Punctul

Vicepreşedintele politic al UDMR Laszlo Borbely a declarat, vineri, la Târgu Mureş, după manifestarea cu ocazia Zilei Naţionale a Maghiarilor de Pretutindeni, că Uniunea doreşte ca limba maghiară să fie recunoscută ca o limbă regională, iar minorităţile naţionale să fie considerate factor constitutiv al statului, iar acest lucru să fie stipulat în Constituţia României.

”Trebuie să privim în viitor şi zi de zi trebuie să luptăm pentru această libertate – care nu este numai libertatea maghiarilor, trebuie să fie libertatea tuturor – şi care da, înseamnă drepturi mai multe şi pentru comunitatea maghiară, de aceea am propus şi în Constituţie câteva elemente care ţin de aceste comunităţi. Noi dorim ca în Constituţia României să fie prezente aceste comunităţi care trăiesc aici de sute de ani şi multe comunităţi care împreună cu populaţia majoritară au luptat de multe ori pentru această libertate – să fie recunoscute ca factori constitutivi ai statului român. Dorim ca limba maghiară să fie recunoscută ca o limbă regională, pentru că de fapt aşa şi este, evident, pe lângă limba română, care este limba oficială a statului român”, a arătat Laszlo Borbely.

Politicianul a spus că UDMR mai are şi alte propuneri care ţin de identitatea naţională şi de acele deziderate pe care le-a susţinut începând din 1990.

În privinţa zilei de 15 martie, Borbely a subliniat că este sărbătoarea tuturor maghiarilor, este sărbătoarea Revoluţiei maghiare din 1848 şi că nu numai maghiarii, ci toţi cei care iubesc libertatea, care iubesc egalitatea şi frăţia între popoare sărbătoresc la fel.

”Ceea ce au spus tinerii în 1848, de 15 martie, au spus-o nu numai maghiarii, ci de fapt toată Europa, chiar dacă după aceea, din păcate, marile puteri au înfrânt această revoluţie. Este foarte valabil şi astăzi şi noi, târgumureşenii, noi, cei din judeţul Mureş, acest lucru l-am spus: am avut câteva momente în istoria noastră în care am adus jertfa noastră de sânge. Şi în 1848, şi chiar în 1956, când au fost întemniţaţi mulţi maghiari din judeţ, după Revoluţia maghiară, în 1989, decembrie, când au murit, din păcate, şi tineri maghiari şi români laolaltă, şi chiar în 19-20 martie 1990, când am avut iarăşi o jertfă de sânge”, a afirmat Laszlo Borbely.

La manifestarea organizată vineri, de UDMR, la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş, au participat aproximativ 400 de persoane, iar alături de Laszlo Borbely s-a mai aflat deputatul Attila Kelemen, care este şi liderul UDMR Mureş, Andras Peti, preşedintele UDMR Târgu Mureş, precum şi reprezentanţi ai Consulatului Ungariei din Miercurea Ciuc, care au prezentat mesajul premierul Ungariei, Viktor Orban.

În cadrul manifestării, care a fost pe alocuri întreruptă de membrii Organizaţiei 64 de Comitate care au scandat mesaje autonomiste şi au purtat bannere pe care scria ‘Autonomia acum!’ şi ‘Ţinutul Secuiesc – regiune autonomă’, a fost citit mesajul premierului Victor Ponta.

AGERPRES

Stirile Punctul

14 septembrie 2012

„Zootehnia în cel mai grav pericol din ultimii 50 de ani”

Vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, Attila Kelemen, a declarat joi, la Târgu Mureş, că în acest moment Guvernul nu ar trebui să acorde prioritate despăgubirilor pentru culturile agricole afectate de secetă, ci ar trebui să salveze sectorul zootehnic, aflat în cel mai grav pericol din ultimii 50-60 de ani. ‘Sectorul zootehnic trebuie sprijinit acum, fiindcă este o situaţie inedită, de cel puţin 60-70 de ani nu am întâlnit această situaţie (…) E o situaţie neîntâlnită în ultimii 50-60 de ani în România. Eu trag un semnal de alarmă: Atenţie la zootehnie! Zootehnia este singurul sector care poate fi acum ajutat. Zootehnia trebuia ajutată astăzi sau ieri’, a afirmat Attila Kelemen, într-o conferinţă de presă.

