Comisia Europeană a anunțat noi reglementări care vor schimba modul în care europenii își încarcă dispozitivele electronice. Începând din 2028, toate încărcătoarele vândute în Uniunea Europeană vor trebui să aibă cel puțin un port USB-C, punând capăt haosului de cabluri și adaptoare incompatibile. Decizia vine în contextul în care anual se vând 400 de milioane de încărcătoare în UE, generând cantități uriașe de deșeuri electronice.
Județul Mureș (unde trăiesc aproximativ 518.000 de locuitori, raportat la o producție de deșeuri electronice (DEE) de o medie de 13 kg de pe cap de locuitor pe an) produce anual peste 6.700 de tone de astfel de deșeuri.
Comisia Europeană spune că măsura va duce la economii de până la 100 de milioane de euro anual la nivel european pentru utilizatori, prin eliminarea necesității de a cumpăra încărcătoare separate pentru fiecare dispozitiv. De asemenea va contribui la reducerea poluării și a emisiilor de carbon și va aduce economii de energie de până la 3% până în 2035.
Odată cu trecerea la REGES-Online (platforma care înlocuiește Revisal), angajatorii sunt obligați să înregistreze concediile medicale, ceea ce implică suspendarea automată a contractului de muncă. Angajații trebuie să transmită imediat certificatele, iar angajatorii să le trimită contabilității pentru operare.
Noua procedură privind gestionarea concediilor medicale aduce modificări importante pentru angajatori și salariați. Prin platforma electronică REGES-Online, toate concediile medicale trebuie raportate către ITM, iar contractele individuale de muncă se suspendă automat pe perioada concediului. Astfel, este esențial ca angajații să transmită cât mai rapid certificatele medicale, iar angajatorii să asigure trimiterea acestora către contabilitate, pentru respectarea termenelor și evitarea sancțiunilor.
Conform art. 51 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, contractul individual de muncă se suspendă de drept pe perioada concediului medical. Practic, din momentul în care un salariat primește un certificat medical, angajatorul are obligația să opereze imediat suspendarea în REGES.
Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și poate fi sancționată de ITM cu amenzi între 5.000 și 8.000 de lei, conform prevederilor HG nr. 905/2017.
Transmiterea cu întârziere a concediului medical poate crea probleme:
De aceea, comunicarea rapidă între angajat, angajator și contabilitate este esențială.
Pentru angajați:
Pentru angajatori:
REGES (Registrul General de Evidență a Salariaților), cunoscut anterior ca REVISAL, este platforma oficială gestionată de Inspecția Muncii. Ea are rolul de a centraliza datele privind contractele de muncă la nivel național: încheierea, modificarea, suspendarea și încetarea acestora.
Prin legislația muncii în vigoare (Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților), angajatorii sunt obligați să opereze în REGES toate evenimentele ce afectează raportul de muncă. Printre acestea se numără și suspendarea contractului de muncă în perioada concediilor medicale.
Pe lângă Codul muncii și HG nr. 905/2017, procedura concediilor medicale este reglementată de:
Aceste acte stabilesc tipurile de concedii medicale, durata maximă, condițiile de plată și modalitatea de decontare a indemnizațiilor din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Persoanele fizice, care nu sunt scutite de la plata CASS, fie nu au venituri fiscalizate, fie au doar venituri extrasalariale în cuantum total anual sub plafonul de 24.300 de lei, se pot asigura opţional la sistemul asigurărilor sociale de sănătate prin declaraţia unică dacă vor să beneficieze de servicii medicale cuprinse în pachetul de bază, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Dacă se asigură şi trimit declaraţia unică până la 31 iulie 2025 inclusiv, vor putea plăti CASS datorată până la 25 mai 2026. Dacă se asigură şi trimit declaraţia unică la 1 august sau după această dată, vor plăti obligatoriu 25% din suma datorată, adică aproape 608 lei, în ziua în care trimit declaraţia unică la ANAF, arată analiza Economica.net pe baza recentelor modificări aduse Codului fiscal prin proiectul de lege asumat de guvern. Indiferent când aleg să se asigure, oamenii vor fi asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate începând cu ziua în care au trimis declaraţia unică la Fisc şi 12 luni care curg de la acea dată, potrivit analizei Economica.net
Guvernul renunţă la abordarea te asiguri acum la sănătate şi poţi plăti contribuţia datorată până la 25 mai anul următor, în cazul oamenilor care se asigură opţional la sănătate.
Ambele categorii de contribuabili au obligația de a trimite solicitarea de a se înscrie în registru până la jumătatea anului viitor.
Proiectul mai prevede că entitățile care fac parte din una din cele două categorii de contribuabili și care încep să desfășoare activități economice după data de 30 iunie 2025 ”au obligația de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a începe desfășurarea activităților economice”.
Potrivit draftului, Registrul RO e-Factura obligatoriu va deveni operațional de la 1 iulie 2025 și va fi gestionat de Centrul Național pentru Informații Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor. Acesta va fi listat pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și va cuprinde următoarele informații:
Pentru a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu contribuabilii menționați mai sus completează și transmit formularul (082)“Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura obligatoriu”, prin mijloace electronice de transmitere la distanță până la data de 1 iulie 2025.
