Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş anunţă concurs de proiecte pentru finanţarea acţiunilor sportive pentru semestrul I al anului 2014. Obiectivul general al acestui program de susţinere îl constituie dezvoltarea sportului de performanţă târgumureşean, a sportului şcolar precum şi a sportului pentru toţi şi a exerciţiilor fizice practicate cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, prin finanţarea structurilor sportive din municipiul Tîrgu-Mureş. Regulamentul precum şi cererile tip se găsesc pe pagina web a Primăriei Tîrgu-Mureş (www.tirgumures.ro). Informaţii suplimentare telefon 0365-882.066, persoană de contact Virgil Măceşanu. Termenul limită de depunere a proiectelor pentru acţiuni sportive pentru semestrul I al anului 2014 este 10 ianuarie 2014.
Un proiect pilot ce vizează evaluarea capacităţile fizice şi sportive ale elevilor din clasa I a început săptămâna trecută în localitatea Sânsimion, la iniţiativa deputatului UDMR Korodi Attila, care doreşte să încurajeze practicarea sportului de la vârste fragede.
54 de elevi…
… din clasa I au fost evaluaţi de specialiştii unui birou de consiliere sportivă din Miercurea Ciuc, urmând să se întocmească un raport despre starea de sănătate şi capacităţile copiilor, care va ajunge la părinţi, dar şi o bază de date aflată la dispoziţia antrenorilor. În acest fel, se creează şi o bază de selecţie, antrenorii urmând să ştie unde sunt localizaţi copiii talentaţi.
Elod Abraham, directorul biroului de consiliere sportivă, a declarat că din informaţiile pe care le are este primul proiect de acest gen din România şi, în opinia sa, este important să se ştie care este nivelul de sănătate al noii generaţii, în condiţiile în care sedentarismul a ajuns să fie considerat un stil de viaţă normal. Potrivit lui Elod Abraham, în multe ţări evaluarea capacităţilor fizice este inclusă în programa şcolară şi în acest fel se face o monitorizare continuă a stării de sănătate a populaţiei.
15 teste
Elevii au fost supuşi unui număr de 15 teste şi, ulterior, rezultatele se vor compara cu testările similare care au fost efectuate în alte ţări. Abraham Elod a precizat că în funcţie de rezultatele obţinute vor fi promovate diferite forme de mişcare la care ar putea avea acces elevii.
Iniţiatorul proiectului, deputatul Korodi Attila, a declarat că ideea i-a venit după ce a observat că la sate se face din ce în ce mai puţin sport, în afara orelor din programa şcolară, iar acest fapt se va reflecta în starea de sănătate a tinerei generaţii.
„Pur şi simplu va fi o problemă de sănătate publică dacă generaţiile care sunt la nivelul şcolii nu îşi dezvoltă obiceiul de a face sport. Nu sport de performanţă, ci sport de masă. Ceea ce facem la Sânsimion (…) este un proiect pilot prin care aducem specialişti care evaluează elevii din clasa I din punctul de vedere al capacităţii sportive şi fizice şi propun pentru aceşti elevi, în concordanţă cu starea de sănătate, diferite ramuri de sport, activităţi sportive care pot fi organizate. Există o relaţie destul de strânsă între echipa de specialişti şi antrenorii de sport din Miercurea Ciuc şi din Bazinul Ciuc şi aşa sperăm că va creşte, măcar cu câteva procente, numărul elevilor care fac sport”, a spus Korodi Attila.
La Sânsiomion au fost prezenţi şi toţi primarii din circumscripţia în care este deputat Korodi Attila, pentru a vedea în ce constă proiectul şi pentru a fi convinşi să efectueze anual această evaluare a capacităţilor fizice şi sportive ale copiilor.
La manifestarea „Zilele municipiului Târnăveni” se vor organiza multe competiţii sportive precum: ciclism, volei, table, fotbal, role pentru copii.
Ciclism
Cei care vor să participe la Turul de ciclism 2013 au nevoie doar de o bicicletă pentru a putea fi prezenţi la linia de start în ziua de sâmbătă, 24 august, la ora 9:00. Informaţii suplimentare privind traseul şi condiţiile de participare se pot obţine la numărul de telefon 0746.369.497, persoană de contact Claudiu Cheţan.
Volei
Campionatul de volei din acest an din cadrul Zilelor Tîrnăveniului se va desfăşura în perioada 23 – 25 august în Sala de sport de la Colegiul Tehnic Târnăveni. Cei care doresc să se înscrie la acest campionat pot obţine informaţii la numărul de telefon 0762.249.708, persoană de contact Celestin Beleanu.
Role
Concursul de role pentru copii se va desfăşura în ziua de sâmbătă, 24 august, ora 10:00, în centrul oraşului şi va fi pe categorii de vârste: 4-10 ani, 10-14 ani şi 14-18 ani. Mai multe detalii despre concurs se pot obţine la numărul de telefon 0743.046.841, persoană de contact Simona Potor.
Table
Campionatul de table se va desfăşura în perioada 23-25 august, în centrul oraşului. Iubitorii de table pot obţine mai multe informaţii la numerele de telefon: 0723.041.852, persoană de contact Moscalu Fiodor şi 0729.084.581, persoană de contact Dobai Lorand.
Fotbal
Campionatul de fotbal se va desfăşura în zilele de 24 şi 25 august pe Terenul de minifotbal ,,Ronchin”. Cei care vor să se înscrie şi să obţină mai multe informaţii o pot face la numărul de telefon 0746.980.883, persoană de contact Vasile Pop.
Șah
Campionatul de șah se va disputa de vineri, 23 august, până duminică, 25 august, în centrul orașului. Pentru detalii se poate apela numărul de telefon: 0723.041.852 persoană de contact Moscalu Fiodor și 0729.084.581 persoana de contact: Dobai Lorand.
Volei
Turneul de volei se va desfășura în perioada 23-25 august. Detalii despre turneu se pot afla la numărul: 0744.797.848, persoana de contact: Titi Hancu.
În ultima zi a festivalului, pe scena din centrul orașului, se vor acorda premiile pentru câştigătorii fiecărei competiţii.
În perioada 2010-2012, 4 cluburi private tîrumureșene au primit de la bugetul local 47,4 milioane de lei. În acești 3 ani, FCM a primit 25,8 milioane de lei, Baschet Club a primit 9,9 milioane de lei, Volei CSU a primit 2,6 milioane, iar City US 9,2 milioane. Practic, bugetul destinat sportului a crescut de la an la an, dar această creștere a afectat strict câteva cluburi private. Interesant este că bugetul anual al municipiului rezultat din încasarea impozitelor și taxelor locale este de 175 milioane de lei în anul 2012. Sportul a primit din această sumă 10%, în condițiile în care la sănătate s-a alocat doar 1%, iar pentru învățământ numai 2%.
În anul 2012, din bugetul realizat al municipiului Tîrgu Mureș, s-au plătit 16,7 milioane de lei pentru sport, din care 16 milioane la cluburi private și 0,7 milioane pentru alte unități, inclusiv școli, care nu au statut de club privat sau pentru diverse proiecte cum ar fi: 0, 5 milioane (500 de mii lei) pentru proiecte legate de sportul de perfomanță, 0,1 milioane (100 de mii lei) pentru sportul școlar și 0,02 milioane lei (20 de mii lei) pentru sportul de masă.
În anul 2013, pe proiectul de buget aprobat în Consiliul Local Tîrgu Mureș, s-au alocat 18,2 milioane de lei, din care la subcapitolul „asociere cluburi private” s-au alocat 17,5 milioane de lei, pentru sportul de performanță 0,6 milioane (600 de mii lei), pentru sportul școlar 0,05 milioane (50 de mii lei), iar pentru sportul de masă – sportul pentru toți – 0,03 milioane (30 de mii lei).