Acesta a arătat că pe fondul secetei Guvernul ar trebui să se gândească la o serie de soluţii, cum ar fi protejarea preţurilor, ajutoare date pentru animalele care rabdă de sete şi nu mai pot fi adăpate sau să ia exemplul Slovaciei, care măreşte cu 30% sprijinul aprobat de UE pentru bunăstarea animalelor.

‘Bunăstarea animalelor – nu numai să aibă un grajd şi termoizolare, unde se culcă, ci să simtă animalul că este sătul sau că a băut, a fost adăpat. Un animal neadăpat trei zile pierde mult din producţia de lapte – 80%’, a susţinut deputatul, care a spus că situaţia este mult mai gravă decât a fost în 1973, la ultima epizootie de febră aftoasă din România, când s-au decimat efectivele de bovine.

Kelemen a precizat că această situaţie este nemaiîntâlnită în agricultura României, iar Guvernul trebuie să se gândească foarte serios, întrucât ‘o treime din această ţară este făcută pentru zootehnie, nu pentru cultură, şi dacă nu se gândeşte serios, pierdem efectivele de ovine, de bovine, sectorul porcin şi aşa are probleme’.

‘Carnea de pasăre şi de porc va fi foarte scumpă, dacă va mai exista. Şi nu ne consolează dacă aducem carne din Danemarca (…) Într-o jumătate de ani poţi să pui pe butuci tot efectivul de animale, tot sectorul zootehnic – trebuie cel puţin trei-patru ani să îl refaci (…) Toată lumea ştie că marea cultură, cultura de cereale e compromisă în România, ca să dai acum ajutoare sau despăgubiri nu faci mare lucru. Singura soluţie viabilă ar fi dacă ar ajuta zootehnia să rămână undeva la nivel de plutire. Este o situaţie catastrofală! Din păcate şi procesatorii sunt într-o situaţie neîntâlnită (…) Magazinele sunt pline de diferite sortimente, poate câteodată nu chiar de bună calitate din import, procesatorii stau cu marfa nepreluată, iar supermarketurile coboară preţurile şi speculează această situaţie de criză’, a susţinut Attila Kelemen.

Deputatul a susţinut că hotărârea de Guvern privind aprobarea schemei ‘Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenului de secetă manifestat în anul agricol 2011-2012, asupra culturilor agricole’ nu rezolvă criza actuală şi că atenţia trebuie îndreptată spre zootehnie.AGERPRES

Stirile Punctul

6 august 2012

Hameiul, cultivatorii şi statul român

România ar putea obţine venituri frumoase din cultura hameiului. Productivitatea la hectar, cumulată cu necesarul de forţă de muncă şi taxele şi impozitele pe care statul le-ar putea culege sunt însemnate în comparaţie cu cele obţinute după celelalte culturi tradiţionale. Şi totuşi, cultivatorii români de hamei se zbat să supravieţuiască, prinşi între nepăsarea tradiţională a diriguitorilor într-ale agriculturii de pe malurile Dâmboviţei, costurile ridicate de producţie şi încăpăţânarea de a duce mai departe tradiţia unei culturi ce a împlinit un secol în România.

Îmi amintesc…

…şi acum când am ajuns prima dată într-un depozit de hamei, unul situat între Luduş şi Cheţani. Se întâmpla acum mai bine de 20 de ani, eram în vacanţă la bunici, şi pentru vreo două zile am trecut şi pe la sora bunicii mele, la Luduş. Unchiul meu, soţul surorii bunicii, muncea la IAS şi într-o zi ne-a dus cu el la hamei. Atunci am văzut pentru prima dată cum spânzurau din înalt tulpinile de hamei în depozitul răcoros, preluate apoi de pe ,,şpărgi” şi procesate. Apoi, ani la rând, când mergeam spre Cluj sau spre Braşov admiram plantaţiile de hamei. Drepte, verzi şi aburcânde pe sârmele de susţinere. Acum, imaginile acestea e dificil să le mai retrăiesc altfel decât cu ochii minţii deoarece cultura hameiului s-a restrâns simţitor în ultimii 20 de ani.

