oficială

Stirea zileiStirile Punctul

Lista oficială a investițiilor 2026: ce proiecte mari vizează județul Mureș

Ministerul Finanțelor a publicat lista oficială a proiectelor de investiții prioritizate pentru anul 2026, iar Autostrada A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni figurează printre obiectivele strategice de infrastructură rutieră ale României, alături de alte două mari artere de autostradă.

Documentul centralizează 195 de proiecte cu o valoare totală de peste 100 milioane lei fiecare, ierarhizate conform metodologiilor de selecție și prioritizare. Valoarea cumulată a portofoliului monitorizat ajunge la 457,7 miliarde lei, proiectele fiind clasate după punctajul obținut în urma evaluării indicatorilor tehnico-economici.

Publicarea listei reprezintă un instrument de monitorizare a eficienței cheltuielilor de capital și a impactului acestora în economie, subliniază Ministerul Finanțelor. Prin această transparentizare, autoritatea publică centrală urmărește să asigure o alocare bugetară optimă și să sprijine ordonatorii de credite în atingerea jaloanelor de performanță.

La capitolul infrastructură rutieră, cele trei proiecte de autostradă care ocupă poziții prioritare sunt: Autostrada A7 Ploiești – Pașcani, Autostrada A1 pe secțiunile Sibiu – Pitești și Autostrada A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni. Autostrada A8, care va lega Târgu Mureș de Iași și apoi de frontiera cu Republica Moldova la Ungheni, este considerată un proiect crucial pentru conectarea județului Mureș la rețeaua europeană de transport și pentru dezvoltarea economică a zonei. Acest ax rutier va permite o legătură directă între Transilvania și Moldova, reducând semnificativ timpii de deplasare.

Pe lângă infrastructura rutieră, lista Ministerului Finanțelor include și proiecte majore de infrastructură feroviară, printre care se numără reabilitarea liniei Brașov – Sighișoara. Proiectul va îmbunătăți conectivitatea feroviară a județului Mureș, oferind o alternativă eficientă la transportul rutier.

În domeniul sănătății, lista prioritizează construcția celor trei Spitale Regionale de Urgență din Iași, Cluj-Napoca și Craiova, precum și a altor unități spitalicești noi finanțate prin programe strategice.

Stirile Punctul

Lansarea oficială a noilor blocuri din Green Residence – o nouă etapă în dezvoltarea unui proiect de referință la Târgu Mureș

Marți seara, la Incub Center, a avut loc Gala Green Residence, evenimentul oficial prin care FomCo Imobiliare a marcat finalizarea construcției blocurilor I și J, cele mai noi două imobile din cadrul ansamblului rezidențial Green Residence din Târgu Mureș. Evenimentul a reunit autorități locale, arhitecți, proiectanți, constructori, parteneri și reprezentanți ai mediului de afaceri, într-un cadru elegant dedicat performanței și inovației.

De la fundație la comunitate – povestea unei evoluții

Green Residence reprezintă una dintre cele mai ample dezvoltări imobiliare din județul Mureș. Amplasat pe o suprafață de 60.000 mp, proiectul include 15 imobile și peste 1.100 de apartamente noi, gândite pentru a oferi locatarilor un stil de viață modern, confortabil și aproape de natură.
De la primele blocuri, D și E, finalizate în 2018, până la cele mai recente, I și J, dezvoltatorul a păstrat constant aceeași viziune: crearea unei comunități armonioase, în care starea de bine nu este doar un concept de marketing, ci o realitate trăită zilnic de rezidenți.

Blocurile I și J însumează 183 de apartamente moderne, luminoase și spațioase, iar lucrările au fost finalizate la termen, confirmând standardul de calitate pe care FomCo Imobiliare l-a impus pe piața locală.

Dotări premium și un nou standard al confortului urban

Noile apartamente se disting prin finisaje premium și soluții tehnologice inteligente: acces SMART, videointerfon cu recunoaștere facială, încălzire în pardoseală și toaletă smart cu funcții de bideu și senzor de prezență. Fiecare detaliu – de la ușile interioare cu izolație fonică superioară, până la glafurile din marmură naturală – a fost ales pentru a oferi locatarilor confort, eficiență și rafinament.

Green Residence nu înseamnă doar locuințe noi, ci un mod de viață. Este despre confort, comunitate și responsabilitate față de mediu. Fiecare etapă a construcției a fost gândită pentru a aduce oamenilor mai mult decât un apartament – o stare de bine”, a declarat Annamária Lukács, Director Executiv FomCo Imobiliare.