4 cluburi private primesc 96% din banii destinați sportului
După cum se poate vedea din aceste cifre, bugetul alocat sportului la nivelul Consiliul Local Tîrgu Mureș a crescut cu 1,5 milioane în 2013 față de 2012. În anul 2013 se alocă mai puțini bani pentru sportul școlar, cu 50% mai puțin decât în anul trecut (2012) și mult mai puțin pentru sportul de masă. Până la data de 30 iunie 2013, adică pe primul semestru al anului în curs, au fost deja achitate 11 milioane de lei pe capitolul sport, iar acest lucru se vede clar din execuția bugetară.
Majoritatea covârșitoare a banilor merg spre cluburile private… 96% merg la cluburile private și doar 4% reprezintă finanțări ale sportului de masă, sportului școlar, etc., pentru proiecte de tipul „schimbul de mâine în sport”, „tinerele speranțe pentru sport” sau „sportivii de mâine”.
Cei 96% reprezintă finanțarea pe termen scurt în care sunt incluse toate cheltuielile de funcționare curente ale unor cluburi, fara nici un fel de garanție pe termen lung, adică fără nici un control asupra cheltuirii banilor. A venit ca antrenor Sabău la FCM, i s-au dat 500.000 EUR, a stat un an și a plecat; i s-au dat 200.000 EUR a venit Lăcătuș, a stat două săptămâni și a plecat; iar situația asta se vede și în ce privește venirile și plecările jucătorilor străini, care vin pe bani mulți, stau puțin și pleacă. E o situație cu care nici un om onest nu poate fi de acord. În schimb, cei 4% reprezintă investiția în sport pe termen lung, investiția în tîrgumureșeni, în juniorii de azi care participă la competiții, juniori care pot deveni mâine sportivi legitimați, pepiniera noastră care necesită, tot pe termen mediu și lung, o investiție infinit mai mică decât achizițiile de sportivi străini sau de la alte cluburi de sute de mii de euro.
Ce spune Legea Educației Fizice și Sportului:
Art. 69 alin. (2) din Legea nr.69/2000 (Legea Educaţiei Fizice şi Sportului), care reglementează regimul de contractărilor pe finanțări sportive, spune, citez: ,,Contractul va cuprinde prevederi la: obiectul şi volumul activităţii specifice, parametrii sportivi de realizat, suma stabilită pentru finanţarea programelor defalcată pe obiective, activităţi şi naturi de cheltuieli, obligaţiile şi respectarea părţilor. Regimul de gestionare a sumelor astfel primite şi controlul financiar se fac în condiţiile legii”.
Cu alte cuvinte, orice asemenea contactare ar trebui să se facă pe baza unui buget narativ, care să descrie exact fiecare tip de cheltuială solicitatata a fi finantata și modul în care se cheltuie banii alocați. Dacă un club primește o sumă de bani, clubul trebuie să explice clar finanțatorului cum a cheltuit respectivii bani, pe ce i-a cheltuit și cât a costat fiecare achiziție, fiecare investiție derulată din banii primiți.Insa aceste cluburi nu au facut acest decont!
Pentru unii mumă, pentru alții ciumă
Bineînțeles, banii alocați celor câteva cluburi private din oraș au fost deja achitați (cei 96% din totalul alocărilor pentru sport), pe când cei 4% destinați altor tipuri de finanțări sportive sunt încă restanți… De semnalat că beneficiarii proiectelor care însumează doar 4% din totalul finanțărilor au solicitat sume de 10 ori mai mari pentru aceste proiecte, dar, în Consiliul Local, nu li s-a aprobat decât atât… Cu alte cuvinte, pentru sportul de performanță, altul decât cel derulat prin intermediul celor 4 cluburi private mai sus menționate, pentru sportul școlar și de masă care însumează doar 4% din totalul finanțărilor sportive tîrgumureșene, s-a aprobat de 10 ori mai puțin decât au cerut solicitanții și nici acești bani nu s-au plătit încă!
Un alt aspect legat de finanțările acestea destinate unor proiecte ale sportului de masă sau sportului de performanță – altele decât cluburile private – este că documentația de atribuire a banilor este una foarte stufoasă, cu buget, cu documente justificative, cu tot felul de condiții greu accesibile, pe când documentația la asocierea cu cluburile private e practic inexistentă, singura obligație a beneficiarului fiind ca în Comitetul Director să se facă o simplă raportare… Raportare care nici măcar nu se mai face, de cele mai multe ori, pe considerentul că, dacă unii consilieri locali fac parte din Comitet, nu mai e nevoie de ea, deoarece oricum ei reprezintă interesul Consiliului Local. Halucinant!
Situația halucinantă a Liceului cu Program Sportiv
Liceul cu Program Sportiv din Tîrgu Mureș are 856 de sportivi, împărțiți în 57 de grupe: fotbal (15 grupe), atletism (14 grupe), handbal (10 grupe), baschet (7 grupe), gimnastică ritmică și artistică (11 grupe). Profesorii se plâng că liceul nu dispune de o infrastructură adecvată și nu are o finanțare corespunzătoare, necesară derulării unui program care să genereze performanță reală, deși, numai în anul 2012, sportivii acestei unități au participat la 111 etape competiționale pe diverse ramuri sportive.
Liceul a câștigat în 2011-2012 o serie întreagă de proiecte care trebuiau finanțate de Consiliul Local Tîrgu Mureș, în valoare totală de aproape 116 mii lei. Din acești bani, s-au achitat doar 14 mii lei, diferența de aproape 109 mii lei fiind restantă. Adică neplătită!
În anul 2013, Clubul Sportiv al Liceului a inițiat proiectul „Micii campioni, marii tîrgumureșeni”, în valoare de 60 de mii lei, bani destinați în principal baschetului. Din această sumă, Consiliul Local alocă 0 (zero) lei, iar pentru proiectul de sport școlar se aloca doar 42 de mii lei.
Iata cum concurenta neloiala a viciat inclusiv acest domeniu: SPORTUL!
Imi fac datoria de viceprimar si semnalez adevaratele probleme ale sportului tirgumuresean
• finantarea haotica si discriminatorie a doar cateva cluburi private in detrimentul tirgumuresenilor si celorlalte cluburi sportive
Marea problemă este că nimeni nu știe exact cum se cheltuiesc banii tirgumuresenilor, cei 96% din banii alocați celor câtorva cluburi sportive din oraș.
Aceste organizaţii sportive de drept privat, adică cluburile private, dispun de numeroase surse de venit printre care: taxele de club, vânzarea de bilete la meciuri, publicitatea, sponsorizările, drepturile de difuzare, redistribuirea veniturilor în cadrul federaţiilor sportive, activităţi comerciale, subvenţiile publice, etc. Acele cluburi care primesc 96% din banii destinați finanțării sportului mureșean sunt cele care, teoretic și practic, pot avea cele mai multe surse de venit rezultate din activități proprii.
Aceste asocieri se fac haotic si fara justificarea cheltuirii banului public. Este o risipă inutilă de bani, datorită faptului că aceste sume nu sunt controlate și decontate.
Pe de altă parte, banii publici investiți în susținerea sportului trebuie sa fie cheltuiți în primul rând pe reabilitarea, construirea sau modernizarea infrastructurii sportive, pe logistica sportivă, pe competiții și NU aruncați pe cheltuieli curente de funcționare ale cluburilor.
Toți tîrgumuresenii au nevoie de SPORT, toți trebuie să se bucure de sprijin din partea autorităților.
Sistemul actual local de formare a tinerilor sportivi trebuie deschis tuturor, fără discriminare în privinţa apartenenţei la un Club sau altul, proporţional cu obiectivele legitim urmărite şi componenţa numărului de sportivi/echipă astfel încât să se protejeze interesele morale ale tuturor sportivilor legitimaţi.
În sportul practicat la nivel de începător, şansele egale şi accesul liber la activităţile sportive poate fi garantat numai prin intermediul unei participări publice corespunzătoare.
Consider aşadar, că este necesar să elaborăm un nou Regulament de sprijinire a activităţii sportive nediscriminatoriu, întru cât cel actual nu corespunde cerințelor reale ale sportului, ci dimpotriva in mod neloial si discriminitariu stabileste reguli clare si precise doar pentru „altii” iar in cazul asocierilor cu preferatele cluburi de casa private se excepteaza de la reguli și să elaborăm un model de finanţare echilibrat si durabil, prin intermediul căruia să se acorde un sprijin real și pe termen lung si aplicabil tuturor organizaţiilor sportive din municpiul nostru.
