42% din membrii PSD la nivel național sunt femei. Este important să conștientizăm că societatea în care trăim astăzi a evoluat foarte mult și oferă femeilor o gamă largă de oportunități de afirmare în toate domeniile vieții.
În ce privește implicarea femeilor în politică, eu cred că și în acest domeniu abilitățile feminine oferă perspective diferite, cu decizii mai echilibrate, cu politici mai incluzive și mai echitabile pentru toate segmentele societății.
În mod natural femeile sunt mai preocupate de probleme sociale, de sănătate, educație și protecție socială, contribuind astfel la dezvoltarea unor politici mai pașnice și la construirea unei societăți mai echitabile, mai reprezentative și mai prospere.
Din acest punct de vedere social–democrația, care pune accentul pe echitate și protecție socială, oferă mediul ideal pentru afirmarea femeilor care doresc să-și construiască o carieră în politică.
Curajul dumneavoastră de a pătrunde în sfera politică are un impact puternic asupra generațiilor următoare, pentru că inspirați și alte femei și astfel diversitatea democratică are numai de câștigat.
Am participat astăzi, în prezența dlui ministru al Justiției, Radu Marinescu, la masa rotundă ce marchează o etapă importantă în procesul de finalizare a proiectului de lege privind FEMICIDUL – Lege pentru prevenirea și combaterea femicidelor și a violențelor care le preced – temă inițiată la nivel parlamentar de OFSD, prin doamnele deputat și senator PSD.
🔴Prima întâlnire constructivă în acest sens a avut loc în luna iulie. https://www.facebook.com/share/p/15zSYBLLvQ/
De asemenea, luni, Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat Declarația „România fără violenţa domestică”, un semnal clar că România spune stop violenței domestice, la cel mai înalt nivel.
Avem de-a face cu un fenomen extrem de complex, foarte grav, care distruge vieți, destine și lasă urme foarte greu de vindecat, un fenomen în creștere care necesită o reacție pe măsură. O societate care se dorește liberă, democratică, europeană nu poate să tolereze acest fenomen.
❗În primele luni ale lui 2025: 🔹în România, săptămânal, o femeie își pierde viața din cauza violenței domestice. 42 de femei ucise în 2025; în ultimii 5 ani, 351 de femei ucise;
🔹2022–2025: 360.273 de intervenții ale poliției pentru cazuri de violență domestică; peste 27.000 de cazuri sesizate.
Fenomenul nu poate fi eradicat doar prin implicarea instituțiilor de forță, ci este nevoie de foarte multă prevenție și măsuri de reintegrare. De asemenea, sunt necesare măsuri pentru: 🔹Întărirea încrederii în justiție: victime protejate, agresori sancționați fără întârziere;
🔹Educația, un rol esențial: copiii trebuie să învețe „codul empatiei” (respect, demnitate, egalitate, gestionarea conflictelor);
🔹Conștientizare și parteneriate: ONG-uri, specialiști, culte, instituții;
🔹Sprijin real pentru victime: adăposturi sigure, consiliere psihologică, asistență juridică, locuri de muncă, sprijin educațional pentru copiii afectați.
🔴În ultimii ani, am votat în Parlamentul României modificări legislative importante în direcția de combatere a fenomenului: noi instrumente puse la dispoziția instituțiilor de aplicare a legii, poliție, parchete și instanțe, cum ar fi ordinele de protecție în diverse variante, sistemul de monitorizare prin brățări electronice, ajustarea sancțiunilor de tip penal.
380 de invitați din întreg județul, membri PSD și simpatizanți, au participat sâmbătă, 1 martie, la petrecerea organizată pentru a omagia femeile social-democrate. Întâlnirea a avut loc la restaurantul elegant al unui hotel din centrul municipiului Tîrgu-Mureș (Hotel Grand), a început după-masă la ora 14 și a ținut până seara târziu.
După primirea invitaților, președintele Organizației Femeilor Social-Democrate Mureș, Maria Precup, a salutat pe cei prezenți și le-a mulțumit pentru că au răspuns invitației de a fi împreună în prima zi de primăvară, apoi a făcut urări tuturor femeilor din sală.
Invitați de marcă și trandafiri
Printre invitați s-au aflat și Ovidiu Natea (fostul președinte al partidului), senatorul Alexandru Petru Frătean, vicepreședintele Consiliului Județean Ovidiu Dancu, reprezentanții deconcentratelor din județ, dar și partenerii din alianța UNPR. A lipsit motivat, președintele PSD Mureș, deputatul Vasile Gliga care, în calitate de președinte al Federației Naționale de Dans Sportiv, a participat sâmbătă la deschiderea oficială la Campionatul Național de Dans Sportiv desfășurat week-end-ul trecut la Iași. Cu toate acestea, deputatul Vasile Gliga a trimis câte un buchet de trandafiri roșii fiecărei femei din sală, florile fiind primite cu aplauzele tuturor celor prezenți.
