romana

Parteneriat între UMFST şi Federaţia Română de Fotbal pentru promovarea educaţiei şi cercetării în sport

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, şi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, au semnat, luni, un protocol de parteneriat …

Poșta Română pregătește un portofel digital pentru transferuri de bani și încasarea pensiilor, dar și aplicații mobile pentru poștași

Noile planuri includ lansarea de aplicații mobile care vor facilita trimiterea de colete, urmărirea expedierilor, eficientizarea operațiunilor interne, dar și accesarea unor servicii financiare printr-un portofel digital prin care. Printre funcțiile pe care trebuie să …

O femeie din Dedrad intrată în Cartea Recordurilor pentru părul său îşi va lansa cartea şi în limba română

Susanne Kalb Orels, născută în satul Dedrad, comuna Batoş, cea care a fost inclusă în Guiness Book cu două recorduri pentru cel mai sănătos şi mai lung păr din lume, şi-a tradus în limba română …

Șefii de promoție UMFST: Anghel Costa, Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”, Limba și literatura română – Limba și literatura engleză 

Continuăm să vă prezentăm șefii de promoție UMFST G.E. Palade Târgu Mureș și vă invităm să aflați de la ei cu ce gânduri au încheiat această etapă și ce își propun să realizeze în viitorul …

Șefii de promoție UMFST: Antonio-Lucian Jîmborean, Facultatea de Medicină, Asistență medicală generală, limba română

Continuăm să vă prezentăm șefii de promoție UMFST G.E. Palade Târgu Mureș și vă invităm să aflați de la ei cu ce gânduri au încheiat această etapă și ce își propun să realizeze în viitorul …

Poșta Română cumpără mașini performante de ștampilat de 50.000 euro pentru a automatiza procesele repetitive ale angajaților

Compania Naţională „Poşta Română” cumpără maşini de ştampilat ultraperformante, în valoare de 50.000 de euro, potrivit unui comunicat de presă. „Fiecare pas făcut în direcţia automatizării proceselor greoaie reprezintă un câştig atât pentru angajaţii noştri, …

Analfabeții și neștiutorii de limbă română nu vor putea fi însoțiți de alte persoane în cabina de vot

Biroul Electoral Central a decis, marţi, că invocarea neştiinţei de carte, a necunoaşterii legii sau a necunoaşterii limbii române nu constituie motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur, transmite Agerpres. Tot marți, preşedintele Autorității …

Istoria celebrului câine Calu’ din Pistruiatul – în expoziţia „Jandarmeria Română 1850 – 2020”

Istoria celebrului câine Calu’, devenit celebru în anul 1973 în urma serialului de televiziune Pistruiatul, care se numea în realitate Kalo (Calo) şi era câine de Securitate cu grad de maior, poate fi aflată în expoziţia …

Deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 – 2020”,la Muzeul Județean Mureș

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Consiliul Județean Mureș, anunță deschiderea expoziției itinerante „Jandarmeria Română 1850 – 2020”, la sediul …

Placă comemorativă pentru vizita Papei Francisc la Aeroportului Târgu Mureș în română, maghiară și engleză

Pe fațada Aeroportului “Transilvania” Târgu Mureș va fi amplasată o placă comemorativă dedicată vizitei Suveranului Pontif – Papa Francisc din iunie 2019. Protopopiatul Greco-Catolic Târgu Mureş a solicitat acest lucru în februarie, conducerea aeroportului a  …

Ei sunt elevii mureșeni calificați la faza națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română

Astăzi s-au definitivat, după perioada de contestații, rezultatele etapei județene a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română. Astfel, se cunosc elevii mureșeni din clasele V – VIII și IX –XII calificați în etapa națională …

Cursuri de învăţare a limbilor română şi maghiară pentru vorbitorii non-nativi, subvenţionate de Primăria Sfântu Gheorghe

Primăria Sfântu Gheorghe oferă o subvenţie de 840 de lei persoanelor care urmează cursurile de învăţare a limbilor română sau maghiară, organizate împreună cu Universitatea Babeş-Bolyai, pentru vorbitorii non-nativi. Programul a fost lansat în anul …

Romsilva și Poșta Română au încheiat un Protocol pentru compensarea sumelor aferente lemnului de foc

Regia Națonală a Pădurilor – Romsilva și Compania Națională ”Poșta Română” S.A. au încheiat marți, 23 ianuarie, un Protocol de Colaborare prin care beneficiarii cardurilor de energie să poată utiliza sumele alocate în vederea achiziționării …