Majoritatea fântânilor din Sighișoara, fără apă potabilă
Primăria Sighişoara a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că apa din majoritatea fântânilor şi izvoarelor de pe domeniul public
Citește mai multPrimăria Sighişoara a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că apa din majoritatea fântânilor şi izvoarelor de pe domeniul public
Citește mai multÎn această săptămână Sighișoara își primește cavalerii. Cel mai mare Festival Medieval din România, și nu numai, bate la ușă. Cu
Citește mai multPeste 3,36 miliarde de lei sunt prevăzuți a fi investiți de Ministerul Transporturilor pentru reabilitarea căii ferate Brașov-Simeria, pe tronsonul
Citește mai multCetatea Medievală a Sighişoarei va găzdui anul viitor Festivalul Catalanilor (Festa Catalana), festival itinerant care se desfăşoară anual în câte
Citește mai multÎn perspectiva lucrărilor de restaurare a Turnului cu Ceas de la intrarea în Cetatea Medievală a Sighişoarei, conducerea Muzeului de
Citește mai multCea de-a XXI-a ediţie a Festivalului ‘Sighişoara Medievală’, care va avea loc în perioada 26-28 iulie, în organizarea Primăriei municipiului
Citește mai multMinisterul Economiei prin Autoritatea Naţională pentru Turism a organizat în perioada 3-5 iulie 2013 la Bucureşti şi în Delta Dunării
Citește mai multDin 7 iulie 2013, a început la Sighişoara, cea de-a III-a ediţii a Taberei de Arte Plastice „Instantanee Medievale”,organizată de
Citește mai multAstăzi Primăria Sighișoara organizează o dezbatere publică pe tema noului regulament de acces în cetate a autovehiculelor. „Intenția Primăriei este
Citește mai multS-au terminat înscrierile în Concursul de proiecte ,,Idei din ţara lui Andrei”. Școala lui Andrei este un program de educație
Citește mai multŞcolile de sticlari au dispărut din România, în ţară au mai rămas foarte puţine fabrici de sticlă care să prelucreze
Citește mai multAsociația Children’s Joy și Houston NPA organizează prima conferință națională a persoanelor cu distonie, eveniment care va avea loc in
Citește mai multÎn această săptămână, în perioada 4 – 6 iulie, în perimetrul Turnul cu Ceas – Casa Veneţiană – Biserica Mănăstirii,
Citește mai multÎn data de 18 iunie 2013, Protopopiatul Ortodox din Tîrnăveni, în colaborare cu profesorii Colegiului Tehnic Tîrnăveni, au organizat o
Citește mai multSC Compania Aquaserv SA din Târgu Mureş a anunţat, miercuri, semnarea contractului de execuţie pentru reabilitarea staţiilor de tratare a
Citește mai multAgenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese în materie administrativă în cazul RAȚIU ANCA SILVIA (Șef Serviciu
Citește mai multDuminică, 16 iuni, de la orele 17:00, Catedrala Ortodoxă din Sighișoara găzduiește un eveniment mai inedit, lansarea de carte a
Citește mai multÎn fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte praznicul Inălţării Domnului. În Biserica Ortodoxă
Citește mai multCu câteva zile înainte de Ziua Internaţională a Copiilor, două instituţii de învăţământ sighişorene – una de învăţământ preşcolar: Grădiniţa
Citește mai multAsociaţia Green Entertainment, are onoarea si plăcerea să vă comunice că trofeul „Ursul de Aur” va poposi pentru zilele de 1
Citește mai multÎn perioada 10 mai 2013-15 septembrie 2013 Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov alături de partenerii: Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, Muzeul Ţării Făgăraşului
Citește mai multCa în fiecare an, cea mai frumoasă etapă a vieţii: copilăria este sărbătorită la Sighişoara prin grija municipalităţii. Copiii oraşului,
Citește mai multCel mai popular concurs hipic internaţional din România, Transylvania Horse Show, reuneşte la cea de-a treia ediţie unii dintre cei
Citește mai multO ploaie torenţială căzută joi după-amiază în Sighişoara a inundat centrul vechi al oraşului şi a făcut ca apele să
Citește mai multÎn 18 mai în lumea întreagă se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Muzeelor, având ca temă Muzeele şi patrimoniul imaterial. Instituită
Citește mai multSighişoara a obţinut de-a lungul timpului datorită celor două influenţe ale minorităţilor, a maghiarilor şi a germanilor, un caracter multicultural
Citește mai multMunicipiul Sighişoara va avea din luna septembrie un centru naţional de informare şi promovare turistică, în baza unui proiect cofinanţat
Citește mai multSighişoara, laureată a Premiilor Europei pentru activitatea desfăşurată în slujba propagării ideilor europene, sărbătoreşte, de 15 ani, în fiecare început
Citește mai multProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Pal Imre
Citește mai multPrimăria Sighişoara în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, va organiza sâmbătă, 27 aprilie 2013, Campania de Mediu Mini
Citește mai mult