne al doilea cel mai populat din regiune, cu aproximativ 520.000 de locuitori, imediat după Brașov, scăderea este vizibilă și constantă. Totuși, declinul nu este uniform. În timp ce zonele montane și unele orașe pierd locuitori, comunele din jurul municipiului Târgu Mureș cunosc o dezvoltare spectaculoasă. Studiul evidențiază localități precum Sântana de Mureș sau Sâncraiu de Mureș, care au înregistrat creșteri demografice impresionante, uneori chiar dublându-și populația, datorită migrației celor care părăsesc aglomerația urbană pentru o casă în zonele limitrofe.

Un alt fenomen îngrijorător subliniat în raport este îmbătrânirea demografică. Ponderea populației de peste 65 de ani a crescut vizibil în ultimul deceniu, județul Mureș confruntându-se cu o rată de îmbătrânire de 116,8%, ceea ce înseamnă că numărul vârstnicilor l-a depășit considerabil pe cel al copiilor. Densitatea populației a scăzut și ea, ajungând la 77,4 locuitori pe kilometru pătrat, o valoare care plasează totuși Mureșul pe locul doi în regiune după Brașov. Aceste date confirmă necesitatea unor politici locale urgente pentru a gestiona îmbătrânirea populației și depopularea anumitor zone din județ.

Stirile Punctul

2000 de biografii ale dascălilor mureșeni, adunate în zece volume timp de 20 de ani

Volumul al X-lea al seriei „Dascăli mureșeni” a fost lansat joi, 4 decembrie, în sala festivă a Colegiului Național „Al. Papiu Ilarian”. Evenimentul a marcat finalizarea unui proiect editorial de amploare, demarat în urmă cu două decenii, care a adunat 2.000 de biografii și portrete ale dascălilor mureșeni în cele zece volume, totalizând 4.173 de pagini.

Volumul aniversar cuprinde 200 de biografii și a fost realizat de autorii Ilarie Gh. Opriș, Simion Virgil Bui, Antal Levente-Mihály, Antoniu-Ioan Berar și Gheorghe Dărăban. Cartea a apărut la Editura Cronica mureșeană.

Lansarea a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian”, evenimentul fiind moderat de profesorul de istorie Simion Virgil Bui. Din prezidiu au făcut parte Paula Maria Dărăban, inspector școlar general, Cristina Ligia Someșan, directoarea colegiului gazdă, Maria Kozak, inspector școlar pentru limba și literatura română, precum și autorii volumului.

„Acest volum aniversar nu este doar o simplă colecție de portrete, ci o adevărată pledoarie pentru continuitate, pentru respectul față de profesie și pentru esența profundă a vocației de dascăl. Fiecare pagină reflectă dedicarea și noblețea celor care au ales să formeze generații”, a declarat Paula Dărăban.

Proiectul „Dascăli mureșeni” a fost inițiat în septembrie 2004 de profesorul Traian Bosoancă, cercetător la Muzeul Județean Mureș, și de publicistul Ilarie Gh. Opriș, referent cultural la Centrul Județean de Cultură Mureș. Prima biografie a fost publicată pe 2 octombrie 2004 în ziarul „Cuvântul liber”, iar până în ianuarie 2019 au apărut 762 de biografii în fiecare joi.

De-a lungul celor 20 de ani, proiectul a beneficiat de colaborarea cu șapte inspectori școlari generali: Nicolae Neagu, Mircea Prozan, Ion Tușnea, Dumitru Matei, Ioan Someșan, Ioan Macarie, Sabin Gavril Pașcan și Paula Maria Dărăban.

Stirile Punctul

Apa trece, sinecurile rămân: liberalii mureșeni Ervin Molnar, Alexandru Gyorgy și Horea Șarlea, în Consiliul de Administrație al operatorului de apă de stat care a produs catastrofa din Prahova și Dâmbovița

Printre multele alte instituții și companii de stat create întru drenarea banului public spre buzunarele ”băieților deștepți” din politică se numără și o companie pe nume Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ) SA. Un operator de apă de acolo. Unic acționar al acestuia este Administrația Națională Apele Române. Care administrație, la rândul său, e în subordinea Ministerului Mediului. Ca orice SA de stat care se respectă, și acest ESZ Prahova SA are director general, directori generali adjuncți, un Consiliu de Administrație stufos (7 membri) etc.

Dată fiind subordonarea politică a ESZ Prahova SA (ministrul de resort e numit politic, așa că de la el/ea în jos e la fel), mai toate funcțiile de conducere în societate au fost și sunt deținute de inși numiți politic. Cea mai cunoscută a devenit, zilele acestea, o coafeză pe nume Monica Hunyadi, despre care presa a scris că ar fi țiitoare de-a lui Sorin Grindeanu. Domnișoara Hunyadi are o diplomă în Comunicare și Relații Publice, obținută la o petardă universitară privată din Arad și a fost patroană a unui salon de coafură până să ajungă mare șefă la ESZ Prahova SA. Așa, într-o paranteză, mai spunem că director general al companiei e un domn pe nume Bogdan Chirițescu, fost subofițer de armată, cu facultatea făcută la vestita universitate Bioterra (management agro-turistic) și ceva mastere absolvite la alte asemenea petarde ale învățământului superior.

În Consiliul de Administrație al ESZ Prahova SA figurează și fostul deputat PNL de Mureș Ervin Molnar. Nici dl Molnar nu prea are treabă cu apa: e inginer mecanic de meserie. Dar a lucrat ani mulți la Apele Române, unde a deținut mai multe funcții de conducere.

În trecut, printre membrii Consiliului de Administrație al ESZ Prahova SA s-au mai regăsit și alți lideri ai PNL Mureș. Unul dintre aceștia e consilierul local Horea Arthur Șarlea, a informat ieri G4Media. Alt specialist în ape, inginer constructor de meserie. Tot de la colegii de la G4Media am aflat că pe lista membrilor Consiliului de Administrație de la furnizorul de apă din Prahova a mai figurat o vreme și ex-viceprimarul PNL al Târgu-Mureșului, Alexandru Gyorgy. Dumnealui e jurist școlit la vestita universitate Dimitrie Cantemir, după care s-a specializat în management financiar la bomba universitară numită Universitatea Ecologică. Nicio urmă de tangență cu domeniul de activitate al ESZ Prahova SA. Însă asta nu l-a împiedicat pe dl Gyorgy să fie membru al CA între februarie și decembrie 2020 (potrivit propriului CV). ”Referitor la remunerația membrilor CA, din declarația de avere a lui Gyorgy reiese că în perioada februarie-decembrie 2020 acesta a încasat de la ESZ aproape 65.000 de lei”, a informat G4Media. Adică 6.500 de lei pe lună, pentru o simplă prezență la o ședință de CA pe lună. Uneori nici atât.

