şi

Stirile Punctul

PNL şi PSD au ajuns la un acord privind reducerea numărului de şefi din administraţia publică

PNL şi PSD au ajuns la un acord privind reducerea numărului de şefi din administraţia publică, iar numărul de membri în Consiliile de Administraţie ar urma să scadă, afirmă surse guvernamentale, care precizează că reducerile de cheltuieli vor însemna în egală măsură reducerea numărului secretarilor de stat şi comasarea instituţiilor…
Citește articolul complet

Made in MureşStirile Punctul

(Foto) Șefii de promoție de la UMFST și gândurile de viitor

UMFST a prezentat șefii de promoție din Târgu Mureș și vă invită să aflați de la ei cu ce gânduri au încheiat această etapă și ce își propun să realizeze în viitorul apropiat.

Numele meu este Maria-Flavia Rădulescu și sunt medic rezident endocrinolog în cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș. Sunt absolventă UMFST G.E. Palade Târgu Mureș și am decis să continui experiența de student la Universitatea noastră în calitate de masterand. Eu am ales programul Cercetare științifică avansată medico-farmaceutică, deoarece încă din facultate mi-a fost deschis apetitul pentru cercetare și am dorit să aprofundez acest aspect.
În viitor doresc să pun în practică tot ce am învățat în cadrul acestui program de studiu, deoarece medicina, în opinia mea, are încă multe mistere ce așteaptă să fie explorate. Pe lângă informațiile acumulate și deprinderile dobândite, mă bucur că am reușit sa cunosc oameni pasionați de ceea ce fac și cu care am împărtășit dorința și pasiunea pentru cercetare.

Maria-Flavia Rădulescu (Susanu)
Facultatea de Medicină
Cercetare științifică avansată medico-farmaceutică (master)

Parcursul meu profesional a fost constant începând cu primul an de studii, marcat de rezultate academice și experiența competițională extracurriculară dobândite prin multă muncă, ambiție și determinare. Îmi doresc o carieră în domeniul dreptului, pentru că mă definește.

Marius Iulian Moldovan
Facultatea de Economie și Drept
Programul de studii Drept

Sunt foarte mândru că reprezint Ingineria Medicală la cele mai înalte cote. Este un domeniu în continuă dezvoltare și fac promisiunea ca pe viitor să fiu complet dedicat în revoluționarea sistemului medical și în cercetarea continuă care va dezvolta componenta inginerească din medicină.

Răzvan-Andrei Gîrbăcea
Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației
Programul de studii Inginerie Medicală

În acești 6 ani am încercat să învăț cât mai multe, să caut legăturile dintre informații și să le așez bucată cu bucată asemenea unui puzzle, am cunoscut persoane absolut minunate pe care acum îi pot numi prieteni, am parcurs o bucată din drumul autocunoașterii și dezvoltării și am învățat să includ relaxarea absolut necesară în program. Pe viitor îmi doresc să mă plasez în domeniul cardiologiei și sunt recunoscătoare pentru cei care m-au ajutat să îmi găsesc drumul spre acest domeniu și continuă să o facă.

Vári Andrea-Antónia
Facultatea de Medicină
Programul de studii Medicină – limba maghiară

În viață suntem influențați de mulți oameni, iar printre aceștia se numără și profesorii care ne-au ajutat să ne formăm atât profesional, cât și personal. Vreau să le mulțumesc tuturor profesorilor pentru devotamentul lor, pentru dragostea pe care o au față de această meserie frumoasă, dragoste pe care mi-au transmis-o și mie. Datorită dânșilor am ajuns omul de astăzi și pot păși cu încredere spre frumoasa meserie pe care mi-am ales-o.

Îmi doresc să fiu un model pentru elevii mei, să le transmit dragostea pentru învățătură, să le pot fi prietenă și să vadă în mine omul care le va fi mereu alături atunci când au nevoie. Aceste lucruri le-am descoperit și eu alături de profesorii mei!
Vă mulțumesc, mă înclin în fața dumneavoastră și mă simt onorată că v-am avut alături!

Cristina-Daniela Fărcaș
Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”
Programul de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar

Dacă ar fi să rezum parcursul meu în câteva cuvinte, aș spune că pasiunea, determinarea, ambiția și credința sunt câteva dintre reperele ce au ghidat drumul formării mele, atât personale, cât și profesionale. Parcurgând un traseu în care am avut parte de suișuri și coborâșuri, deopotrivă, am învățat că trebuie să ne păstrăm mereu nădejdea în suflet și să luptăm pentru ceea ce ne dorim, fără să uităm, însă, a mulțumi atunci când ne atingem obiectivul dorit.

Pe lângă bagajul consistent de cunoștințe asimilat, intensa pregătire profesională parcursă și numeroasele oportunități extracurriculare care au contribuit, fiecare în parte, la dezvoltarea mea, am înțeles că este esențial, ca pentru a ne simți împliniți în toate ale vieții, să ne îmbrăcăm cu bunătate, empatie, umanitate, fraternitate, demnitate, atingând succesul nu doar prin intermediul eforturilor personale, ci prin împreuna-lucrare cu Dumnezeu.

Finalizând studiile universitare de masterat, obiectivul meu de lungă durată îl reprezintă parcurgerea studiilor doctorale, dorindu-mi să aprofundez în întregime fascinantul tărâm al filologiei.

Anca Rusu
Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”
Scriere creatoare și compoziție digitală (master)

Mulțumesc tuturor profesorilor care m-au îndrumat în acești ani, voi fi recunoscător mereu. În viitor as dori să urmez studiile de master și să-mi clădesc o carieră în acest domeniu.

