Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) este foarte aproape şi va fi cu adevărat cel mai mare proiect logistic realizat în România, în ultimii 30 de ani, a declarat, luni, la Sebeş, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
Oficialul a vizitat prima fabrică din România care produce sisteme de colectare a ambalajelor de băuturi, inaugurată în luna mai a acestui an – Reverse Vending Machines (RVM) – echipamente inteligente de colectare selectivă pentru ambalaje de băuturi de unică folosinţă din plastic, sticlă sau aluminiu.
„Înfiinţarea şi operaţionalizarea Sistemului garanţie-returnare în România este foarte aproape şi e important să ştim că avem capacitatea să susţinem acest efort uriaş, pentru că SGR va fi cu adevărat cel mai mare proiect logistic realizat în România, în ultimii 30 de ani. Aşadar, nu putem decât să ne bucurăm atunci când companii cu experienţă aleg să investească în România şi să facem tot ce ţine de noi să sprijinim genul acesta de investiţii”, a spus Tanczos.
Conform ministerului de resort, investiţia totală în construcţia fabricii depăşeşte două milioane de euro pentru o suprafaţă de producţie de 2.870 mp.
„Aceasta constituie o premieră la nivel naţional, Envipco fiind pionier pe piaţă în domeniul producţiei de echipamente inteligente de colectare. Unitatea de producţie din Sebeş are o capacitate de producţie, prevăzută pentru anul 2022, de peste 6.000 de RVM-uri şi de peste 15.000 de unităţi, pentru anul 2023. Aceste aparate încurajează oamenii să arunce sticlele de plastic şi dozele de băuturi nedorite într-un mod responsabil, introducându-le în aceste automate”, a menţionat MMAP, pe pagina oficială de Facebook.
Recent, secretarul de stat din Ministerul Mediului, Robert Szep, declara că implementarea Sistemului de Garanţie-Returnare pentru ambalaje nereutilizabile (SGR) se află, momentan, în procesul de finalizare a cooptării statului român în acţionariatul companiei care va administra acest sistem.
Guvernul României a adoptat, în data de 4 octombrie 2021, Hotărârea de Guvern care reglementează Sistemul Garanţie-Returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile (SGR), prin care se plăteşte o garanţie de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură achiziţionată.
Prevederile HG sunt aplicabile pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri şi 3 litri, inclusiv, utilizate pentru a introduce pe piaţa naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase.
Conform documentului, întreaga infrastructură de preluare a deşeurilor din magazine va fi organizată printr-un operator unic de sistem, la fel ca în statele în care sistemul funcţionează deja. Acest operator va fi o entitate non-profit în care se vor găsi producători sau reprezentanţi ai acestora, comercianţi, dar şi statul român, reprezentat de autoritatea centrală pentru protecţia mediului cu o pondere de 20%.
De asemenea, actul normativ prevede ca, după selectarea operatorului naţional de sistem, întreaga infrastructură să fie finalizată în luna octombrie a anului viitor. AGERPRES