sfantu gheorghe

Stirile Punctul

Sepsi Sfântu-Gheorghe își revine greu după șocul retrogradării: azi, 1-2, în Ghencea, cu Steaua

Meciul de azi era unul vital pentru Sepsi, echipă care și-a revenit greu după șocul retrogradării neașteptate de la finele sezonului trecut. Cu o victorie azi, în Ghencea, ”secuii”, care legaseră patru victorii consecutive, ar fi ajuns în spatele ASA Târgu-Mureș, pe loc de play-off. Iar meciul a început cum nu se poate mai bine pentru Sepsi. Fostul jucător al Stelei, spaniolul Ignacio ”Nacho” Heras, adus la Sfântu-Gheorghe de la FC Argeș, a marcat lejer la primul atac al meciului.

Restul partidei a fost o necontenită cursă a Stelei pentru egalare. Inexplicabil, Sepsi s-a apărat aproape tot meciul, dar defensiva covăsneană a cedat până la urmă: Steaua a egalat cu vreo 10 minute înainte de final. În minutele rămase de jucat tot Steaua a fost mai insistentă, dar Sepsi a mai încercat și ea câte ceva pe contraatac. Din păcate, eliminarea lui Bogdan Oteliță, în primul minut de prelungiri, a tăiat intențiile ofensive ale lui Sepsi. Colac peste pupăză, în al treilea din cele patru minute de prelungire, Steaua a marcat golul victoriei. Așa se întâmplă când îți propui să nu joci timp de aproape 90 de minute: fotbalul te pedepsește. Sepsi a fost azi pedepsită pentru că, după gol, n-a mai încercat nimic în atac.

După acest 1-2 din Ghencea, Sepsi ajunge pe locul 11, dar e la numai 3 puncte de ultimul loc care dă dreptul la participarea la play-off-ul pentru promovare în prima ligă. La acesta participă primele șase clasate în sezonul regulat. ASA Târgu-Mureș e acolo, pe locul 5, cu 16 puncte, cu trei mai multe decât Sepsi. Cât despre Steaua, echipă bugetară, finanțată aproape integral de Ministerul Apărării Naționale… ea joacă de amorul artei, neavând drept de promovare. Are doar drept de tocare a banului public, cât l-o mai avea.

În imagine, suporterii lui Sepsi care au mers pînă la București să-și susțină favoriții.

Sorin Simion

sursa foto: Facebook/Sepsi OSK

Sport

La Sepsi Sfântu-Gheorghe, după retrogradare se pregătește o adevărată revoluție

La Sfântu-Gheorghe încă se mai simte unda de șoc a eșecului înregistrat duminică, la Clinceni, de echipa locală Sepsi. Acel 1-2 cu Unirea Slobozia a consfințit retrogradarea directă a celor de la Sepsi, în vreme ce ialomițenii merg la baraj. E ceva ce niciun microbist nu anticipa la startul play-out-ului, pe care Sepsi l-a început de pe prima poziție a plutonului.

Despre cauzele care au dus-o pe Sepsi, în numai un an, din cupele europene pe tăpșanele din Liga 2 nu o să detaliem aici. Suporterii ”secuilor” îl blamează în primul rând pe unicul titular localnic, portarul Roland Niczuly. Acesta a avut un sezon mizerabil, după ce anul trecut era luat în calcul pentru convocare la națională. Mai sunt acuzați de lipsă de ambiție și de randament slab și Cosmin Matei și slovacul Branislav Ninaj. Celor trei nominalizați aici li se impută, de asemenea, că au pus umărul la mazilirea antrenorului Dorinel Munteanu.

Trei sferturi dintre jucători pleacă, nimeni nu mai stă la Brașov

Surse apropiate de clubul din Sfântu-Gheorghe ne-au informat că foarte puțini jucători din lotul actual vor mai rămâne la Sepsi după retrogradare. Primii vor pleca străinii cu salarii mari, dar și jucătorii români plătiți bine. E puțin probabil ca Roland Niczuly să continue la Sepsi, în ciuda amiciției dintre tatăl său și patronul Dioszegi.

De asemenea, din sezonul viitor încolo niciun jucător nu va mai locui la Brașov. O tradiție inexplicabilă la Sepsi e ca jucătorii – niciunul din Sfântu-Gheorghe – să locuiască la Brașov. Fostul antrenor Dorinel Munteanu a vrut să schimbe acest lucru, dar s-a izbit de opoziția vestiarului, grupat în jurul greilor Matei, F. Ștefan, Ninaj și Niczuly. Laszlo Dioszegi a declarat, însă, într-o emisiune TV, că de acum încolo toți jucătorii vor locui la Sfântu-Gheorghe. ”Suntem un oraș cu 50.000 de locuitori, avem magazine de toate feluri, mall-uri, tot ce trebuie pentru un trai civilizat. Gata cu Brașovul. Am greșit când am permis asta. Jucătorii care nu vor accepta să locuiască la noi în oraș nu vor mai fi transferați”, a spus, tranșant, patronul Sepsi.

Laszlo Dioszegi, fair play până la capăt

Deși a plâns după fluierul final al meciului care a consfințit retrogradarea echipei sale, Laszlo Dioszegi a rămas același om de caracter. ”Îi felicit pe cei de la Unirea Slobozia pentru victorie. Din ce am văzut azi, ne-au bătut pe merit. Principalul vinovat pentru retrogradare nu e Roli (portarul Niczuly – n.r.), ci eu. O să o luăm de la capăt, din Liga 2; nu vom renunța și nici nu ne vom desființa. Vom munci pentru ca la anul să revenim în prima ligă”, a declarat Laszlo Dioszegi.

surse foto: Facebook/Unirea Slobozia, Attila Hadnagy, Dioszegi Laszlo

Sport

Sepsi Sfântu-Gheorghe, bomba zilei în Cupa României: a pierdut cu Unirea Alba Iulia, echipă de Liga 3. Unirea Ungheni, înfrângere acasă cu Hermannstadt


Hotărât lucru, 2024 nu e anul lui Sepsi Sfântu-Gheorghe. După ce sezonul precedent a ajuns în cupele europene, unde a avut câteva meciuri memorabile, anul acesta Sepsi a oscilat între a doua jumătate a clasamentului și cel mult mijlocul acestuia. Iar în Cupa României, în primul meci din grupe, fotbaliștii antrenați de Valentin Suciu s-au făcut efectiv de râs. Sepsi a pierdut, scor 0-1, în fața Unirii Alba Iulia, echipă de Liga 3. Gazdele au marcat golul victoriei pe final de meci, dar au mai avut și alte șanse bune de a marca. Inclusiv o fază la care un fundaș al ”secuilor” a făcut un henț evident în careu, dar centralul nu l-a văzut.

Per ansamblu, s-a jucat de la egal la egal, nicio secundă nefiind sesizabilă diferența de două eșaloane valorice dintre echipe. E adevărat, Sepsi a aliniat la start o garnitură cu multe rezerve, dar chiar și așa, o echipă de primă ligă, cu pretenții europene, nu are voie să piardă în fața uneia din Liga 3.


Atmosfera pe stadionul Cetate din Alba Iulia, foarte frumoasă, chiar dacă a fost pigmentată cu unele excese naționaliste. Suporterii gazdelor au cântat, au dansat, au fluturat steaguri tricolore, dar nu s-au abținut de la unele injurii la adresa fotbaliștilor oaspeți. 


