necesare

Stirile Punctul

IMM România: Sunt necesare măsuri suplimentare pentru protejarea fermierilor români

Pentru susținerea acordului UE – Mercosur sunt necesare măsuri suplimentare pentru protejarea fermierilor români, consideră IMM România, confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional pentru IMM-uri. Aceasta avertizează că dezvoltarea comerţului dintre UE şi statele Mercosur trebuie să aibă loc ţinând cont de interesele tuturor actorilor economici şi solicită măsuri suplimentare pentru protejarea fermierilor români.

Printre aceste măsuri se numără: elaborarea de strategii sectoriale şi multisectoriale care să vină în susţinerea agriculturii româneşti, în condiţiile intrării pe piaţă a unor produse obţinute la aproape jumătate din costurile pe care le au produsele similare româneşti şi organizarea urgentă de consultări cu fermierii şi agricultorii români pentru identificarea măsurilor necesare pentru protejarea acestora.

De asemenea, IMM România susţine că este nevoie de dezvoltarea urgentă de laboratoare acreditate pentru analizarea produselor fitosanitare, având în vedere standardele diferite de producţie şi realizarea de informări privind impactul real al Acordului asupra pieţei româneşti.

Confederaţia avertizează că, deşi Acordul UE-Mercosur poate crea oportunităţi de export pentru sectorul serviciilor digitale şi industria automotive, acestea pot fi pe termen scurt şi mediu.
Citește articolul complet

Stirile Punctul

Aeroportul lansează licitație pentru achiziția de mobilier și echipamente necesare certificării 

Regia Autonomă Aeroportul Transilvania Târgu Mureș a lansat procedura de achiziție publică în valoare de 554.100 lei pentru dotarea terminalului de pasageri. Achiziția face parte din proiectul de modernizare a aeroportului și vizează îndeplinirea condițiilor de certificare conform legislației în vigoare.

Contractul este împărțit în cinci loturi distincte. Primul lot, cu cea mai mare valoare de 216.000 lei, vizează diverse tipuri de mobilier. Lotul 2, în valoare de 15.800 lei, cuprinde produse electrice și electrocasnice, iar lotul 3, de 143.600 lei, include diverse tipuri de echipamente electronice. Lotul 4, evaluat la 97.700 lei, cuprinde dotări diverse, în timp ce lotul 5, de 81.000 lei, vizează achiziția de echipamente de spălat și uscat pardoseli.

Durata de execuție este de maximum 25 de zile de la data emiterii ordinului de începere a executării contractului. Sursa de finanțare o reprezintă fonduri bugetare proprii, suma fiind cuprinsă în bugetul aprobat de Consiliului Județean, cel care deține aeroportul.

Stirile Punctul

Începe distribuirea ajutorului de încălzire. Cine poate beneficia și ce acte sunt necesare?

Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgu Mureș deschide de luni, 3 noiembrie 2025, sesiunea de primire a documentației pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și suplimentului pentru energie, destinat persoanelor și familiilor vulnerabile din municipiu.

Pot solicita acest ajutor persoanele și familiile care utilizează gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri pentru încălzirea locuinței și care se încadrează în următoarele praguri de venit:

  • Familii cu venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană
  • Persoane singure cu venit de până la 2.053 lei lunar

Unde și când se depun dosarele

Locuitorii municipiului Târgu Mureș pot depune dosarele la Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, în următorul program:

Luni – Joi: 08:00 – 16:00

Vineri: 08:00 – 14:00

Alternativa mai comodă este depunerea online a cererilor, însoțite de actele doveditoare, la adresa de e-mail: registratura.das@tirgumures.ro.

Documentele necesare

Lista actelor necesare pentru întocmirea dosarului include:

  • Cerere tipizată și declarație pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile (disponibile pe site-ul DAS sau la sediu)
  • Acte de identitate pentru toți membrii familiei (copii după CI, certificat de naștere, certificat de căsătorie)
  • Acte doveditoare privind veniturile lunii anterioare (adeverință de salariat, cupon de pensie, șomaj sau alte indemnizații)
  • Copie după contractul de vânzare/închiriere sau extras CF pentru locuință (nu mai vechi de 30 de zile)
  • Adeverință de la Asociația de proprietari/chiriași cu numărul persoanelor înscrise în cartea de imobil
  • Adeverință de la Serviciul Fond Funciar și Registru Agricol privind terenurile și animalele în proprietate
  • Copii după ultimele facturi de gaz și energie electrică (toate paginile, față-verso)
  • Copie după talonul mașinii
  • Extras de cont bancar sau declarație privind economiile
  • Alte acte, după caz

Atenție la actele de identitate electronică

Pentru cărțile de identitate electronice cu CIP este necesară o adeverință care să ateste domiciliul sau reședința, ce poate fi obținută de la SPCLEP Târgu Mureș.