Menţinerea tradiţiilor sportive tîrgumureşene, tradiții care au dat atâția campioni, trebuie să devină obiectivul nostru numărul unu, iar asta nu se poate face decât printr-o amplă deschidere a sportului, nu prin finanțarea preferențială a unora. Cel mai simplu exemplu este legat de faptul că avem, la nivelul orașului, doar două bazine de înot şi acelea folosite în vederea câştigării unor sume din taxe, NU pentru sprijinirea sportului.
Un alt exemplu nefericit este chiar Academia de sport. De fapt, știm cu toții, este o bază sportivă care NU este deschisa publicului decât ocazional, contra cost, iar cluburilor private – finanțate de la bugetul local – accesul le este gratuit. Consider că această Academie trebuie deschisa tuturor sportivilor și tuturor tinerilor din oraș.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă cel puţin 30 minute/zi activitate fizică la adulţi şi 60 minute/zi la copii. Consider că și la Tirgu Mureș, mai ales unde este vorba despre categorii defavorizate, alocarea de gratuități – de pildă, de abonamente săptămânale gratuite – ar avea ca efect creșterea participării târgumureșenilor la viața sportivă a orașului și descoperirea unor viitori campioni.
Ce s-ar putea face cu banii economisiți prin diminuarea alocărilor către cluburile private?
• Se putea reabilita stadionul municipal „Perla A.S.A.” o tradiție și o mândrie a tîrgumureșenilor.
• Se putea finaliza prin cofinanțare patinuarul municipal.
• Se putea reabilita din surse proprii Strandul 1 Mai și Voința
• Se puteau amenaja câte un teren multidisciplinar în aer liber în fiecare cartier.
• Se putea da acces gratuit de intrare la toate bazele sportive administrate de municipiu.
Cred ca toate aceste lucruri ar fi fost într-adevar utile tîrgumureșenilor și sportului tîrgumuresean.
În calitate de viceprimar, dar și ca reprezentant al Partidului Național Liberal CRED că sportul tîrgumureșean are nevoie de sprijin pentru toți locuitorii și toți sportivii, pentru toate cluburile și în special pentru cluburile școlare, adevaratele pepiniere de sportivi tîrgumureșeni.
Cornel Brişcaru nu mai este consilier local. Regulamentul privind serviciul de salubrizare la nivel judeţean a fost uitat, fără să fie retras sau amânat, banii pentru cinci cluburi private de sport au născut din nou tensiune, gunoiul va fi mai scump de la 1 august… sunt câteva dintre elementele care au fost „dis(p)cutate” în ultima ședință de CL…
Brișcaru aut, în regim de urgență
Şedinţa de Consiliu Local de joia trecută a debutat cu un Proiect de hotărâre în regim de urgenţă, şi anume cel legat de încetarea mandatului de ales local a fostului candidat USL pentru Primăria Tîrgu-Mureş, la alegerile locale din 2012, Cornel Brişcaru. Acesta fost exclus din PSD în 22 mai 2013 de Biroul Municipal al PSD Tîrgu-Mureş, ca urmare a încălcării – cel puţin aşa se arată în Hotărârea Nr. 2 semnată de către preşedintele Ştefan Someşan şi secretarul Dragoş Bardoşi – a articolului 30 lit. c, d, e, f, g, h şi k din statutul formaţiunii politice. Mai exact, Brişcaru a fost sancţionat, potrivit colegilor săi, pentru că nu ar fi acţionat pentru realizarea obiectivelor şi Programului Politic al partidului, nu a contribuit la formarea şi promovarea unui mod de lucru democratic prin acceptarea pluralismului de idei şi diversităţii opiniilor exprimate în mod liber, în cadrul organizat al partidului, prin respectarea hotărârilor majorităţii şi a celor adoptate de organele ierarhic-superioare ale partidului şi să asigure aplicarea şi respectarea acestora, nu ar fi participat cu regularitate la Adunările generale ale organizaţiei de partid şi la celelalte activităţi organizate de aceasta, şi-ar fi exprimat în public, în numele partidului, păreri care contravin politicii şi strategiei partidului sau hotărârilor sale, nu ar fi respectat disciplina de partid şi caracterul confidenţial al unor documente sau informaţii de partid, nu ar fi militat pentru păstrarea şi întărirea unităţii partidului, nu ar fi informat permanent conducerea organizaţiilor de partid din care fac parte sau conducerea centrală a partidului, după caz, cu privire la activităţile desfăşurate în cadrul Parlamentului României, Parlamentului
European şi în cadrul structurilor administraţiei publice centrale sau locale. Brişcaru nu a contestat la Comisia de Etică şi Arbitraj hotărârea de excludere, astfel că aceasta a rămas definitivă şi, în consecinţă, şi-a pierdut calitatea de membru al PSD. Potrivit statutului aleşilor locali, pierderea calităţii de membru de partid, prin excludere, atrage după sine şi pierderea mandatului de ales local. Hotărârea nr. 2 şi adresa din partea PSD Mureş, semnată de către preşedintele Vasile Gliga, au fost transmise Consiliului Local Tîrgu-Mureş în 9 iulie, înregistrate la autoritatea locală în 10 iulie, iar proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului lui Brişcaru a ajuns în mapele consilierilor în regim de urgenţă în şedinţa din 11 iulie.
Locul lui Cornel Brișcaru a fost declarat vacant şi va fi luat de către directorul Colegiului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian”, Cristina Someşan, soţia liderului PSD Tîrgu-Mureş, inspectorul şcolar general Ştefan Someşan.
Selecţia membrilor PSD pentru listele de consilieri municipali târgumureşeni nu pare să fie cea mai inspirată, după ce în legislatura trecută, trei membri şi-au pierdut mandatele în urma excluderii din partid, şi anume Florin Vlas, Bogdan Buda, Valentin Precup, iar în aceasta Cornel Brişcaru.
Consilierii locali au luat act de încetarea mandatului lui Brişcaru, cu 17 voturi pentru. Lucian Loghin nu a votat, iar celălalt ales local al PSD, Olimpiu Sabău Pop, a absentat motivat.
Gunoiul discordiei
După constatarea încetării mandatului lui Cornel Brişcaru, aleşii locali au revenit la Ordinea de zi. Primul punct, prima discuţie în contradictoriu. Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare din judeţul Mureş a fost criticat de către primarul Dorin Florea şi apărat de către viceprimarul Ionela Ciotlăuş. Până la urmă, disensiunile urmau să fie lămurite într-o pauză. Pauza a venit, dar aleşii au uitat, voit sau nu, de proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului şi, pur şi simplu, nu l-au mai discutat. Fără să îl amâne sau retragă, parcă nu ar fi existat.
Următorul punct, generator şi el de conflict, a privit ajustarea tarifelor specifice serviciului de salubrizare. Acestea vor creşte cu doar 10%, deşi propunerile din partea Executivului vizau majorări chiar şi de 10 ori mai mult. Amendamentul ca tarifele să fie majorate doar cu 10% a fost propus de către viceprimarul Peti András. „La articolul 1 propun reformularea în sensul-se aprobă majorarea tarifelor cu 10 % pentru toate categoriile de tarife specifice pentru serviciul de salubrizare pentru municipiul Tîrgu-Mureş. La articolul 2, aplicarea noilor tarife se va începe cu 01.08 2013 până la darea în funcţiune a depozitului ecologic de la Sânpaul”, a spus acesta.