Andrei Rohan
Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”
Programul de studii Studii de securitate

Pe parcursul celor patru ani petrecuți în cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș am avut prilejul să cunosc oameni minunați, să am parte de numeroase experiențe frumoase și să găsesc un domeniu care mi se potrivește. Voi continua studiile în cadrul programului de master Tehnici avansate de laborator, iar în viitor sper că voi profesa în acest sector.

Lorena-Andreea Solovăstru
Facultatea de Medicină
Programul de studii Asistență Medicală Generală (linia română)

Această experiență a avut o contribuție semnificativă asupra evoluției mele ca și persoană, pentru că mi-a oferit ocazia să mă dezvolt continuu, să perseverez și să rămân focusată. Pe viitor îmi propun să continui pe aceeași linie și să mă bucur de oportunitățile care se ivesc, fiind încrezătoare în propriile forțe.

Andreea Mătea
Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”
Programul de studii: Comunicare și relații publice

În acești cinci ani petrecuți în cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș m-am format profesional și uman, am acumulat cunoștințele necesare pentru vocația pe care am ales-o. Cu seriozitate, muncă și profesionalism mă voi strădui să transmit cunoștințele la cel mai înalt nivel și într-un mod cât mai atractiv copiilor dornici de educație fizică și sport din învățământul preuniversitar. Prin munca mea doresc să duc mai departe reputația excelentă a universității noastre și a profesorilor care m-au ajutat pe parcursul acestui drum. Nil satis nisi optimum!

Luka Levente László
Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”
Educație fizică și consiliere sportivă (master)

Drumul de până acum nu a fost întotdeauna ușor. Sunt fericit că am ajuns aici și sunt pregătit pentru o nouă provocare.

Răzvan-Petru Ghișa
Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”
Programul de studii Istorie și turism cultural (master)

Anii facultății m-au maturizat foarte mult și m-au învățat să continui lupta ca, într-un final, obiectivele stabilite să fie împlinite. Munca și perseverența sunt mai presus decât talentul. În viitor, cunoștințele acumulate în perioada facultății aș dori să le aprofundez în cadrul programului de masterat, dar să îmi stabilesc și obiective pe plan personal, deoarece balanța e cheia.

Alin-Cristian Hancu
Facultatea de Economie și Drept
Programul de studii Management

Educația primită în acești ani în cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș mi-a consolidat parcursul profesional pe care am decis să merg în urmă cu mulți ani. Decizia de a studia în cadrul Facultății de Medicină la o vârstă la care studenția nu mai este atât de accesibilă a venit dintr-o dorință bine împământenită de a face BINE. Acești ani au venit cu multe eforturi, sacrificii, dar și cu reușite pe măsură. Astăzi știu că a meritat din plin, pentru că fac ceea ce iubesc cel mai mult.
Doresc să fiu unul dintre ambasadorii acestei meserii de nutriționist dietetician care este la început de drum în România. Voi continua cu aceeași pasiune și dedicare să învăț și să transmit mai departe tot ceea ce este nevoie pentru a se depăși preconcepția că nutriția și dietetica înseamnă doar deficit caloric. În acest domeniu este nevoie de specialiști care să facă parte din echipele medicale multidisciplinare.

În viitor voi continua să mă specializez în ceea ce am ales cu sufletul: nutriția în boli autoimune. Sunt pur și simplu recunoscătoare, mulțumesc!

Ramona Nicoleta Dună
Facultatea de Medicină
Programul de studii Nutriție și dietetică

Pe parcursul celor 5 ani de studiu am străbătut un drum plin de provocări și învățături. Am studiat subiecte complexe precum biochimia, anatomia și fiziologia umană, evaluarea stării nutriționale, managementul bolilor nutriționale și intervenția nutrițională în diferite contexte clinice și comunitare.
În calitate de absolvenți ai programului de master Nutriție clinică și comuniatară avem responsabilitatea de a aduce o schimbare semnificativă în lumea nutriției. Societatea se confruntă cu provocări majore legate de sănătatea și nutriția populației, iar noi suntem pregătiți să facem diferența. Vom aduce informații corecte și actualizate în comunități, vom promova obiceiuri alimentare sănătoase și vom oferi sprijin pentru cei care au nevoie de intervenție nutrițională în diverse afecțiuni.
Pentru a ajunge aici, nu am fost singuri si pentru aceasta doresc să le mulțumesc familiilor, prietenilor și profesorilor care ne-au susținut în momentele dificile și ne-au încurajat să ne urmăm visurile.

Bianca Maria Popescu
Facultatea de Medicină
Nutriție clinică și comunitară (master)

Pentru mine, acești patru ani de facultate au fost minunați. Am acumulat experiență profesională și m-am dezvoltat din punct de vedere personal. Următoarea treaptă este studiile de master tot în domeniul ingineriei.

Szentgyörgyi Ervin
Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației
Programul de studii Tehnologia construcțiilor de mașini

Credeți în visurile voastre, pentru că la momentul potrivit acestea vor deveni realitate. Faceți ceea ce vă place și perseverați în ceea ce vă face cu adevărat fericiți.

Raluca-Daniela Mazilu
Facultatea de Farmacie
Programul de studii Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic

În acești 3 ani am încercat să acumulez cât mai multe cunoștințe și experiențe. Mulțumesc tuturor care au fost alături de mine în această călătorie: familia, prietenii și profesorii. Sunt foarte recunoscătoare pentru aceste amintiri.
În viitor, îmi voi continua educația aici, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, prima dată cu masteratul de Terapie fizică și reabiltare funcțională, apoi, sper, cu doctoratul.

Péter Brigitta
Facultatea de Medicină
Programul de studii Balneofiziokinetoterapie și recuperare

Pntru mine a fost o mare oportunitate să studiez și să aprofundez într-un mediu profesionist ce am cercetat mulți ani într-un mod discontinuu și eterogen. Au fost 3 ani petrecuți într-o familie, mai mult decât într-o instituție, ce cred că o să fie fructificați prin publicarea unei cărți.