Totodată, entitățile care încep să desfășoare activități economice după data de 30 iunie 2025 au obligația de a completa și transmite formularul (082) înainte de a începe desfășurarea activităților economice și vor fi înscrise în registru în termen de 3 zile lucrătoare de la data transmiterii formularului, prevede proiectul de ordin.
În ceea ce privește radierea din Registrul RO e-Factura obligatoriu, aceasta se va face din oficiu de la data radierii din Registrul contribuabililor/plătitorilor, potrivit legii.
Potrivit proiectului de ordin, registrul RO e-Factura obligatoriu va permite următoarele:
a) consultarea informaţiilor pentru fiecare entitate în parte, identificată prin codul de identificare fiscală;
b) furnizarea, prin servicii web, a informațiilor din Registrul RO e-Factura obligatoriu. Interogarea registrelor se face pe baza unei liste care conține codul de identificare fiscală al entității și/sau denumirea/numele, prenumele. Răspunsul serviciului web furnizează informații privind denumirea/numele, prenumele și adresa la care își are domiciliul fiscal fiecare entitate care figurează în registru, starea (figureaza/nu figureaza) la data solicitată de către persoanele interesate, denumirea registrului în care figurează înscrisă (Registrul obligatoriu), categoria din care face parte entitatea înregistrată, precum și precum și intervalul de înregistrare corespunzător datei solicitate.
Sistemul va detecta limitele de viteză impuse pe tronsonul de drum pe care se află mașina, iar în cazul depășirii vitezei maxime admise, sistemul va atenționa șoferul. Sistemul va atrage atenția șoferului asupra faptului că a depășit limita de viteză în diferite moduri. Prima forma de atenționare va apărea sub forma unei pictograme în câmpul vizual al șoferului, pe bord sau pe head-up display. Al doilea avertisment va fi de tip acustic, sub forma unui sunet specific, iar cea de a treia formă de atenționare va veni sub forma unei vibrații în pedala de accelerație.
Mașinile vândute în Uniunea Europeana de la 1 iulie vor avea un nou sistem de siguranță pentru limitarea vitezei, care va fi obligatoriu indiferent de producător sau de clasa mașinii.
Sistemul va detecta limitele de viteză impuse pe tronsonul de drum pe care se află mașina, iar în cazul depășirii vitezei maxime admise va atenționa șoferul.
Sistemul va avertiza șoferul că a depășit limita de viteză prin mai multe metode. Prima atenționare va fi vizuală, sub forma unei pictograme afișata pe bord sau display. A doua atenționare va fi acustică, printr-un sunet specific, iar a treia metodă de avertizare vine sub forma unei vibrații în pedala de accelerație.
Secvența și durata acestor avertismente vor ramâne la latitudinea fiecărui producător. Sistemul de limitare a vitezei nu va interveni sub nicio formă asupra mecanismului de frânare. Cu alte cuvinte mașina nu va frâna dacă este depășită limita de viteză. Cel mult, cu acordul șoferului, printr-o setare din meniu, mașina nu îl va lăsa să depășească viteza legală prin oprirea accelerației.
Sursa: Stirile Pro Tv
La conferinţa de presă care a urmat şedinţei Consiliului Afacerilor Externe al Uniunii Europene, şeful diplomaţiei ungare a relatat că miniştrii statelor membre s-au întâlnit pentru ultima oară până la alegeri, şi din păcate această numărătoare finală aduce cu sine o accentuare a atmosferei de război, marea majoritate a participanţilor doresc să trimită mai mulţi bani şi mai multe arme în Ucraina, ceea ce nu ar face decât să conducă la mai multe distrugeri şi mai multe victime.
Ministrul ungar de externe a menţionat că cea mai recentă idee nebunească este introducerea serviciului militar obligatoriu în Europa. „Iar în baza situaţiei, înţelegem exact la ce se referă această propunere (.) În Ucraina, pierderile de vieţi omeneşti devin din ce în ce mai insuportabile, bărbaţii nu sunt lăsaţi să iasă din ţară, iar acum vor să înroleze în război tinerii europeni”, a subliniat Szijjártó.
„Cerem în mod hotărât de la toţi politicienii europeni care se gândesc la stagiul militar obligatoriu să îi pună capăt imediat! Jos mâinile de pe tinerii din Europa Centrală, jos mâinile de pe tinerii din Ungaria!” – a afirmat ministrul ungar de externe.
Sursa: MTI
Asociația Pro Infrastructură (API) solicită Ministerului Transporturilor și CNAIR să prevadă ca separatorul de sens să fie element de siguranță obligatoriu în cadrul proiectului pentru introducerea ,,sistemului suedez 2+1″, sistem prin care drumurile cu acostament lărgit pot fi resistematizate la un model de circulație reversibil, cu două benzi clasice pe…
Citește articolul complet