Distracție cu Transilvania și Marcel Pavel
Atmosfera a fost întreținută de formația Transilvania din Reghin, condusă de Sorin Pantea. Au cântat și au încântat publicul alături de Sorin Pantea, reghinenii Maria Neag și Cristi Moldovan, dar cireașa de pe tort a constituit-o Marcel Pavel care și-a început programul cu fragmente de operetă și piese clasice din repertoriul propriu și internațional, apoi a continuat cu muzică ritmată și a încins ringul de dans. După recital, Marcel Pavel a fost asaltat de invitate, care au stat la rând pentru a face poze cu artistul și pentru a obține autografe.
,,Ne-am distrat de minune”
La finalul petrecerii, sărbătoritele au declarat că s-au ,,distrat de minune” și s-au simțit ,,răsfățate și importante”. Fiecare a primit din partea organizatorilor mărțișoare și câte o zambilă în ghiveci.
Calitatea interpreților, muzica bună, meniul ales, organizarea întregului eveniment, au fost apreciate și lăudate de cei prezenți, dar mai ales ideea de a aduce împreună atât de multe persoane care aparțin aceluiași partid și au interese comune.
Despre femei: Alexandru Petru Frătean…
,,Doamnele au o afinitate deosebită pentru partea stângă a eșichierului politic, iar în Partidul Social – Democrat sunt foarte multe doamne și domnișoare valoroase, competente, serioase…ce ne-am face fără ele!?”, a declarant zâmbind senatorul Alexandru Fetru Frătean, acesta adăugând că ,,… astăzi le acordăm respectul pe care îl merită și noi încercăm să ne menținem la înălțimea meritelor lor. Femeile social-democrate sunt conduse de o doamnă învingătoare, un model semnificativ pentru ele. Doamna Maria Precup este singura femeie din județ primar de municipiu, o femeie deosebită, un extraordinar politician care știe să-și apropie oamenii, să lupte pentru proiectele sale … nu e de mirare că femeile social-democrate au ales-o să le fie președinte…și simt un suflu bun pe care doamna Maria l-a adus de când conduce organizația femeilor”.
Ovidiu Natea: ,,…avem femei extraordinare„
Prezent la eveniment, Ovidiu Natea a făcut urări colegelor lui de partid și a precizat că la ora actuală ,,… femeile sunt destul de prezente în politică la toate nivelurile, ceea ce demonstrează că ele sunt serioase, studioase, perseverente, bine pregătite și pot să fie liantul unor manifestări așa cum este cea de astăzi”.
,,Vreau să mulțumesc doamnei Maria Precup pentru invitație și pentru acest eveniment. În Partidul Social Democrat femeia își are un loc bine-meritat. În toate organizațiile avem femei extraordinare. La Reghin avem o doamnă, un om care a știut să țină oamenii aproape, a menținut unitatea atât la nivel local, cât și la nivel de județ. Îi doresc tot binele din lume”, a spus Ovidiu Marian, consilier municipal în cadrul Consiliului Local Reghin.
,,Un lider femeie este mai puternic decât un lider bărbat”
,,Acest eveniment este o obișnuință la Reghin”, a declarat Sebastian Farcaș, membru marcant al PSD Reghin. ,,De când doamna Maria Precup este președinte la Reghin, asemenea evenimente se întâmplă regulat. Odată cu încredințarea conducerii partidului la nivel județean deputatului Vasile Gliga și a alegerii doamnei Maria Precup ca președinte al organizației de femei, obișnuințele noastre plăcute le-am adus la Tîrgu-Mureș și văd că sunt îmbrățișate de toată lumea…O femeie aduce în politică ceea ce nu pot aduce bărbații în general, aduce unitate, pentru că femeia are multă dragoste de oferit, poate să ofere mult mai mult decât primește și cred că de aceea un lider femeie este mult mai puternic decât un lider bărbat”.
Maria Precup…
„Întâlnirea de astăzi am vrut să fie o întâlnire de suflet și mă bucur că au venit în număr atât de mare, deci le mulțumesc tuturor femeilor pentru că întotdeauna știu să fie aproape și că întotdeauna nu trebuie decât să dau un semn și ele sunt la datorie. De aceea vreau să le doresc să aibă parte de liniște sufletească, să fie puternice, să iubească, dar mai ales să fie iubite pentru că femeia are un suflet nemărginit și își împrăștie iubirea, o risipește și rar se gândește cât de multă nevoie are de afecțiune, înțelegere și un parteneriat”, a declarat Maria Precup, președintele Organizației Femeilor Social Democrate Mureș, cea care a pus la cale întregul eveniment.