În cazul contractelor de închiriere, solicitanții trebuie să prezinte și dovada înregistrării acestora la ANAF.

D.G.

Sala Polivalentă din Târgu Mureș are de azi fondurile necesare pentru reabilitare

🔴Astăzi, la ADR Centru, s-a semnat contractul pentru reabilitarea/eficientizarea energetică a Sălii Sporturilor din Târgu Mureș, din fonduri europene.

🔹Proiectul a fost obținut pe Prioritatea de investitii 3. O regiune cu comunitati prietenoase cu mediul, Actiunea 3.2. – Eficienta energetică in clădiri publice

🔹Valoarea totală a investiției este de 56 791 725,52 lei.

🔴 Alături de dl Thomas Moldovan, subsecretar de stat la Agenția Națională pentru Sport, am urmărit demersurile necesare accesării acestor fonduri, datorită istoricului și importanței în dezvoltarea în plan sportiv, la nivel național și internațional, a municipiului Târgu-Mureș.

📄Investiția va presupune reabilitarea acoperișului, montare panouri fotovoltaice pentru a asigura un grad mare de independență energetică, refacere integrală a instalației electrice, geamuri noi, schimbare centrală termică, renovare exterioară.

🔸Sala Sporturilor din Tg. Mureș a fost proiectată de architectul Szilveszter Andras, fost baschetbalist, și dată în folosință în 1978, fiind cea mai modernă din țară la acea vreme, cu o capacitatea de 2000 de locuri.

🔸Construcția a durat 3 ani, fiind finanțată de fostul CNEFS, actuala ANS. Pardoseala elastică, unică în România – confecționată din molid de rezonanță, uscat și fără noduri, provine de la Fabrica de Instrumente Muzicale din Reghin.

Stirile Punctul

Ai primit un SMS sau un e-mail despre un colet? Asigură-te că faci verificările necesare, înainte de da click sau furniza date!

👩‍🏫

Escrocii folosesc acum o nouă tactică periculoasă:

➡

 Mesajele par trimise de firme de curierat cunoscute

➡

 Identitatea vizuală a respectivelor firme de curierat este copiată și folosită de atacatori pentru a induce victima în eroare

➡

 Email-urile sau sms-urile sunt personalizate cu numele complet al potențialei vicitme – ca să pară credibile

➡

 Conțin un link către un site care imită perfect pagina oficială a unei companii de livrare

➡

 Sursa mesajului este de cele mai multe ori mascată prin #spoofing, de aceea de multe ori mesajul primit nu este de fapt transmis de la adresa afișată și ar fi necesară o analiză a header-ului de e-mail. Astfel, este important să verificăm link-urile sau atașamantele primite cu o soluție de securitate, înainte de click (ex: virustotal.com)

👨‍💻

Ce urmăresc de fapt infractorii din online?

🎯

 Să-ți fure datele personale, adresa, datele cardului sau chiar să instaleze #malware pe telefonul tău!

📉

 Odată ce ai completat acel formular, informațiile tale ajung ]n posesia atacatorilor și pot fi folosite atât pentru fraude financiare, cât și pentru lansarea de noi atacuri.

❗

Evită să dai click-uri impulsive, verifică securitate site-urilor pe care le accesezi și nu completa date sensibile dacă nu ești sigur că respetivul site este legitim.

✅

 Dacă aștepți un colet, accesează direct site-ul oficial al firmei de curierat și verifică datele primite de la serviciul de curierat în urma comenzii online

✅

 Verifică adresa de e-mail și URL-ul, înainte să faci orice pas

✅

 În cazul în care ai dubii, raportează mesajul telefonic la 1911 sau prin formular la pnrisc.dnsc.ro

📦

 În era comenzilor online, vigilența și răbdarea de a verifica înainte de click este prima ta linie de apărare. Antrenează-ți constant acest reflex pentru a intra rapid în rutina personală de securitate online!