Spații care inspiră – design interior semnat de Andreea Cernia

Pentru ca întreaga experiență Green Residence să reflecte eleganță și profesionalism, biroul de vânzări și apartamentele model au fost amenajate sub coordonarea designerului Andreea Cernia. Spațiile combină elemente naturale, lumini calde și accente verzi, creând un ambient care transpune conceptul de Green Living în realitate.

O investiție sigură într-un oraș universitar în plină dezvoltare

Târgu Mureș, cu o poziționare strategică și o populație tânără, este tot mai atractiv pentru investitori. Prețul pe metru pătrat din Green Residence rămâne competitiv în comparație cu alte orașe din țară – de aproape două ori mai mic decât în Cluj-Napoca, în timp ce nivelul calității și dotărilor rivalizează cu cele din marile centre urbane.

Apartamentele Green Residence se remarcă și printr-un consum redus de întreținere, datorat materialelor de construcție eficiente energetic și sistemelor moderne de climatizare, ceea ce le face o alegere ideală atât pentru locuire, cât și pentru investiții.

Un nou început pentru comunitatea Green Residence

Evenimentul de la Incub Center a marcat nu doar finalizarea unei etape, ci și începutul unei noi faze în dezvoltarea proiectului. În perioada următoare, FomCo Imobiliare va continua procesul de predare a apartamentelor, urmărind același angajament față de calitate și relația de încredere cu proprietarii.

Ceea ce construim astăzi este mai mult decât un ansamblu rezidențial – este o comunitate în plină formare. Ne bucurăm să vedem cum, an de an, Green Residence prinde viață prin oamenii care aleg să trăiască aici”, a declarat Bernát Nyulas, fondatorul FomCo Group.

Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, a fost prezent la eveniment și a transmis un mesaj puternic despre rolul locuințelor moderne în creșterea unui oraș:

„Pentru dezvoltarea unei regiuni este esențială existența locuințelor accesibile și de calitate. Totodată, cu cât există mai multe astfel de locuințe, cu atât se dezvoltă mai rapid rețelele edilitare și serviciile. Aceasta ne ajută să oferim tinerilor o perspectivă predictibilă și planificabilă, acasă, pe pământul lor natal.”

Acest mesaj reflectă perfect direcția strategică a proiectului Green Residence, care își propune să ofere apartamente spațioase, luminoase, moderne, cu finisaje premium și eficiente energetic, amplasate într-o zonă în plină dezvoltare — un punct atrăgător atât pentru locuire, cât și pentru investiții.

💚 Green Residence: Blocurile I și J sub deviza De la fundație la comunitate.
Un proiect care redefinește standardele locuirii moderne în Târgu Mureș, aducând împreună confortul urban, tehnologia și echilibrul unei vieți aproape de natură.

Detalii pe www.apartamentemures.ro

Stirile Punctul

Vizită oficială la Târgu Mureș: Gulyás Gergely, Șeful Oficiului Prim-ministrului Ungariei

Președintele UDMR Mureș, Csibi Attila Zoltán, a anunțat că organizația a avut onoarea de a-l primi la Târgu Mureș pe Gulyás Gergely, Șeful Oficiului Prim-ministrului Ungariei.

În cadrul întâlnirii, liderul UDMR Mureș a subliniat importanța colaborării dintre comunitățile maghiare din afara granițelor și statul ungar, precum și rolul esențial al solidarității între maghiarii din Bazinul Carpatic.

„A fost o onoare să-l primim la Târgu Mureș pe Gulyás Gergely. Am reafirmat că dreptul de vot este un drept fundamental pentru fiecare maghiar, iar lucrăm împreună pentru ca comunitățile maghiare din afara granițelor să rămână puternice”, a declarat Csibi Attila Zoltán.

Acesta a adăugat că sprijinul acordat de Ungaria maghiarilor din Transilvania reprezintă un pilon de stabilitate și o garanție pentru păstrarea identității naționale.

„Este important să putem conta unii pe alții, iar sprijinul primit din partea Ungariei este garanția rămânerii noastre pe meleagurile natale și a consolidării comunității noastre”, a mai precizat liderul UDMR Mureș.