Vasile Iuga
Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”
Programul de studii Istorie

Parcursul profesional a fost unul extrem de frumos și plin de momente frumoase, mai puțin frumoase, dezamăgiri, bucurii și entuziasm. A fost despre evoluție și puterea de a învața că atunci când îți dorești ceva cu tot sufletul, totul se poate întâmpla. Trebuie doar să crezi, să muncești și să ai curaj.

Emilia-Adelina Chiorean
Facultatea de Economie și Drept
Programul de studii Contabilitate și audit (master)

Pe parcursul acestor ani am avut parte de multe provocări și oportunități. Experiența și cunoștințele obținute la facultate mi-au fost de mare folos și mi-au amplificat dorința de a continua mai departe la masterat.

Kulcsár Ágnes
Facultatea de Economie și Drept
Programul de studii Contabilitate și informatică de gestiune – învățământ la distanță

Dedicarea și pasiunea pentru domeniul dreptului m-au ghidat pe tot parcursul acestei călătorii academice. Acestă realizare nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și îndrumarea profesorilor excepționali, care mi-au oferit sprijin continuu pe întreg parcursul studiilor. Le mulțumesc din suflet pentru cunoștințele transmise, pentru inspirația oferită și pentru dedicarea lor față de formarea mea profesională. Fiecare lecție și discuție cu dumnealor a avut un impact profund asupra dezvoltării mele academice și personale.

De asemenea, doresc să adresez sincere mulțumiri părinților și tuturor celor dragi care m-au susținut în această călătorie. Fără sprijinul lor necondiționat și încurajările lor constante, nu aș fi reușit să ajung în acest moment important în viața mea. Cu devotamentul lor neîncetat și încrederea neclintită în potențialul meu, m-au încurajat să merg mereu mai departe și să depășesc orice obstacol care mi-a apărut în cale.

Finalizarea acestei etape de studii nu este doar o realizare personală, ci și o dovadă a faptului că am reușit să creștem și să ne dezvoltăm ca o comunitate puternică și unită. Fiecare dintre noi a contribuit la succesul celorlalți prin schimbul de idei, colaborare și susținere reciprocă. Această diplomă mă determină să-mi urmez pasiunea pentru drept și să contribui activ la construirea unui sistem judiciar mai echitabil și mai eficient. Voi folosi cunoștințele dobândite și experiențele acumulate pentru a aduce schimbări pozitive în societatea noastră și pentru a ajuta la îmbunătățirea vieții celor din jur.
Îi încurajez pe toți cei care vor urma acest masterat să-și urmeze pasiunea și să se implice activ în învățare și dezvoltare.

Pataki Aranka-Timea
Facultatea de Economie și Drept
Programul de studii Instituții judiciare și profesii liberale

Dedicarea și pasiunea pentru domeniul dreptului m-au ghidat pe tot parcursul acestei călătorii academice. Acestă realizare nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și îndrumarea profesorilor excepționali, care mi-au oferit sprijin continuu pe întreg parcursul studiilor. Le mulțumesc din suflet pentru cunoștințele transmise, pentru inspirația oferită și pentru dedicarea lor față de formarea mea profesională. Fiecare lecție și discuție cu dumnealor a avut un impact profund asupra dezvoltării mele academice și personale.

De asemenea, doresc să adresez sincere mulțumiri părinților și tuturor celor dragi care m-au susținut în această călătorie. Fără sprijinul lor necondiționat și încurajările lor constante, nu aș fi reușit să ajung în acest moment important în viața mea. Cu devotamentul lor neîncetat și încrederea neclintită în potențialul meu, m-au încurajat să merg mereu mai departe și să depășesc orice obstacol care mi-a apărut în cale.

Finalizarea acestei etape de studii nu este doar o realizare personală, ci și o dovadă a faptului că am reușit să creștem și să ne dezvoltăm ca o comunitate puternică și unită. Fiecare dintre noi a contribuit la succesul celorlalți prin schimbul de idei, colaborare și susținere reciprocă. Această diplomă mă determină să-mi urmez pasiunea pentru drept și să contribui activ la construirea unui sistem judiciar mai echitabil și mai eficient. Voi folosi cunoștințele dobândite și experiențele acumulate pentru a aduce schimbări pozitive în societatea noastră și pentru a ajuta la îmbunătățirea vieții celor din jur.
Îi încurajez pe toți cei care vor urma acest masterat să-și urmeze pasiunea și să se implice activ în învățare și dezvoltare.

Pataki Aranka-Timea
Facultatea de Economie și Drept
Programul de studii Instituții judiciare și profesii liberale

Stirile Punctul

Azilul din Bărdești: Beneficiarii cazaţi la subsol printre grămezi de moloz, pe saltele pline de fecale, urină şi sânge


 

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a anunţat, joi seară, că beneficiarii din subsolul azilului din Mureş erau cazaţi printre grămezi de moloz, pe saltele pline de fecale, urină şi sânge. Cei mai mulţi nu puteau vorbi şi nu se puteau mişca, fiind plini de muşte, murdărie şi malnutriţi. Două persoane, în stare gravă, au fost descoperite ascuse într-o încăpere încuiată de trei metri pătraţi, fără lumină naturală, stând într-un pat. În total erau 30 de persoane în centru, 13 fiind transportate la spital. Autorităţile au întocmit documente care vor fi predate DIICOT.

Centrul de Resurse Juridice anunţa, joi seară, că  a efectuat o vizită de monitorizare neanunţată la Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’ Min din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş.

