muzicii

Stirile Punctul

Studiu major: ascultarea frecventă a muzicii reduce riscul de demență cu aproape 40%

Un studiu amplu realizat de Universitatea Monash din Australia aduce vești încurajatoare pentru persoanele în vârstă: ascultarea muzicii ar putea reduce semnificativ riscul de a dezvolta demență. Cercetarea, care a analizat date de la peste 10.800 de persoane în vârstă de peste 70 de ani, arată că muzica ar putea fi un instrument accesibil și eficient în menținerea sănătății cognitive.

Studiul, coordonat de studenta Emma Jaffa și profesorul Joanne Ryan, a fost publicat în International Journal of Geriatric Psychiatry și oferă date concrete despre beneficiile activităților muzicale. Rezultatele sunt impresionante: persoanele care ascultă muzică în mod constant au un risc cu 39% mai mic de a dezvolta demență, comparativ cu cele care nu ascultă deloc sau ascultă doar ocazional.

Cântatul la un instrument muzical s-a dovedit, de asemenea, benefic, reducând riscul de demență cu 35%. Mai mult, cercetătorii au constatat că ascultarea regulată a muzicii este asociată și cu o incidență cu 17% mai mică a deficitelor cognitive, precum și cu scoruri mai bune la testele de memorie episodică, acea formă de memorie folosită pentru a-și aminti evenimentele cotidiene.

Pentru cei care combină atât ascultarea, cât și cântatul, beneficiile rămân considerabile: o reducere cu 33% a riscului de demență și cu 22% a riscului de deficit cognitiv.

„Constatările studiului nostru sugerează că activitățile muzicale ar putea reprezenta o strategie accesibilă pentru menținerea sănătății cognitive la adulții mai în vârstă, deși nu putem stabili cu certitudine o relație de cauzalitate”, a explicat Emma Jaffa.

Contextul cercetării este deosebit de relevant în prezent, când îmbătrânirea populației a devenit o preocupare majoră la nivel global. Creșterea speranței de viață, deși este un progres medical important, a condus și la o prevalență mai mare a bolilor legate de vârstă, inclusiv declinul cognitiv și demența.

Profesorul Joanne Ryan, autor principal al studiului, subliniază importanța identificării strategiilor de prevenție: „În absența unui tratament pentru demență, este esențial să identificăm strategii care pot ajuta la prevenirea sau întârzierea apariției bolii. Dovezile sugerează că îmbătrânirea creierului nu depinde doar de vârstă și genetică, ci poate fi influențată de propriile alegeri de mediu și stil de viață. Studiul nostru indică faptul că intervențiile bazate pe stilul de viață, precum ascultarea sau cântatul, pot promova sănătatea cognitivă.”

Cercetarea s-a bazat pe datele din studiul ASPREE (ASPirin in Reducing Events in the Elderly) și substudiul ALSOP (ASPREE Longitudinal Study of Older Persons), oferind astfel o bază solidă pentru concluziile trase.

Stirile Punctul

„Întâlnirea Muzicii și a Dansului Popular” la Sfântu Gheorghe

La Sfântu Gheorghe, între 7–8 noiembrie, sunteti invitati să trăiți bucuria tradițiilor autentice la cea de-a 35-a ediție a evenimentului „Întâlnirea Muzicii și a Dansului Popular”! 💃🎻

Două zile pline de ritm, culoare și emoție, în care dansul și cântecul unesc generații, iar comunitatea devine o mare familie. ❤️

ℹ️ Mai multe informații 👉https://www.visitcovasna.com/…/-nt-lnirea-muzicii–i…

Stirile Punctul

BEST OF VIENNA: Trăiește magia muzicii clasice vienеze de Crăciun, la Palatul Culturii

Palatul Culturii va găzdui pe 20 decembrie unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale sfârșitului de an: concertul Johann Strauss Ensemble, orchestra austriacă care revine pentru al 21-lea an consecutiv în România. Evenimentul „Best of Vienna” aduce la Târgu Mureș magia Vienei și spiritul Crăciunului prin muzică clasică de excepție.

Johann Strauss Ensemble este una dintre cele mai apreciate orchestre de muzică clasică din Austria, iar concertul lor de Crăciun a devenit deja o tradiție pentru iubitorii de muzică clasică din România. Fidelitatea publicului românesc și calitatea interpretărilor au transformat acest turneu anual într-un eveniment de referință al sezonului de iarnă.

