Într-o scrisoare deschisă către părinții elevilor din Colegiul Național Al. Papiu Ilarian, directoarea prof. Cristina-Ligia Someșan pune degetul pe rană și explică o componentă importantă a situației violenței din școli: situația scapă de sub control pentru că sistemul a devenit neputincios.

De ce a devenit neputincios? Din mai multe motive dar unul real și complex este legislația. Iar acest aspect este unul constatat și de noi în ultimele două zile de ”săpat” jurnalistic la temelia factorilor acestui incident.

Sunt multe cauze: copilul provine dintr-o familie dezorganizată cu valori morale îndoielnice, același copil a devenit violent ca urmare a bullyngului (agresiunii colegilor și al celorlalți nu neapărat colegi) din ”ograda Papiu”, repetatele fapte de violență împotriva sa, sau ale lui împotriva altora nu s-au soldat cu rezultate concrete și deci au dedus că nu li se poate întâmpla nimic chiar dacă comportamentul este deviant, peste care da, colac peste pupăză chiar există grave vicii legislative și procedurale astfel încât autoritățile nu prea au ce face. Adică tot ce vedem la televizor cu mascați, polițiști, rapoarte și anchete complexe sunt pistol cu apă caldă.

Mai jos redăm textul complet al scrisorii, și revenim cu detalii:

Stimați părinţi,

De obicei, scrisorile către dumneavoastră erau într-un ton mult mai optimist sau festiv, de această dată, însă, avem un moment care este departe de tot ceea ce mi-am închipuit. Mä refer la incidentul de luni, la acea reacție incredibil de violentă a unui elev la adresa dirigintei lui, incident intens mediatizat şi profund savurat de toți cei care abia aşteptau să afirme cu deosebită şi ironică satisfacție: „Papiul, o şcoală de elită”. E dureros de trist, dar în acelaşi timp, situațiile nedorite îți oferă ocazia celor mai bune reorganizări.

Această școală are o tradiție pe care au clădit-o generațiile anterioare, iar ceea ce se întâmplă acum, ceea ce facem noi, profesori sau părinți, toți adulții, numai viitorul va demonstra dacă e cel mai bun lucru pentru clevii/copiii noştri şi dacă vom reuşi să-i formăm pentru a-şi trăi cu demnitate, curaj și inteligență propria lor viață. Însă de un lucru sunt sigură: fiecare ne străduim cum știm, cum putem, după priceperea noastră şi sigur cu cele mai bune intenții să facem lucrurile cât mai bine. Vă trimit această scrisoare din două motive:

1. Cu siguranță, vor fi mulți drogați, derbedei sau golani în lumea aceasta, dar eu cred că dacă priviţi în casele şi în familiile dumneavoastră, nu acolo fi găsiți. Între cei aproape 1000 de copii din şcoală, eu văd foarte mulți copii educaţi, cu bun simț, inteligenți, sensibili şi cooperanți. Da, sigur, au perioadele lor, uneori foarte dificile, când comunici greu cu ei, când li se pare că le ştiu pe toate şi se cred centrul lumii. Da, fiecare familie poate trece prin perioade mai complicate, dar asta nu ar trebui să facă obiectul preocupărilor cititorilor de FB, ci este doar sarcina tuturor celor implicați să scoată lucrurile la liman, în intimitatea vieţii personale. Din exterior se pot pune foarte uşor etichete, dar eu nu pot accepta să fie jignit sau analizat niciun elev şi nicio familie sau să se facă presupuneri stupide că un copil cu un comportament deviant este neapărat unul de bani gata”. De data aceasta lucrurile stau chiar invers.

2. Incidentul de luni este inadmisibil şi doresc să vă aduc eu la cunoștință câteva aspecte. Nu a fost prima abatere disciplinară a elevului respectiv, ci au fost nenumărate altele în ultimii doi ani. Toate situațiile s-au lăsat cu sancțiuni, cu certuri, cu împăcări, cu promisiuni şi jurăminte. În multe momente am crezut că poate fi adus pe o cale mai bună, în altele am făcut dosare către Poliție, Inspectoratul Şcolar Județean sau Direcția de Protecție a Copilului. Uneori am sperat în reveniri, alteori am semnat sancțiuni incredibile. E evident că în final n-a ieşit bine. Calea constructivă n-a funcționat deloc, iar cea care ar fi avut rostul de a pune ordine în aceste situații n-a fost decât un şir repetat de blocaje într-o legislație care ne-a făcut vulnerabili, incapabili de a lua o măsură disciplinară fermă şi care, luni mi-a adus din partea elevului în cauză următoarea replică: nu-mi pasă, că și-aşa n-ai ce să-mi faci nici tu, nici poliția”. Şi avea dreptate. Am pierdut multe bătălii şi ştiu sigur că asta se întâmplă în fiecare școală, chiar dacă e greu pentru unii să recunoască aşa ceva. Luni lucrurile au escaladat intr-un mod inadmisibil, înfiorător, înfricoşător şi de nepermis. Da, trebuie luate măsuri aspre, ferme şi clare pentru toată lumea, care să nu mai permită ca vreodată un elev sau un profesor să fie expus vreunui rise de orice fel în şcoală. Până acum toți mi-au spus că n-am soluția pe care, de fapt, o aşteptăm de mult, care altădată s-ar fi aplicat fără discuţie şi că ar trebui să fi învățat destul din rateurile anterioare. Poate că au dreptate, dar eu sunt dispusă să mai încere o dată. Știu că Poliția sau Inspectoratul Şcolar mă vor susține ca întotdeauna, dar că legislația mă va împiedica din nou, atât pe mine, cât și pe ei. Singurul lucru care este diferit după evenimentul de luni, e că nu mai sunt dispusă să accept că nu se poate, că legea nu permite că regulamentul cutare sau Statutul elevului nu sunt corelate, că procedurile interzic anumite intervenții sau câte și mai câte. Poate că nu voi răzbi, din nou, poate că toate relele lumii mi se vor pune în cârcă, poate că mulţi şi necunoscători îşi vor da cu părerea, dar în calitate de director, profesor și fost elev al acestei şcoli, n-am să accept ca această situație să mă transforme într-o victimă neputincioasă şi înfricoşată de aceste vremuri cărora, până la urmă noi, adulții, le-am permis să fie aşa.

De fiecare dată ați susținut şcoala și vă mulțumim cu recunoştinţă, dar încă o data avem mare nevoie de sprijinul dumneavoastră, nu numai moral, ci și pentru a ne consilia din punct de vedere juridic. Alături de colegii mei profesori am început cercetarea cazului, dar vom aprecia orice ofertă de ajutor a acelora dintre dumneavoastră care sunteți specialişti în acest domeniul.

Iubind şcoala şi copiii, luptând pentru viitorul lor şi-al nostru, vom învinge și nu vom fi niciodată victimele nimănui!

Cu deosebită stimă,

Director,

prof. Cristina-Ligia SOMEŞAN