Frumoasă atmosferă și pe arena din Ungheni, unde Unirea din localitate a primit pe FC Hermannstadt, tot o echipă de primă ligă, dar cu alte griji decât Sepsi. Deși, la fel ca și ”secuii”, au aliniat și ei un 11 de start compus doar din rezerve și rezerve ale rezervelor, sibienii nu au avut nicio secundă probleme în a câștiga. Au avut 1-0 la pauză, apoi 2-0 după vreo oră de joc. Golul lui Szilard Magyari, marcat la finalul meciului, poate fi socotit cel mult unul de onoare. Microbiștii mureșeni ar fi așteptat mai mult de la echipa din Ungheni, care a jucat cu cel mai bun 11 al său. 


Imaginile sunt de la meciul Unirea Alba Iulia-Sepsi.


sursa foto: Facebook/Călin Mătieș, CSM Unirea Alba Iulia

Sport

Andres Dumitrescu, împrumutat de Slavia Praga înapoi la Sepsi Sfântu-Gheorghe

Clubul de fotbal Sepsi Sfântu-Gheorghe a anunţat azi că a ajuns la un acord cu gruparea cehă Slavia Praga pentru împrumutul fundaşului lateral Andres Dumitrescu.

Fotbalistul de 23 de ani, originar de lângă Slatina şi crescut de FC Piteşti 2008, fusese transferat de Slavia chiar de la Sepsi, anul trecut, contra sumei de un milion de euro, plus un procent din viitorul transfer. La Slavia, Dumitrescu a fost folosit mai des în cupele europene (Slavia Praga şi-a câştigat grupa din Europa League din care au mai făcut parte AS Roma, Servette Geneva şi Şerif Tiraspol) decât în campionat. Antrenorul cehilor, Jindřich Trpišovský, l-a ţinut pe Dumitrescu mai mult pe bancă în campionat.

Totuşi, evoluţiile bune din Europa League i-au adus lui Andres Dumitrescu o convocare în premieră la prima reprezentativă. Anterior, el fusese internaţional de juniori şi de tineret la toate categoriile de vârstă.

Potrivit înţelegerii dintre cele două cluburi, fundașul, în vârstă de 22 de ani, va evolua la echipa noastră, sub formă de împrumut, până la 21 iunie 2024.

Interesant de menţionat e că Andres Dumitrescu a avut oferte şi de la cluburi din campionate mai puternice, unde ar fi fost mai bine plătit. A ales, însă, să (re)vină la Sepsi pentru că la „secui” va juca titular şi are astfel şanse mai mari de a „prinde” lotul Naţionalei pentru turneul final al Euro 2024.

Sport

Sepsi Sfântu-Gheorghe, câştigătoarea ultimelor două Cupe ale României, eliminată din competiţie

Sepsi Sfântu-Gheorghe, câştigătoarea ultimelor două ediţii ale Cupei României la fotbal, dar şi ale ultimelor două Supercupe, a fost azi eliminată din Cupă, după egalul, 2-2, de la Ploieşti, cu Petrolul (foto).

Sepsi a fost, practic, eliminată încă din runda precedentă a grupelor Cupei, atunci când a pierdut, ruşinos (0-1), pe terenul nou-promovatei în Liga 2 Corvinul Hunedoara. Grupa a fost, de altfel, câştigată de Corvinul, cu trei victorii din trei meciuri, fără gol primit, în condiţiile în care din această grupă, în afară de Sepsi, au mai făcut parte prim-divizionarele FC Hermannstadt şi Petrolul. Plus o echipă de Liga 2 cu pretenţii de promovare, Chindia Târgovişte.

Pentru Sepsi Sfântu-Gheorghe, câştigarea Cupei României era unul dintre obiectivele sezonului 2023-2024. Cel care garanta, pe drumul cel mai scurt, participarea într-o cupă europeană. Antrenorul „secuilor”, neamţul Bernd Storck, despre care presa sportivă de la Bucureşti a scris că „a fost trimis de Viktor Orban la Sfântu-Gheorghe” (probabil, din cauză că Storck a antrenat şi la naţionala Ungariei, dar şi la Dunajska Streda, un fel de Sepsi al Slovaciei), a început prost munca la Sepsi. Are, însă, timp să redreseze situaţia, în campionat. Se poate ajunge în Europa Conference League chiar şi din play-out, deci pentru Sepsi încă nimic nu e pierdut.

sursa foto: captură video youtube/Lupii Galbeni, Facebook/Sepsi OSK

Sport

Sepsi Sfântu-Gheorghe, ruşinea anului 2023: a pierdut în Cupa României la fotbal în faţa unei nou-promovate în Liga 2 şi e foarte aproape de eliminare

Sepsi Sfântu-Gheorghe a pierdut azi, la Hunedoara, pe stadionul „Michael Klein”, meciul jucat împotriva Corvinului din localitate, în runda secundă a grupelor Cupei României la fotbal.

Golul gazdelor a fost marcat de Manolache, cu o lovitură de cap, după un corner (foto).

Gazdele, o echipă nou-promovată în Liga 2 în această vară (după ce au trecut la baraj de Unirea Ungheni), au avut mai mult iniţiativa şi au câştigat meritat în faţa unei echipe Sepsi absolut de nerecunoscut. Hunedorenii ar mai fi putut marca, ratând alte 2-3 ocazii mari de gol.

Din echipa aliniată azi de antrenorul Liviu Ciobotariu nu au lipsit majoritatea pieselor grele: căpitanul Roland Niczuly, stranierii Aganovic, Safranko, Rodriguez, Debeljuh, Alimi şi Ninaj sau vedetele autohtone Bălaşa, Matei şi Ştefănescu.

Cu doar un punct după două meciuri, Sepsi e foarte aproape să fie eliminată din Cupei României, competiţie pe care a câştigat-o anul trecut şi acum doi ani.

sursa foto: captură video

Sport

Andres Dumitrescu, fost la Sepsi Sfântu-Gheorghe, „sărit” de la lotul naţionalei pentru meciurile de fotbal cu Belarus şi Andorra


Andres Dumitrescu (22 de ani), a fost transferat de Slavia Praga de la Sepsi contra sumei de un milion de euro, acum câteva săptămâni şi a avut evoluţii foarte bune la noua sa echipă. Ultima, joia trecută, în grupele UEFA Europa League, când Dumitrescu a fost titular pe aripa stângă a echipei sale, în victoria zdrobitoare, scor 6-0 cu Şerif Tiraspol.
Andres Dumitrescu fusese iniţial anunţat ca fiind selecţionat (ar fi fost o premieră pentru fotbalist) pentru dubla cu Belarus şi Andorra, de săptămâna viitoare, însă, ieri, selecţionerul Edi Iordănescu s-a răzgândit. A renunţat la convocarea lui Dumitrescu, preferându-i, în schimb, pe postul său, pe Nicuşor Bancu, 31 de ani, de la CSU Craiova şi pe portughezul naturalizat Mario Camora (37 de ani), de la CFR Cluj-Napoca.

