Târgu Mureș – oraș liber regesc de 406 de ani
Târgu Mureș – oraș liber regesc de 406 de ani

Târgu Mureș – oraș liber regesc de 406 de ani

La 29 aprilie 1616, prin hotărârea Principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen, și ca semn al recunoașterii vitejiei și credinței locuitorilor săi, așezarea a fost declarată oraș liber regesc. Târgu Mureș s-a alăturat astfel orașelor Brașov, Sighișoara, Bistrița, care aveau acest statut. Acest privilegiu îi permitea orașului să dețină armată proprie de 30-35 de oșteni, iar cetățenilor le conferea dreptul de a avea propria instanță de judecată.Prin aceeași diplomă, emisă de Principe în Dieta de la Alba Iulia, s-a hotărât ca orașul să primească denumirea de Târgu Mureș.Această zi importantă în istoria orașului a fost marcată și prin depunerea de coroane de flori la statuia Principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen.

📸 Privilegiul prin care Principele Gabriel Bethlen ridică oraşul Târgu Mureş la rangul de oraş liber regesc. (cj mureș)