Anul Strauss. 200 de ani de la nașterea marelui compozitor

Anul acesta, concertul are o semnificație specială: se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Johann Strauss, compozitorul care a transformat Viena în capitala mondială a valsului și a muzicii de dans. Programul „Best of Vienna” va include celebrele valsuri, polci și marșuri ale familiei Strauss, dar și alte lucrări muzicale care au făcut celebră capitala Austriei.

Soprana Elisabeth Wiemmer, invitata specială

Alături de orchestră, pe scena Palatului Culturii va urca soprana Elisabeth Wiemmer. Vocea sa lirică și prezența scenică vor adăuga o dimensiune specială concertului, interpretând cele mai frumoase arii și duete din repertoriul clasic vienez.

Combinația dintre sunetul orchestrei și vocea sopranei promite o seară memorabilă, perfectă pentru atmosfera magică de dinaintea Crăciunului.

Concertul de la Târgu Mureș face parte dintr-un turneu național amplu, care va străbate țara între 15 și 22 decembrie. Orchestra austriacă va concerta în opt orașe românești: Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Craiova, Buzău și București.

Cumpără bilete pentru concertul de la Târgu Mureș aici!

Stirile Punctul

Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe va găzdui a 34 ediţie a Întâlnirii Muzicii şi Dansului Popular

Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe va găzdui, săptămâna viitoare, cea de-a 34 ediţie a Întâlnirii Muzicii şi Dansului Popular, eveniment ce îşi propune să prezinte folclorul transilvănean, precum şi tradiţiile specifice altor zone ale ţării, dar şi să creeze o legătură între generaţii.

Publicul va avea posibilitatea de a asista la spectacole de dans şi concerte de muzică populară, la expoziţii şi proiecţii de filme, dar şi de a lua parte la ateliere meşteşugăreşti şi cursuri de dansuri populare. Printre invitaţii ediţiei din acest an se numără Ansamblul Naţional de Dans din Ungaria.

„Întâlnirea Muzicii şi Dansului Popular este cel mai mare eveniment folcloric al oraşului Sfântu Gheorghe. Scopul evenimentului este păstrarea şi culegerea tradiţiilor de dansuri şi muzică populară din diferite zone etnografice ale Transilvaniei, dar nu numai, şi prezentarea acestor valori folclorice publicului din Sfântu Gheorghe. Acest eveniment creează o legătură între generaţiile vechi şi noi (…) Este important pentru toţi să cunoască cultura autentică a folclorului, cultura vie care s-a format şi s-a păstrat timp de secole datorită păstrătorilor de tradiţii (…) Invitatul principal al evenimentului va fi Ansamblul Naţional de Dans din Ungaria, cu două spectacole”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Teatrului Coregrafic şi Dans Folcloric „Haromszek” din Sfântu Gheorghe, Virag Endre.

Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 8 noiembrie, printr-un flashmob în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe, urmat de prima reprezentaţie a ansamblului din Ungaria la Teatrul „Tamasi Aron”, iar restul programelor se vor desfăşura sâmbătă, 9 noiembrie, la Arena Sepsi din municipiu.

„Cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe, începând cu ediţia jubiliară a 30-a din anul 2018, am reuşit să organizăm programul principal al evenimentului în Arena Sepsi, transformând, astfel, întâlnirea într-un festival folcloric de mare anvergură, cu circa 1500 de vizitatori şi 800 de participanţi, invitaţi şi colaboratori, atingând în total peste 2300 de participanţi. Anul acesta intenţionăm să organizăm Întâlnirea muzicii şi dansului popular între 8-9 noiembrie cu un program deosebit de valoros (…) Aşteptăm publicul cu spectacole de dans, spectacole de gală, concert de muzică populară, concert interactiv pentru copii, expoziţii, activităţi meşteşugăreşti, proiecţii de filme, concurs de dans fecioresc şi târg”, au precizat organizatorii.