Stirile Punctul

Iniţiativă genială la Sfântu-Gheorghe: reciclare contra bere. Cum stăm cu reciclarea la nivel naţional


Firma TEGA SA din Sfântu-Gheorghe (fosta RADDP), cea mai mare companie de salubritate din judeţul Covasna, a lansat zilele acestea o campanie de reciclare a deşeurilor din sticlă, în cadrul căreia oferă câte o bere pentru fiecare 10 kg de sticlă reciclată.
Cei care reciclează pot opta pentru un bidon de 1 litru de apă în locul berii. Lucrătorii TEGA au amplasat containere pentru reciclare în mai multe puncte din oraş şi, din câte am putut constata, sunt asaltaţi de localnicii dornici să recicleze.
Iniţiativa de la Sfântu-Gheorghe e mai mult decât binevenită în contextul în care România e la coada clasamentului european privind reciclarea deşeurilor de orice fel. Potrivit agenţiei europene de statistică Eurostat, ţara noastră a reciclat, în ultimii trei ani, doar aproximativ 11% din deşeurile pe care le produce. Doar Malta stă mai slab decât România, din acest punct de vedere, cu sub 7%. Media europeană e undeva la 55-60%, campioane fiind Germania, Suedia şi Slovenia.
Ţinta convenită cu Comisia Europeană fusese de 50% din deşeuri reciclate în anul 2020, ţintă evident ratată, motiv pentru care România a suferit penalităţi pecuniare. Următoarea ţintă de reciclare asumată e de 55% din deşeuri până în anul 2025.
Ceva paşi în acest sens se fac. A fost promulgată o lege care să stimuleze reciclarea, iar marile lanţuri de magazine au început şi ele, dincolo de cadrul legislativ, să ofere clienţilor lor să recicleze de o manieră stimulativă. Acum un an, Lidl oferea ridicola sumă de 2 bani pentru un bidon de plastic sau o cutie metalică, spre exemplu, în vreme ce, în Ungaria, aceleaşi ambalaje se reciclau contra sumei de 25,4 forinţi, adică puţin peste 30 de bani.
Între timp, s-au mai mişcat lucrurile şi la noi. Spre exemplu, în ultimele două săptămâni, magazinele Auchan au oferit 50 de bani pentru fiecare ambalaj de plastic, sticlă sau metalic reciclat. Voucherul primit în acest sens a putut fi folosit, însă, numai pentru cumpărarea anumitor produse (de exemplu, mâncare pentru animale din cea mai scumpă), iar cantităţile reciclate erau limitate la maximum 100 de ambalaje pe săptămână.
Iniţiative asemănătoare a avut şi lanţul Kaufland. Astfel, în perioada 27 septembrie-3 octombrie 2023, pentru fiecare recipient din PET, sticlă sau doză de aluminiu, clienții au primit 50 de bani sub forma unui voucher valoric valabil până în 10 octombrie.
Inițiativa „Săptămâna reciclării” s-a desfășurat în paralel cu oferta săptămânală din campania „Reciclezi și Salvezi”. Astfel, pentru fiecare cinci recipiente depuse în automat, clienții au primit un cupon de 10% extra reducere la un produs din categoria de tablete de ciocolată.
În ciuda acestor restricţii, marile magazine au avut dificultăţi în putea prelua cantităţile mari de ambalaje, semn că românii ar fi dispuşi să recicleze la fel ca oricare alţi cetăţeni europeni, cu condiţia ca reciclarea să fie stimulativă, aşa cum e în alte ţări: în Suedia marile magazine plătesc 1 sau 2 coroane (aproximativ 10-20 de eurocenţi, adică 50 de bani sau 1 leu) pentru un ambalaj returnat de PET, sticlă sau doză metalică, în Germania între 50 de eurocenţi şi 1 euro (2,5-5 lei), iar în Marea Britanie, 10 pence (0,1 lire sterline, adică vreo 55-60 de bani).

Sport

Roland Niczuly, portarul lui Sepsi Sfântu-Gheorghe, ignorat din nou de selecţionerul Naţionalei, Edi Iordănescu

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal, Edward „Edi” Iordănescu, a anunţat în weekend lista jucătorilor selecţionaţi pentru meciurile oficiale cu Israel (9 septembrie) şi Kosovo (12 septembrie), din preliminariile Euro 2024.

În ciuda unui parcurs european bun, niciun fotbalist de la Sepsi Sfântu-Gheorghe nu se regăseşte printre cei selecţionaţi. Nici chiar căpitanul echipei, portarul Roland Niczuly, jucător care a avut numai evoluţii bune şi foarte bune în acest sezon, dar şi în cel precedent.

Iordănescu i-a preferat la Naţională pe Horaţiu Moldovan (Rapid, la a treia selecţie), pe Ştefan Târnovanu (FCSB, una singură) şi pe debutantul de 20 de ani Marian Aioani, de la Farul Constanţa. Multora le sunt neclare criteriile după care Edi Iordănescu a operat selecţia portarilor (dar nu doar a lor): Moldovan a avut evoluţii oscilante şi a gafat grav de câteva ori în ultimele meciuri, Târnovanu a fost ezitant şi modest şi el, iar Aioani probabil că se miră şi el cum de a ajuns la Naţională.

Roland Niczuly este, cel puţin în acest moment, şi mai în formă, şi mai experimentat, dar şi mai valoros decât oricare dintre portarii aleşi de selecţioner să îmbrace tricoul tricolor şi ar fi meritat nu doar să fie selecţionat, ci chiar să fie titular în meciurile menţionate.

Ceilalţi jucători selecţionaţi (în paranteză, echipele de club respective, numărul de selecţii şi cel de goluri marcate)

Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 23/2), Andrei Burcă  (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 19/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 7/0), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicușor Bancu (CSU Craiova, 28/2), Vladimir Screciu (CSU Craiova, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 11/0), Darius Olaru (FCSB, 11/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 60/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 46/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 12/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 9/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 12/3), George Pușcaș (Genoa | Italia, 36/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 31/3) şi Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0).

Sorin Simion

Sport

Aventura europeană a lui Sepsi Sfântu-Gheorghe s-a încheiat în această seară

Sepsi Sfântu-Gheorghe a început precaut, temător, jocul din această seară, cu Bodo/Glimt din Norvegia, din play-off-ul UEFA Conference League. S-a văzut că românii au fost uşor marcaţi de miza partidei, fără îndoială, cea mai importantă jucată vreodată de clubul din Covasna.

În tur fusese 2-2, iar cum mai nou nu se mai cont de golul marcat în deplasare, era firesc ca gazdele să atace mai mult. Mai ales că fotbaliştilor lui Liviu Ciobotariu le place să se apere şi să speculeze orice şansă de contraatac. Norvegienii au reuşit să marcheze după vreo 10 minute, dar în faza premergătoare mingea ieşise în aut. Cu ocazia asta, Niczuly s-a ales şi cu un galben, pentru că s-a grăbit să protesteze cam prea vehement. Niczuly a avut şi şansă, după alte circa 10 minute, când mingea i-a revenit fix în braţe, după ce lovise bara.

Din păcate, plusul de elan ofensiv al nordicilor şi plusul de apatie din tabăra noastră s-au concretizat în minutul 25, când un atacant al gazdelor, Sorli, a profitat de plasamentul prost şi de pasivitatea slovacului Branislav Ninaj şi a reluat cu capul în plasă.