După Sighişoara, din loc în loc, mai răsare câte o plantaţie. Poate o introducere prea nostalgică, dar cam aşa e starea actuală a culturii de hamei în anul 2012. Şi o certifică, prin cifre, cei câţiva producători de hamei care au mai rămas în România şi care încearcă să ducă mai departe o tradiţie de peste un secol.

Probleme, probleme

Din 1990 încoace, cultivarea hameiului a cunoscut aceeaşi curbă descendentă ca în mai toate sectoarele agricole. Cifrele o dovedesc însă cel mai bine, aşa cum au fost prezentate la Congresul Internaţional al Cultivatorilor de Hamei desfăşurat între 27-29 iulie la Tîrgu-Mureş. Astfel, înainte de 1989, în România, suprafaţa ocupată de culturi de hamei se cifra la 2.700 de hectare, în timp ce în prezent, doar 240 de hectare mai sunt acoperite de plantaţii de hamei. Din această suprafaţă, 180 de hectare sunt doar în judeţul Mureş. Dezinteresul, lipsa resurselor financiare, a subvenţiilor, regimul de proprietate neclar, intrarea pe piaţă a marilor producători de bere care au venit cu propriii lor furnizori sunt tot atâtea motive pentru care, constant, producţia de hamei în România a scăzut. Dintr-un producător de top 10, România a ajuns să nu mai conteze prea mult ca furnizor de hamei la nivel mondial. Fără ca în aceşti ani să fi scăzut proporţional şi consumul de bere, spre exemplu. Această situaţie, exemplificată pe larg, aşa cum vom face şi noi mai jos, le-a fost prezentată participanţilor la congres, unde organizatorii alături de partenerii lor străini şi-au prezentat şi soluţiile care ţin, în mare parte, de politica agricolă a statului român sau, mai bine zis, de absenţa uneia închegată. Dar să le luăm pe rând.

Mai mulţi proprietari

După 23 de ani aproape de la elaborarea primei legi a fondului funciar, care a precedat chiar şi prima Constituţie post-decembristă, Parlamentul României dimpreună cu Guvernele care s-au succedat la conducerea ţării nu au descâlcit iţele care să soluţioneze problema proprietarilor de plantaţii de hamei ridicate pe terenurile ce au făcut obiectul retrocedărilor. ,,Există o problemă privind dreptul de proprietate a sistemului de susţinere pentru că în momentul în care s-a făcut privatizarea, acesta aparţinea proprietarilor fermelor respective unde se face procesarea. Aceste sisteme de susţinere pe care le vedeţi prin zona Sighişoara, din stâlpi de metal, respectiv cu reţeaua de plasă deasupra sunt în proprietatea celor care au cumpărat aceste ferme de hamei. Pe de altă parte, când s-au făcut retrocedările, pământurile au revenit oamenilor, foştilor proprietari, şi atunci avem, practic, doi proprietari pe aceiaşi suprafaţă. Şi din cauza acestei nereglementări la nivelul cadastrului, au apărut de multe ori probleme pentru că proprietarii de terenuri au crezut că sunt ai lor stâlpii de susţinere, au înţeles că imediat ce s-a retrocedat pământul și că le aparține și au început tăieri ilegale de stâlpi”, a explicat Akos Mora, membru al Asociaţiei Producătorilor de Hamei din România.

Mora a susţinut că această problemă ar putea fi soluţionată dacă ar fi modificate legile privind fondul funciar prin introducerea prevederii că atunci când un teren este retrocedat şi pe acesta există construcţii, în cartea funciară să se facă menţiune că terenul nu este liber de construcţii. Deşi a fost semnalată în repetate rânduri, nu a ascultat nimeni până acum această problemă.