”Echipa a constatat că, pe lângă cei 23 de beneficiari ai centrului cazaţi în camere, în subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcţie, saci de haine, echipamente medicale vechi, 4 persoane cu dizabilităţi grave care zăceau culcate pe saltele murdare de fecale, urină şi sânge, cu muşte pe ele, care nu se puteau apăra şi nu puteau cere ajutor (nonverbale şi incapabile a se deplasa). Una dintre persoane era în stare avansată de malnutriţie (piele şi os), cu leziuni la nivelul şoldului, acoperită de muşte, mirosind puternic a fecale”, a transmis, joi seară, CRJ, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că o altă persoană din subsol era acoperită de fecale şi sânge la nivelul feţei şi a mâinilor

 

”Celelalte 2 persoane nu se puteau mişca şi nu puteau să comunice, fiind deosebit de speriate când am încercat să ne apropiem de ele. La orele 13:30, imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgenţă ajutor la 112. Până la sosirea echipajelor de poliţie şi salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa şi ieşise din acel spaţiu, la parterul imobilului”, se mai arată în comunicat.

Potrivit documentului citat, după aproximativ 4 ore, la sugestia unui rezident şi pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, echipa a mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanţă, pe care era un afiş pe care scria Materiale de construcţii. 

”Am solicitat deschiderea uşii şi am constatat că dincolo de aceasta mai era câteva încăperi în care am găsit alte 2 persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 m2, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spaţiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau aşezate cărămizi. Am solicitat din nou serviciul de ambulanţă pentru aceste 2 persoane”, a mai transmis sursa citată.

CRJ a precizat că unii dintre beneficiarii centrului au declarat că au fost legaţi, ameninţaţi, bătuţi de către personalul şi conducerea centrului, prezentând leziuni specifice legării la nivelul mâinilor.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Mureş au precizat că s-a intervenit pentru acordarea de asistenţă medicală, prim ajutor de urgenţă şi transportul unor persoane vârstnice cazate într-un centru de îngrijire din localitatea Bărdeşti.

”Până în momentul de faţă din totalul de 30 de persoane identificate, 13 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecţiuni cronice. De asemenea, o persoană a fost preluată de aparţinători şi alte 17 persoane vor fi relocate în alte centre de îngrijire aparţinând de DGASPC din municipiul Sighişoara (4 persoane) şi localităţile Luduş (9 persoane) şi Ideciu (3 persoane)”, a mai transmis ISU Mureş.

Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a precizat că s-au făcut toate documentele care vor fi înaintate spre competenta soluţionare către DIICOT Mureş.

”Avem persoane de la Buucreşti, de la Covasna şi avem persoane din Târgu Mureş. Din aceste trei locuri au fost aduşi, la decizia unor autorităţi şi printr-un contract de externalizare servicii dintre DGASPC-uri şi acest Centru, conform legii (…) Am avut discuţii cu doamna ministru al Muncii şi, deîndată, prin Decizia 784, a fost retrasă licenţa acestui centru, pentru că până nu am avut retrasă licenţa nu am putut să purcedem la relocarea acestor persoane”, a declarat Mara Togănel.

 

Stirile Punctul

Tabăra de vară organizată de PNL Luduș prilej pentru organizare, dezbatere și distracție

Tinerii de azi sunt decidenții de mâine. Preocuparea echipei noastre de a pregăti și motiva tinerii liberali este permanentă. Resursa umană este cartea de a vizită a oricărui partid politic, motiv pentru care abordăm cu multă seriozitate activitatea tineretului liberal.

Tabăra de vară organizată de PNL Luduș a fost un bun prilej pentru organizare, dezbatere și distracție.

Construim o echipă puternică, motivată și dornică de a face lucruri bune pentru Luduș.

Made in MureşStirile Punctul

Azi are loc festivitatea de absolvire a promoției 2023 a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”

Festivitatea de absolvire a promoției 2023 a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș va aduce împreună 1969 de studenți din cadrul celor 7 facultăți, alături de profesorii, părinții și prietenii absolvenților.

Invitat special al evenimentului: Gabriela Szabo

Festivitatea de absolvire a promoției 2023 se va desfășura în data de 26 iulie 2023, ora 19:00, pe stadionul Trans-Sil din Târgu Mureș, iar absolvenții, asistați de voluntari*, se vor deplasa pe următorul traseu:

A. Ora 17:00

Absolvenții Facultăților de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie și Științe și Litere „Petru Maior” vor porni pe traseul: str. prof. Gh. Marinescu nr.38, str. Pictor Nicolae Grigorescu, sensul giratoriu Unic, str. Lăcrămioarei, Aleea Carpați (pe lângă turbină), deplasare pe podul de mijloc în Aleea Carpați, stânga pe sub podul Mureș, str. Voinței, Piața Matei Corvin, str. Tamás Ernő, str. Insulei, stadionul Trans-Sil.

B. Ora 17:15

Absolvenții Facultăților de Inginerie și Tehnologia Informației și Economie și Drept vor porni pe traseul: str. Nicolae Iorga, B-dul Cetății, str. Avram Iancu, str. Făget, sensul giratoriu Unic (unde va avea loc joncțiunea cu absolvenții programelor de studii din domeniul sănătate), str. Lăcrămioarei, Aleea Carpați (pe lângă turbină), deplasare pe podul de mijloc în Aleea Carpați, stânga pe sub podul Mureș, str. Voinței, Piața Matei Corvin, str. Tamás Ernő, str. Insulei, stadionul Trans-Sil.

* Voluntarii vor purta robe albe.

Stirile Punctul

Orice creștere a fiscalității va încetini creșterea economică și nu va aduce bani în plus la buget

Guvernul PSD-PNL a impus în 2023 un buget mincinos, cu venituri umflate cu pompa pentru a permite cheltuieli nesăbuite. Cum „minciuna are picioare scurte”, adevărul a ieșit la suprafață repede, chiar ministrul finanțelor, Adrian Câciu, fiind acela care a trebuit să recunoască, încă din 5 aprilie 2023, că există o gaură la buget de 20 de miliarde.