„Secuii” au părut un pic descumpăniţi după gol şi le-au permis gazdelor să preseze în continuare. Ceea ce a dus, inevitabil, la golul doi, venit după ce Niczuly a respins greu, în faţă, direct în bocancul unui tanzaniano-norvegianului Pellegrino, un şut deviat. Abia la 2-0 pentru Bodo/Glimt, Sepsi a dat primele semne de viaţă şi a reuşit să reducă din handicap la prima sa fază de atac mai legată, puţin înainte de pauză: Alimi a marcat cu capul, cu largul concurs al rusului din poarta gazdelor, Haikin. Gol norocos, contrar cursului jocului, dar dătător de speranţe

Repriza secundă a debutat cum nu se poate mai bine pentru Sepsi: ungurul Varga (excelent internaţionalul maghiar, nu doar azi) a egalat cu un şut la colţul lung, profitând din nou de amatorismul portarului lui Bodo/Glimt. Apoi Sepsi a continuat să fie prezentă în jumătatea gazdelor, lăsându-le mult mai puţin spaţiu de manevră decât în prima parte. Pe de altă parte, ofensiva lui Bodo/Glimt a început să se împotmolească din ce în ce mai des şi din ce în ce mai departe de poarta lui Niczuly. Norvegienii au continuat să aibă mai mult mingea, dar plimbând-o agasant de mult de-a latul terenului.

Pe finalul celor 90 de minute, Ştefănescu, excelent lansat de Niczuly, direct din degajare, era să mai taxeze o dată naivitatea inexplicabilă a rusului din poarta norvegiană, dar mingea s-a scurs puţin pe lângă poartă. Ar fi fost, 99%, golul calificării. Aşa, însă, s-a intrat în prelungiri.

Bodo putea marca în primele minute ale acestora, dar Niczuly a respins, iar Gulliksen a şutat apoi direct în peluză. Din păcate pentru „secui”, Păun a făcut un henţ prostesc în careu (a oprit cu mâna o centrare care nu anunţa niciun pericol), iar Pellegrino a transformat penalty-ul, deşi Niczuly ghicise colţul. Ştefănescu a marcat şi el la faza imediat următoare, dar arbitrul irlandez a apreciat că a fost ofsaid. Nouă nu ni s-a părut defel. Ciudat, arbitrajul video a invalidat şi el golul.

S-a terminat 3-2 pentru gazde, scor care le asigură acestora calificarea.

Una peste alta, parcursul european a lui Sepsi Sfântu-Gheorghe a  fost unul foarte bun, în ciuda acestui eşec. Echipa românească şi-a depăşit oricum condiţia şi a ajuns într-o fază a competiţiei unde nu mai ajunsese niciodată. Desigur, poate Sepsi ar fi putut mai mult, dar norvegienii au fost, să recunoaştem, o idee mai buni. De data asta.

Sepsi merită felicitări pentru ce-a reuşit sezonul acesta în UEFA Conference League.

Într-un alt meci din competiţie, HJK Helsinki a învins cu 2-0 campioana României, Farul Constanţa, şi s-a calificat în grupe cu scorul general de 3-2.  România rămâne, astfel, fără nicio echipă în fotbalul european. Mai bine decât noi la acest capitol stau ţări ca Albania, Azerbaijan, Islanda, Cipru, Moldova sau chiar Insulele Feroe, care au o echipă în grupe, pe Klaksvik. Cam aici suntem.

Sorin Simion

Sport

Ce o aşteaptă pe Sepsi Sfântu-Gheorghe la Bodo, aproape de cuiul în care se agaţă harta Europei (Galerie foto)


După remiza, 2-2, de aseară, din play-off-ul Conference League la fotbal, Sepsi Sfântu-Gheorghe mai are un singur hop de trecut pentru a bifa prima prezenţă în grupele unei cupe europene din istoria clubului: returul din deplasare cu echipa norvegiană Bodo/Glimt.
Bodo e un oraş aproximativ la fel de mic ca Sfântu-Gheorghe, cu puţin peste 50.000 de locuitori. E situat în nordul Nordului, dacă vreţi, puţin dincolo de Cercul Polar de Nord, cam pe unde ar trebui bătut cuiul de care să fie agăţată harta Europei.
La ora meciului cu Sepsi, vor fi în jur de 14-16 grade cel mult, preconizează serviciile meteo. Maxima diurnă nu trece de 19 grade, deşi şi acolo se simt semne ale încălzirii globale. Trecerea de la 30 de grade sau chiar mai mult la doar 14-16 nu va fi tocmai uşoară.
Partida se va juca pe stadionul Aspmyra, o arenă mică, de circa 8.000 de locuri, pe care Bodo/Glimt o împarte cu o altă echipă locală, Grand Bodo, care joacă în divizia a 5-a.
Arena a fost ridicată acum aproape 60 de ani şi modernizată de două ori de atunci, ultima dată în 2008. Dificil pentru Sepsi e că gazonul e artificial 100%, suprafaţă de joc cu care echipele româneşti nu sunt obişnuite (mingea circulă cu viteză mai mare, sare altfel etc), dar pe care localnicii se simt în largul lor. De notat că gazonul are sistem de încălzire, însă, e puţin probabil ca la ora meciului cu Sepsi să fie necesară pornirea acestuia.
Despre suporterii gazdelor, aşa-numitul grup „Den Gule Horde” (hoarda galbenă, în româneşte) se spune că sunt printre cei mai pasionaţi şi gălăgioşi din fotbalul norvegian. Însă, în comparaţie cei mai „răi” suporteri de la noi (ai lui Dinamo, ai Rapidului, ai lui U Cluj-Napoca sau chiar ai lui Sepsi), ce se aude şi se vede în tribunele stadionului din Bodo la meciuri seamănă mai mult a liturghie.
Cel mai dificil pentru delegaţia românească va fi să doarmă noaptea. Asta pentru că, în această perioadă, în zona arctică a Scandinaviei soarele stă agăţat pe cer sau la linia orizontului aproximativ 20 de ore din 24. Seara pe la orele 21-22 poţi citi liniştit ziarul afară, e destulă lumină.
Vizitatorii, neobişnuiţi cu aşa ceva, au mari dificultăţi în a adormi seara, câtă vreme afară e lumină ca ziua. Tot bioritmul e dat peste cap. Hotelurile din zonă au, însă, draperii şi/sau jaluzele cu ajutorul cărora se poate face un pic mai întuneric în încăperi. Am experimentat această senzaţie acum câţiva ani, într-o zonă nu departe de Bodo (oraşul Narvik): a fost mai greu cu adormitul la orele cu care suntem noi obişnuiţi, chiar şi cu jaluzele trase la ferestre.
Să sperăm că fotbaliştii lui Sepsi vor putea să se odihnească şi să apară pe teren în plenitudinea forţelor.
Mai trebuie spus că Norvegia e o ţară foarte scumpă. Cu atât mai scumpă cu cât mergi mai înspre nord, acolo unde e situat oraşul Bodo. Spre exemplu, o cameră dublă la o pensiune sau la un hotel modest, la preţul de sub 100 de euro pe noapte, e un adevărat chilipir la Bodo. Preţurile, în general, sunt de 3-4 ori mai mari decât la noi. Iar băuturile alcoolice – a căror vânzare e monopol de stat, ca şi în Suedia vecină, şi se vinde doar în magazine specializate – sunt încă şi mai scumpe. Cea mai abordabilă băutură e o bere slab alcoolizată (sub 3%), de găsit şi prin magazinele obişnuite. Şi aceasta, însă, e scumpă: de la circa 12 lei în sus doza de 500 ml.


