SJU

Stirile Punctul

Linia de gardă de la secţia de Oftalmologie a SJU Miercurea-Ciuc, suspendată din lipsă de medici

 Linia de gardă de la secţia de Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc a fost suspendată din cauza lipsei de personal, iar pacienţii cu urgenţe urgenţe majore vor fi transportaţi la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc sau la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe (judeţul Covasna).

„Temporar, din cauza lipsei de personal, a fost suspendată linia de gardă de la secţia de Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc. După-amiaza, noaptea şi în weekend, cazurile de urgenţă oftalmologică vor fi tratate la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului, iar cazurile de urgenţă majoră vor fi transportate la secţia de Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Fogolyán Kristóf ‘ din Sfântu Gheorghe sau la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc”, se arată într-o postare pe site-ul SJU Miercurea-Ciuc.

Sursa citată precizează că, pentru pacienţii care au nevoie, se va asigura transportul de către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Harghita sau de către spitalul din Miercurea-Ciuc.

„Pentru pacienţii care necesită transport, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Harghita sau spitalul din Miercurea Ciuc va asigura transportul. Prin urmare, rugăm pacienţii ca, în cazul unor urgenţe oftalmologice care apar după-amiaza, noaptea sau în weekend, să apeleze la numărul unic de urgenţă 112, sau să se adreseze cu încredere Unităţii de Primire Urgenţe din clădirea principală a spitalului. La secţia de urgenţe se va decide despre îngrijirea pacientului pe loc sau necesitatea unui eventual transport”, informează sursa menţionată.

Totodată, se mai arată că lipsa de medici de la secţia de Oftalmologie va fi rezolvată în termen scurt, iar reluarea liniei de gardă va fi anunţată publicului.

„Activitatea medicală în cadrul secţiei de Oftalmologie şi în cadrul cabinetului de oftalmologie funcţionează în continuare, suspendarea temporară se referă numai la linia de gardă din cadrul acestei secţii”, se mai precizează în informarea SJU Miercurea-Ciuc. AGERPRES

Stirile Punctul

Deficit de medici la Secţiile UPU-SMURD şi radiologie de la SJU Miercurea-Ciuc

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc se confruntă cu deficit de medici la secţiile UPU-SMURD şi radiologie, conducerea unităţii precizând că posturile vor fi scoase în continuare la concurs, până la ocuparea lor.

„În luna februarie 2024 s-au organizat concursuri pentru medici specialişti şi rezidenţi pe mai multe specializări, iar în martie 2024 se vor organiza concursuri pentru personal medico-sanitar şi auxiliar sanitar, personal administrativ, respectiv pentru ocuparea posturilor unice. Este important să menţionăm că lipsa de medici reprezintă o problemă majoră, de exemplu la UPU-SMURD şi la radiologie. Din păcate, tocmai UPU-SMURD este secţia la care nu s-a prezentat nici un candidat ca medic specialist medicină de urgenţă. Postul de medic pediatru pentru această secţie a fost ocupat prin concurs, însă avem nevoie de mai mulţi medici pe Secţia UPU-SMURD. Lipsa de medici fiind o provocare continuă, posturile vacante vor fi scoase la concurs până la ocuparea acestora pe secţiile UPU-SMURD şi nu numai. Sperăm ca prin aceste posibilităţi de organizare a concursurilor să completăm personalul medical al spitalului”, a precizat, pentru AGERPRES, managerul SJU Miercurea-Ciuc, dr. Konrád Judit.

Aceasta a atras atenţia medicilor candidaţi că sunt oferite locuinţe de serviciu de către Consiliul Judeţean Harghita, ‘ceea ce reprezintă un real ajutor mai ales pentru medicii care se află la început de carieră’.

În acest moment, la Secţia UPU-SMURD a SJU Miercurea-Ciuc lucrează opt medici specialişti în medicina de urgenţă iar la Radiologie sunt angajaţi cinci medici specialişti.

Reprezentanţii spitalului au transmis că mai este nevoie de trei medici pentru Secţia UPU-SMURD şi de tot atâţia pentru Secţia de radiologie.

Şi Spitalul municipal din Odorheiu Secuiesc a scos la concurs trei posturi de medici, chirurg maxilo-facial, ginecolog şi urolog, dar s-a prezentat un singur candidat, pentru postul de chirurg maxilo-facial, care a şi trecut examenul.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului municipal din Odorheiu Secuiesc, Zörgő Noémi, a declarat pentru AGERPRES că unitatea avea 50 de posturi vacante, din care sunt în curs de angajare 21, cum ar fi posturi pentru asistenţi generalişti, personal auxiliar sau lucrător la bucătărie.

Aceasta a precizat că există un deficit de asistenţi, în prezent fiind în curs de angajare nouă persoane, dar ar mai fi nevoie de încă 30 de asistenţi.

„Tot timpul trebuie să recalculăm, să reconfigurăm personalul la fiecare. Ne-ar ajuta foarte mult dacă am putea lansa (concursuri pentru – n.red.) toate cele 50 de posturi vacante, dar momentan numai pentru cele 21 am primit acordul Ministerului Sănătăţii”, a arătat Zörgő Noémi. AGERPRES

Stirile Punctul

SJU Sfântu Gheorghe a obţinut două diplome de excelenţă la ”Romanian Healthcare Awards 2023”

Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe a obţinut două diplome de excelenţă la ”Romanian Healthcare Awards 2023”, cea mai amplă competiţie dedicată medicilor, echipelor medicale şi spitalelor din ţară, care premiază inovaţia şi excelenţa în domeniul sănătăţii, a anunţat luni, conducerea instituţiei.