PontmarosStirile Punctul

Preluarea E-ON de către MVM Ungaria așteaptă o comunicare oficială de la Consiliul Suprem de Apărare a Țării

La finalul anului trecut, MVM a încheiat un acord cu nemții de la E.ON pentru a prelua furnizorul de gaze și electricitate E.ON România, dar tranzacția nu a primit aviz de la Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine pentru că ridică „probleme de securitate” și a ajuns pe masa Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Reprezentanții grupului din Ungaria susțin însă că este mai rentabil să cumpere gaze de la producătorii din România. Citește știrea completă.

PontmarosStirile Punctul

Delegație oficială din provincia chineză Shanxi în vizita la Târgu Mureș

La Târgu Mureș a sosit o delegație oficială din provincia chineză Shanxi.
Oaspeții noștri au fost impresionați de frumusețea aparte a Palatului Culturii și s-au bucurat de o surpriză specială la expoziția temporară a Muzeului Județean Mureș – Soldații de teracotă. Această descoperire arheologică de renume mondială – armata de teracotă a primului împărat chinez – face parte din patrimoniul istoric al provinciei Shanxi.

Suntem convinși că descoperirea reciprocă a culturilor și derularea proiectelor culturale comune contribuie la consolidarea relațiilor dintre națiuni și țări. Întâlnirea de ieri a întărit angajamentul nostru de a dezvolta, prin programe de schimb cultural, cooperarea dintre județul Mureș și provincia chineză parteneră Shanxi. a declarat președintele Consiliului Județean Mureș Peter Ferenc.

Stirile Punctul

Vizită oficială la UMFST a delegației Universității din Peloponez, Grecia

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a avut onoarea de a primi vizita unei delegații academice a University of the Peloponnese (Grecia), condusă de Prof. Dr. Katsis Athanasios, rectorul prestigioasei instituții elene.

În cadrul întâlnirii, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU) care trasează direcții clare de cooperare academică și științifică între cele două universități. Documentul vizează:
• Dezvoltarea de programe comune de studii în domeniul Farmaciei și al Științei Sportului;
• Inițierea de programe internaționale de doctorat și colaborări în cercetare științifică avansată;
• Schimburi academice și activități comune în cadrul cooperării europene.

Acest parteneriat reprezintă un pas concret în direcția internaționalizării UMFST și a afirmării sale ca actor academic activ în spațiul european al educației și cercetării.

E pluribus unum!

Leonard Azamfirei

Stirile Punctul

Vizită oficială la Târgu Mureș: Președintele Ungariei, Dr. Sulyok Tamás, primit în oraș

Astăzi, Târgu Mureș a avut onoarea de a-l primi pe domnul Dr. Sulyok Tamás, președintele Ungariei, aflat într-o vizită oficială.

Prezența înaltului oaspete în orașul nostru reprezintă un moment deosebit, care subliniază deschiderea spre dialog și consolidarea relațiilor transfrontaliere.

Îi urăm bun venit la Târgu Mureș domnului Președinte și îi mulțumim pentru această vizită.

Made in MureşStirile Punctul

Centrul microbiom – deschiderea oficială


 
Microbiom Center, primul centru din România dedicat sănătății prin echilibrul microbiomului, își deschide oficial porțile joi, 30 ianuarie 2025, pe str. Insulei nr. 1, parter. Evenimentul de deschidere va include o conferință de presă și un eveniment exclusiv, pe bază de invitație, pentru parteneri și profesioniști din domeniul sănătății.
 


 
Ce este Microbiom Center?
 
Fondat de o echipă de profesioniști locali, medici și dieteticieni, și de un expert renumit în microbiom din Europa, Microbiom Center este un model de succes internațional, deja implementat în alte țări, precum Ungaria, unde un centru similar tratează anual peste 3.000 de pacienți.
 
Microbiom Center se concentrează exclusiv pe tratamentul bazat pe microbiom, oferind soluții medicale personalizate de înaltă calitate, bazate pe cele mai recente cercetări științifice. Conectăm medicina tradițională, știința și inovația, având un caracter interdisciplinar. Ne aflăm la intersecția dintre gastroenterologie și neurologie, axa creier-intestin, integrând elemente imunologice, endocrinologice, oncologice și de biologie moleculară. Microbiom Center introduce în România o abordare inovatoare în medicina personalizată. 


 
Este singurul centru care integrează toate elementele tratamentului
microbiomului.  