Sorin Simion
surse foto: FK Bodø/Glimt, Bodø kommune

Stirile Punctul

Oamenii din spatele succeselor lui Sepsi Sfântu-Gheorghe şi secretele muncii lor

Succesele din ultima vreme ale echipei de fotbal Sepsi Sfântu-Gheorghe (două Cupe ale României şi două Supercupe la rând, plus calificarea de ieri în play-off-ul Conference League) n-au venit din senin. Ele au în spate nu doar o finanţare suplimentară, venită de la Budapesta, cum se vehiculează în presa sportivă de la noi, ci mai mult o muncă tenace de ani de zile, bine făcută, de oameni potriviţi la locurile potrivite. Vă invităm azi să-i cunoaşteţi mai îndeaproape pe oamenii din spatele succeselor lui Sepsi.

Liviu Ciobotariu, antrenor principal

Fost fundaş central cu peste 350 de meciuri în primele ligi din România (Progresul/FCNaţional şi Dinamo) şi Belgia (Standard Liege, RAEC Mons şi FC Anvers), selecţionat de 32 de ori la echipa naţională, Liviu Ciobotariu are în palmaresul de jucător un titlu de campion şi două Cupe, ambele cu Dinamo.

E genul de antrenor serios, foarte bine pregătit teoretic, căruia vasta experienţă de jucător îi e de mare folos în a lua deciziile optime la echipă. Pune mare preţ pe devotamentul şi dăruirea jucătorilor săi şi preferă oricând un fotbalist ambiţios, luptător (gen Florentin Petre sau Bănel Nicoliţă), unuia mai tehnic, dar mai delăsător, de tipul Adrian Cristea sau Denis Alibec.

Cătălin Munteanu, antrenor secund

Fost internaţional şi el, cel poreclit „Cap de Zmeu” a avut,de asemenea, o carieră prodigioasă ca fotbalist la Steaua şi Dinamo, dar şi la Espanyol Barcelona sau Real Murcia, între altele. Are în palmares trei titluri de campion al României (unul cu Dinamo, două cu Steaua), câte o Cupă cu ambele echipe şi o Supercupă cu Dinamo.

Ca fotbalist, a fost un mijlocaş cu gleznă fină şi cu excelentă intuiţie a jocului. La Sepsi se ocupă în principal de vizionarea jocurilor adversarilor şi cu disecarea jocului acestora. E o slujbă care i se potriveşte ca o mănuşă lui Munteanu.

Adrian Iordache, antrenor secund

Tehnicianul născut la Piteşti acum 43 de ani a fost tot fundaş central ca şi principalul Ciobotariu şi, la fel ca acesta, a petrecut sezoane bune la Dinamo,cu care a câştigat două titluri de campion şi două Cupe ale României. Mai are în palmares o Cupă a Azerbaijanului, cu Hazar Lankaran. A mai jucat la Rapid şi FC Argeş (între altele), dar şi la două echipe din prima ligă cipriotă.

La Sepsi i se datorează o bună parte din organizarea jocului defensiv al echipei. Un alt om potrivit la locul potrivit.

Sepsi mai are un secund, în persoana lui Kulcsar Laszlo, iar de pregătirea portarilor se ocupă fostul portar al Petrolului Ploieşti şi al Stelei, Cornel Cernea, fotbalist campion cu Steaua, alături de care a şi jucat în Liga Campionilor.

Attila Hadnagy, director general al clubului

Un alt fost fotbalist, dacă vreţi o glorie locală a lui Sepsi. Deşi ca jucător n-are un palmares la fel de bogat precum antrenorii Ciobotariu, Munteanu, Iordache sau Cernea (despre biografia lui Laszlo Kulcsar nu ştim nimic), Hadnagy a avut o carieră lungă – s-a retras de la Sepsi la aproape 39 de ani, după ce a contribuit decisiv la promovarea echipei în prima ligă – în primele două ligi, la Oltul Sfântu-Gheorghe, FC Braşov şi FC Botoşani.

Tip cerebral, calculat, echilibrat, lui Attila Hadnagy i se potriveşte de minune funcţia pe care a primit-o la club îndată după încheierea carierei de jucător.

Laszlo Dioszegi, preşedintele clubului

Unul dintre cei patru fondatori ai clubului Sepsi, omul de afaceri Laszlo Dioszegi e proprietarul unor brutării, magazine de panificaţie şi a unei cofetării. „Treaba mea e să aduc sponsori şi să pun banii pe masă. De restul se ocupă antrenorii. Au mână liberă la echipă”; cam aşa rezuma Dioszegi implicarea sa la club. Nici Leo Grozavu, nici Cristiano Bergodi şi niciun alt antrenor care a pregătit pe Sepsi nu s-a plâns vreodată de imixtiuni la echipă.

” Bugetul nostru e de 6-7 milioane de euro anual. FCSB sau CFR au cel puţin dublu… Nu putem plăti salarii mari, dar am plătit mereu la timp salariile jucătorilor”, declara acesta, toamna trecută.

Şi mai e ceva deosebit în ceea ce face Laszlo Dioszegi la Sepsi: jucătorii sunt aduşi la Sepsi nu doar în funcţie de valoare şi de necesităţile echipei, ci şi de caracter.

„Încercăm să vorbim cu alte echipe la care a jucat. Fiecare jucător are un trecut. Cât de vast e acum internetul, putem să vedem ce a făcut. E foarte important să aduci jucători care au dragoste de fotbal și care nu vin numai pentru bani. Trebuie să fie dedicați fotbalului sută la sută. Nu contează că sunt români sau străini, e important să fie jucători cu un caracter pe care să te poţi baza”, explica dl Dioszegi la un post TV felul în care Sepsi îşi alege jucătorii.

Şi mai are ceva preşedintele Sepsi pe care mulţi conducători din fotbalul nostru nu au: n-o să-l vedeţi niciodată pe Dioszegi că-şi critică jucătorii sau antrenorii la televizor sau în public, n-o să-l auziţi niciodată spunând antrenorului că mai bine îl băga în teren pe X în locul lui Y, nici că arbitrul Z a tras cu adversarul şi nici n-o să-l vedeţi deschizând buletinele de ştiri de la Pro TV cu vreo declaraţie incendiară. La Sepsi, cuvintele de ordine sunt decenţa, cumpătarea şi bunul simţ în toate.

Fostul fotbalist Alexandru Pelici, acum antrenor la FC Argeş, spunea recent că „Întâi pui seminţele în pământ, după aia uzi şi abia la urmă culegi roadele. Ăsta e ciclul firesc. Însă, din păcate, în vocabularul fotbalului românesc nu există cuvântul răbdare”. La Sfântu-Gheorghe a existat, însă, răbdarea parcurgerii acestui ciclu natural, firesc, aşa că acolo a început deja „culesul”.

Şi nu e vorba aici că Sepsi ar fi echipă „ungurească”, aşa cum se spune. Majoritatea jucătorilor sunt români, plus câţiva străini (doi slovaci, un albanez, un venezuelean şi un singur ungur). La fel şi stafful tehnic. Nu de etnie e vorba la Sepsi, ci despre profesionalism şi calitate umană. Comparaţi cu ce e la FCSB, la CFR sau la oricare altă echipă românească. După părerea noastră, după două Cupe ale României şi două Supercupe, e doar o chestiune de timp – nu mult – până ce la Sfântu-Gheorghe va veni şi primul titlu de campioană.

Sorin Simion

sursa foto: Facebook/Sepsi OSK

Sport

Sepsi Sfântu-Gheorghe, încă o performanţă: s-a calificat în play-off-ul UEFA Conference League, după 1-0 în deplasare cu FC Aktobe (Kazahstan)

După cum s-a văzut şi în partida tur, de la Sfântu-Gheorghe, FC (sau FK) Aktobe din Kazahstan a fost un adversar puternic, incomod, pentru Sepsi, în tentativa sa de a accede în play-off-ul UEFA Conference League la fotbal.