De atunci și până astăzi, coaliția de guvernare nu a făcut efectiv nimic. Așa cum chiar gura „păcătosului Ciolacu” adevăr a grăit, că România „trece de la fapte la vorbe”, spațiul public a fost inundat de un torent de declarații ale liderilor coaliției și ale oficialilor guvernamentali, care mai de care mai contradictorii, fără ca să se întâmple ceva concret.

Din puzderia de declarații ale oficialilor coaliției se poate anticipa că soluția principală a guvernului pentru a reduce deficitul este creșterea fiscalității, adică cea mai proastă soluție economică. Culmea este că guvernul optează pentru creșterea fiscalității, în ciuda experienței negative de anul trecut.

Anul trecut, tot în vacanța parlamentară, guvernul a adoptat pe șestache ordonanța 16, care a crescut taxe, impozite și contribuții. Prin aceste creșteri ale fiscalității, guvernul și-a propus să colecteze în plus 12 miliarde de lei. Rezultatul a fost catastrofal. Suprataxarea contractelor part-time a dus la încetarea a peste 200.000 de astfel de contracte. Ridicolul impozit pe bacșiș, care a r fi trebuit să aducă în plus 40 de milioane în primele cinci luni, a generat venituri suplimentare mai mici de 6 milioane. Accizele crescute la mai multe categorii de produse nu numai că nu au crescut veniturile, ci le-au scăzut. Pe primele cinci luni ale anului, veniturile din accize au scăzut cu peste 30%, în comparație cu anul 2022. Deși nu au generat venituri suplimentare, creșterile de taxe, impozite și contribuții au avut un efect negativ evident asupra evoluției economiei, contribuind la frânarea creșterii economice și la reducerea încrederii investitorilor privați în economia românească.

Biroul Politic Național Forța Dreptei avertizează guvernul că orice creștere de taxe, impozite sau contribuții reprezintă o crimă economică cu premeditare, care  va lovi ca un boomerang economia României și va ucide și bruma de creștere economică care se menține încă în prognoze.

O nouă creștere a fiscalității va transorma guvernul în inamicul public nr.1 al mediului privat, cel care duce greul economiei. Mediul privat este într-o situație foarte dificilă și nu va putea suporta noi poveri fiscale impuse de autorități pentru a finanța dezmățul din cheltuielile publice. Multe firme se vor închide, altele vor prefera soluții la marginea evaziunii fiscale, iar multe firme vor prefera să lucreze la negru. Orice nou investitor care dorește să investească în România se va gândi de două ori înainte de a investi din cauza creșterilor intempestive ale fiscalității.

Forța Dreptei somează guvernul să rezolve problema deficitului doar prin adoptarea acelor soluții care nu pun în pericol dezvoltarea economică: reducerea drastică a cheltuielilor, creșterea absorbției fondurilor europene și îmbunătățirea colectării.  

Ludovic Orban, Președinte Forța Dreptei

Stirile Punctul

Care vor fi taxele și tarifele la instituțiile de cultură din subordinea CJ Mureș

În fiecare an Consiliul Județean Mureș aprobă nivelul taxelor și tarifelor percepute de instituțiile de cultură aflate în subordinea sa . Este vorba de taxele și tarifele care vor fi percepute cu data 1 ianuarie 2024 sau începând cu acest an pentru stagiunea 2023-2024. Instituțiile de cultură din subordinea CJ Mureș sunt:  Muzeul Județean Mureș, Ansamblul Artistic Profesionist ”Mureșul”, Teatrul pentru Copii și Tineret ”Ariel”, Filarmonica de Stat Tâgu Mureș,  Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Redacţia Revistei Vatra, Redacţia Revistei Lato.

Prețul biletelor, abonamentelor sau tarifele pentru închirierea unor spații din aceste instituții, cum a r fi sălile din Palatul Culturii vor rămâne neschimbate. Singurele creșteri se înregistrează la taxele școlare percepute de Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș.

Puteți consulta tabelul cu nivelul taxelor și tarifelor accesând link-ul de mai jos:

https://ro.cjmures.ro/wp-content/uploads/2023/07/pct-10-anexa-institutii.xls
Stirile Punctul

Cu mocănița de pe Valea Hârtibaciului poți descoperi cele mai pitorești și sălbatice zone din jurul Sibiului

Mocănița de pe Valea Hârtibaciului este o ofertă de sezon estival pentru turiștii care vor să descopere una dintre cele mai pitorești și sălbatice zone din jurul Sibiului, într-o plimbare cu trenulețul de cale ferată îngustă. Reînvierea acestei mocănițe, cu o vechime de peste un secol, se datorează exclusiv unui grup de voluntari, Prietenii Mocăniței. In aceste zile de vacanțe și concedii, trenulețul are curse în zilele de vineri și duminică.

Sursa: România Actualităţi

Stirile Punctul

Vă așteptăm cu drag la Festivalul Văii Mureșului, sâmbătă și duminică, 29-30 iulie 2023, pe platoul „La Alei”!

Felicitări organizatorilor! Cei cărora li se datorează organizarea ediției a XVII-a a festivalului și au contribuit financiar sunt:

🔹 comuna DEDA – primar dna Lucreția Cadar, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Valea Mureșului,

🔹 comuna RUȘII MUNȚI – primar dl Ilie Chiș Bălan,

🔹comuna VĂTAVA – primar dl Emil Bendriș,

🔹comuna RĂSTOLIȚA – primar dl Marius Lircă,

🔹comuna LUNCA BRADULUI – primar dl Bexa Alexandru,

🔹comuna STÂNCENI – primar dl Dinu Ciobotă,

🔹municipiul REGHIN – primar dl Mark Endre,

🔹comuna BREAZA – primar dl Deák Attila,

🔹Consiliul Județean Mureș.