Rezultatele acestei sinecuriade se știu, au devenit vizibile zilele acestea: peste 100.000 de oameni din județele Prahova și Dâmbovița nu au apă la robinet, câteva spitale au suspendat internările, unul e în prag să se închidă, o centrală electrică (Brazi) s-a închis temporar, Guvernul a scos apă potabilă din rezerva pentru situații de calamitate etc. Ca-n vremuri de război. Așa e când de producerea, tratarea și livrarea apei potabile se ocupă coafeze, juriști, plutonieri de armată, toți cu studii dubioase și pricepere zero, dar deținători de carnete de partid potrivite.

ACTUALIZARE – Un membru al Consiliului de Administrație al Aquaserv, director economic la firma lui Dorel din Prahova

În afară de cei pomeniți mai sus, în conducerea operatorului de apă din Prahova (ESZ Prahova SA) mai e un mureșean. E vorba de Călin Cioban, care e director economic al ESZ Prahova SA. Dar care, concomitent, e și membru în Consiliul de Administrație al operatorului de apă de la noi, Aquaserv SA. Strălucit absolvent de Științe Economice la ”Cantemir”, dl Cioban reușește să se ocupe și de apa din Mureș, și de cea din Prahova. Contra unor remunerații extrem de generoase: aproape 260.000 de lei pe an de la ESZ Prahova SA, respectiv puțin peste 50.000 de lei pe an de la Aquaserv. Călin Cioban nu e membru al vreunui partid politic, dar e de notorietate faptul că a ajuns la Apele Române pe filieră Ervin Molnar. Lucru confirmat, de altfel, și de către un cititor Punctul. Ca un amănunt de culoare: potrivit CV-ului dumnealui, deține și un atestat de detectiv particular eliberat de IPJ Mureș.

Sorin Simion

Stirile Punctul

Winter Festival invită elevii mureșeni să celebreze limba engleză și tradițiile de iarnă

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Mureș și Școala Gimnazială „Europa” din Târgu Mureș organizează pe 12 decembrie 2025 festivalul județean Winter Festival, o competiție artistică dedicată elevilor care studiază limba engleză în învățământul preuniversitar.

Evenimentul se adresează elevilor din clasele primare și gimnaziale din județul Mureș și își propune să stimuleze învățarea limbii engleze într-un context non-formal. Participanții sunt invitați să-și exerseze competențele lingvistice dobândite la școală, să-și lărgească orizontul cultural prin studierea obiceiurilor și tradițiilor de iarnă specifice spațiului anglo-saxon și să celebreze anotimpul alb. Cum anume? Prin interpretări de cântece și poezii în limba engleză, dansuri și colaje muzical-artistice cu tematică specifică sărbătorilor de iarnă.

Evenimentul va avea loc în Sala Festivă a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”, pe 12 decebmrie, începând cu ora 15.00. Participarea este gratuită.

Stirile Punctul

Vești proaste pentru primarii mureșeni: Bolojan anunță îngheț total al investițiilor în 2026

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj dur primarilor din România în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România, anunțând că administrațiile locale vor primi mult mai puțini bani de la bugetul de stat începând cu anul 2026 și nu vor mai putea accesa noi proiecte de investiții.

„Indiferent cine va fi la guvernare, România nu mai poate să transfere fondurile pe care le transfera până acum către autoritățile locale, către administrațiile publice locale. Este unul din instrumentele de a scădea deficitul”, a explicat șeful Executivului.

Bolojan a precizat că majorarea impozitului pe proprietate, care va intra în vigoare la anul, este calculată astfel încât veniturile suplimentare încasate de primării să nu mai fie completate de la bugetul de stat prin transferuri de TVA sau alte taxe. Premierul a avertizat că reducerile transferurilor ar putea fi cuprinse între 80% și 100% din sumele suplimentare încasate din creșterea impozitelor.

„Calculul este ca sumele pe care le veți încasa în plus să nu fie în continuare transferate de la bugetul de stat, sub formă de TVA, poate. Și transferurile de la bugetul de stat să se reducă cu aceste sume încasate în plus. Că se vor reduce 100% sau 80%, mi-e greu să spun astăzi. Dar în toate calculele pe care s-au bazat deficitele României de viitor, ele sunt calculate 100%”, le-a transmis Bolojan primarilor.

Singura excepție vor fi localitățile cu venituri foarte mici pe cap de locuitor, unde vor exista posibilități de compensare.

Prioritatea absolută pentru 2026 va fi cheltuirea celor 10 miliarde de euro rămași din PNRR. Premierul a arătat că România a cheltuit aproximativ 4 miliarde de euro până în vara acestui an, alte 5 miliarde între vară și toamnă, iar acum mai sunt de consumat aproximativ 10 miliarde din totalul de 20 de miliarde alocate.

În aceste condiții, investițiile publice au atins deja 7,8% din PIB, depășind recomandarea de 7%. Pe componenta de administrație locală, contractele alocate prin PNRR valorează puțin peste 20 de miliarde de lei, iar după anularea contractelor nesemnate, mai rămân contracte semnate în valoare de 4,2 miliarde de lei.

Această supracontractare va duce la diminuarea altor proiecte de investiții finanțate din bugetul național. Bolojan a anunțat că pentru 2026 se va introduce o regulă tranzitorie: orice primărie care vrea să acceseze fonduri din programe naționale precum Anghel Saligny va trebui să vină cu o cofinanțare de 20%.

„Anul viitor vine un an excepțional în care concentrarea noastră va fi pe PNRR și, rămânându-ne sume foarte mici pe programele naționale, să venim cu o regulă tranzitorie, exclusiv pentru anul viitor, că dacă vrei să tragi fonduri, de exemplu, din Anghel Saligny, să trebuiască să vii cu o cofinanțare de 20%”, a spus premierul.

Această măsură vizează prioritizarea investițiilor în localitățile cu capacitate financiară și potențial de dezvoltare (primării de reședință de județ, orașe mari și consilii județene) unde impactul infrastructurii este mult mai mare.

Vestea cea mai dură pentru administrațiile locale este însă înghețul total al noilor proiecte. „Nu vom putea deschide noi proiecte, nici pe transporturi anul viitor, nicăieri, nici pe CNI, nici pe Anghel Saligny, pentru că și contractele pe care le avem astăzi se eșalonează, practic, pe vreo 5 ani de zile”, a declarat Bolojan.