Viceprimarul Ionela Ciotlăuş a susţinut în plen că majorarea tarifelor nu se impune deoarece deşeurile sunt depozitate tot la groapa de gunoi de la Cristeşti şi, din discuţiile cu reprezentanţii operatorului, SC Salubriserv SA, ar fi înţeles că acestea vor fi depuse tot acolo. Ciotlăuş a mai ridicat şi problema plăţii tarifului pe kilometru, după ce ani de zile, beneficiarii serviciului au plătit pe tonă. „Până acum tariful de transport se calcula 12 lei per tonă, iar operatorul a acceptat acest lucru. De data aceasta vine şi spune că nu mai vrem să plătim per tonă pentru că urmează a se cântări probabil deşeurile, dorim să plătim per kilometru”, a spus Ciotlăuş, care a mai prezentat, succint, o recomandare din partea Curţii de Conturi potrivit căreia tarifele ar trebui să scadă nu să crească. Până la urmă, cu amendamentele UDMR, Proiectul de hotărâre a trecut, astfel încât de la 1 august târgumureşenii vor plăti cu 10% mai mult pentru serviciile de salubritate.
NU containerelor subterane
Proiectul privind achiziţionarea de containere subterane a picat la vot, cel privind încredinţarea managementului Universităţii Cultural Ştiinţifice Tîrgu-Mureş a fost amânat, la fel ca şi cel privitor la faţadele magazinelor second-hand. De joia trecută, Direcţia furnizare energie termică nu mai există, urmând ca aleşilor locali să le fie prezentată o nouă organigramă. Proiectele de hotărâre privind deplasările unor delegaţii în străinătate au trecut, la fel şi cele privind contul de execuţie bugetară a municipiului pentru 2012 şi primele trimestre din 2013. Proiectul privind încheierea unui act adiţional la contractul de Asistenţă juridică încheiat cu Societatea Civilă de Avocaţi „Iordăchescu şi Asociaţii” a fost respins, după ce viceprimarul Ionela Ciotlăuş a arătat că nu se poate vota un act adiţional fără să fi fost prezentat contractul. 14 parohii vor fi sprijinite cu 1,6 milioane de lei potrivit votului consilierilor locali.
Mărul discordiei – banii din sport
Proiectele de hotărâre 19-23 privind contractele de asociere cu cinci cluburi private au stârnit cel mai mare scandal. Sportivi copii, antrenori, şefi de cluburi – SC Mureşul, H2O Team, Ring Box, FC Municipal etc. – au venit joia trecută la şedinţa de CL, probabil pentru a se asigura că aleşii locali votează banii pentru sport.
La fel ca şi în alţi ani, cei mai mulţi bani ar urma să fie alocaţi cluburilor FC Municipal – 8 milioane de lei, BC Mureş – 4 milioane de lei, City’us – 3 milioane de lei, BC Nova Vita – 1,2 milioane de lei, CS Universitar – un milion de lei, în timp ce alte peste 20 de proiecte de sport ar urma să primească 341 de mii de lei. Reprezentanţii cluburilor au fost asiguraţi de către primarul Dorin Florea că va aloca – acum nu ştim dacă din propriul buzunar, dacă nu va avea hotărâre de Consiliu Local – bani pentru cluburi, în modul său original: «Degeaba domnii consilieri se vor certa pentru că pixul la mine va rămâne, atâta timp cât nu voi vedea responsabilitate în Consiliul Local care a existat şi de partea maghiarilor şi de partea românilor. Diavolul e băgat de un an şi ceva şi vă rog să luaţi poziţie faţă de o serie de lucruri care aduc atingere Tîrgu-Mureşului pentru că nu numai în domeniul sportului se întâmplă, ci s-a întâmplat şi în ceea ce a însemnat elitele intelectuale. Mă bucur de sportivi că aţi venit aici să vă apăraţi un drept câştigat». De cealaltă parte, viceprimarul Ionela Ciotlăuş a solicitat introducerea unor criterii de performanţă pentru cele cinci cluburi care ar urma să încaseze grosul banilor: «Legea spune foarte clar că banii aceştia merg în anumite direcţii clare, specificând pe fiecare capitol de cheltuieli unde merg banii, adică să ajungă la dumneavoastră nu în buzunarele altor gestionari … Trebuie să luaţi act de prevederile legale şi de o adresă pe care o aveţi de la Instituţia Prefectului care ne notifică faptul că se consideră ajutor de stat şi nu poate fi acordat în orice condiţii. Eu nu sunt împotriva finanţării, dar trebuie să reluăm contractele de asociere, să stabilim foarte clar parametrii de performanţă pe care îi cerem de la fiecare club în parte, iar toţi jucătorii să beneficieze de acei bani, nu doar administratorii». Discursul său, spre deosebire de cel al primarului Dorin Florea care a primit ropote de aplauze, a fost huiduit. Consilierii locali ai UDMR au încercat să mai aplaneze conflictul, solicitând amânarea discutării celor cinci proiecte de hotărâre într-o şedinţă viitoare, extraordinară. Mai mult, Törzsök Sándor a criticat prezenţa în sală a copiilor ce practică sport. „V-aş ruga ca la ocaziile următoare, şefii cluburilor sau cine i-a adus pe copiii aceştia aici, să se abţină de la astfel de acţiuni. Eu zic că e păcat ca aceşti copii care fac sport să asiste la astfel de scene. Să vină şefii cluburilor, să vină cei cu care trebuie să discutăm, nu e nicio problemă, dar feriţi copiii de astfel de scene. Asta e părerea mea“, a spus acesta.
Apoi au luat cuvântul cei din sală. Dan Maşca, proprietarul REEA Srl, a solicitat ca alocarea banilor pentru sport să se facă nediscriminatoriu. „Este foarte important să daţi şanse egale oricărui tânăr, sportiv, antrenor sau părinte, astfel încât să nu faceţi discriminare cu milioane date la unii şi doar aşa de sămânţă la ceilalţi”, a spus acesta. Reprezentanţii cluburilor au susţinut că aleşii locali trebuie să aloce bani sportului şi mai apoi să se preocupe să urmărească cum sunt cheltuiţi aceşti bani. În toată degringolada, cel care a făcut lumină a fost consilierul local Kikeli Pál, care le-a explicat celor din sală că banii pe proiectele de sport urmează să se discute la punctul 26 şi nu există nici un motiv ca să nu fie votat, problema fiind cele cinci contracte de asociere cu FC Municipal, BC Mureş, City’us, BC Nova Vita şi CS Universitar. Proiectele de hotărâre de la 19 la 23 au fost amânate pentru o şedinţă extraordinară care se va desfășura peste două săptămâni, când aleşii s-ar putea să ia în discuţie şi o înjumătăţire a sumelor propuse pentru sprijinirea celor cinci cluburi.
Minus la cultură și învățământ
Dacă cele cinci cluburi vor primi bani frumoşi, nu acelaşi lucru se poate spune despre proiectele culturale şi cele de învăţământ. Pentru primele, alocarea bugetară nu atinge 100 de mii de lei, în timp ce pentru şcoli – aceasta abia trece de 30 de mii de lei. În rest, materialele au trecut fără mari convulsii, singura problemă lăsată în suspensie pentru şedinţa extraordinară fiind mutarea elevilor de la Gimnaziul Europa la Constantin Brâncuşi.
Pentru şedinţa de peste două săptămâni, Direcţia Şcoli are sarcina de a pregăti un material cu toate unităţile şcolare din municipiu care sunt cu probleme – clădiri retrocedate, spre exemplu – şi cu şcolile cu grad de ocupare redus unde elevii ar putea fi relocaţi.
Consiliul Județean Mureș se întrunește mâine într-o ședință extraordinară, în care principalul punct de pe ordinea de zi este demararea procedurilor pentru alocarea unor bani accesabili de ONG-uri pe proiecte. Suma totală de 1,6 milioane de lei este împărțită în tranșe de căte 400.000 de lei, care vor fi alocate fiecăruia din cele patru domenii vizate: 1. Programe, proiecte și acțiuni culturale, 2. Culte religioase, 3. Acțiuni sportive și de utilitate publică și 4. Asistență socială. După aprobarea sumelor, pe fiecare din cele patru domenii vor fi organizate concursuri de proiecte. Condițiile de accesare a acestor sume și restul detaliilor despre procedură se pot afla de pe site-ul Consiliului Județean Mureș, la secțiunea Proiecte de hotărâre.