De ieri au început pregătirile pentru amenajarea căsuțelor tradiționale, unde veți fi întâmpinați de oamenii locului, rapsozi și meșteri populari, în atmosfera autentică specifică satelor românești.

Felicitări tuturor participanților, de pe întreaga Vale a Mureșului!

Stirile Punctul

Anulările sau întârzierile Wizz Air au ajuns subiect de discuție între România și Bruxelles

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a discutat, în marja reuniunii informale a miniștrilor responsabili de competitivitate, cu Didier Reynders, comisarul european pentru Justiție, cu atribuții privind protecția consumatorului, despre o serie de subiecte de interes pentru țara noastră, printre care și întârzierile sau anulările de zboruri ale companiei aeriene Wizz Air.
Potrivit unei analize realizate de un tur operator online, pentru zborurile înregistrate din și înspre România în ultimele săptămâni, compania aeriană Wizz Air se află în capul listei, cu un total de peste 40% de zboruri anulate sau întârziate, arată Observator News.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

CNAIR anunță câștigătorul licitației pentru lotul din PNRR Târgu Mureș-Miercurea Nirajului și legătura la A 3-Transilvania

CNAIR urmează să anunțe câștigătorul contractului pentru proiectarea și execuția lotului Târgu Mureș-Miercurea Nirajului (lotul I), un contract finanțat din PNRR care a primit opt oferte de la constructori din Austria, Italia, Ungaria și Turcia, dar nu și de la UMB, așa cum a fost pentru lotul III, Leghin-Târgu Neamț.

Lotul I Târgu Mureș-Miercurea Nirajului de pe A 8 – Autostrada Unirii și Lotul 3 de pe Autostrada Moldovei A 7 Ploiești-Pașcani sunt cele două loturi finanțate din PNRR care nu au constructori desemnați (n.r. pentru lotul 3 A 7, CNAIR urmează să anunțe câștigătorul după reevaluarea ofertelor). Prin PNRR sunt finanțate 18 loturi de autostradă cu o lungime totală de 440 km.

Pentru lotul Târgu Mureș-Miercurea Nirajului finanțat prin PNRR, CNAIR a deschis ofertele pe 27 aprilie, iar marți, 25 iulie este termenul estimat pentru desemnarea câștigătorului. Pentru lotul III, câștigat de UMB, CNAIR a finalizat evaluarea celor șase oferte pe 19 iulie, cu o zi întârziere față de termen, 18 iulie (deschiderea ofertelor a fost pe 19 aprilie). Contractul pentru lotul I al Autostrăzii A 8 are o valoare de aproximativ 3 miliarde lei, iar durata de realizare este de 30 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 24 pentru execuție.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Copac căzut peste un garaj și autoturism pe strada Vasile Lucaciu din Târgu Mureș

Pompierii Detașamentului Târgu Mureș au fost solicitați să intervină în această dimineață în municipiul Târgu Mureș, pentru degajarea unui arbore căzut peste un garaj și un autoturism situat pe strada Vasile Lucaciu. În urma intervenției nu s-au identificat victime, rezultând doar avarierea autoturismului. În aceeași zonă, se acționează în aceste momente pentru îndepărtarea pericolelor reprezentate de crengi care prezintă pericol de cădere. Sg. maj. Oltean Georgiana – purtator de cuvânt al ISU Mureș

Stirile Punctul

Se modifică prețul grâului și porumbului pentru calcularea veniturilor din arendă 

Conform Codului Fiscal consiliile județene au ca atribuție stabilirea prețurilor medii ale produselor agricole în baza cărora se calculează venitul brut obținut din arendarea terenurilor exprimată în natură. La sfârșitul anului trecut CJ Mureș a stabilit aceste prețuri însă având în vedere 

scăderea prețurilor cerealelor obținute din producție proprie de către fermierii din România și implicit din județul Mureș, în raport cu cele stabilite la sfârșitul anului trecut, Direcția pentru Agricultură Județeană Mureș a propus modificarea prețurilor medii la unele produse agricole, pentru anul 2023, prin diminuarea prețului mediu la grâu, de la 1,45 lei/kg la 0,90 lei/kg și la porumb, de la 1,20 lei/kg la 0,85 lei/kg.

Joi, consilierii județeni sunt chemați să aprobe aceste modificări. D.B.

Stirile Punctul

Trei oferte de management de proiect și supervizare a lucrărilor pentru întârziata centrală de la Iernut

Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, a primit 3 oferte la licitația prin care vrea să achiziționeze servicii de management de proiect și supervizare a lucrărilor de finalizare și a manevrelor de punere în funcțiune a mult-întârziatei centrale noi pe gaze în ciclu combinat de la Iernut, cu putere instalată de 430 MW. Unul dintre candidați este firma de certificare industrială TUV Austria România SRL, subsidiară a TUV Austria Holding AG.

Un alt ofertant este compania americană de consultanță și management în construcții Hill International, înființată în 1974 și dezvoltată puternic în deceniul următor, odată cu avântul proiectelor de construire de centrale nucleare din SUA.

Al treilea ofertant este asocierea formată din firma de inginerie și consultanță tehnică Konsent din Iași, controlată și condusă de Paul Savin, care a lucrat și în trecut la Iernut, și compania poloneză cu același profil MGGP, care are în palmares, printre altele, mai multe proiecte de conducte de gaze din Polonia.