Premierul a subliniat gravitatea situației: „Vă rog să vă imaginați, dacă n-am începe nicio investiție, tot bugetul României este angajat pe următorii 5 ani la investiții. Pentru contractele care sunt semnate în momentul de față, tot ce avem este angajat pe următorii ani.”

Stirile Punctul

Elevi mureșeni câștigă distincții la competiția „Matematica, de drag”, organizată la Bistrița

Trei elevi ai Liceului UMFST „George Emil Palade” au obținut rezultate remarcabile la Concursul Interjudețean de Matematică „Matematica, de drag”, ediția a XVIII-a, desfășurat la Bistrița în perioada 14-16 noiembrie 2025.

Cristian Muth a câștigat premiul I al competiției, în timp ce colegele sale Dora Danci și Adriana Gligor au fost recompensate cu mențiunea a II-a, respectiv mențiunea a III-a. Elevii mureșeni au fost pregătiți și însoțiți la concurs de profesoarele Larisa Gaga și Tamara Istrate.

Un alt lot de premianți vine și de la Colegiul Național Alexadru Papiu Ilarian.

Premianții de acolo sunt:

Premiul I

  • Cojocnean Rareș (10A – punctaj maxim!)
  • Soare Vlad (11A)

Premiul II

  • Nemeș Mihnea (9A)
  • Prunaș Bogdan (12A)

Mențiuni

  • Mureșan Ionuț (6A)
  • Ilieș Andrei (7A)
  • Someșan Maria (8B)

Competiția s-a desfășurat la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița și a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud în parteneriat cu instituția gazdă, Primăria Municipiului Bistrița și Societatea de Științe Matematice din România, filiala Bistrița-Năsăud.

Concursul „Matematica, de drag” reunește anual elevi pasionați de matematică din mai multe județe ale țării, oferindu-le oportunitatea de a-și testa cunoștințele și abilitățile într-un cadru competițional exigent.

Stirile Punctul

Sportivii mureșeni cu rezultate internaționale așteptați să depună dosarele pentru clasament

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Mureș colectează rezultatele sportivilor mureșeni obținute în anul 2024 în vederea întocmirii Clasamentului anual. Termenul limită pentru depunerea rezultatelor este 12 decembrie 2025.

Clasamentul va include performanțele sportivilor legitimați la structurile sportive din județul Mureș, obținute la Jocurile Olimpice, campionatele mondiale, europene, balcanice și naționale, cupele mondiale și europene, precum și la jocurile universitare, la categoriile seniori, tineret, juniori și cadeți.

Sportivii și antrenorii pot trimite rezultatele pe adresa de email djs.mures@sport.gov.ro sau direct la Sala Polivalentă Simon Ladislau din Târgu Mureș, strada Parcul Sportiv Municipal nr. 4.

Clasamentul se va întocmi pe mai multe categorii: Speranțe (sportivi de maximum 15 ani, care nu vor fi premiați pe locuri, toți fiind considerați la același nivel), sportivi cu nevoi speciale, juniori (echipe juniori, juniori ramuri neolimpice și olimpice, unde se premiază doar locul 1) și seniori (echipe seniori, seniori ramuri neolimpice și olimpice).

Punctajul va fi calculat conform criteriilor elaborate de Agenția Națională pentru Sport și vor fi luate în considerare doar rezultatele sportivilor legitimați la structurile sportive din județul Mureș, afiliate la federațiile române de specialitate recunoscute de Agenția Națională pentru Sport.

Structurile sportive care depun rezultate trebuie să comunice adresele web sau contactele federațiilor de specialitate pentru verificarea și confirmarea performanțelor. În cazul sportivilor dublu legitimați, acest lucru trebuie anunțat în mod obligatoriu. La Cupele Mondiale și Europene se va premia doar rezultatul final, nu și rezultatele pe etapele de cupă.

Sport

Raliu: Un titlu de campion și unul de vicecampion pentru mureșeni


Sportivii noștri au încheiat sezonul de raliu 2025 cu rezultate excelente!


În ultima etapă, Raliul Argeșului, echipajul László Loránd – Sipos Hunor, la volanul unui VW Polo GTI, a obținut locul al treilea la categoria RO9, rezultat care le-a adus locul 2 la general și titlul de vicecampioni naționali!


La categoria mașinilor istorice, echipajul Turzai Dániel – Turzai Deea, la volanul unei Honda CRX, a terminat Raliul Argeșului 2025 pe locul al treilea, iar în clasamentul general al sezonului au reușit să se impună pe prima poziție, devenind campioni naționali la categoria CNVI I2.

Stirile Punctul

Doi mureșeni cuceresc lumea cu design „Made in Transilvania” și produse care ajung în 80 de țări

MINDTHEGAP, brand mureșean de design, interior a reușit să cucerească piețele internaționale și să demonstreze că „Made in Transilvania” poate fi sinonim cu rafinamentul și excelența. Fondat în 2015 de Ștefan Ormenișan și Victor Șerban, brandul exportă astăzi produsele sale în 80 de țări și are showroom în prestigiosul cartier londonez Chelsea.

De la Târgu Mureș la BBC

Povestea care a propulsat compania în atenția publicului larg britanic este una foarte interesantă. În vara anului 2025, John Cooper, un designer amator britanic, a câștigat concursul-emisiune BBC Design Masters, urmărit de milioane de telespectatori. Elementul care a impresionat juriul a fost un tapet exotic cu motive italiene, semnat de MINDTHEGAP din Târgu Mureș.

Pentru telespectatorii britanici, dezvăluirea a fost o revelație: România produce tapete capabile să se impună pe scena designului de la BBC. Dar pentru profesioniștii din industrie nu a fost o surpriză: MINDTHEGAP era deja un nume cunoscut în lumea amenajărilor interioare.

Reședința ambasadorului britanic, decorată de mureșeni

Giles Portman, ambasadorul Marii Britanii la București, și soția sa Lucie au ales MINDTHEGAP pentru amenajarea unor spații din reședința oficială. Decizia a fost mult mai mult decât o simplă alegere de design, a fost o declarație despre aprecierea creativității românești și despre încrederea în potențialul local.

Spațiile de primire și relaxare ale reședinței au căpătat o personalitate nouă prin tapetele cu motive scoțiene și alte piese din colecțiile companiei. Recepția de prezentare a noilor amenajări, organizată la reședința ambasadorului, a marcat un moment simbolic pentru creativitatea românească.

Între creativitate și business

Ștefan Ormenișan, unul din cei doi co-fondatori, nu este doar un antreprenor, este și muzician de jazz. Formația sa, MINDTHEGAP Jazz Trio, a câștigat anul acesta premiul pentru cea mai bună formație românească la Jazz in the Park din Cluj-Napoca. Victor Șerban, partenerul său, completează „întregul” MINDTHEGAP, cu pragmatismul necesar dezvoltării companiei. 

