Accident rutier produs între un autocamion și un autoturism pe DN 15, între localitățile Stânceni și Ciobotani.
Din nefericire, în urma impactului sunt două victime pentru care nu s-a mai putut face nimic, acestea au suferit leziuni incompatibile cu viața și au fost declarate decedate de către personalul medical de pe ambulanță. Se procedeaza pentru extragerea acestora.
Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în urma unei coliziuni dintre un autotren și un autoturism, circulația este oprită temporar pe DN 15 Toplița – Reghin, în zona localității Stânceni, județul Mureș. Impactul s-a soldat cu decesul celor două persoane care se aflau în autoturism. se efectuează cercetări pentru determinarea împrejurărilor producerii accidentului.
Dinu Ciobotå, primar al comunei Stânceni, a plecat prea devreme de pe această lume, la 63 de ani.
Considerat, pe bună dreptate, unul dintre cei mai experimentați primari din județul Mureș, Dinu Ciobotă a făcut totul pentru binele comunităţii pe care a gospodărit-o cu strădanie și mult suflet, din 1990 încoace.
O tragedie şi o profundă durere.Transmit sincere condoleanţe familiei îndurerate. Cel de Sus să-l odihnească, în linişte şi pace, în Împărăţia Sa! a anunțat deputatul Dumitrița Gliga.
Pompierii Punctului de Lucru Deda au intervenit în această noapte, în jurul orei 03:00, în sprijinul pompierilor ISU Harghita din cadrul Gărzii de Intervenție Toplița, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Meștera, comuna Stânceni.
Ajunse la fața locului echipajele au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de circa 200 mp, la nivelul acoperișului casei și în interiorul acesteia. Din nefericire, în interiorul locuinței a fost identificată și o victimă de sex masculin, în vârstă de 61 de ani, surprinsă de incendiu, decedată, carbonizată.
S-a intervenit pentru limitarea și lichidarea incendiului, la fața locului acționând și pompierii voluntari din cadrul SVSU Toplița.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.
Sg.maj.Oltean Georgiana – purtător de cuvânt al ISU Mureș
În vara acestui an, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a revizuit lista apelor minerale recunoscute, aprobând noua Listă a apelor minerale naturale recunoscute în România. Doar apele care apar în aceasta listă, realizată de ANRM sunt cu adevărat naturale; în privinţa celorlalte produse care nu se regăsesc în această listă şi pe care le vedeţi pe rafturi, ar trebui să vă gândiţi de două ori înainte de a le pune în coş, chiar dacă sunt mai ieftine.
Lista apelor minerale recunoscute în România aprobate prin Ordinul nr.4 /2015 cuprinde 68 denumiri comerciale. De câţiva ani însă, pe piaţa românească au apărut şi produse prezentate drept „apă de masă” sau „apă de izvor”. Acestea nu sunt controlate cu rigoare, aşa cum se întâmplă cu apele minerale naturale, în cazul cărora analizele se fac zilnic. Apele de masă sau de izvor primesc doar un aviz de la Direcţia de Sănătate Publică, care atestă că sunt „bune” pentru consum, aviz care se reînnoieşte anual.
Spre deosebire de „apa de masă” sau „apa de izvor” din comerț, apele minerale naturale sunt controlate cu mult mai mare rigoare. Desigur, apele minerale au în componență mult mai multe minerale decât „apa de masă” sau „de izvor”.
La nivelul județului Mureș există doar 3 ape minerale recunoscute de această Agenție.
Astfel, în județul Mureș, sunt recunoscute următoarele surse de ape minerale naturale: Sestina – care izvorăște în Valea Sălardului, Stânceni – din localitatea cu același nume și din nou Stânceni, dar din sursa Ciobotani.
Lista apelor minerale naturale recunoscute şi certificate în România:
Aproximativ 34.500 de PET-uri au fost colectate în ultimele 6 luni de elevii şcolilor din Bistra Mureşului, Lunca Bradului, Răstoliţa şi Stânceni, care au participat la o acţiune de igienizare a malurilor Mureșului. Copiii au fost implicaţi într-o acţiune iniţiată de Asociaţia Parcului Natural ,,Defileul Mureşului Superior”, din cadrul Ocolului Silvic Gheorgheni care are în concesiune această rezervaţie naturală. Proiectul se intitulează ,,Milioane de PET-uri” şi a urmărit curăţarea zonei de pungile şi sticlele din plastic lăsate de cei care au trecut pe acolo.
Acţiunea de ecologizare a început anul trecut, în 15 noiembrie, şi s-a încheiat la începutul lunii iunie, ea fiind concepută sub forma unui concurs între şcoli. Aşa se face că s-au adunat în total 2.300 de kg de flacoane de plastic. O firmă din Reghin a ridicat apoi gunoaiele şi le-a plătit cu 50 de bani pe kilogram. Copiii din Răstoliţa au câștigat concursul cu peste 800 de kg colectate şi au primit drept premiu un laptop performant. Elevii din Bistra Mureşului s-au ales şi ei cu un premiu: un e-book. Reprezentanta Ocolului Silvic Gheorgheni, Lacko Teréz, spune că acţiunea va fi reluată la toamnă deoarece conducerile şcolilor implicate în proiect sunt de acord cu faptul că astfel elevii au parte de o educaţie ecologică sănătoasă, absolut necesară omului modern.
2,5 milioane de euro
,,Parcul Defileul Mureşului Superior poate fi considerat un adevărat paradis natural şi trebuie protejat”, spune Lacko Teréz. ,,Pentru protecţia habitatelor, a animalelor şi a păsărilor pe o suprafaţă de circa 200.000 de hectare s-au obţinut anul acesta două milioane şi jumătate de euro, printr-un Program European de finanţare. Se urmăreşte în principal evaluarea florei şi faunei în scopul stabilirii unei strategii viitoare de protejare a naturii”, a adăugat acesta. Reprezentanta Ocolului Silvic Gheorgheni spune că deocamdată au fost achiziţionate echipamentele necesare acţiunilor ce se impun şi urmează o licitaţie care vizează evaluarea şi conservarea propriu-zisă a tot ceea ce înseamnă habitate, plante, mamifere, nevertebrate, păsări şi peşti. În funcţie de cele constatate, se va întocmi un plan de management pentru conservarea şi îmbunătăţirea, acolo unde este cazul, a florei şi faunei, astfel încât Defileul Mureşului Superior să fie protejat pe termen lung.