Citește articolul complet

Stirile Punctul

Târg de Joburi în comunități dezavantajate la Beica și Deda

Târgul este dedicat tinerilor 16-29 de ani (peste 500 de tineri) care fac parte din 2 proiecte dezvoltate de Roma Education Fund România, proiecte ce vizează școlarizarea și integrarea pe piața muncii a tinerilor NEET*, ajutându-i să finalizeze cicluri de școlarizare (primar și secundar, iar în 4 comunități dintre cele 10 inclusiv stagii de practică – nivel de școală profesională clasa a 10-a și formare profesională).

Fiecare tânăr selectat pentru semnarea unui contract de muncă la acest târg va beneficia de o sesiune de pregătire pentru facilitarea integrării în rolul profesional, cu un consultant dedicat din partea echipei Harta Angajatorilor Incluzivi din România (proiect sub marca Lumea D&I).

Târgul de Joburi în 10 Comunități Dezavantajate are loc în perioada 26 iulie – 6 septembrie 2023, în localitățile: Ineu (Bihor), Zărnești (Brașov), Săcele (Brașov), Ivești (Galați), Ciucurova (Tulcea), Scărișoara (Olt), Izbiceni (Olt), Potcoava (Olt), Beica (Mureș), Deda (Mureș).

Stirile Punctul

Morcov cu sfeclă roșie – pentru gastrită hiperacidă, boli renale, boli ale stomacului și intestinului, anemie și întărirea imunității

Combinaţia de sfeclă roşie şi morcov este una pe cât se poate de reuşită. Această combinaţie câştigătoare tratează şi previne afecţiuni sau boli grave. Ambele legume sunt la îndemâna oricui şi pot fi preparate foarte uşor.

Amestecul de sfeclă roşie şi morcov are efecte curative, reprezentând în acelaşi timp o reală sursă de energie. Îl putem folosi cu succes în afecţiuni sau boli mai mult mai puţin grave, precum:

Boală canceroasă

Contra bolilor tumorale, terapeutul naturist austriac Rudolf Breuss recomandă următorul tratament: cu ajutorul unui storcător electric centrifugal pentru uz casnic, se extrag 100 ml. suc de sfeclă roşie, 50 ml. suc de rădăcină de ţelină şi 300 ml. suc de morcov; această combinaţie de sucuri se păstrează într-o sticlă închisă ermetic, la frigider, şi se consumă cu lingura, pe parcursul unei zile, pe cât posibil pe stomacul gol.


Sucul se consumă zilnic, timp de 2 luni.

Leucemie

Se recomandă terapia cu acelaşi suc de sfeclă, ţelină şi morcov a lui Rudolf Breuss: se consumă 450 ml. din acest suc, zilnic, pe o perioadă de 60 de zile, urmată de 15 zile de pauză, după care tratamentul se poate relua.

Gastrită hiperacidă


Pentru prevenirea şi calmarea durerilor sau arsurilor gastrice produse de hiperaciditate, se combină 100 ml. de suc de sfeclă roşie cu 100 ml. de suc de cartofi cruzi şi 500 ml. de suc de morcov.

Adjuvant în boli renale

Amestecul protejează epiteliul renal de infecţii şi ajută la refacerea sa în cazul în care a fost lezat de calculi sau infecţii. De asemenea, ajută la eliminarea mai uşoară a calculilor. Se consumă o combinaţie din 100 ml. de suc de sfeclă roşie şi 400 ml. de suc de morcov.


Bolile stomacului şi ale intestinului

Contra arsurilor gastrice, a refluxului gastro-esofagian sau a ulcerului, se recomandă: un amestec din 100 ml de suc de sfeclă roşie, cu 100 ml. de suc de cartofi cruzi şi 500 ml. de suc de morcov.

Anemie

De 2-3 ori pe zi, se mănâncă 150 gr. de salată din sfeclă, morcovi şi ridiche neagră crude, date prin răzătoare, amestecate cu suc de lămâie sau smântână.
Curăţirea sângelui, întărirea imunităţii: Se iau 500 gr. de sfeclă şi 500 gr. de morcov, se taie mărunt, iar peste ele se toarnă apă clocotită cât să le acopere cu 2 degete şi se fierb pe foc mic timp de 30 de minute. Când legumele sunt fierte, se adaugă câte 1 cană de stafide şi caise uscate şi se lasă să mai fiarbă 5 minute. După răcire, preparatul se amestecă cu 2 linguri de miere de albine şi se lasă pentru 12 ore la răcoare. Se consumă câte 100-150 gr, de 3 ori pe zi, timp de 1 lună.

Citeste continuarea

Sursa: Iubesc Transilvania

Made in MureşStirile Punctul

Dumitru (Titi) Cheteleș a fost recent distins cu înaltul titlu onorific de antrenor emerit în culturism și fitness

O distincție cât se poate de meritată pentru cei 40 de ani de activitate prodigioasă de antrenorat, contribuția la promovarea și dezvoltarea acestei ramuri sportive, precum și rezultatele de excepție la nivel mondial, obținute de sportivii ce i-au trecut prin mână.

În paralel cu activitatea de antrenor al secției Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureş de culturism și fitness, Titi Cheteleș activează cu succes în calitate de arbitru internaţional IFBB și ghidează cu aceeași energie și pasiune sportivii sălii Titanic din Târgu Mureș, a cărei fondator este.

Stirile Punctul

Ceapa cu miere și curcuma vindecă cea mai gravă tuse și curăță plămânii într-o noapte

Curcuma este un condiment excelent care conține multe substanțe importante, cum ar fi minerale, vitamine și acizi grași omega-3. Are efecte anticanceroase, antibacteriene și antivirale extrem de puternice.

Avem nevoie:

1 lingură turmeric, 200 g de ceapă, butași de 2 până la 3 cm de rădăcină de ghimbir, 200 g de miere, 0,5 litri de apă.