MINDTHEGAP a ales de la început să targeteze în piețele externe, cu precădere Marea Britanie și Statele Unite, acolo unde există clienți dispuși să plătească pentru calitate excepțională și design original. Colecțiile companiei se inspiră din modelele tradiționale universale fiind încadrate în curentul maximalist. Fiecare colecție are povestea ei, comunicată și marketată ca atare. Ștefan Ormenișan și Victor Șerban nu au avut avantaje speciale sau capital inițial masiv, ci s-au bazat pe talent, viziune și curajul de a visa la nivel mare.

Stirile Punctul

Performanță la Papiu. Elevii mureșeni au cucerit 4 premii întâi la concursul de matematică

Două zile intense de calcule, demonstrații și emoții pure. Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș a fost gazda ediției a XXVIII-a a Concursului Interjudețean de Matematică, iar elevii liceului și-au confirmat reputația: 4 premii I și 9 mențiuni într-o competiție cu 319 participanți.

319 de tineri din 10 județe – Mureș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Bihor, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Harghita și Sibiu – și-au măsurat forțele la unul dintre cele mai prestigioase concursuri de matematică din Transilvania.

Ediția din acest an a avut un farmec aparte. Alex Buna-Mărginean și Bogdan Blaga, doi absolvenți ai Papiu Ilarian care au ajuns la Universitatea din Oxford, Alex fiind în prezent doctorand acolo, au revenit în liceu nu ca vizitatori nostalgici, ci ca autori ai subiectelor pentru secțiunea liceală. Alături de ei, proaspătul student Albu Andrei, acum la Facultatea de Matematică din București, a completat imaginea unei generații care duce mai departe tradiția excelenței.

Prezențe care onorează tradiția

Concursul a avut doi președinți de onoare de excepție: profesorul emerit dr. Duca Dorel de la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și prof. dr. ing. Mihály Vlad de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, ambii originari din județul Mureș.

Elevii Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” au demonstrat că nu degeaba poartă numele marelui matematician mureșean. Rezultatele lor au fost impresionante:

Premiile întâi au mers la:

  • Mureșan Ionuț (clasa a VI-a) – la nivel gimnazial
  • Cojocnean Rareș Mihai (clasa a X-a A)
  • Soare Vlad (clasa a XI-a A)
  • Prunaș Bogdan (clasa a XII-a A)

Mențiunile au fost obținute de: Nistor Luca Nicolas și Alexandru Teodora Ioana (clasa a V-a A), Ilieș Andrei și Danciu Daria (clasa a VII-a A), Pașca Mihai (clasa a VIII-a B), Șipoș Tudor (clasa a IX-a B), Moldovan Bogdan și Diaconu Sabina (clasa a XI-a A), precum și Manole Răzvan (clasa a XII-a A).

Sprijin din comunitate

Clubul Rotary Târgu Mureș, prin președintele Ovidiu Cocean, a oferit premii speciale pentru laureații de la secțiunea liceală, un gest de încurajare a excelenței academice. De asemenea, Primăria Târgu Mureș și sponsorii locali au contribuit la organizarea evenimentului.

Stirile Punctul

5.000 de mureșeni cu cancer pot retrage toți banii din pensiile private. Legea, adoptată de Parlament

Aproximativ 5.000 de bolnavi oncologici din județul Mureș vor putea solicita retragerea integrală a banilor acumulați în fondurile de pensii private, după ce Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege care le acordă acest drept, în calitate de for decizional.

Legea reprezintă o veste importantă pentru mureșenii diagnosticați cu afecțiuni oncologice, care se confruntă cu cheltuieli medicale substanțiale. Potrivit directorului CAS Mureș, Rodica Biro, în județul Mureș în 2024 au fost înregistrați aproximativ 5.000 de bolnavi oncologici.

Spre deosebire de proiectul inițial discutat de guvern, noua lege stabilește următoarele reguli pentru toți pensionarii, nu doar pentru bolnavii oncologici:

Pentru pensionarii obișnuiți:

  • 30% din banii acumulați pot fi retrași imediat după pensionare, sub formă de plată unică.
  • Restul de 70% se încasează eșalonat, în tranșe lunare, pe o perioadă de minimum 8 ani (nu 10 ani, cum era anterior).
  • Excepție: cei care au acumulat mai puțin de 15.372 lei pot retrage toți banii odată.
  • Pensiile pot fi virate în tranșe egale sau viager (pe toată durata vieții).

Pentru bolnavii oncologici:

  • Pot primi 100% din valoarea activului personal sub formă de plată unică, la cerere.
  • Condiție: să fie diagnosticați cu afecțiuni oncologice conform Legii nr. 293/2022 pentru prevenirea și combaterea cancerului.

Important de reținut este că sumele retrase vor fi impozitate conform Codului fiscal. Furnizorul de pensii va calcula, reține și plăti lunar obligațiile fiscale, din sumele cuvenite beneficiarilor.

Noile reguli sunt valabile pentru toate tipurile de pensii private.

Stirile Punctul

Noi oportunitati de finantare pentru antreprenorii mureseni

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, Organism Intermediar pentru Prioritatea 6 a Programului Tranzitie Justa 2021 – 2027, cu sprijinul Consiliului Judetean Mures si al Camerei de Comert si Industrie Mures, a organizat, vineri 10 octombrie, Seminarul de relansare a apelului la proiecte „Investitii pentru dezvoltarea IMM care sprijina cresterea durabila si crearea de locuri de munca”. Evenimentul dedicat sprijinirii mediului de afaceri local prin investitii durabile si crearea de locuri de munca verzi a beneficiat de participarea a peste 50 de agenti economici din judetul Mures, alaturi de conducerea ADR Centru si experti ai institutiei, reprezentantii Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene, ai Consiliului Judetean Mures si ai Camerei de Comert si Industrie Mures.

Intreprinderile mici si mijlocii, dar si microintreprinderile din judetul Mures pot obtine granturi intre 300.000 si 8 milioane de euro pe proiect, informatiile detaliate oferite in cadrul sesiunii de informare venind in intampinarea potentialilor beneficiari. In cadrul seminarului au fost prezentate conditiile de eligibilitate, etapele pregatirii proiectelor si modalitatile de accesare a fondurilor europene, iar participantii au avut ocazia sa adreseze intrebari expertilor, sa participe la discutii aplicate si sa stabileasca contacte utile in cadrul sesiunilor de networking.