Anamneză : Chestionar anamnestic detaliat și consultație inițială cu scopul evaluării stării de sănătate a pacientului. La consultația de evaluare se prezintă un medic specialist și un dietetician specializat în microbiom.
 Analiză
Test genomic din scaun: expertizat în Germania, partener Therapy Select. 
Analizează întreaga comunitate microbiană din intestin.
Folosește tehnologia de secvențiere ADN.
Utilizează tehnologia de secvențiere de ultimă generație (NGS).
Oferă o analiză aprofundată și personalizată.
+30 de analize de laborator: partener Synevo, cel mai mare furnizor de analize medicale de laborator din România. 
FibroScan: metodă non-invazivă utilizată pentru a evalua elasticitatea ficatului.
InBody Scan: cu ajutorul dispozitivul InBody 770, unul dintre cele mai
          moderne echipamente din domeniu.
Evaluare: Evaluarea completă a rezultatelor și analiza microbiomului intestinal de către echipa medicală. 
Consiliere: Plan personalizat de tratament și consultații periodice pentru evaluarea progresului pacientului.
Cercetare: Colaborăm cu partenerul nostru strategic BiomTeam, unul dintre cele mai importante centre de cercetare a microbiomului din Europa.
Educație: Ne concentrăm pe activități educaționale, atât în mediul online, cât și prin organizarea unor evenimente dedicate în perioada următoare.
 
Beneficiile pentru sănătatea comunității
 
Tratamentul microbiomului oferit de Microbiom Center are un impact major asupra sănătății generale, abordând afecțiuni precum:



Sindromul de intestin iritabil (IBS)
Reflux gastroesofagian
Boala Crohn și colita ulcerativă
Obezitate
Insulinorezistență și diabet zaharat
Hipertensiune arterială și migrenă
Steatoza hepatică (ficat gras)
Intoleranță alimentară
 
De ce să alegi Microbiom Center?



Primul centru din România dedicat exclusiv microbiomului.
Tratament bazat pe protocoale medicale dovedite, utilizate deja cu succes în străinătate.
Accent pe prevenirea și tratarea cauzelor afecțiunilor, nu doar a simptomelor.
Echipa medicală de elită, formată din medici, dieteticieni și microbiologi.
Etapele pot fi parcurse complet și online, eliminând necesitatea deplasării la Târgu-Mureș. Consultațiile se desfășoară online, analizele sunt realizate în laboratoare cu acoperire națională, iar testul genomic din scaun poate fi recoltat direct acasă.
Este singurul centru care integrează toate elementele tratamentului microbiomului: anamneză, analiză, evaluare și consiliere.
Cercetările despre microbiom oferă o nouă perspectivă asupra afecțiunilor cronice, tratamentul acestuia fiind o abordare completă a sănătății.
 
—––––––

Stirile Punctul

După 14 ani, un șef de stat român merge în vizită oficială în Ungaria

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua, mâine, o vizită oficială în Ungaria, la invitaţia Preşedintelui Katalin Novak.
“Vizita are loc în contextul unei dinamici crescute a contactelor la nivel înalt, după vizita oficială efectuată de Preşedintele Katalin Novak la Bucureşti, în septembrie 2022, şi participarea la cel de-al 8-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de Preşedintele Românei în septembrie 2023”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
“Este prima vizită la nivel de şef de stat la Budapesta în ultimii 14 ani şi reprezintă o ocazie pentru a discuta, la acest nivel, despre stadiul relaţiei de Parteneriat Strategic şi despre perspectivele de dezvoltare a acestuia, precum şi despre modalităţile concrete de aprofundare a dialogului bilateral”, se mai arată în comunicat. Relaţiile bilaterale româno-ungare se desfăşoară în baza Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară, semnat şi intrat în vigoare în 1996, precum şi a Declaraţiei de Parteneriat Strategic între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI, semnată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002, de la adoptarea căreia s-au împlinit 20 de ani în 2022.
Cei doi Preşedinţi vor analiza situaţia actuală la nivel regional, european şi global, prin prisma războiului ilegal şi neprovocat, declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, cu accent pe implicaţiile securitare, energetice, alimentare şi privind lanţurile de distribuţie. În acest context, vor fi abordate şi măsurile de sprijin pentru cei mai afectaţi parteneri din regiune, în special Republica Moldova. În ceea ce priveşte agenda europeană, Preşedinţii României şi Ungariei vor discuta despre priorităţile Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care Ungaria o va deţine în a doua parte a anului 2024.
Stirile Punctul

Klaus Iohannis face prima sa vizită oficială în Ungaria ca președinte, în octombrie