Şi meciul de azi din Kazahstan a fost, în linii mari, asemănător cu cel de la Sfântu-Gheorghe: aprig disputat, echilibrat, tacticizat, cu ambele echipe preocupate în primul rând să neutralizeze acţiunile ofensive ale celeilalte. Ceva de genul „întâi de toate să nu luăm gol, apoi mai vedem”. Aşa că prima repriză n-a adus nimic pe tabelă, deşi au fost câte 2-3 situaţii bune de fiecare parte.

Sepsi putea marca golul calificării în minutul 60, dar şutul foarte bun al lui Păun a fost respins greu de portarul lui Aktobe, Pokatilov. Acelaşi Păun, însă, n-a mai ratat câteva minute mai târziu, când a reluat cu capul în plasă mingea centrată din corner de Cosmin Matei.

Gazdele s-au clătinat câteva minute, acuzând şocul primirii golului, după care au presat, pe alocuri cu insistenţă, căutând golul care să ducă meciul (măcar) în prelungiri. Însă Liviu Ciobotariu, fostul fundaş central al lui Dinamo şi al echipei naţionale, e un tehnician care ştie foarte bine să gestioneze defensivele echipelor pe care le-a pregătit. Aşa că Sepsi a gestionat cu destul calm presiunea lui Aktobe, a dat puţine şanse gazdelor să-l deranjeze pe Niczuly şi a obţinut o calificare istorică în play-off-ul Conference League. Nici măcar asediul nebun, total, dar haotic, al gazdelor, din prelungiri n-a adus nimic pe tabelă.

Adversara lui Sepsi în play-off va fi echipa norvegiană Bodo/Glimt, care a trecut în turul III în pas de defilare de gruparea armeană Pyunik Erevan.

Stirile Punctul

Sepsi Sfântu-Gheorghe, egal neaşteptat acasă, 1-1, cu Aktobe, din Kazahstan, în UEFA Conference League

Sepsi a remizat acasă, în această seară, în turul III preliminar din Conference League, cu un adversar modest, FC Aktobe din Kazahstan, care a venit în România cu temele bine făcute şi care a învăţat ceva din dubla umilinţă aplicată de Sepsi bulgarilor de la ŢSKA.

Dacă în turul precedent al competiţiei, Sepsi a pornit cu şansa a doua în faţa vicecampioanei Bulgariei, ŢSKA Sofia, în disputa cu Aktobe casele de pariuri indicau echipa românească drept favorită, cu cote între 1,7 şi 1,75 pentru victorie Sepsi, acasă, respectiv între 4,5 şi 5,2 pentru victorie a oaspeţilor la Sfântu-Gheorghe. Aceasta nu doar urmare a manierei categorice în care Sepsi a zdrobit pe ŢSKA, 2-0 şi 4-0, ci şi graţie faptului că fotbalul românesc, aşa în regres constant cum e el, încă n-a căzut ca valoare sub cel din Kazahstan.

Diferenţa dintre Sepsi şi Aktobe (echipă pregătită la un moment dat, în 2015, de fostul internaţional dinamovist Ioan Andone) nu prea s-a văzut în această seară, în debutul meciului. Aktobe a ţinut bine de minge şi a păstrat jocul departe de propria poartă, însă fără să se arunce spre careul lui Niczuly. Semn clar că oaspeţii din Kazahstan au învăţat ceva din dubla păţanie a celor de la ŢSKA Sofia.

Sepsi putea marca prin minutul 15, dar Pokatilov a scos greu de tot „bomba” lui Ştefănescu. Acelaşi Ştefănescu putea obţine un penalty câteva minute mai târziu, dar brigada de arbitri din provincia Kosovo a decis că a fost ofsaid la atacantul român. Neexistând arbitraj video la meci, n-avem de unde şti dacă arbitrul Kastrati a fluierat corect sau nu. Nouă ni s-a părut că nu.

Altfel, în prima jumătate de oră, nici Sepsi n-a avut alte situaţii de gol. Urlterior, treptat, Sepsi a pus stăpânire pe minge şi pe joc, mutând centrul de greutate al partidei înspre poarta oaspeţilor. Aktobe n-a făcut, însă, pasul înapoi, încercând să ţină mingea departe de poarta proprie. Le-a ieşit destul de bine, cel puţin în prima repriză. Senzaţia, după primele 45 de minute, a fost aceea de joc mai echilibrat decât indicau calculele hârtiei.

Sepsi a fost ceva mai periculoasă în partea secundă, însă kazahii au opus o rezistenţă mai dârză decât era de aşteptat. Şi-au făcut bine lecţiile. Brazilianul Elder Santana (fotbalist trecut, printre altele, pe la echipe ca Atletico Mineiro, Botafogo Ribeirao Preto sau Atletico Goiania) a ratat o bună ocazie de gol pe o contră, apoi din cornerul rezultat, acelaşi Elder Santana a profitat de o ezitare colectivă (au dormit Niczuly şi Ninaj) şi a reluat cu capul, din 4-5 metri, în plasă, în minutul 66.  Un gol picat pe neaşteptate, taman când Sepsi se instalase temeinic în jumătatea lui Aktobe.

Sepsi şi-a revenit repede şi a urcat liniile spre poarta oaspete, dar jucătorii lui Liviu Ciobotariu au ratat tot ce se putea rata, în special prin Matei şi Aganovic. Ba chiar Aktobe putea marca din nou, după un alt contraatac. Ar fi fost nemeritat.

Pe final, Liviu Ciobotariu a forţat cu veteranul venezuelean Rondon, cu Ion Gheorghe şi cu ungurul Varga, toţi jucători ofensivi. Sepsi s-a aruncat cu disperare spre poarta adversă. Varga, neinspirat, a tras din 10-12 metri direct în portarul Pokatilov, oaspeţii au început să cadă seceraţi ca spicele pe final, doar doar o mai trece ceva timp…însă acelaşi Varga a adus izbăvirea în minutul 89. Cu ceva noroc, e drept: şutul acestuia a fost deviat şi, cum, necum, a intrat în poartă.

În cele şase minute adiţionale, Sepsi a dominat copios, dar golul victoriei n-a mai venit. S-a terminat 1-1, scor care lasă şanse ambelor echipe în partida retur.

În duelul care decide viitoarea adversară a lui Sepsi (sau a lui Aktobe) în play-off-ul UEFA Conference League, formaţia norvegiană Bodo/Glimt a învins azi categoric, scor 3-0, gruparea armeană Pyunik Erevan.

Sport

Potenţialii adversari ai lui Sepsi Sfântu-Gheorghe, în play-off-ul Conference League: o echipă din Norvegia sau una din Armenia

În cazul în care Sepsi Sfântu-Gheorghe va elimina pe FC Aktobe din Kazahstan, în turul III preliminar al UEFA Conference League la fotbal, formaţia pregătită de Liviu Ciobotariu va întâlni, în play-off – ultima etapă eliminatorie înainte de grupe – învingătoarea dintre duelul FK Bodø Glimt (Norvegia) şi Pyunik Erevan (Armenia).

Dubla cu formaţia kazahă se va juca poimâine, turul, respectiv peste 10 zile, returul. Sepsi e cotată ca favorită în  faţa celor de la Aktobe, prin prisma valorii lotului: peste 15 milioane de euro, faţă de nici 10 milioane, cât valorează lotul kazahilor. E de aşteptat, deci, o calificare a românilor.