Banii, veşnic puţini

Apoi, o altă problemă ar fi cea legată de bani. Cultura hameiului este foarte slab subvenţionată de statul român. Mai exact, acesta cheltuiește anual vreo 6.000 de euro ca să susţină cultivatorii de hamei. Adică 100 de lei pe tonă. Acum avem o producţie anuală de doar vreo 250 de tone de pe cam tot atâtea hectare, cheltuiala nu e mare pentru stat şi stresul inexistent pentru că nicio jalbă a cultivatorilor nu a fost în aceşti ani rezolvată de către diriguitorii agriculturii. Iar cultivatorii nu cerşesc, ci vor o susţinere mai consistentă pentru a investi în cultura de hamei şi de a se adapta trendului mondial. Adică soiuri noi, mai productive, ceea ce s-ar traduce mai apoi în venituri mai mari la bugetul statului. ,,Există o contradicţie între procentul care este finanţat din partea statului, respectiv suma. În această Hotărâre de Guvern (n.red. HG 691 / 2009) există 10 % pentru finanţarea cheltuielilor de producţie a hameiului, respectiv la sumă este trecută una foarte mică, ceea ce nu corespunde cu realitatea. De asemenea aici este nevoie de corelare. Am făcut demersuri la nivelul Ministerului, dar, din păcate, nu am primit nici măcar până acum răspuns”, spune Akos Mora.

Cultivatorii au cerut 1.300 de lei pe tonă, dar până acum, niciun ministru al Agriculturii nu a considerat această cultură importantă. Cu toate că, potrivit specialiştilor din domeniu, din punctul de vedere al eficienţei culturii, de pe o suprafaţă de 1 ha, productivitatea valorică, respectiv venitul pentru stat (taxe, impozite, TVA) sunt de cel puţin 10 ori mai mari decât la culturile tradiţionale de grâu sau porumb. În plus, necesarul de resurse umane pentru cultivarea hameiului este consistent, lucru ce generează locuri de muncă. Ar mai fi …

…problema pieţelor de desfacere…

Pentru a ţine pasul cu marii producători – în special Germania – fermierii români şi-au căutat parteneri din afară care să îi ajute cu logistica necesară şi cu furnizarea de soiuri noi. ,,În România, neavând cercetare, ne-am racordat şi am făcut o colaborare de mai bine de cinci ani cu Institutul German al Hameiului şi încercăm să aducem soiuri noi din Germania şi să le adaptăm în România. Bineînţeles că este un proces lung, de durată şi pe care încercăm să îl adaptăm şi la noi. Ne-ar fi plăcut să existe un asemenea institut şi la noi, în România, cu care să colaborăm şi să dezvoltăm soiuri locale”, a menţionat Mora.

Cu puţin interes şi susţinerea din partea statului, procesul de înlocuire a plantaţiilor cu butaşi ce ar duce la obţinerea unei productivităţi mai însemnate la hectar – după ce cultura ar ajunge la maturitate, şi anume după minim 3 ani – ar fi mult mai rapid, la fel şi rezultatele. Plus că vreo 15 ani nu ai mai avea prea multă treabă, atâta fiind durata de viaţă a unei culturi de hamei. ,,Acest sprijin există în alte ţări şi nu am vrea ca experienţa negativă a altor ţări, de exemplu a Ungariei, care nu a fost în stare la vremea respectivă să îşi apere acest domeniu, s-a distrus aproape tot hameiul din Ungaria, iar acum se fac eforturi foarte mari pentru reînfiinţarea culturii de hamei în Ungaria. Deci cheltuielile sunt mult mai mari pentru reînfiinţare decât pentru menţinere, respectiv pentru replantări pentru că infrastructura există”, a spus Mora.

Dacă vreun ministru român al Agriculturii va ţine seama de aceste probleme semnalate chiar de către producători, nu avem un răspuns. Putem doar să scriem că, poate-poate, indiferenţa va durea la Bucureşti.

Ligia Voro