”Companiile din Mures au in continuare oportunitatea de a se dezvolta, iar nevoia lor de finantare s-a observat prin numarul mare de participanti la intalnirea de vineri, precum si prin interesul manifestat in timpul sesiunii, prin intrebarile punctuale adresate expertilor nostri. Actiunile finantate in cadrul PTJ sunt orientate spre atenuarea efectelor negative de natura economica si sociala cauzate de tranzitia catre tintele energetice si climatice ale Uniunii Europene pentru anul 2030 si o economie neutra din punct de vedere climatic la nivel european pana in 2050. Firmele din Mures vizeaza sa-si dezvolte afacerile realizand constructii noi de hale si alte cladiri cu dotari moderne, achizitii de echipamente performante, pentru cresterea competitivitatii si a productivitatii intreprinderilor, sustinand nu doar tranzitia fortei de munca, dar si folosirea energiei verzi. Acesta este cel de-al doilea apel de proiecte pe acest domeniu, prin primul din ele fiind semnate 38 de contracte prin care sunt angajate peste 69% din resursele europene nerambursabile alocate in acest domeniu”, a declarat domnul Simion Cretu, Director general ADR Centru.

De asemenea, cu acest prilej au fost prezentate oportunitatile de finantare prin componenta „Sprijin pentru cresterea durabila a microintreprinderilor si crearea de locuri de munca”, pentru acesta apelul la proiecte fiind acum in derulare, precum si posibilitatile de finantare pentru mediul privat disponibile in cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027 impreuna cu serviciile gratuite de sprijin pentru mediul privat acordate de ADR Centru in cadrul retelei Enterprise Europe Network.

Detalii despre implementarea Programului Tranzitie Justa in judetul Mures, inclusiv ghidurile de finantare si calendarul apelurilor le gasiti pe pagina web a ADR Centru, in cadrul Sectiunii dedicate Programului, disponibila aici: https://www.adrcentru.ro/ptj-centru/.

Pentru informatii actualizate  si detalii despre implementarea PTJ in Romania, va invitam sa vizitati  site-ul MIPE, pagina dedicata PTJ: https://mfe.gov.ro/ptj/despre-program-programare/.

Stirile Punctul

Elevii mureșeni invitați la Papiu Talks, concurs de oratorie desfășurat în limba engleză

Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” organizează pe 16 octombrie 2025 concursul județean de oratorie în limba engleză „Papiu Talks”, destinat elevilor din ciclul liceal din județul Mureș.

Competiția își propune să ofere elevilor oportunitatea de a-și exersa competențele de comunicare verbală în limba engleză, de a-și lărgi orizontul cultural prin documentare și de a-și dezvolta abilități practice de viață. Concursul este deschis elevilor care studiază limba engleză în regim normal, intensiv și bilingv din învățământul preuniversitar de stat și privat din județul Mureș și se desfășoară pe două secțiuni: Juniors pentru clasele a IX-a și a X-a, și Seniors pentru clasele a XI-a și a XII-a.

Concursul din acest an

Tema ediției din acest an școlar este „On Authenticity” (Despre Autenticitate), subiect care îndeamnă elevii la reflecție asupra identității și valorilor personale în contextul contemporan.

Elevii din categoria Juniors vor susține discursuri de 2-3 minute, iar cei din categoria Seniors vor avea la dispoziție 3-4 minute pentru prezentarea lor. Regulamentul precizează că participanții care vorbesc mai puțin de limita minimă pot fi depunctați de juriu, iar depășirea duratei maxime nu este permisă.

O regulă importantă a concursului este că nu se permite utilizarea recuzitei sau a materialelor vizuale sau audio în timpul susținerii discursului, competitorii bazându-se exclusiv pe abilitățile lor oratorice și de comunicare verbală.

Înscrierea este gratuită și se desfășoară în perioada 3-11 octombrie 2025. Fiecare instituție de învățământ poate înscrie maximum 10 elevi și trebuie să nominalizeze cel puțin un profesor coordonator care să însoțească elevii participanți. Evenimentul se va desfășura în Amfiteatrul Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian”.

Stirile Punctul

Elevii mureșeni au acces la 12 discipline de EXCELENȚĂ. Înscrierile se fac până pe 3 octombrie

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Mureș a anunțat deschiderea înscrierilor pentru Centrul Județean de Excelență Mureș, care va organiza activități pentru elevii și profesorii performanți pe parcursul anului școlar 2025-2026. Înscrierile se pot face în perioada 25 septembrie – 3 octombrie 2025.

Centrul Județean de Excelență oferă oportunități de dezvoltare pentru elevi din toate nivelurile de învățământ, de la primar până la liceu, în multiple discipline. Pentru ciclul primar sunt disponibile cursuri la limba și literatura română și matematică pentru clasele a III-a și a IV-a.

La nivel gimnazial, opțiunile sunt mult mai diversificate, incluzând limba și literatura română, limbi moderne (engleză și franceză), matematică, informatică, chimie, fizică, biologie și geografie pentru clasele a V-a până la a VIII-a. Programul de limbi moderne-franceză este disponibil pentru elevii de nivel A2 din clasele a VII-a, a VIII-a și a IX-a.

Pentru liceeni, Centrul oferă cursuri la toate disciplinele principale: limbi moderne (engleză și franceză), informatică, fizică, biologie, geografie și istorie pentru clasele a IX-a până la a XII-a. Programele de limbi moderne-franceză sunt destinate elevilor de nivel B1 din clasele a X-a și a XI-a.

Modalitatea de recrutare se bazează pe Regulamentul de organizare și funcționare a centrelor județene de excelență, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 5562/2020. Selecția elevilor se va face în funcție de mai multe criterii, inclusiv calificările la olimpiade și concursuri naționale. Conform regulamentului, elevii se pot înscrie la maximum două discipline, iar pentru fiecare disciplină este necesară predarea de către profesorul de specialitate. Fișele de înscriere trebuie completate în format fizic și trimise la adresa cjexms@gmail.com.

PontmarosStirile Punctul

Record la Zi Națională de Curățenie. Peste 5.700 de mureșeni au strâns 5.000 de saci de deșeuri

Județul Mureș a înregistrat o participare record la campania World Cleanup Day 2025 – Ziua Națională de Curățenie, desfășurată pe 21 septembrie sub sloganul „Prietenul la curățenie se cunoaște!”. Pentru prima dată în istoria României, evenimentul a avut caracter oficial, după adoptarea Legii 266/2024 în Parlament.

Cifrele din Mureș

Peste 5.700 de voluntari din toate colțurile județului s-au mobilizat pentru această inițiativă de mediu, reușind să adune peste 5.000 de saci cu deșeuri din păduri, de pe malurile apelor, din zone verzi și spații publice afectate de abandonul ilegal. Voluntarii de la Penitenciarul Târgu Mureș și Administrația Bazinală de Apă Mureș au contribuit cu colectarea a 40 de tone de deșeuri de construcție.