Stirile Punctul

Soós Zoltán: ”Sunt încrezător că vom găsi soluțiile necesare pentru a continua procesul de dezvoltare al orașului!”

”De la preluarea mandatului, orașul a fost într-o continuă transformareNu voi enumera fiecare realizare în detaliu, însă este evident că am obținut rezultate semnificative, vizibile la nivelul întregului oraș. În acest moment, Târgu Mureș se află într-un context complex. Bugetul local pentru anul în curs nu este încă complet definit, așteptăm să vedem propunerile Guvernului pentru a vedea mai bine fondurile disponibile. Cu toate acestea, lucrăm intens în toate departamentele primăriei pentru a construi un buget echilibrat, care să răspundă atât nevoilor imediate, cât și obiectivelor pe termen lung. Deși contextul financiar și național este dificil – cu un deficit considerabil, reforme instituționale și legislative care se preconizează, dar și cu manifestații în stradă – sunt încrezător că vom găsi soluțiile necesare pentru a continua procesul de dezvoltare al orașului.”, a precizat Soós Zoltán, primarul municipiului Târgu Mureș.

Luni, 20 ianuarie 2025, primarul Municipiului Târgu Mureș a susținut la sediul autorității locale o conferință de presă, în care a prezentat o radiografie ca primului mandat, dar și perspectivele de dezvoltare pentru următorii patru ani.

TÂRGU MUREȘ DINAMIC

Bilanț al primului mandat – Perspectivele 2024 – 2028

Continuăm Dezvoltarea: 2020-2024 – Etape finalizate

Astăzi, Târgu Mureșul are ZERO datorii! Comparativ cu situația din 2020, de la începutul mandatului întâi. La finalul anului 2020, Primăria  înregistra o datorie de peste 658 milioane de lei. În această sumă nu sunt cuprinse datoriile societăților din subordinea Consiliului Local Municipal Târgu Mureș. Veniturile orașului au crescut de la 300 milioane la 460 milioane.

  1. Transportul local a fost complet transformat, de la introducerea noilor autobuze moderne, afișaje electronice, stații reabilitate, e-ticketing, până la implementarea unui sistem de management al traficului și stații de încărcare electrice. 
  2. Au fost lansate primele curse școlare, dedicate exclusiv elevilor, pentru un transport sigur și eficient.
  3. Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului a fost elaborat, un pas esențial pentru dezvoltarea coerentă a orașului.
  4. Aparatul administrativ a fost reorganizat aproape integral, prin descentralizarea a 7 instituții: CSM, DAS, Centrul de Cultură, Artă și Agrement, Direcția Fiscală Locală, Sere, Poliție Locală, Grădina Zoologică. Fiecare unitate a reușit să se organizeze și să-și creeze un aparat propriu care permite eficientizarea activităților, devenind performantă.
  5. Direcția Locală Fiscală a fost complet digitalizată, eliminând cozile de la ghișee și facilitând accesul online la servicii.
  6. Sistemul de colectare selectivă a deșeurilor a fost implementat și funcționează eficient în întreg orașul.
  7. Peste jumătate dintre unitățile de învățământ din oraș au fost complet reabilitate, pentru a oferi elevilor și profesorilor condiții moderne.
  8. O grădiniță și o creșă nouă au fost construite în cartierul Belvedere, urmând să fie date în folosință în curând.
  9. Parcul Substejăriș, întins pe o suprafață de 4 hectare, a fost finalizat, devenind un nou spațiu verde pentru comunitate.
  10. Reabilitarea străzii Gheorghe Doja este aproape finalizată, cu un progres de 98%.
  11. Sistemul inteligent de semaforizare și management al traficului este funcțional, contribuind la fluidizarea circulației.
  12. Infrastructura pentru bicicliști:
    Târgu Mureș dispune de o rețea peste 11 km de piste de biciclete funcționale sau în curs de execuție, consolidând poziția orașului ca un model de mobilitate urbană sustenabilă. Urmărim extinderea culoarelor la nivelul întregului oraș.
  13. Performanță în Topul City Index 2024:
    Orașul nostru ocupă locul 8 la nivel național, grație unei dezvoltări rapide și sustenabile. Investițiile record din fonduri UE – echivalentul a 2.125 lei/locuitor față de 81 lei/locuitor până în 2020  – au permis modernizarea școlilor, extinderea transportului public cu 126 de autobuze noi electrice și hibride, dezvoltarea infrastructurii rutiere și a pistelor de biciclete, transformând Târgu Mureș într-un oraș modern, atractiv și bine conectat.
  14. Zoo (În anul 2024, a fost înregistrat un număr de 334.226 de vizitatori, o cifră care demonstrează stabilitatea și atractivitatea constantă a destinației celei mai mari Grădini Zoologice din țară. Se poate observa o creștere semnificativă a numărului de vizitatori, din 2021, când am avut puțin peste 277.000 de vizitatori.).
  15. Centrul de Cultură, Artă și Agrement (prima Galerie de Artă din Cetate unde se promovează arta din Transilvania).
  16. Complexul Week-end – este unul modernizat, în oraș au avut loc o serie de festivaluri (de ex. Zilele Târgumureșene, Vâltoarea Mureșeană, Harmonia Cordis, Târgul de Craciun, Revelionul în stradă, Maris fest, Awake, Vibe, Zacusca de Artă, Street Music Festival, Szfera, etc).