La sfârșitul săptămânii trecute, sâmbătă, CS Nova Vita Tîrgu-Mureş a învins pe teren propriu echipa timişoreană BCM Danzio cu 76-69. În acest meci, americancele ,,ardelence” au făcut legea. Hillard a reuşit un double-double cu 26 de puncte şi 12 recuperări, Walker a strâns 25 de puncte şi 9 recuperări, iar Riggs a avut 13 puncte, 8 recuperări şi 7 pase decisive. Impresionant a fost,de asemenea, numărul de recuperări făcut de mureșence, 49, în condiţiile undei rotaţii foarte mici a băncii de rezerve, în timp ce Danzio a strâns doar 35.
Echipa feminină de handbal SC Mureşul Tîrgu-Mureş a învins în deplasare cu scorul de 34-29 formaţia CSM Bistriţa, într-o partidă din cadrul etapei a XV-a a Diviziei A. Partida din Sala Sporturilor din Bistriţa, disputată săptămâna trecută, luni, a fost deosebit de disputată, cele două formaţii s-au aflat, în ambele reprize ale partidei, pe rând la conducere. Pentru CS Mureşul urmează două partide importante pe teren propriu, cu HC Alba Sebeş şi CSM Slatina, ambele cu câte 16 puncte, după care vor face deplasarea la ultima clasată, Unic Târgu-Jiu. La Bistriţa, pe lista marcatoarelor au fost înregistrate şase jucătoare din tabăra mureşeană: Moloci 12, Oliveira 10, Nagy 5, Andreea Serediuc 3, Bodor şi Diana Şandru câte 2. Au mai jucat: Ungureanu, Diana Diaconu (portari), Loredana Tamaş, Fazakas Kinga, Bab Timea, Andreea Dragotă. De la gazde a ieşit în evidenţă Ligia Meleşiu, care a înscris 14 goluri.
Băieții mureșeni baschetbaliști și-au revenit după eșecul de la Giurgiu și-au obținut o victorie la aproape 30 de puncte – BC Mureș – BC Farul Constanța 83:55. Gediminas Navickas a fost principalul marcator reușind 16 puncte și 7 pase decisive pentru un indice de 24 la eficiență. Alături de el s-au mai remarcat Andrija Ciric (14 puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive) și Branko Cuic (11 puncte, 8 recuperări și 9 pase decisive).
La închiderea ediției BC Mureș a înfruntat în deplasare, duminică de la ora 20, Universitatea Craiova, la sfârșitul meciului tabla de marcaj arăta scorul de 88-81 pentru gazde. Tigrii au fost înfrânți la 7 puncte diferență după o dispută aprigă.
Echipa de baschet masculin BC Mureș și-au revenit după eșecul de la Giurgiu și a obținut o victorie la aproape 30 de puncte în fața unei echipe care, în ciuda faptului că este pe un loc codaș, are în componență nume precum Angel Santana sau Tyronn Mitchell. Gediminas Navickas a fost principalul marcator reușind 16 puncte și 7 pase decisive pentru un indice de 24 la eficiență. Alături de el s-au mai remarcat Andrija Ciric (14 puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive) și Branko Cuic (11 puncte, 8 recuperări și 9 pase decisive).
Campioana României la futsal, City’us Tîrgu-Mureş a învins săptămâna trecută, cu scorul de 5-4 la Sfântu Gheorghe, formaţia locală Spicom, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii 1. Victoria formaţiei mureşene a fost adusă de Florin Ignat, cu 19 secunde înainte de final. Ignat a fost eroul celor de la City’us, cu 4 goluri marcate, al cincilea fiind reuşit de Florin Matei. Chiar dacă victoria a fost obţinută în extremis, partida a fost dominată de tîrgumureşeni, dar gazdele au fost din nou la un pas de a încheia neînvinşi în faţa echipei care domină categoric de câteva sezoane competiţiile interne. City’us a început partida cu formula: Klein- Ignat, Lupu, Gherman, Fl. Matei. Au mai jucat: Nicuşan, Mimi Stoica, Csoma Alpar, Cristi Matei, Covaci. Victoria de la Sfântu Gheorghe este a 13-a a sezonului din tot atâtea partide disputate.
Echipa feminină de volei CSU Medicina Tîrgu-Mureş a obţinut spre sfârșitul săptămânii trecute o surprinzătoare victorie în deplasare, 3-2 la Bacău, cu ocupanta locului secund al Diviziei A1, Ştiinţa din localitate. Victoria mureşencelor vine după eşecul de pe teren propriu cu Unic Piatra Neamţ din etapa trecută cu acelaşi scor şi este una dintre marile surprize ale campionatului. CSU Medicina a disputat al şaptelea joc în care s-a ajuns la set decisiv în această ediţie, iar acesta a fost al treilea câştigat, după cele cu Volei Alba Blaj pe teren propriu şi deplasarea de la Universitatea Cluj. La CSU Medicina au evoluat: Salaoru, Pintea, Tsvetanova, Trică, Grigorova, Iancu, Foca-libero, Nemţanu-libero, Ciocian, Cazamir şi Mateaş.
Gaz Metan Mediaș a învins sâmbătă echipa tîrgumureșeană de baschet BC Mureș, cu scorul de 76-63. Cu o defensivă agresivă şi exactă, cu procentaje bune în faza ofensivă, gaziştii s-au desprins încă din debutul meciului. Mureşenii au început mai bine repriza a doua, au egalat pe tabela de marcaj şi chiar au trecut pentru puţin timp la conducere. Însă, Gaz Metan a reluat jocul bun, punctând o nouă victorie pe teren propriu.
Ultimul meci al echipei tîrgumureșene de baschet feminin a avut loc tot sâmbătă. În etapa a XVII-a a Ligii Naţionale de Baschet Feminin, BC Nova Vita Tîrgu-Mureş a pierdut cu scorul de 80-43 (23-14, 24-11, 16-11, 17-7) în deplasare, la CSM Târgovişte. BC Nova Vita rămâne pe locul XI şi în etapa viitoare va avea o nouă misiune grea, miercuri, 23 ianuarie, pe teren propriu cu ocupanta locului III, CSM Satu Mare.
La sfârșitul săptămânii trecute a evoluat și formația de volei feminin CSU Medicina. Fetele au realizat în deplasare, scorul de 3:2 (26:24, 20:25, 21:25, 25:15, 15:7), jucând împotriva formației Dinamo Romprest Bucureşti. Mureşencele au început partida în forţă şi, deşi au pierdut primul set (26-24), au reuşit să le câştige pe următoarele două (25-20, 25-21), intrând în avantaj. În cel de-al patrulea set, însă, voleibalistele de la Dinamo şi-au revenit şi s-au impus la diferenţă de 10 puncte, ducând meciul în setul decisiv, pe care tot bucureştencele şi l-au adjudecat (15-7).
În curând, județul Mureș va fi gazda unui nou concurs de schi. Clubul Master Ski&Bike organizează un concurs de schi pentru amatori – Cupa Konzul Kupa la Schi Alpin – slalom și snowboard – în data de 9 februarie 2013, pe pârtia de schi de la Sovata. Înscrierile se vor efectua: prin e-mail la adresa klosz_peter@yahoo.com și plata prin transfer bancar (Master Ski&Bike Banca Leumi Tîrgu-Mureș, cont RO50DAFB101800143779RO01 ), ori la sediul clubului din Tîrgu-Mureș, str. Lăpușnei 6C, ori la fața locului în cazul în care rămân numere de concurs. Premierea se va face separat pentru fiecare categorie. Primii clasați vor primi cupe și medalii; toți participanții vor primi diplome de participare.
La sfârșitul săptămânii trecute, echipa de baschet BC Mureş a învins BCMU Piteşti, scor 78:64 (21:8, 20:17, 23:21, 14:18). Spectatorii prezenţi în Sala Sporturilor au avut parte de un spectacol baschetbalistic de calitate oferit de Cuic şi compania. În plus, înaintea începerii meciului au fost aruncate pe teren sute de jucării de pluş, donate de fani copiilor nevoiaşi, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Antrenorul tigrilor a remarcat prestaţia lui Adebayo şi al noului sosit Gediminas Nacickas, precum şi aportul tuturor care au păşit pe teren în meciul cu piteştenii.