În Târgu Mureș, cele mai mari zone curățate au fost pădurea de pe Calea Sighișoarei și malul Mureșului – la priza de apă 2, zone frecvent afectate de abandonul ilegal de deșeuri.

La nivel județean, 35 de unități administrativ-teritoriale s-au mobilizat și au coordonat local evenimentul, iar unitățile de învățământ din județ s-au implicat activ în acțiunile de ecologizare. Voluntari de la patru companii importante din județ: Kastamonu, Gedeon Richter, Process Engineering (Klarwin) și Armos, au participat și au susținut desfășurarea evenimentului.

„Faptul că mii de mureșeni au ieșit împreună pentru a reda naturii frumusețea ei arată că împreună putem schimba lucrurile. Mulțumim tuturor voluntarilor, școlilor, autorităților locale și partenerilor care au făcut posibilă această reușită”, a declarat Nicoleta Simion, coordonator județean Let’s Do It, România!

Acțiunea a fost susținută de Instituția Prefectului Mureș, Agenția Națională de Mediu și Arii Protejate – Direcția județeană de Mediu Mureș, ADI Ecolect, Administrația Domeniului Public Târgu Mureș, Direcția Silvică Mureș, precum și de numeroase instituții de învățământ și primării din județ.

Stirile Punctul

Invazia ambroziei la Târgu Mureș: mii de metri pătrați afectați, sute de mureșeni alergici

Cetățenii sesizează prezența masivă a buruienii pe drumul spre Livezeni, în timp ce autoritățile au obligația legală să ia măsuri 

Zona metropolitană a Târgu Mureșului se confruntă cu o problemă serioasă: invazia ambroziei (Ambrosia artemisiifolia), o buruiană extrem de alergenică, afectând mii de români în fiecare an. Sesizări recente arată că pe drumul spre Livezeni, pe partea dreaptă în sensul de mers, se întind mii de metri pătrați invadați de această plantă periculoasă.

O problemă națională cu impact local sever

Conform datelor medicale, se estimează că undeva la peste 2,5 milioane de români suferă de alergie la ambrozie. Ambrozia produce cantități masive de polen începând de la mijlocul lunii iulie până în septembrie. O singură plantă matură poate elibera în atmosferă câteva miliarde de particule de polen și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative până la 40 de ani.

Alergia la ambrozie se manifestă prin rinoconjunctivită și astm, cu simptome care includ strănut, congestie nazală, lăcrimare, tuse și dificultăți respiratorii. În cazurile severe, poate provoca urticarie sau chiar șoc anafilactic.

Pentru persoanele afectate, calitatea vieții poate fi puternic afectată din cauza nopților nedormite și suferinței zilnice provocate de alergii. 

Unde crește ambrozia în zona Târgu Mureș

Această buruiană invazivă preferă: terenurile lăsate în paragină, marginile drumurilor și căilor ferate, zonele de construcții, terenurile cu vegetație săracă sau prost întreținute, solurile nisipoase și ușor alcaline. În zona Târgu Mureș – Livezeni, cetățenii au identificat focare masive pe marginea drumului, ceea ce confirmă tendința plantei de a coloniza aceste zone de tranziție. În plus, există și o documentare cartografiată disponibilă online la adresa https://www.hartaambroziei.ro

Obligațiile legale ale proprietarilor

Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia stabilește clar responsabilitățile. Proprietarii și deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice și căilor ferate, administratorii cursurilor de apă, lacurilor și sistemelor de irigații și beneficiarii lucrărilor de construcții – toți au obligația să distrugă buruiana de pe suprafețele pe care le administrează. Buruiana trebuie distrusă până pe 30 iunie a fiecărui an, în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe. 

Câți se conformează, ce riscă, câte controale, avertismente și amenzi s-au dat până acum? Urmează să revenim pe acest subiect, mai ales că autoritățile n-au comunicat nimic până acum pe această temă. Am făcut noi însă solicitări pe subiect, iar după ce vom primi clarificări, vom reveni.

Stirile Punctul

Liceenii mureșeni se pot înscrie la concursul european de traduceri Juvenes Translatores

Elevii de 17 ani din județul Mureș au șansa să își demonstreze talentul la limbi străine prin participarea la concursul de traducere Juvenes Translatores, organizat de Direcția Generală de Traduceri a Comisiei Europene. Concursul va avea loc pe 27 noiembrie 2025, iar înscrierea școlilor se poate face între 2 septembrie și 14 octombrie 2025.

Despre Juvenes Translatores

Juvenes Translatores este o inițiativă care vizează promovarea și învățarea limbilor străine în rândul tinerilor din toate statele membre ale Uniunii Europene. Concursul oferă elevilor oportunitatea de a-și testa abilitățile de traducere într-un context internațional competitiv.

Pentru România, numărul de licee care pot participa este limitat la 33, cifră care corespunde numărului de europarlamentari români. Fiecare liceu selectat poate înscrie maximum 5 elevi în vârstă de 17 ani. Unitățile de învățământ interesate trebuie să se înregistreze pe site-ul oficial al concursului la adresa commission.europa.eu/education/skills-and-qualifications/develop-your-language-skills/juvenes-translatores_ro.

Proba concursului

În ziua competiției, participanții vor avea sarcina să traducă o pagină de creație literară pe un subiect de actualitate, din oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE în oricare dintre celelalte 23 limbi. Această varietate lingvistică oferă elevilor flexibilitatea de a alege combinația de limbi în care se simt cel mai confortabil.

Premii atractive

Traducerile vor fi evaluate de traducători profesioniști din instituțiile Uniunii Europene, care vor selecta câte o traducere câștigătoare pentru fiecare stat membru. Cei 27 de câștigători – câte unul pentru fiecare țară membră UE – vor fi invitați la o ceremonie de decernare a premiilor la Bruxelles, împreună cu un profesor și un părinte.

Stirile Punctul

Peste 2.400 de mureșeni s-au angajat în 2025, majoritatea persoane cu vârsta 45+

Potrivit datelor AJOFM Mureș 2.439 de persoane din județ și-au găsit un loc de muncă în primele opt luni ale anului 2025, majoritatea fiind femei (1.226). De asemenea, datele oficiale arată că aproape 60% din cei angajați provin din categoria persoanelor mature, cu vârsta de peste 45 de ani, în timp ce tinerii sub 25 de ani reprezintă doar 18% din total. Din perspectiva pregătirii profesionale, absolvenții de liceu conduc detașat (668 persoane), urmați de cei cu studii profesionale (638) și gimnaziale (608).