Totodată, primarul a subliniat:

Am spus că Târgu Mureș va deveni un oraș mai conectat, modern și orientat spre oameni, iar acest angajament rămâne prioritatea noastră și în acest mandat. Continuăm investițiile deja începute, pentru că știm cât de esențial este să vedem proiectele finalizate. Ne concentrăm pe lucrările de infrastructură, reabilitarea spațiilor publice și modernizarea serviciilor locale, fiind convinși că acestea nu reprezintă doar cheltuieli financiare, ci adevărate investiții în calitatea vieții fiecărui târgumureșean. Sper ca, odată cu clarificările solicitate de Consiliul Concurenței, să putem realiza conexiunile pe zona transportului public metropolitan, cu cel puțin trei comune. Este esențial să reducem traficul care intră și iese din oraș, mai ales având în vedere că această comună a devenit practic un cartier al Târgu Mureșului. Colegii de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Transport Local lucrează intens pentru ca toate cele 7 comune din zona periurbană să fie conectate prin rute de autobuz cu municipiul nostru.

Tot în cadrul conferinței, primarul Soós Zoltán a punctat pentru cel de-al doilea mandat, obiectivele aflate în derulare:

  • Proiectele demarate în 2020 se apropie acum de etapa de implementare. În această perioadă, autoritatea locală a depus un efort susținut pentru elaborarea documentațiilor necesare (studii de fezabilitate, DALI, obținerea avizelor etc.), iar în curând vor începe efectiv lucrările.
  1. Infrastructura mare – centurile ocolitoare:
    1. Tronsonul 6: Prelungirea Căii Sighișoarei în direcția DN13;
    2. Tronsonul 3: Legătura între strada Budiului și Autostrada Transilvania este în faza de aprobare a indicatorilor tehnico-economici.
    3. Prelungirea străzii Insulei: Începerea studiului de fezabilitate pentru tronsonul 1 al inelului ocolitor.
    4. Strada de legătură între Autostrada Transilvania și strada Gheorghe Doja: Avizele pentru studiul de fezabilitate sunt în curs de obținere.
    5. Strada de legătură între Viile Dealul Mic și strada Budiului: Studiul de fezabilitate pentru tronsonul 4 este în lucru.
    6. Supralărgirea Căii Sighișoarei: Tronsonul 5 este în faza de reevaluare a ofertelor pentru achiziția lucrărilor.
  2. Parcările supraetajate:
  • Aleea Hațeg: Parcarea cu patru etaje din cartierul Tudor va avea 366 de locuri.
  • Ceahlău-Ciucaș: În cartierul Dâmbu Pietros, parcarea va include 298 de locuri pe 7 niveluri, cu opțiuni pentru încărcare electrică a vehiculelor.
  • Hotel Parc: O parcare subterană cu 259 de locuri va fi construită în centrul orașului, modernizând zona și va elibera spațiile de parcări de pe străzile adiacente.
  • Teatru Național: Proiectul câștigat în urma unui concurs de soluții pentru modernizarea zonei va include parcarea subterană și va fi urmat de fazele de aprobare și licitație.
  1. Reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridorul Tudor Vladimirescu – 22 Decembrie 1989
    Proiectul de reabilitare a infrastructurii rutiere care conectează cartierele Tudor Vladimirescu și 22 Decembrie 1989 a fost aprobat de Consiliul Local. Au fost validați indicatorii tehnico-economici și proiectul tehnic, iar valoarea totală, inclusiv TVA, este de 325.987.884,78 lei.
  1. Reabilitarea Pieței Armatei