Mureșenii s-au remarcat în ultimele zile și la lupte. La Lupeni, în judeţul Harghita, a avut loc cea de a XIII-a ediţie a Cupei Memoriale „Verestoi Tibor”. Competiţia a fost organizată de CSS Odorheiu Secuiesc şi a beneficiat de prezenţa a 143 de sportivi din mai multe judeţe din ţară. La startul întrecerilor au fost prezenţi şi sportivii de la Clubul Sportiv Şcolar din Tîrgu-Mureş, care au avut o prestaţie foarte bună. Rezultatele luptătorilor tîrgumureşeni au fost următoarele: născuţi 1995 – 1996: 69 kg Sipos Botond – locul I; născuţi 1997 – 1998: 73 kg Popescu Rareş – locul I; născuţi 2001-2002: 32 kg Mătea Alex – locul I, 34 kg Nyulas Előd – locul I; 22 kg Fodor Robert – locul I. Sportivii sunt pregătiţi de profesorii Gyarmati Ferenc, Fazakas Csaba şi Dragoş Vlad.
O altă competiție de tradiție, de data aceasta la judo, a avut loc zilele trecute la Târgu-Secuiesc: cea de-a XIV-a ediţie a „Cupei Târgu Secuiesc”, unde au fost prezenţi aproximativ 250 de sportivi din ţară şi unul din străinătate. CS Samauraii Florii de Cireş au fost prezenţi cu un sportiv la U 9 şi patru sportivi la U 11. Rezultatele obţinute de samurai mureşeni au fost următoarele: Gliga David, locul I, categoria U 9, 26 kg; Păcurar Ştefan, locul I, categoria U 11, 27 de kg.
BC Nova Vita Tîrgu-Mureş a pierdut, sâmbătă, în deplasare, cu 70-60 în faţa formaţiei SCM Craiova, într-o partidă din etapa a XIV-a a sezonului regulat al Ligii Naţionale de baschet feminin. Cea mai bună marcatoare a jocului a fost Gabriela Larisa Toma de la echipa gazdă cu 20 de puncte. De la Nova Vita s-a evidenţiat Takesha Riggs cu 16 reuşite. Pentru Nova Vita au mai evoluat: Chantel Hilliard – 13 (1×3), Tarkeisha Lashaqua Mackey – 8, Beatrice Alaiba, Danielle Dominique Walker – 11, Alexia Adams – 4 (1×3) şi Lashawn Kmile Johnson – 8. De la adversare au mai punctat peste 10, Zorica Mitov – 16 şi Irina Borş – 15. În urma acestei înfrângeri BC Nova Vita Târgu Mureş se situează pe locul 10 în clasament cu 18 puncte, având un joc mai puţin. În cadrul rundei a XV-a, BC Nova Vita va înfrunta sâmbătă, 15 decembrie, în Sala Sporturilor din Tîrgu-Mureş, echipa CS Universitatea Alba Iulia, ocupanta locului 4 cu 22 de puncte.
Luptătoarea mureşeană, sportivă la CS Mureşul Tîrgu-Mureş, Anna Maria Oltean a câştigat Cupa României la lupte libere, la categoria 59 de kilograme, în competiţia juniorilor, disputată sâmbăta trecută în Sala „Gheorghe Berceanu” de la Liceul „Mircea Eliade” din Bucureşti.
Echipa feminină de volei CS CSU Medicina CSŞ Tîrgu-Mureş a susţinut două partide în ultima săptămână, ambele pe teren propriu. În prima au învins CS Argeş Volei Piteşti cu 3-0, în etapa a VIII-a a Diviziei A1, în a doua au pierdut cu scorul de 1-3 cu Tomis Constanţa, în returul sferturilor de finală ale Cupei României. Victoria din campionat le menţine pe locul VII, cu 11 puncte, urmând ca în etapa viitoare să joace în deplasare la Craiova, unde va întâlni formaţia locală SCM Universitatea.
Echipa de futsal City’us Tîrgu-Mureş a încheiat turul ligii I cu maximum de puncte. În ultima etapă a turului, târgumureşenii s-au impus în deplasare, la Odorheiul Secuiesc, scor 6-3, în faţa unei echipe în care singurul jucător care a pus probleme a fost Szocs Lászlo, fost component al celor de la City’us. Pentru City’us au înscris Cosmin Gherman, Ignat, Florin Matei. Pentru gazde au punctat Csiki, Szocs şi Demeny.
În ultima partidă din acest an, prima etapă a returului, City’us va întâlni CFF Clujana Cluj-Napoca, în data de 10 decembrie, de la ora 18:00. Partida trebuia să se dispute în deplasare, dar va avea loc la Tîrgu-Mureş.
BC Mureş Tîrgu-Mureș a câştigat meciul disputat la sfârşitul săptămânii trecute cu U Mobitelco BT Cluj scor 82 – 72 (22-18, 21-21, 19-19, 20-14). Marcatori: Ceskovic 19, Cuic 18, Jucan 13, Adebayo 11, Peciukas 10, Dumitru 7, Jakab 4.
FC Municipal Tîrgu-Mureş a pierdut cu 1-0 partida din etapa a XIV-a a ligii a II-a de fotbal, în deplasare la lidera seriei, Corona Braşov. Unicul gol al meciului a fost înscris de Coman în minutul 61. Din lotul celor două formaţii pretendente la promovare, doar autorul golului s-a ridicat peste nivelul celorlalţi jucători. Cu această înfrângere, FCM coboară pe locul V, după Corona, ACS Poli Timişoara, Damila Măciuca şi UTA Arad.
BC Nova Vita Tîrgu-Mureş a pierdut, sâmbătă seara, în deplasare, în faţa lui Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 35-68 (12-15, 7-13, 8-25, 8-15), într-o partidă din cadrul rundei a XI-a a Ligii I de baschet feminin. De la BC Nova Vita s-a remarcat Hilliard, autoarea unei double-double (11 puncte, 11 recuperări şi o pasă decisivă). Pentru formaţia noastră au mai punctat: Walker (9 puncte, o pasă decisivă), Riggs (6 puncte, 3 recuperări), Johnson (3 puncte, 12 recuperări, 2 pase decisive), Mihai (3 puncte, 3 recuperări, o pasă decisivă), Alaiba (3 puncte, o recuperare) şi Adams (o recuperare, o pasă decisivă). În cadrul rundei a XII-a, Nova Vita va întâlni sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 18, la Sala Sporturilor din Tîrgu-Mureş, formaţia CSBT Alexandria.
Baschetbaliștii de la BC Mureș au fost înfrânți sâmbătă de CSM București, cu scorul de 93 la 75 (24-22, 19-24, 17-23, 15-24). Pentru BC Mureș au punctat: Peciukas 25 (6×3), Ceskovic 19 (3×3), Cuic 8, Jucan 7 (1×3), Dumitru 6, Tudosa 5 (1×3), Balaban 5, au mai jucat Ciric şi Adebayo
Volei feminin
Echipa feminină de volei CSU Medicina Tîrgu-Mureş a demonstrat încă odată că are valoare: Peelpush Meijel – Medicina Târgu Mureş 0-3 (17-25, 19-25, 14-25). Elevele lui Milorad Kijac au reușit să se impună în trei seturi şi iau o opţiune serioasă pentru calificare. Returul se va desfășura miercuri, 21 noiembrie, ora 17.00 la Tîrgu-Mureş, în Sala Sporturilor. Au evoluat pentru Medicina: Alexandra Pintea, Gabriela Tsvetanova, Viktoriya Grigorova, Roxana Iancu, Adina Salaoru, Alexandra Trică şi Monica Foca (libero).