Însă, în play-off, va fi ceva mai greu, mai ales dacă adversari vor fi norvegienii de la FK Bodø Glimt. Valoarea lotului norvegienilor, conform Transfermarkt, e dublă faţă de cea a lotului lui Sepsi. Cel mai valoros jucător de la Bodø Glimt, danezul Albert Gronbaek, valorează 5 milioane de euro, aproape cât cei mai valoroşi trei fotbalişti ai lui Sepsi, luaţi împreună. În plus, norvegienii sunt în plin campionat, acolo jucându-se deja 18 runde. La noi s-au jucat doar patru. Alt avantaj pentru nordici: oraşul Bodø e situat puţin dincolo de Cercul Polar de Nord. Acolo, vara, practic soarele nu apune deloc; cuiva care nu e obişnuit cu aşa ceva îi va fi teribil de greu să adoarmă „noaptea”. Stadionul celor de la Glimt are gazon artificial, ceea ce e altavantaj pentru nordici.

Bodø a mai fost în grupele Conference League în 2021, atunci când a şocat lumea fotbalului european după ce a şters pe jos, acasă, cu italienii de la AS Roma, pe care i-au bătut cu 6-1. Pe banca Romei, nota bene, se afla celebrul Jose Mourinho.

Celălalt potenţial adversar al lui Sepsi, echipa armeană Pyunk Erevan, pare să fie outsider şi pleacă din postura de victimă sigură în faţa celor de la Bodø Glimt. Tot outsideri au fost armenii şi în faţa suedezilor de la Kalmar FF, pe care i-au bătut, însă, în turul precedent al Conference League, în ambele manşe (2-1 şi 2-1). Lotul celor de la Pyunik valorează doar 5,3 milioane de euro, deci de aproape trei ori mai puţin decât al lui Sepsi. Doar portarul Niczuly valorează (1,4milioane de euro) cât o treime din tot lotul armean. Dacă Pyunik trece de Bodø Glimt, atunci drumul lui Sepsi către grupele Conference League e deschis. Până atunci, însă, Sepsi mai are de trecut hopul numit FC Aktobe. Prima manşă se joacă la Sfântu-Gheorghe, în 10 august, cu începere de la ora 20.

În imagine, galerie celor de la Bodø Glimt, afişând acasă o pancartă cu inscripţia „Cei mai mari din Nord”.

sursa foto: Facebook/Fotballklubben Bodø/Glimt

Sport

Sepsi Sfântu-Gheorghe i-a umplut de kurtos kalacs pe bulgarii de la ŢSKA Sofia

Jocul a pornit de la 2-0 pentru români, scor (înregistrat la Sofia, acum o săptămână) surprinzător pentru multă lume, dar nu şi pentru cine a văzut meciul. Era clar că ŢSKA Sofia nu a venit la plimbare în România, ci decisă să remonteze handicapul din tur şi să se califice. Aşa că bulgarii (vorba vine, a fost un singur bulgar în 11-le de start) au început meciul sus şi s-au instalat repede cu fundaşii la centrul terenului, presând înspre careul lui Niczuly.

Sepsi, exact ca în turul de la Sofia, a mizat pe cartea contraatacului şi n-a lipsit mult ca la prima zvâcnire spre careul oaspeţilor să şi marcheze. Dumitrescu a şutat, însă, un pic alături. Bulgarii n-au înţeles nimic nici din faza descrisă mai sus, nici din lecţiile de contraatac oferite de Sepsi la Sofia şi au fost prinşi din nou pe o contră, în urma căreia Dumitrescu, puţin cam teatral, a obţinut un penalty. Corect acordat, totuşi. Matei a transformat cu ceva emoţii şi s-a făcut 1-0 încă din minutul 18.

De aici încolo, cu 3-0 la general, deşi ŢSKA a continuat să-şi încerce în continuare norocul, Sepsi n-ar fi trebuit să aibă emoţii.

Nici n-a avut; mai mult, din minutul 70 Aganovic, abia intrat, a speculat deruta din careul ŢSKA şi a marcat golul care i-a liniştit definitiv pe bulgari. Veteranul venezuelean Rondon (37 de ani) ar fi putut marca şi el, dar l-a trădat viteza şi a ratat singur cu portarul. 

În schimb, ungurul Varga a marcat chiar pe final, golul de 3-0, profitând de căderea aproape totală a bulgarilor. Cădere care i-amai costat pe oaspeţi un gol,marcat de macedoneano-albanezul Alimi, dintr-un alt penalty, corect acordat şi acesta.

Din nou, antrenorul Liviu Ciobotariu şi colaboratorii săi, foştii fotbalişti Cătălin Munteanu şi Adrian Iordache au dovedit că au pregătit impecabil meciul: chiar dacă au dominat copios minute bune şi a avut câteva acţiuni ofensive periculoase, nicio secundă echipa bulgară n-a dat impresia că ar putea pune sub semnul întrebării soarta calificării, oricât s-ar fi străduit.

Sport

Victorie fabuloasă a lui Sepsi Sfântu-Gheorghe în Conference League: 2-0 la Sofia cu vicecampioana Bulgariei, ŢSKA. Scorul putea fi mai mare

Sepsi Sfântu-Gheorghe a început uşor timorat meciul cu ŢSKA Sofia cea adevărată (a nu se confunda cu clona ŢSKA 1948 Sofia, învinsă chinuit aseară, de FCSB, cu 1-0). Bulgarii cu condus ostilităţile clar în primul sfertde oră, apoi Sepsi a început să mai iasă din jumătatea proprie şi chiar a ratat o bună ocazie de a marca, pentru că Ştefănescu a întârziat pasa decisivă pentru slovacul Safranko. 

ŢSKA a părut un pic descumpănită, Sepsi a prins curaj, a replicat tăios pe contre, dar a ratat câteva ocazii bune de gol, protagonişti fiind mai ales Matei şi Dumitrescu. Nici Bălaşa, „cap” din lovitură liberă, n-a găsit poarta bulgară. Per total, gazdele au avut mai mult mingea în prima repriză, dar nu prea au ştiut ce să facă cu ea. Sepsi a fost mai exactă în defensivă şi mai periculoasă în atac.

Partea a doua a decurs aproximativ după aceleaşi coordonate: posesie prelungită pentru ŢSKA şi contraatacuri Sepsi. Din nou, cu românii mai periculoşi în treimea adversă. Pe final, antrenorul Liviu Ciobotariu a forţat atacul cu venezueleanul Mario Rondon în locul lui Safranko şi Sepsi a marcat imediat după schimbare, prin Păun, la o fază la care a contribuit şi veteranul sud-american.

Bulgarii s-au clătinat vizibil după gol şi n-a durat decât vreo 10 minute până să mai încaseze unul. Portarul brazilian al lui ŢSKA şi-a supraestimat calităţile tehnice, a încercat să dribleze la vreo 20-25 de metri de poartă, Rondon l-a deposedat, iar Roland Varga a trimis în poartă, cu boltă. 

Bulgarii au căzutde tot şi Sepsi mai putea puncta pe contraatac, dar Damaşcan şi Ninaj au nimerit, fiecare, bare ale porţii adverse.

Cu această victorie, Sepsi Sfântu-Gheorghe şi-a asigurat, practic, în bună măsură calificarea în turul III al Conference League, acolo unde va întâlni, foarte probabil, formaţia FC Aktobe din Kazahstan.