Suntem în etapa obținerii avizelor necesare pentru autorizația de construire, iar proiectul a primit certificatul de urbanism. Estimăm începerea lucrărilor în a doua jumătate a anului 2025. În prezent, piața găzduiește 125 de comercianți, însă condițiile existente nu mai respectă reglementările legale. Fără reabilitarea completă, ISU Mureș nu va permite continuarea funcționării, ceea ce ar putea conduce la închiderea pieței.

  1. Extinderea programului de reabilitare a infrastructurii rutiere

Alte străzi din municipiu urmează să fie incluse în calendarul lucrărilor de reabilitare majoră, pentru a îmbunătăți rețeaua rutieră. Multe străzi au fost reabilitate: Mureșeni, Eden, Alba Iulia, Bdul.22 Decembrie 1989, Șincai, Predeal, Mioriței etc.;

  1. Continuarea proiectelor de reabilitare termică a blocurilor – există dosare depuse la Ministerul Dezvoltării care urmează să fie evaluate;
  2. Modernizarea unităților școlare


Multe instituțiile de învățământ din oraș – creșe, grădinițe, școli sau licee sunt incluse, în continuare în diverse programe de reabilitare.  Pentru cele prinse deja în programele de finanțare PNRR continuă procesul de modernizare, cu un accent deosebit pe eficientizarea energetică. Printre acestea se numără:

  1. Școala Generală Nr. 7;
  2. Liceele „George Coșbuc”, „Tudor Vladimirescu”, „Romulus Guga” și „Gheorghe Marinescu”;

Noua sală de sport la Școala Gimnazială Fr. Schiller

La Școala Gimnazială Schiller urmează predarea amplasamentului pentru construirea unei săli de sport moderne. Investiția este estimată la 7.900.000 lei, iar finalizarea lucrărilor este preconizată pentru ianuarie 2026.

Reabilitarea Grădiniței „Lumea Copiilor”

Grădinița „Lumea Copiilor” intră într-un amplu proces de reabilitare, cu o investiție de 12.500.000 lei. Durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 18 luni de la demararea acestora.

  1. Colectare selectivă: Implementarea insulelor ecologice și constituirea CAV-ului orașului: finanțare PNRR

Insule ecologice: 200 unități digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor (hârtie, plastic, sticlă, biodegradabile, reziduale), dotate cu acces digital și protecție anti-vandalism. Fiecare insulă va deservi minimum 200 de locuitori. Valoare: 22 milioane Lei.

CAV (Centru de colectare cu aport voluntar): Infrastructură pentru deșeuri greu colectabile (reciclabile speciale, voluminoase, periculoase, biodeșeuri). Valoare: 32.6 milioane Lei.

Proiectele urmăresc modernizarea și extinderea sistemului de gestionare a deșeurilor în Târgu Mureș.

Nu în ultimul rând, edilul a transmis târgumureșenilor un mesaj:

Totodată, suntem conștienți de dificultățile pe care le resimțiți, ca locuitori ai acestui oraș, în fața schimbărilor economice și sociale la nivel național. Vom menține un dialog constant și transparent cu cetățenii și vom lucra împreună pentru a identifica soluții sustenabile care să asigure stabilitate.

Serviciul de Relații Interne și Internaționale

Stirile Punctul

Ordin privind condițiile necesare pentru comercializarea de legume și fructe

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a publicat în transparență decizională un proiect de Ordin al Președintelui ANPC, ca o completare a unui act normativ similar dat publicității în 2021, pentru realiza o mai bună informare a consumatorilor, arată un comunicat de presă al instituției.