Potrivit sursei citate, gala de premiere a avut loc în data de 15 decembrie, la Bucureşti, iar juriul a apreciat cele două proiecte cu care spitalul covăsnean a intrat în finală la categoriile „Spitalul Anului” şi „Calitatea Serviciilor Medicale şi Siguranţa Pacientului”.

„Adăugăm colecţiei noastre încă două diplome de excelenţă. Chiar dacă nu am fost declaraţi câştigătorii categoriilor care ne-au adus în finala ‘Romanian Healthcare Awards 2023’, ne considerăm învingători şi ne bucurăm că am avut din nou ocazia să ne numărăm printre finaliştii celei mai prestigioase competiţii dedicate medicilor, echipelor medicale şi spitalelor din ţară, alături de cei mai buni profesionişti din sănătate. Proiectele noastre – Academia de Spital ‘iCare’ şi ‘Cranioplastii secundare folosind implanturi personalizate din titan realizate prin tehnologie CAD/CAM’, nominalizate la categoriile ‘Spitalul Anului’ şi ‘Calitatea Serviciilor Medicale şi Siguranţa Pacientului’, au fost apreciate de un juriu internaţional format din 28 de membri din 9 ţări. La final, au fost declarate câştigătoare cele mai bune proiecte înscrise în cele 7 categorii ale competiţiei. Vom continua să luptăm pentru a obţine cele mai bune rezultate! Le mulţumim colegilor noştri pentru devotament şi munca depusă”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Academia de Spital „iCare” este un program multianual, unic la nivel naţional, creat de echipa Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” în vederea dezvoltării şi perfecţionării continue in-house a resursei umane, sub aspectul creşterii competenţei, respectiv pentru întărirea culturii organizaţionale şi creşterea corelativă a calităţii actului medical. În cadrul proiectului, aproximativ 500 de asistenţi au fost testaţi cu scopul de a se obţine o imagine de ansamblu asupra pregătirii profesionale, dar şi pentru a găsi punctele slabe ale sistemului şi pentru a stabili obiective în privinţa dezvoltării.

În 2023 au fost planificate şi implementate 4 module, respectiv „Prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale”, „Monitorizarea pacientului”, „Importanţa şi utilitatea dosarului de îngrijire” şi „Pregătirea pacienţilor pentru investigaţii imagistice”, iar alte 7 module vor fi organizate pe parcursul anului viitor. Cursurile acreditate s-au desfăşurat săptămânal, fiind susţinute de 24 de asistenţi şi medici ai spitalului, care anterior au finalizat un curs de formatori.

Cel de-al doilea proiect declarat finalist – „Cranioplastii secundare folosind implanturi personalizate din titan, realizate prin tehnologie CAD/CAM”, se referă la o metodă modernă şi precisă de corectare a unor defecte oralo-maxilo-faciale, utilizând tehnologia digitală şi o tehnică operatorie inovativă. Procedura a fost realizată cu succes în cazul a trei pacienţi cu diferite defecte craniene şi a presupus utilizarea unor implanturi din titan, realizate prin metoda de imprimare 3D, personalizate pe baza anatomiei individuale a pacientului, au menţionat reprezentanţii instituţiei.

Acesta este al treilea an consecutiv în care Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe s-a numărat printre finaliştii „Romanian Healthcare Awards”.

Anul trecut, unitatea medicală a obţinut o diplomă de excelenţă la categoria „Calitatea Serviciilor Medicale şi Siguranţa Pacientului” pentru proiectul „Transplant de ţesut liber vascularizat în vederea reconstrucţiei după rezecţii de tumori în regiunea capului şi gâtului”, iar în 2021 a fost nominalizată la aceeaşi categorie cu proiectul „Utilizarea implanturilor cranio-faciale personalizate în reconstrucţia traumatismelor şi ablaţiilor osoase în patologia oncologică a capului”.

Ajunsă la cea de-a patra ediţie, „Romanian Healthcare Awards, organizată de BORO Communication şi Spaţiul Medical, este singura competiţie cu juriu internaţional al cărei scop este să identifice şi să aprecieze exemplele de bună practică din sistemul medical românesc, reuşitele individuale, dar şi pe cele de echipă.

Cele 7 categorii ale competiţiei din acest an au fost „Medicul Anului”, „Echipa Medicală a Anului”, „Spitalul Anului”, „Proiectul de Cercetare al Anului”, „Calitatea Serviciilor Medicale şi Siguranţa Pacientului”, „Campania Medicală a Anului” şi „Inovaţia Medicală a Anului”. AGERPRES

Stirile Punctul

Terapie nouă pentru Parkinson, la SJU

parkinsons-disease1O noua terapie impotriva bolii Parkinson a fost introdusa in cadrul Clinicii de Neurologie II a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures. Terapia cu gel Duodopa pentru boala Parkinson este disponibila in total in doar cinci centre din Romania. Tratamentul consta intr-un gel cu administrare intestinala continua pentru pacientii aflati in stadiu avansat al bolii Parkinson la care simptomele nu mai raspund la medicamentele obisnuite sau la care apar complicatii legate de tratament. Gelul se administreaza cu ajutorul unui dispozitiv special de pompare direct in duoden printr-un tub permanent montat prin gastrostomie endoscopica percutana. In urma tratamentului simptomele bolii Parkinson se reduc iar pacientii isi pot gestiona mai usor activitatile zilnice.

Sursa: Agerpres, Foto: Guardianlv.com.