Handbal
Echipa feminină de handbal SC Mureșul Tîrgu-Mureș a reuşit în etapa a XII-a, penultima a turului, în deplasare, o victorie foarte importantă, cu scorul de 26-24, la Reșița, în faţa formaţiei locale Universitatea, echipă care a reuşit să învingă câteva dintre învingătoarele mureşencelor pe parcursul turului. Pentru SC Mureşul au înscris: Rad-Popescu 9, Moloci 8, Tamaş 3, Serediuc 3, Bab 2, Nagy 1. În poartă s-au aflat Ungureanu, providenţială în repriza secundă, Peter şi Diaconu. Au mai evoluat: Dragotă, Fazakas, T. Rad, Szekely Renata, jucătoare nouă în lot.
Fotbal
FCM Tîrgu-Mureș a învins cu 2-0 pe Unirea Alba Iulia, în etapa a XIII-a a Ligii secunde. Golurile formației mureșene au fost înscrise de Cristea, în minutul 34, și de Hanca, în minutul 42.Partida a fost dominată categoric de echipa târgumureșeană, oaspeții din Alba Iulia amenințând în rare rânduri poarta lui Abraham.
În derby-ul etapei a VIII-a, dar și a Ligii I la futsal, City’us Tîrgu-Mureş a învins cu scorul de 6 la 2 echipa Smart Ionescu București, într-o partidă disputată în Sala de sport a Liceului cu Program Sportiv. Rezultat final: City’us – Smart Ionescu București 6-2 – o nouă demonstrație de forță din partea echipei noastre. După această nouă victorie, City’us își păstrează primul loc în clasament, cu maximum de puncte (21), la 5 puncte de Smart București. În etapa viitoare, târgumureșenii vor juca în deplasare, la Galați, marți, 13 noiembrie, de la ora 20, într-o partidă transmisă în direct de postul Digisport.
BC Mureș a marcat cea de-a 6-a victorie consecutivă, după un meci mult mai dificil decât era așteptat, în compania celor de la Farul Constanța. Încleștarea din etapa a șasea s-a terminat cu scorul final de 58-60. S-au remarcat: Andrija Ciric, cu 20 de puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive; Liviu Dumitru, cu 15 puncte și 3 recuperări; Matija Ceskovic cu 9 puncte.
Finala Campionatului Naţional de Călărie, Proba Completă, a reunit la start 11 cai la clasa Novici şi 5 la clasa ,,o stea”. Dintre participanţii Clubului Romsilva, organizator al competiţiei, Laura Vâţă, cu calul Yavrum, a fost cea mai aproape de podium, clasându-se pe locul IV la clasa începătorilor. La avansaţi s-au întrecut concurenţii Clubului Scorillo Sîntana de Mureş, Bogdan Milaşcon şi profesorul său, Viorel Bubău, primul cu doi, al doilea cu trei cai. A învins Viorel Bubău cu Selena, urmat de Bogdan Milaşcon cu Lady Kera, din nou Bubău, cu Arcitic.
Duminica trecută, la Sinaia s-a terminat Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, la finalul căruia sportivul târgumureşean Dan Florea a fost desemnat Campion Naţional la clasa A3 – grupa A, ceea ce înseamnă maşini omologare FIA capacitate cilindrică până în 2000 cm³ cu două roţi motrice. Pe lângă acest loc întâi, Dan Florea a mai obţinut şi un onorant loc 3 la categoria generală – Două Roţi Motrice.
În ultima partidă din etapa a X-a a Seriei a II-a din liga secundă de fotbal, FCM Tîrgu-Mureş a cedat cu scorul de 2-0 în deplasarea de la UTA Arad. Cele două goluri ale arădenilor au fost înscrise în urma unor erori în apărarea mureşeană, după un joc în care FCM a dominat teritorial, dar n-a reuşit să-şi creeze ocazii clare de gol la poarta adversă.
Și săptămâna trecută a fost una plină pentru sportul mureșean, iar favoritele s-au comportat bine și mai mult decât atât. În sfârșit, după multe competiții, BC Mureș a reușit să învingă Gaz Metan Mediaș în campionat, la finele unui meci echilibrat. Cei aproximativ 1.600 de spectatori prezenți în Sala Sporturilor din Tîrgu-Mureș au asistat la o victorie frumoasă în fața unui adversar puternic, Gaz Metan Mediaș, scor 79-64. BC Mureş: Ciric 23 (3×3), Peciukas 18 (3×3), Ceskovic 17 (3×3), Cuic 15 (2×3), Balaban 6, Dumitru, Adebayo, Jucan. Gaz Metan: Mladenovic 20, Mitchell 13 (2×3), Ivanovic 12 (1×3), Dundjerski 7 (1×3), Graham 5, Mandache 3 (1×3), St. John 3, Guţoaia 1, Nicoară, Marcu.
Rămânând tot la baschet, echipa feminină BC Nova Vita Tîrgu-Mureş a obţinut, sâmbătă seara, a doua victorie în Liga Naţională de baschet feminin. Fetele, antrenate de Ionel Brustur şi Dan Matic, s-au impus, pe teren propriu, cu 97 la 61(26-5, 25-21, 27-6, 19-29) în faţa Universităţii CSM Oradea, într-o partidă din etapa a VI-a. Chantel Hilliard a fost din nou cea mai bună baschetbalistă de la BC Nova Vita, reuşind un double-double (21 de puncte, 15 recuperări şi trei pase decisive). Un meci foarte bun a făcut şi Beatrice Alaiba (18 puncte, o singură aruncare ratată din zece încercări şi două recuperări). S-au remarcat şi americancele Tarkeisha Mackey (11 puncte şi 3 recuperări), Renee Riggs (10 puncte, 3 recuperări şi 3 pase decisive) şi Lashawn Johnson (8 puncte, 7 recuperări, o pasă decisivă). Folosite mai mult ca de obicei, jucătoarele din pepiniera proprie au dovedit că merită creditul acordat de banca tehnică. Gal Emese a marcat 10 puncte (două aruncări de trei), având şi o recuperare, Iohanna Borşan a înscris 8 puncte (plus trei recuperări şi o pasă decisivă), iar Bartha Borbala a adunat la activ 5 puncte, două recuperări şi două pase decisive. O contribuţie importantă în economia jocului au avut Mihaela Mihai (6 puncte – ambele de la trei, două recuperări, 3 pase decisive), dar şi Danielle Walker (4 recuperări, 6 pase decisive). Pentru BC Nova Vita au mai evoluat Lavinia Mitachi (două recuperări şi o pasă decisivă) şi Alexia Adams (două pase decisive).
Echipa noastră stă în etapa a VII-a, urmând ca, în cadrul rundei a VIII-a, să întâlnească sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 18, la Sala Sporturilor din Tîrgu-Mureş, formaţia BCM Danzio Timişoara.
Trecând la Liga a doua, tot sâmbătă, FCM Tîrgu-Mureș a obținut 1-1, în meciul desfășurat la Baia Mare cu FCMU Baia Mare.
La sfârşitul acestei săptămâni va debuta o nouă ediţia a Ligii I la futsal.
În sezonul 2012/2013, pe prima scenă a Ligii I de futsal, vor evolua 11 formaţii, 2 dintre ele fiind nou-promovate: Smart Ionescu Bucureşti şi CSM Studenţesc Iaşi. City’us Tîrgu-Mureş va juca în prima etapă, pe teren propriu, azi, luni, 17 septembrie, de la ora 17, în Sala Sporturilor, în compania celor de la Clujana Cluj-Napoca, urmând ca marți 18 septembrie, de la ora 20.00 – CSM Studenţesc Iaşi – ACS Od. Secuiesc.
De asemenea, BC Mureș va debuta în noul sezon competițional în weekendul 28-30 septembrie când se vor desfășura partidele din Cupa României. Mureșul va face parte din seria B, alături de BC miercurea Ciuc, Energia Rovinari și CSM Oradea. Până atunci, BC Mureș continuă meciurile de pregătire. Echipa antrenată de Sreko Sekuvolic a fost prezentă în perioada 14-16 septembrie la Brazi, într-un turneu amical, unde a întâlnit echipele CSU Ploiești, CSM București și Mega Vizura Belgrad. Cornel Lungu, președintele clubului mureșean a precizat că amicalul cu CSU Atlassib Sibiu programat pentru data de 22 septembrie nu se va mai desfășura, conducerea clubului căutând un nou adversar.