„Având în vedere rezultatele acțiunilor de control pe tematica de legume-fructe, am considerat că este necesară o informare cât mai clară a consumatorilor pe etichetele produselor care se comercializează în piețe, astfel încât abrevierile țărilor de origine, calitatea/calibrul produsului și numele producătorului să fie clare și ușor de identificat de către consumatori, fără a crea confuzie sau a furniza acestora informații contradictorii despre produs”, Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

Proiectul de ordin stabilește care condițiile necesară a fi îndeplinite de către operatorii economici care comercializează legume și fructe:

– mijloacele de măsurare trebuie să respecte cerinţele de metrologie aplicabile, conform tipului şi specificului produsului

– preţul produselor trebuie să fie afişat vizibil şi înscris într-o formă clară, în conformitate cu prevederile legale aplicabile

– denumirea produselor ce se comercializează trebuie să fie afişată în limba română, fără a exclude prezentarea acesteia în alte limbi

– produsele trebuie să se comercializeze în cadrul datei durabilităţii minimale, conform informaţiilor înscrise pe ambalaj/etichetă şi/sau conform informaţiilor transmise de furnizor sau producător, după caz

– produsele ce se comercializează trebuie să aibă înscrise pe ambalaj (produse preambalate) sau pe eticheta de preţ, precum şi în orice material informativ, după denumirea fiecărui/fiecărei produs alimentar/băuturi (produse comercializate în vrac), componentele cu efecte alergene

– legumele și fructele ce se comercializează în interiorul piețelor trebuie să aibă afișată pe eticheta de produs, următoarele informații: denumire produs și categoria de calitate; specie sau soi, după caz;  ţara de origine; denumire producător / ambalator / expeditor; calibrul, dacă este cazul

– laptele, produsele lactate, carnea, produsele din carne, peştele, ouăle trebuie să fie comercializate în structuri de vânzare special amenajate, dotate astfel încât să fie asigurate normele de igienă în vigoare şi condiţiile de depozitare stabilite de producător, precum şi orice condiţii specifice stabilite prin actele administrative de autorizare emise de autorităţile competente

– vinul trebuie să fie comercializat exclusiv în spaţii comerciale autorizate în acest scop, care să asigure menţinerea caracteristicilor fizico-chimice şi organoleptice ale vinului.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Cardul de energie: Cum se pot retrage banii necheltuiți, pentru lemne de foc. Documentele necesare

Începând cu 29 ianuarie, posesorii cardurilor de energie care nu au folosit integral sumele virate de stat pentru plata facturilor, pot opta, în anumite condiții, pentru retragerea sumelor rămase.

Prin derogare de la prevederile al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările şi completările ulterioare, care până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe nu au utilizat integral sumele de pe cardul de energie valabil, pot încasa în numerar, până la data de 31 martie 2024, la oficiile poştale, sumele plătite pentru procurarea de lemn de foc”, se arată în art. II al Ordonanței.

Potrivit acesteia, în vederea încasării sumei în numerar, beneficiarii de sprijin prezintă următoarele documente justificative:

a) cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poştal;

b) actul de identitate al beneficiarului de sprijin;

c) documentul/documentele justificativ/justificative emis/emise până la data de 15 martie 2024, cum ar fi avizul de însoţire a mărfii, factura, bonuri fiscale, prin care fac dovada că au achiziţionat lemn de foc pentru încălzire care este utilizat la locul de consum, prin înscrierea acestuia pe documentele justificative, şi dovada achitării acestuia către furnizorul de lemn de foc;

d) în situaţia în care beneficiarul cardului de energie are alt domiciliu sau altă reşedinţă decât cel/cea care este inscripţionat/inscripţionată pe cardul de energie, contractul privind furnizarea lemnului de foc la domiciliu sau reşedinţă, împreună cu declaraţia pe propria răspundere că utilizează sprijinul pentru compensarea preţului la energie la adresa unde locuieşte.

Concret, cei care nu au cheltuit toți banii de pe cardul de energie și au cumpărat lemne de foc, pot prezenta la oficiile poștale documentele care să ateste achiziția, dacă lemnele au fost cumpărate până la data de 15 martie 2024. Banii pot fi solicitați la oficiile poștale până la data de 31 martie 2024.