Evenimentul este organizat de Teatrul Coregrafic şi Dans Folcloric Haromszek din Sfântu Gheorghe şi Fundaţia Lajtha Laszlo, cu sprijinul Consiliului Judeţean Covasna, Primăriei Sfântu Gheorghe, Casei Tradiţiilor din Transilvania, precum şi al altor organizaţii şi sponsori locali. AGERPRES

Stirile Punctul

Parada cârnaţilor, Întâlnirea muzicii şi dansului popular şi Conferinţa regională de turism, printre evenimentele din noiembrie

Parada cârnaţilor, Întâlnirea muzicii şi dansului popular şi Conferinţa Regională de Turism se numără printre evenimentele ce vor avea loc în luna noiembrie în judeţul Covasna.

Conferinţa Regională de Turism, care se va desfăşura în perioada 9-10 noiembrie la Băile Balvanyos, se adresează, în principal, antreprenorilor şi furnizorilor de servicii din domeniul turismului din regiune, respectiv proprietarilor unităţilor de cazare, managerilor de restaurante, agenţiilor de turism şi altor furnizori de servicii, dar şi organizaţiilor de turism locale şi regionale, instituţiilor de învăţământ şi tuturor celor interesaţi să înceapă o afacere în industria turismului.

Conferinţa va oferi celor prezenţi o imagine de ansamblu asupra situaţiei turismului regional şi viitorului acestuia, precum şi posibilitatea de a se pune la curent cu cele mai noi tendinţe, tehnologii şi inovaţii.

Cea de-a 33-a ediţie a Întâlnirii Muzicii şi Dansului Popular, organizată de Ansamblul de Dansuri „Trei Scaune”” din Sfântu Gheorghe, va începe vineri, 10 noiembrie, cu un flashmob în Piaţa Libertăţii din municipiu şi va continua sâmbătă, la Arena Sepsi, cu spectacole de muzică şi dans popular.

„În ultimii ani, evenimentul s-a transformat într-unul dintre cele mai importante evenimente folclorice din Ţinutul Secuiesc, îmbogăţind programul cultural al oraşului Sfântu Gheorghe. An de an, dansatorii şi muzicienii invitaţi oferă publicului o experienţă folclorică valoroasă”, au precizat organizatorii.

Castelul Mikes din localitatea Zăbala va găzdui, pe 18 noiembrie, un concert de cameră susţinut de violonistul Alexandru Tomescu, cu vioara Stradivarius Elder Voicu, acompaniat de pianista Sînziana Mircea.

Tot la castelul de la Zăbala va avea loc, pe 25 noiembrie, Parada cârnaţilor, unul dintre cele mai longevive festivaluri gastronomice din judeţul Covasna, ajuns la cea de-a 18-a ediţie.

Detalii privind evenimentele pot fi găsite pe site-ul Visit Covasna. AGERPRES

Stirile Punctul

Rapperul NANA va concerta pentru prima dată la singurul festival dedicat muzicii „de odinioară” la Sibiu

Rapperul NANA va concerta pentru prima dată la Sibiu sâmbătă, la singurul festival dedicat muzicii anilor 1980-1990, „Sibiul de Odinioară”, care a început vineri seara, în Parcul Tineretului, potrivit organizatorului.

„Ne-am dorit mult să aducem un artist internaţional la ediţia aniversară a evenimentului şi este o premieră pentru festivalul Sibiul de Odinioară. Nana nu mai are nevoie de nici o prezentare. În anii 90 cu toţii i-am fredonat piesele şi am dansat pe muzica lui. Suntem siguri că iubitorii muzicii de altădată sunt la fel de încântaţi ca şi noi de faptul că pot să îl asculte live şi să cânte măcar refrenele alături de cunoscutul rapper’, a declarat pentru AGERPRES, organizatorul festivalului, Dragoş Popescu.

Potrivit sursei citate, NANA trăieşte în prezent în Germania. Rapperul în anii 90 a fost pe primele locuri în topurile din toată lumea cu piese precum ‘ Lonely’, ‘Let It Rain’, ‘ He’s Comin” sau ‘Remember The Time’.

Ziua de vineri este prima a concertelor la „Sibiul de Odinioară”. Pe scena din Parcul Tineretului vor urca începând cu ora 17.00: Raul Carpiuc, Sweet Kiss, Akcent, Geo Da Silva.

NANA va concerta sâmbătă, de la ora 20.00, iar înainte vor putea fi văzuţi cei de la Body & Soul.

Cap de afiş pentru ziua de duminică sunt cei de la Talisman, care vor concerta de la ora 21.00.

Accesul la festival este gratuit. AGERPRES