Totuși, cifra totală de peste 2.400 de persoane care și-au găsit loc de muncă, reprezintă doar o mică parte din persoanele inactive. AJOFM a asistat peste 8.600 de persoane pentru înregistrarea ca persoane în căutarea unui loc de muncă, cifră la care probabil trebuie adăugate și alte persoane neînregistrate. 

PontmarosStirile Punctul

Scenariu sumbru pentru bugetarii mureșeni. Peste 500 de funcționari și-ar putea pierde posturile.

Guvernul pregătește o reformă radicală a administrației publice locale, prin care între 40-70.000 de posturi ar putea dispărea la nivel național. Județul Mureș, cu cele 103 unități administrativ-teritoriale (UAT-uri), nu va face excepție de la această măsură drastică.

Conform documentului oficial prezentat de Guvern, în prezent, județul Mureș are 6.016 posturi maxime în administrația locală, dintre care 4.066 sunt ocupate. Scenariile propuse de guvern prevăd două variante de lucru:

Varianta cu reducere de 40%:

  • Numărul maxim de posturi ar scădea la 3.790
  • 2.226 posturi ar fi eliminate din organigrame
  • În raport cu posturile ocupate actual, 276 de persoane ar fi concediate

Varianta cu reducere de 45%:

  • Numărul maxim de posturi ar ajunge la doar 3.563
  • 2.453 posturi ar fi eliminate
  • 503 angajați ar fi concediați

Târgu Mureșul, cel mai afectat

Municipiul Târgu Mureș, cel mai mare oraș din județ, ar fi cel mai vizat de aceste măsuri. În prezent, orașul are 815 posturi maxime și 717 posturi ocupate. Cu reducerea de 45%, numărul maxim ar scădea la 499 posturi, ceea ce ar putea însemna concedierea a 218 angajați. Situația se repetă și la nivelul celorlalte municipii, dar la scară mai mică:

  • Reghin: 16 concedieri
  • Târnăveni: 12 concedieri

Consiliul Județean, și el în vizor

Nici Consiliul Județean Mureș nu scapă de restructurări. Cu 787 posturi maxime în prezent și 647 ocupate, instituția s-ar putea confrunta cu o reducere la 480 posturi maxime, ceea ce ar putea însemna disponibilizarea a 167 angajați.

Situația comunelor din județul Mureș este extrem de variată. Unele, precum Acățari sau Adămuș, au deja numărul de posturi ocupate egal sau aproape egal cu cel propus prin reducere, ceea ce înseamnă că nu vor avea concedieri masive. Altele însă se află într-o situație dramatică.

Cele mai afectate comune ar fi:

  • Deda: 10 concedieri
  • Sânpaul: 9 concedieri
  • Valea Largă: 8 concedieri

Cine decide și de unde se taie?

Documentul nu face referire exactă la cine va avea puterea de decizie asupra nominalizării celor care ar fi concediați, cel mai probabil decizie urmând să fie lăsată la aprecierea executivului primăriilor.

Documentul guvernamental mai face și câteva precizări legate de scenariile în care procentele de reduceri de personal coboară, subliniind că există posibilitatea ca reducerea efectivă a cheltuielilor să fie anulată: „Din cele ≈164.000 posturi cuprinse în organigrame, conform datelor colectate, posturile ocupate sunt în număr de aproximativ 129.000, diferența de 21% reprezentând posturi vacante. Posturile sunt ocupate în funcție de decizia independentă a autorităților locale, gradul de ocupare fiind diferit de la o localitate la alta. 

În concluzie, numărul posturilor neînființate și vacante din totalul posturilor prevăzut prin lege la momentul de față este de ≈61.000, sau 32%. Orice reducere mai mică de 30% nu are decât efecte marginale. O reducere de 25% față de normativul maxim ar însemna, în fapt, desființări de posturi fictive(diferența dintre normativul maxim și organigrame) și de posturi vacante.”

PontmarosStirile Punctul

Peste 22.000 dintre angajații mureșeni câștigă doar salariul minim pe economie

Datele transmise de Inspecţia Muncii arată că, în august 2025, erau cu 3,6% mai puţine salarii minime faţă de aceeaşi lună din 2024. În total, economia locală numără circa 6,6 milioane de contracte, ceea ce înseamnă că salariile minime „pe hârtie” reprezintă aproximativ 16,1% din piaţa muncii. Conform analizei ZF, în județul Mureș, numărul acestor contracte este de 22.010, peste nivelul din Alba, Bistrița-Năsăud, Harghita sau Sibiu, dar sub Cluj, Brașov sau Bihor, dacă e să facem o comparație la nivel regional. Citește continuarea în ZF.

PontmarosStirile Punctul

Facturile la energie electrică au explodat. Unii mureșeni plătesc de trei ori mai mult.

Canicula, eliminarea subvențiilor de la 1 iulie și creșterea TVA-ului cu 2% au dus la majorări ale facturilor de curent pentru mii de familii din județul Mureș.

Conform datelor furnizate de Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), impactul asupra populației este „foarte mare”, iar pentru unele gospodării, facturile s-au triplat față de perioada anterioară.

Creșterea se datorează unei combinații nefericite de factori care s-au suprapus în aceeași perioadă:

Canicula din luna iulie și august care a forțat pe proprietarii de aparate de aer condiționat, ventilatoare sau alte soluții de răcire să le folosească intens. 

Eliminarea subvențiilor de la 1 iulie 2025, care a reprezentat aportul cel mai considerabil.

Majorarea TVA-ului de la 19% la 21%, aplicabilă din august.

Familiile cu consum redus, cele mai afectate

„Cei care aveau un consum sub 100 kWh/lună, dar care nu sunt neapărat vulnerabili și, în consecință, nu beneficiază de noile subvenții. Dacă, până la 30 iunie 2025, aceștia plăteau o factură de maxim 68 lei/lună, de la 1 iulie au ajuns să plătească mai mult decât dublu”, explică Laurențiu Urluescu, președintele AFEER.

Situația devine și mai dramatică pentru gospodăriile care și-au crescut consumul din cauza căldurii. „Pe de altă parte, cel mai probabil, le-a crescut consumul: cum toată vara a fost una caniculară, mulți au utilizat ventilatoare sau aparate de aer condiționate, iar consumul le-a crescut simtitor. De exemplu la o crestere de consum de la 100 la 150 kWh/lună, cu noul TVA de 21%, factura ajunge spre 200 lei/lună, aproape o triplare… Impactul asupra populației este, într-adevăr, foarte mare!”, mai precizează comunicatul.