Stirile Punctul

Titlurile de călătorie necesare românilor din străinătate, eliberate digital

Titlurile de călătorie necesare românilor aflați în străinătate vor fi eliberate și în format digital.
Noua lege prevede că: ”Titlul de călătorie este documentul care se eliberează în formă tipărită sau în formă electronică de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României cetățenilor români aflați în străinătate, care nu mai posedă document de călătorie valabil, pentru ca titularul să se întoarcă în țară”. Titlul de călătorie eliberat în formă electronică va fi semnat cu semnătură electronică calificată și va fi asimilat înscrisurilor autentice.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Guvernul a alocat sumele necesare pentru declanşarea exproprierilor pentru investiţii feroviare din Mureş

Guvernul, la propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a aprobat în şedinţa de joi hotărârea care vizează declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele care fac parte din coridorul aferent lucrării de utilitate publică de interes naţional ”Acces rutier complementar descărcare A3 Comarnic”. Pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiţii, este necesar a fi expropriată o suprafaţă de 21.660 mp, aferentă unui număr de 44 imobile proprietate privată situate pe raza localităţii Comarnic din judeţul Prahova.

Tot astăzi, Guvernul a aprobat prin hotărâre şi declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ – teritoriale, situate pe amplasamentul suplimentar care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Braşov – Sighişoara, subsecţiunile: 1. Braşov – Apaţa şi 3. Caţa – Sighişoara”, aflate pe raza unităţilor administrativ-teritoriale: Bod – judeţul Braşov şi Vânători – judeţul Mureş.

Ministerul mai afirmă că ”actul normativ conţine lista proprietarilor de imobile proprietate privată supuse exproprierii, aflate pe raza localităţilor antemenţionate, precum şi sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor în cuantum total de 1.076.148,52 lei”.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Banca Mondială ne recomandă o „taxă de poluare” pentru emisiile vehiculelor și evitarea călătoriilor care nu sunt necesare

România a demarat eforturi pentru decarbonizarea sectorului transporturilor, însă investiţiile actuale şi politicile sunt limitate, iar sectorul nu este în grafic cu realizarea obiectivului climatic pentru 2050, se arată în Raportul de Ţară privind Clima şi Dezvoltarea pentru România al Grupului Banca Mondială, lansat marţi.

Printre alte acţiuni suplimentare recomandate se numără taxarea diferită a vehiculelor în funcţie de emisiile de CO2, vizând şi importurile de second-hand, scrie Agerpres.

„România a iniţiat deja eforturi de decarbonizare a sectorului transporturilor, dar încă mai sunt multe de făcut. Printre iniţiativele de la nivel central se numără subvenţiile pentru achiziţionarea de vehicule electrice şi hibride noi (de exemplu programul Rabla Plus) şi taxe de mediu. Cu toate acestea, investiţiile actuale şi politicile din România sunt limitate, iar sectorul nu este în grafic cu realizarea obiectivului climatic pentru 2050. În special, sistemul de transport din România se bazează din ce în ce mai mult pe maşini private şi pe camioane, în timp ce utilizarea transportului feroviar a scăzut constant, în ciuda ţintelor stabilite în Strategia UE pentru o mobilitate sustenabilă şi inteligentă (SMSI)”, se menţionează în raportul citat.

Printre alte acţiuni suplimentare recomandate se numără taxarea diferită a vehiculelor în funcţie de emisiile de CO2, vizând şi importurile de second-hand. Subvenţiile actuale furnizate prin Programul Rabla Plus sunt doar pentru vehicule noi, care reprezintă mai puţin de o treime din piaţă şi tind să fie cumpărate mai degrabă de segmentele de populaţie cu venituri mai mari. Alternativ, o taxare diferenţiată a vehiculelor în funcţie de emisiile de CO2, proiectată cu atenţie, sau alte cotizaţii ar putea fi mai sustenabile din punct de vedere fiscal pe termen lung, dar şi mai echitabile din punct de vedere social şi ar putea avea un impact mai mare dacă sunt aplicate şi la vehiculele second-hand importate.

În opinia autorilor raportului, o strategie cuprinzătoare de decarbonizare conform principiilor „Evită-Schimbă-Îmbunătăţeşte” ar putea reduce emisiile asociate cu transporturile cu până la 90%. Acesta ar presupune evitarea călătoriilor care nu sunt necesare, în special a călătoriilor motorizate, fără a limita accesul la bunuri şi servicii, schimbarea cu trecerea la moduri mai sustenabile de deplasare, cum ar fi mobilitatea activă, transportul public şi transportul intermodal de mărfuri şi îmbunătăţirea tehnologiei vehiculelor pentru a obţine câştiguri în materie de economie de combustibil şi, până la urmă, emisii zero.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Ce nu trebuie să îţi lipsească din grădina: ustensile şi obiecte necesare

Grădina poate fi un loc de vis, unde te bucuri de momente de linişte, de relaxare sau chiar de clipe de voie bună şi bucurie alături de cei dragi. Bineînţeles, acesta nu este singurul rol al grădinii. Aceasta trebuie îngrijită corespunzător şi pentru a-ţi oferi roadele pe care ţi le doreşti, de la flori şi verdeaţă şi până la fructe sau legume, după caz. De asemenea, poţi folosi o parte din grădina ca spaţiu de depozitare pentru o mulţime de lucruri utile, de la unelte şi până la mobilier.