1 comentariu Distribuie Președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială la Budapesta, pe 11 octombrie, la invitația președintei Ungariei, Katalin Novak. Informația a fost confirmată pentru Libertatea de surse oficiale de la București.
Klaus Iohannis va avea discuții cu Katalin Novak în ceea ce va fi prima vizită oficială la Budapesta în cei aproape 10 ani de președinție. Ultima întâlnire dintre cei doi șefi de stat a avut loc în septembrie anul trecut, la București. Președinta Ungariei, Katalin Novak, care și-a petrecut o parte din vacața de vară în Ținutul Secuiesc, a fost ultima oară la București la începutul acestei luni, pentru a participa la Summitul Inițiativei celor Trei Mări. În toamna anului trecut, tot la București, a avut loc un summit bilateral oficial al șefilor de stat româno-maghiari. Katalin Novak a reiterat atunci sprijinul Ungariei pentru aderarea rapidă a României la Schengen.
Citeşte întreaga ştire: Klaus Iohannis face prima sa vizită oficială în Ungaria ca președinte, în octombrie

Sport

AS Armata Târgu-Mureş, 59 de ani de la naşterea oficială

Într-o zi de 11 august acum 59 de ani, în 1964, se semna actul oficial de naştere al echipei de fotbal AS Armata (ASA) Târgu-Mureş, prin fuziunea dintre echipa fondată cu doi ani mai devreme şi Mureşul Târgu-Mureş.

Cea mai mare parte a istoriei sale,mai precis până în 1989, ASA a fost una dintre multele echipe departamentale, în ton cu moda vremii. Fiind echipă a Ministerului Apărării Naţionale, ASA a fost condamnată din start la statutul de satelit al echipei favorite a familiei Ceauşescu, Steaua Bucureşti.

Chiar şi aşa, însă, ASA a câştigat repede inimile microbiştilor mureşeni, devenind echipa-fanion a judeţului Mureş şi a rămas aşa şi după Revoluţie, până la desfiinţarea sa, în anul 2005. În ciuda statutului de satelit al Stelei, ASA a fost sezoanebune printre protagoniştii primei divizii a fotbalului românesc, reuşind chiar o clasare pe locul 2 în ediţia 1974-1975, la doar trei puncte în spatele campioanei de atunci, o altă echipă departamentală, Dinamo Bucureşti, echipa Ministerului de Interne, dar înaintea Stelei, care a terminat atunci a 5-a. 

Un an mai târziu, ASA termina a 3-a, după Steaua şi Dinamo, ceea ce spune multe despre nivelul fotbalului mureşean din acele vremuri. Cele trei participări în Cupa UEFA, respectiv una în Cupa Balcanică (unde a ajuns până în finală, pierdută în faţa bulgarilor de la Lokomotiv Sofia) reprezintă apogeul fotbalului mureşean.

ASA a fost o poveste frumoasă, şi nu doar una despre fotbal, ci şi despre armonia interetnică. I-au purtat tricoul şi mari fotbalişti români (câteva nume, alese aleatoriu: Bozeşan, Ciorceri, Mureşan, Ispir, Pâslaru sau Unchiaş), dar şi mulţi de origine maghiară (Boloni, Kanyaro, Hajnal, Czako, Varodi, Solyom, Both şi mulţi alţii) care, împreună, au format o Echipă.

Din păcate, povestea ASA s-a încheiat. Niciuna dintre tentativele de a reînfiinţa clubul (sau de a-l clona, cum a încercat actualul consilier local Claudiu Maior), nu au avut succes. Pur şi simplu, epoca echipelor de fotbal ale Armatei, Miliţiei etc, s-a încheiat. Însă asta nu înseamnă că ASA nu ar putea renaşte într-o bună zi, printr-o iniţiativă privată. Până atunci, ne consolăm cu amintirea că acum câteva decenii la Târgu-Mureş aveam fotbal de cel mai înalt nivel naţional.

Sorin Simion

sursa foto: Retro Tiki Taka

Stirile Punctul

CFR Infrastructură a avut nevoie de 4 zile pentru o reacție oficială privind incidentul de la Sighișoara

Compania CFR Infrastructură a avut nevoie de 4 zile pentru a prezenta o reacție după incidentul feroviar de la Sighișoara când două trenuri de marfă au fost la un pas să se lovească frontal.

Trenurile transportau ciment și bușteni, nu motorină și îngrășăminte .Impiegatul de mișcare, cercetat disciplinar pentru că nu a raportat situația

Compania respinge acuzațiile de mușamalizare, dar recunoaște raportarea cu mare întârziere a incidentului și anunță cercetarea…
Citește articolul complet