Fosta componentă a ligii I de fotbal, FC Municipal, a realizat o nouă victorie la sfârșitul săptămânii trecute, când a învins cu scorul de 2-1 la Râmnicu Vâlcea, într-o partidă din cadrul etapei a III-a a Ligii a II-a de fotbal. Golurile formaţiei mureşene au fost înscrise de Precup, în minutul 24 şi Cristea în minutul 27.
În etapa viitoare, sâmbătă, 22 septembrie băieții de la FCM vor primi vizita celor de la FC Argeş, după care urmează două etape libere în campionat. Azi, luni, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, va avea loc tragerea la sorţi a 16-imilor Cupei României, fază în care FC Municipal care va întâlni o formaţie din Liga 1.
În istoria modernă a jocurilor olimpice, județul Mureș a dat până acum cinci sportivi care au reușit să câștige medalii. În ordine cronologică, fac referire la: Hazai Kálmán care în 1936 la Jocurile Olimpice de la Berlin a obținut medalia de aur cu echipa de polo a Ungariei; Simon Ladislau care în 1976 la Jocurile Olimpice de la Montreal a obținut pentru România o medalie de bronz la lupte; Nicolae Pop care în 1980 a câștigat o medalie de bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova, cu echipa de volei masculin; Radu Gelu care la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984, ne-a reprezentat la competiția de haltere și a luat medalia de argint și Enikő Barabás Mironcic, care acum patru ani la Jocurile Olimpice de la Beijing a obținut o medalie de bronz alături de echipa de canotaj 8+1. „Surpriză”, nici un fotbalist.
Anul acesta Enikő Barabás a participat din nou, dar a ieșit din competiție fără să câștige vreo medalie. Norbert Trandafir n-a prins nici o finală în care să înoate după vreo medalie olimpică, iar Cristian Bățagă aflat în delegația României n-a reușit să facă mare brânză la probele de gimnastică.
Iar acum vă întreb: unde credeți că poate face Enikő, Norbert sau Cristian antrenamente? Că-n Tîrgu-Mureș sigur nu. Cine le plătește? Dar cazarea, masa, transportul? Detalii… în fond avem loturi naționale pe fiecare sport, ele se reunesc, intră în cantonamente de pregătire etc. Și până atunci Norbert de exemplu unde înoată? Câte ore pe zi i se oferă acces la un bazin și la ce costuri?
Dar acesta e doar vârful aisbergului care s-a proptit în sportul românesc și-l scufundă pe zi ce trece tot mai tare. Problema nu e că România încheie una din cele mai slabe prestații olimpice din istoria participărilor ei, ci e că acasă dăm de o realitate usturătoare. Într-un oraș de talie mică, Tîrgu-Mureș, care a dat totuși patru olimpici remarcabili, nu există sport de masă în adevăratul sens al cuvântului. Preferăm să finanțăm o jenantă echipă FCM, cu milioane de euro anual, dar clubul de kaiac canoe s-a desființat (da da, am avut inclusiv sportivi mureșeni campioni naționali), iar dacă practici sportul și locuiești la bloc, nici măcar nu mai ai unde să-ți lași barca peste iarnă. Dar ne bosumflăm că delegația de kaiac canoe a dezamăgit la Londra. Nu, n-a dezamăgit, ci țara i-a dezamăgit pe ei.
Sfârșitul săptămânii trecute a fost unul cu mari emoții pentru suporterii sportivilor tîrgumureșeni. Astfel, pasionații de fotbal au asistat la meciul disputat între FCM Tîrgu-Mureș și CFR Cluja. Echipa tîrgumureșeană a pierdut cu scorul de 1 la 0, într-o partidă contând pentru etapa a 19-a a Ligii I la fotbal. Cu Marius Lăcătuş pe bancă, FCM Tîrgu-Mureş nu a impresionat, deşi a jucat aproape întreaga repriză secundă cu un om în plus pe teren, după eliminarea lui Mureşan. CFR Cluj a trecut pe prima poziţie a clasamentului în Liga I la fotbal.
Baschet și volei cu mari emoții și rateuri
Nici baschetbalistele nu s-au descurcat cu mult mai bine. Sâmbătă, 3 martie, BC Nova Vita a primit la Sala Sporturilor din Tîrgu-Mureş, replica lui CS Municipal Tîrgovişte, liderul de drept al campionatului. Partida s-a încheiat cu scorul de 75 – 87 (21-24 12-18 20-17 22-28) în favoarea tîrgoviștencelor. Mladen Jojic spera să dea lovitura în faţa celei mai valoroase echipe a momentului din România. Doar că în faţa sa a fost o echipă care are marele avantaj de a şti să gestioneze astfel de meciuri, cu presiune şi de mare orgoliu. Pentru Nova Vita au jucat: V. Hicks 6, D. Gobeljic 3, C. Graham 25, B. Vulic 13, C. Cutaş 7 ; T. Paraidi, A. Cutaş 3, C. Scanlon 18. Antrenor: Mladen Jojic ; Târgovişte: C. Givens 25, Fl. Diaconu 8, A. Şipoş, O. Zherzherunova 12, M. Coker 17 ; A. Uiuiu, O. Samburska 12, D. Kovacevic 4, V. Rus, C. Ciocan 9, A. Huţanu; antrenor: Fl. Nin
Și băieții au pierdut. B.C. Mureș și C.S. Dinamo București au jucat meciul de închidere al etapei a IX-a din Divizia A de baschet masculin. Meciul s-a desfășurat în sala Federației Române de Baschet, unde echipa Dinamo, clasată pe locul 9, a înfruntat echipa B.C. Mureș, clasată pe locul 4 în clasament, cu o sală plină de suporteri ai ambelor echipe. La B.C. Mureș au dat startul Virgil Stănescu, Calvin Dwayne Watson, Flavius Lăpuște, Radu Paliciuc și Jujuan Cooley. După primul sfert, meciul a mers cap la cap, terminându-se cu un scor de 16-19 în favoarea oaspeților. Al doilea sfert a fost unul de bun pentru echipa dinamovistă, care în avantaj cu 9 puncte, a intrat la pauză cu scorul de 23-11. Sfertul al treilea, de asemenea, a aparținut dinamoviștilor, fiind câștigat de aceștia cu scorul de 24-13, echipa mărindu-și avantajul la 20 de puncte. În ultimul sfert, echipa noastră a încercat revenirea însă diferența fiind prea mare, n-a mai izbutit să recupereze decât 10 puncte, astfel încât C.S.Dinamo București a câștigat cu scorul de 74-64.
La Volei, fetele de la CSU Medicina CSS Tîrgu-Mureș au evoluat în deplasare cu CSM București, în cadrul etapei cu numărul XX din cadrul Diviziei A1. Meciul de la București a fost unul extrem de important, cu miză mare, din cauza diferenței mici de puncte dintre cele două formații. Totuși, voleibalistele au pierdut cu scorul de 3 la 0, după ce paradoxal în tur au învins pe teren propriu pe CSM București tot cu 3 – 0.
City’us nu dezamăgește suporterii
Echipa de futsal City’us Tîrgu-Mureş a obţinut la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a 12-a victorie a sezonului, scor 8-5, pe teren propriu, în faţa celor de la Clujana Cluj-Napoca. La pauză, scorul era 7-0 în favoarea echipei mureşene. În repriza a doua, în poarta celor de la City’us, Klein i-a lăsat locul rezervei Aszalos. Clujenii au profitat de lipsa de experienţă a goalkeeper-ului şi au revenit în joc. Golurile celor de la City’us au fost înscrise de: Szocs (3), Fl. Matei, Csoma, C. Matei, R. Radu, Ignat. În clasament, City’us ocupă în continuare prima poziţie, cu 36 de puncte, după 12 partide disputate.