Pentru o grădină completă, iată ce nu trebuie să îţi lipsească din aceasta:

Mobilierul de exterior

Nicio grădină nu este completă fără mobilierul de exterior. Precum amenajezi interiorul casei, este necesar să te ocupi şi de exterior. Mobilierul de grădină potrivit îţi va permite să te bucuri de activităţi diverse, de la lectura şi până la mese în familie.

Există mai multe materiale ce se pretează pentru exterior, de la plastic şi râtan şi până la aluminiu sau lemn tratat. Atunci când alegi materialul mobilierului ţine cont de cât de des îl vei utiliza, dar şi de design-ul întregii grădinii. Există şi varianta de a opta pentru un mix de materiale, dacă nu te poţi decide. 

Mobilierul pe care îl alegi trebuie să fie şi suficient de încăpător pentru nevoile tale. Dacă îţi place să organizezi mese mari, petreceri în grădina sau seri de jocuri, atunci optează pentru câteva canapele de exterior sau pentru o masă cu cel puţin 8 scaune.

Pentru o grădină cu o atmofera intimă, în care să poţi munci, citi sau scrie în linişte, alege un mobilier de grădină de mici dimensiuni. Îndreaptă-te către mese cu 4 sau 6 scaune ori seturi cu o canapea şi două fotolii.

Spaţiul de depozitare

Spaţiul de depozitare în grădina te poate scăpa de multe bătăi de cap. O mulţime de obiecte se pot depozita uşor în grădină, astfel încât să te bucuri de o casă mai aerisita. Uneltele şi sculele, piesele de mobilier pe care nu le mai foloseşti, cutiile cu obiecte vechi, toate îşi pot găsi locul într-un spaţiu de depozitare aflat în grădină.

Cea mai simplă soluţie este să optezi pentru o căsuţă de grădină de mici dimensiuni. Aceasta poate servi ca spaţiu de depozitare, însă o poţi folosi şi pentru a te relaxa în zilele toride ori să o transformi într-un mic atelier.

Trusa de scule şi unelte

În fiecare grădina trebuie să existe o trusă cu scule, unelte şi aparate necesare pentru diverse activităţi casnice. Printre cele mai populare se număra suflantele, maşinile de tuns iarba şi drujbele. Drujba Husqvarna este o super alegere dacă îţi doreşti un astfel de aparat rezistent şi calitativ. În funcţie de nevoile tale poţi opta pentru o drujbă Husqvarna pe benzină sau o drujbă Huqsvarna cu acumulatori.

Pe lângă uneltele de mari dimensiuni, precum drujba Husqvarna sau maşinile de tuns iarba, include în trusa de unelte şi trimmere, cleşti, ciocane şi alte astfel de obiecte utile. Alege-le în funcţie de activităţile pe care le desfăşori cel mai des.

Corpurile de iluminat

Lumina poate transforma complet atmosferă dintr-un spaţiu, iar grădină nu face excepţie. Poţi alege ghirlande luminoase, felinare sau chiar lămpi solare. Important este să ai o grădină luminată, astfel încât să poţi să te bucuri de ea pe timpul serii sau al nopţii. 

O sursă puternică de lumină este foarte utilă pentru momentele când vrei să lucrezi sau să faci ceva important în grădină. Pentru serile de distracţie sau relaxare, alege o lumină ambientala, uşor difuză.

Grădina poate fi unul dintre cele mai frumoase locuri de care să te bucuri la tine acasă. Este important să profiţi de tot potenţialul pe care această ţi-l oferă şi ai tot ceea ce ai nevoie pentru a o folosi a o îngriji. De la spaţii de depozitare şi până la unelte, corpuri de iluminat şi mobilier, asigură-te că ai în grădina tot ceea ce îţi trebuie pentru a o folosi în voie.