Procedură și utilizare:


Lasa apa sa fiarba si adauga ceapa taiata felii, ghimbirul ras si curcuma.

Gatiti la foc mic aproximativ 10-15 minute, apoi scurgeți lichidul și lăsați-l să se răcească.

Numai când este ușor călduț, amestecăm mierea și pregătim siropul, iar după îl depozităm în frigider.


Luați 2 linguri de sirop dimineața pe stomacul gol și 2 linguri seara înainte de culcare.

Este bine dacă beți siropul cel puțin o săptămână, ideal chiar și mai mult, în funcție de starea plămânilor.
La tuse, putem adăuga și sirop la ceai și putem crește efectul său de vindecare prin adăugarea de lămâie .

Citeste continuarea

Sursa: Iubesc Transilvania

Stirile Punctul

Tânăr prins după ce a furat țigări și băutură din Band

La data de 20 iulie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Band au reținut un bărbat de 28 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Din cercetări a reieșit că, la data de 17 iulie a.c., acesta ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din comuna Band, de unde ar fi sustras 500 de lei, mai multe pachete de țigări și sticle cu băuturi alcoolice.

Ca urmare a activităților investigativ – operative derulate, bărbatul a fost identificat de polițiști și condus la sediul unității de poliție, în vederea continuării cercetărilor.

La data de 20 iulie, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind condus și predat reprezentanților Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș.

Stirile Punctul

Planuri pentru ca județele Mureș, Harghita și Covasna să devină o destinație turistică de sine stătătoare

Asociația Visit Mures a participat miercuri la o discuție panel organizată în cadrul Universității de vară ”Tusványos”, care are loc în fiecare an la Băile Tușnad.

La discuție au fost invitați primari ai unor localități de interes turistic din județele Mureș, Harghita și Covasna, pentru a dezbate potențialul turistic al acestei regiuni din Transilvania și a identifica măsurile care trebuie luate ca aceasta să devină o destinație turistică de sine stătătoare.

Stirile Punctul

Șoferi băuți, drogați și fără permis în trafic

La data de 19 iulie 2023, în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgu Mureș au oprit pentru control, pe strada Bolyai, un autoturism, condus pe direcția străzii Ștefan cel Mare, de un bărbat de 45 de ani, din comuna Sângeorgiu de Mureș. 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul DrugTest, a rezultat că acesta se afla sub influența unor substanțe cu efect psihoactiv,  respectiv ”CANNABIS-5”.  Bărbatul a fost condus de polițiști la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice.

Cercetările sunt continuate în cauză, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

***

CERCETAȚI PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS

La data de 20 iulie 2023, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Mureș au depistat, pe DN15, în localitatea Sângeorgiu de Mureș, o tânără de 17 ani, din comuna Ernei, în timp ce conducea un autovehicul, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, tânăra a fost testată alcoolscopic, rezultatul testului de respirație fiind negativ.

În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

*

Totodată, în cursul zilelor trecute, polițiștii Serviciului Rutier au depistat, pe DN13 E60, pe raza localității Țigmandru, un autoturism, condus de un bărbat de 45 de ani, din orașul Luduș.

În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date a rezultat că acesta figurează cu exercitarea dreptului de a conduce vehicule suspendată.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

***

DEPISTAT ÎN TRAFIC, SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE

La data de 19 iulie 2023, în jurul orei 12:00, polițiștii municipiului Sighișoara au oprit pentru control, pe strada Horea Teculescu din localitate, un autoturism, condus de un bărbat de 68 de ani.

Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Sighișoara, în cadrul unui dosar penal, de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

***

Polișiștii continuă să acționeze pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe! Siguranța voastră rămâne prioritatea noastră!

Reamintim faptul că, în conformitate cu noile modificări legislative în materie penală, conducătorul auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere! Nu vă puneți viața dumneavoastră sau a celor din jur în pericol!

Nu uitați : consumul de alcool poate afecta condusul autovehiculului prin faptul ca acesta cauzează:

• deficiențe de vedere;

• încetinirea reflexelor;

• reducerea concentrării și a vigilenței;

• crearea unei stări de relaxare și somnolență, ceea ce te poate determina să adormi la volan;

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Stirile Punctul

Schimb de experiență și bune practici între UMFST și Universitatea Le Havre Normandia

Disciplina Tehnologie farmaceutică și cosmetologie din cadrul Facultății de Farmacie, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, ṣi Laboratorul de cercetare în chimie organică și macromoleculară din cadrul Universității Le Havre Normandia, Franța, au derulat, perioada 10-18 iulie 2023, mai multe activități comune în cadrul proiectului de colaborare XL CHEM (Graduate School of Research).

Sub coordonarea prof. univ. dr. Adriana Ciurba a avut loc un schimb de experiență pentru aprofundarea înțelegerii mecanismelor de interacțiune cu pielea a produselor cosmetice, studii de difuzie cu celula Franz, analize senzoriale și de textură.

Stirile Punctul

AirConnect renunță la zborurile comerciale regulate dintre Târgu Mureș și București

AirConnect (România) renunță la zborurile comerciale regulate de pe rutele București – Sibiu și București – Târgu Mureș. Compania aeriană românească a anulat în ultimele luni patru rute, iar în săptămânile ce urmează va renunța la alte două rute regulate.

Datele din sistemul de rezervări al companiei aeriene indică faptul că AirConnect va opera ultimul zbor între București și Târgu Mureș în 25 iulie 2023. Câteva zile mai târziu, în data de 2 august 2023, compania aeriană va renunța și la zborurile regulate operate între București și aeroportul din Sibiu. Cele două rute aeriene au fost inaugurate la finalul lunii martie 2023, iar motivul anulărilor tuturor zborurilor de pe aceste rute este necunoscut.

Citeste continuarea pe boardingpass.ro/