În perioada postului Paștelui, mulți români aleg produse pe bază de plante, comenzile din acest segment înregistrând anul trecut în această perioadă pe Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, o creștere cu 25%. În același timp, pâinea, ceapa și cartofii sunt alimentele de bază cele mai comandate în prag de Paște prin platformă.
Mâncarea vegană, fără carne, este din ce în ce mai căutată, România situându-se pe locul al doilea, la nivel global, în ceea ce privește consumul produselor vegane, din cele 25 de țări în care operează, după Spania. În același timp, prăjiturile, burgerii și nuggets vegane, rămân în topul comenzilor din această categorie. Comenzile de preparate vegane au crescut în 2023 cu peste 8% față de 2022, 77% dintre acestea provenind de la restaurante, în timp ce 23% sunt comenzi plasate de la supermarket.
Bucureștenii, clujenii și brașovenii preferă cel mai mult produsele pe bază de plante în post
Printre orașele cu cele mai multe comenzi de produse pe bază de plante efectuate în perioada postului Paștelui se numără București, Cluj-Napoca și Brașov, urmate de Târgu-Mureș, Constanța, Iași, Bacău și Sibiu.