*Meciul s-a jucat pe un stadion (numit Bălgarska Armia) vechi de vreo 100 de ani, Hadnagy, a spus că sunt „mizerabile…nici nu ar fi trebuit ca un meci din cupele europene să se joace pe astfel de stadioane”.

*Biletele la meci s-au vândut integral încă de ieri. Au asistat aproximativ 18.000 de spectatori, inclusiv o galerie de vreo 200-300 de suporteri „secui”. Dacă n-ar fi existat câteva sectoare închise, stadionul ar fi fost plin.

*Galeria celor de la ŢSKA a oferit un frumos spectacol, cu de toate: coregrafii, pancarte, elemente pirotehnice. Suporterii Stelei bulgarilor au cântat non-stop până la finalul meciului. 

*Gest elegant de curtoazie al gazdelor de la ŢSKA: crainica stadionului a făcut toate anunţurile şi în limba română, nu doar în cea bulgară. 

*Mai puţină curtoazie din partea ultraşilor bulgari: au scandat de nenumărate ori „ţiganii, ţiganii”. Exact ca în zicala cu cârpitul care râde de peticit.

Sorin Simion

Stirile Punctul

Finală ardeleană în Cupa României la fotbal: U Cluj-Napoca-Sepsi Sfântu-Gheorghe


Mâine seară, cu începere de la ora 20,30, noul stadion Municipal din Sibiu va găzdui finala Cupei României la fotbal, în care vor juca, în premieră în ultimele decenii, două echipe din Transilvania: Universitatea Cluj-Napoca şi Sepsi Sfântu-Gheorghe.
Atât specialiştii, cât şi principalele case de pariuri dau ca favorită echipa „secuiască”: Sepsi are cote în jur de 2, iar U, în jur de 4.
Şi palmaresul recent e în favoarea celor de la Sepsi, nu doar valoarea lotului: alb-roşii din Sfântu-Gheorghe au jucat recent două finale de cupă, în 2020 şi 2022. Pe ultima au şi câştigat-o, iar în acelaşi an Sepsi a cucerit şi Supercupa.
De cealaltă parte, U Cluj-Napoca are şi ea în palmares o Cupă, dar se întâmpla în 1965. Clujenii au mai jucat alte patru finale, pierdute toate, ultima acum opt ani.
Meciul va fi condus la centru de arbitrul Cătălin Popa din Piteşti, un cavaler al fluierului care a avut parte de ceva controverse în cariera sa, dar care a condus bine ultimele meciuri la care a fost delegat.
Popa va fi ajutat de la marginile terenului de tuşierii Daniel Mitruţi şi Bogdan Gheorghe, iar din camera VAR, de Istvan Kovacs şi de Andrei Chivulete.
Sorin Simion

Stirile Punctul

Inaugurare cu fast la Sfântu-Gheorghe

teatruPeste aproximativ două săptămâni, Teatrul Independent „Osono” îşi va aştepta publicul în sediul din fosta clădire a tipografiei Charta, din Sfântu Gheorghe. Inaugurarea oficială va avea loc în 18 octombrie și va fi marcată prin teatru și muzică. Astfel, se va pune în scenă spectacolul Chipul din Oglinda Apei; sZempol, trupa tinerilor muzicieni din Sfântu Gheorghe va susține un concert; se va desfășura vernisajul „Nu-mi convine” și se vor prezenta câteva filme de scurt-metraj.

Trupa teatrului Independent „Osono” s-a întors recent dintr-un turneu european de 40 de zile, piesa „Chipul din Oglinda Apei” fiind prezentată de 17 ori, în opt țări. Artiștii au participat la Festivalul Mondial, iar în luna septembrie s-a desfășurat programul de colaborare cu Centrul European de Teatru „Etoil” din Italia, în urma căruia s-au ,,născut” două proiecte comune: spectacolul ,,Moartea albă”, în regia italianului Daniele Franci, cu actori italieni și din trupa ,,Osono” și spectacolul ,,Legea nebunilor”, în regia lui Fazakas Misi, cu 10 actori italieni, aleși special pentru acest proiect.

De asemenea, următoarea perioadă va fi una destul de încărcată pentru Trupa „Osono”. În cursul lunii octombrie, spectacolul „Chipul din Oglinda Apei” va fi prezentat în mai multe sate din județele Covasna și Harghita.

În prezent, trupa „Osono” are 8 membri. În 1993, când s-a înființat, trupa a pornit cu aproximativ 18 membri.

Stirile Punctul

CNMT cere Ținutul Secuiesc în stradă

Steag tinutul secuiescReprezentanţii Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania(CNMT) susţin că dezbaterea pe tema proiectului de regionalizare, desfăşurată recent la Balvanyos, le-a întărit convingerea că demonstraţiile reprezintă singura cale prin care comunitatea maghiară ar putea determina autorităţile de la Bucureşti să ia în considerare varianta creării unei regiuni formate din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, denumite ‘Tinutul secuiesc’.

Liderul CNMT Sfântu Gheorghe, preotul reformat Santa Imre a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că în opinia sa dezbaterea de la Balvanyos, organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a fost una formală, menită să demonstreze că s-a făcut cu o largă consultare populară.

‘Dezbaterea de vineri m-a convins că nu mai avem alte mijloace decât să demonstrăm pentru regionalizarea şi pentru autonomia Ţinutului secuiesc. Nu vom putea convinge cu argumente, aşa că ultimul mijloc este să ieşim în stradă’, a spus Santa Imre.

Acesta a menţionat că se va alătura protestelor ce vor fi organizate săptămâna aceasta în faţa Prefecturii din municipiul Sfântu Gheorghe de către tinerii din cadrul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT).

‘Săptămâna aceasta, zilnic între orele 17 şi 19 vor avea loc demonstraţii în faţa Prefecturii. Voi fi prezent şi eu. Vreau să precizez ca nu am fost eu iniţiatorul, dar sprijin acest protest’, a spus preotul reformat.

În opinia conducerii CNMT, neluarea în considerare a voinţei comunităţii maghiare constituie ‘un atentat’ la adresa acesteia, dar şi o încălcare a unor prevederi şi tratate internaţionale pe care România le-a ratificat. Liderul CNMT a mai spus că protestele vor culmina pe data de 20 iulie cu demonstraţii în peste 100 de localităţi din Transilvania.

Vicepremierul Liviu Dragnea, care a participat vineri la dezbaterea de la Balvanyos, a declarat că principalul scop al regionalizării este de a contribui la o dezvoltare unitară a ţării, o mai bună absorbţie a fondurilor europene şi în final la un trai mai bun al cetăţenilor, prin urmare criteriul etnic nu poate fi exclus, dar nu este primordial.

‘Nu sunt foarte sigur cât interes politic este în această declaraţie (a liderilor CNMT şi PPMT -n.r) şi mă abţin, sunt destul de rezervat în a comenta astfel de declaraţii şi astfel de interese (…) Eu nu coordonez un proces de regionalizare tremurând de dimineaţa până noaptea că cineva vrea să facă nu ştiu ce, eu coordonez un proces care să modernizeze România şi chiar refuz să rămân ancorat tot timpul în genul ăsta de discuţie, care nu face bine nimănui. Dimpotrivă, eu spun tuturor să ne scoatem spaimele din suflet, să avem o abordare destul de relaxată dacă vrem să facem dezvoltare’, a spus Liviu Dragnea.

AGERPRES