Contextul economic: de la 0,68 lei la 4-5 lei per kWh

Pentru a înțelege amploarea schimbării, experții explică că în perioada 2022-2023, prețurile reale de furnizare a energiei electrice au ajuns la 2-3 lei/kWh, iar în regim de Furnizor de Ultimă Instanță chiar la 4-5 lei/kWh. Prin subvențiile de stat, consumatorii plăteau însă doar 0,68 lei, 0,80 lei sau maximum 1,30 lei/kWh.

„Practic, diferența dintre prețul real și tariful achitat de client era acoperită de la bugetul de stat. Statul are încă de decontat furnizorilor aproximativ 6-8 miliarde de lei”, precizează AFEER.

Sprijin pentru familiile vulnerabile, dar nu pentru toate

Autoritățile au introdus prin OUG nr. 35/2025 un ajutor lunar de 50 lei pentru familiile vulnerabile. Problema este că din cele aproximativ 1,3 milioane de gospodării cu probleme la plata facturilor la nivel național, nu toate se califică ca fiind vulnerabile.

PontmarosStirile Punctul

Între 25 și 29 august 2025, strada Mureșeni va fi închisă circulației auto

Atenție, șoferi!Între 25 și 29 august 2025, strada Mureșeni va fi închisă circulației auto pentru lucrări la trecerea de cale ferată.Ne cerem scuze pentru disconfort și vă mulțumim pentru înțelegere!

Lucrările fac parte din proiectul de prelungire a străzii Mureșeni până la limita cu comuna Cristești și vor aduce mai multă siguranță și confort în trafic.

PontmarosStirile Punctul

Mere, lapte, sana și corn gratuite pentru elevii mureșeni, prin Programul „Laptele și cornul”

Consiliul Județean Mureș va supune aprobării joi produsele care vor fi distribuite gratuit preșcolarilor și elevilor în anii școlari 2025-2026 și 2026-2027, prin Programul pentru școli al României, urmaș al Programului Laptele și Cornul.

Conform proiectului de hotărâre, elevii vor primii mere, lapte pasteurizat (fără adaos de zahăr sau îndulcitori), sana (fără adaos de zahăr, îndulcitori, fructe sau cacao) și un corn ambalat din făină integrală sau biscuiți uscați, ambele respectând limitele nutriționale stabilite prin Ordinul ministrului sănătății publice. Porția va fi de 80 de grame pentru corn sau echivalentul valorii energetice pentru biscuiți.

Programul se adresează preșcolarilor din grădinițele cu program normal de 4 ore (de stat și particulare acreditate), elevilor din învățământul primar și gimnazial (de stat și particular) și copiilor incluși în învățământul special din județul Mureș.

Excepție fac elevii din unitățile de învățământ din Miercurea Nirajului și din 13 comune (Bălăușeri, Chibed, Crăciunești, Eremitu, Gălești, Ghindari, Gornești, Ibănești, Ideciu de Jos, Pănet, Păsăreni, Sărățeni și Sângeorgiu de Mureș), care și-au asumat organizarea procedurilor la nivel local.

PontmarosStirile Punctul

România, campioana inflației în UE. Criza costului vieții îi afectează și pe mureșeni

România are în 2024 cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană, cu 5,8%, depășind cu mult media europeană de 2,6%. Pentru mureșeni, ca și pentru toți românii, această performanță negativă înseamnă prețuri în continuă creștere și o putere de cumpărare în scădere.

România pe primul loc la o cursă nedorită

Conform datelor oficiale Eurostat pentru 2024, România se află pe primul loc în clasamentul negativ al inflației din UE. Cu o rată de 5,8%, țara noastră depășește cu aproape 3 puncte media europeană și se distanțează semnificativ de alte state membre.

Pe locul doi în acest clasament nedorit se află Belgia cu 4,3%, urmată de Croația cu 4,0%. La polul opus, țări precum Slovenia (-0,5%), Finlanda (0,3%) și Lituania (0,8%) au reușit să mențină inflația la niveluri aproape de zero sau chiar negative.

Context european: de la criză la stabilizare

La nivel european, inflația a cunoscut o evoluție dramatică în ultimii ani. După o perioadă de relativă stabilitate între 2015-2020, când rata medie era de circa 1,2%, inflația în UE a explodat în 2021 (2,9%) și a atins un vârf alarmant de 9,2% în 2022, ca urmare directă a invaziei ruse în Ucraina și a crizei energetice care a urmat.

Dacă în 2023 inflația europeană a început să scadă la 6,4%, iar în 2024 s-a temperat la 2,6%, România a rămas pe o traiectorie ascendentă, demonstrând dificultățile structurale ale economiei naționale în gestionarea presiunilor inflaționiste.

Un alt indicator extrem de alarmant este deficitul bugetar, unde din nou conducem detașat, cu un îngrijorător procent de 9,3%. Cu alte cuvinte aproape 10% din ce cheltuim sunt bani împrumutați. Asta în timp ce pentru țările din zona euro, pragul maxim de deficit bugetar este de 3%.

Impactul asupra mureșenilor: cheltuielile de bază în creștere

Pentru familiile din județul Mureș, inflația de 5,8% se traduce prin scumpiri constante la produsele de bază. Datele europene arată că aproape jumătate (46,2%) din bugetul gospodăriilor se duce pe trei categorii esențiale: alimente și băuturi nealcoolice, transport și plata chiriilor, a ratelor la o locuință și pe plata utilităților.

Aceste categorii au fost tocmai cele mai afectate de creșterile de prețuri din ultimii ani. În 2024, la nivel european, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la băuturi alcoolice, tutun și narcotice (5,6%), în timp ce comunicațiile au înregistrat o scădere de prețuri (-1,4%).

Pentru mureșeni, aceste statistici se traduc prin facturi mai mari la energia electrică și gaze, unde recenta liberalizare a pieței de energie electrică a pus o presiune suplimentară pe bugetele familiilor. Costurile de transport sunt și ele în continuă creștere, iar alimentele sunt tot mai scumpe.

România vs. Europa și diferențe de nivel de trai

Contextul inflației ridicate din România devine și mai îngrijorător când analizăm nivelul de trai. Conform datelor Eurostat, România avea în 2024 un PIB per locuitor de doar 77,8% din media UE, în timp ce consumul individual efectiv per locuitor era de doar 73,4% din media europeană.

Aceasta înseamnă că mureșenii, ca și restul românilor, nu doar că se confruntă cu cea mai mare inflație din UE, dar o fac pornind de la un nivel de trai deja semnificativ mai mic decât media europeană. Este echivalentul unei duble penalizări economice.

Rămâne de văzut dacă Guvernul și Parlamentul vor reuși să adopte măsurile necesare pentru moderarea inflației și redresarea economică.