Compania Transavia, cel mai mare producător de carne de pui din România, va participa şi anul acesta la SIAL 2014, cel mai mare târg internaţional dedicat industriei alimentare. Târgul se va desfâşura în perioada 19 – 23 octombrie la Paris şi va reuni cele mai prestigioase companii din industria alimentară din lume. Compania Transavia este una dintre puţinele companii româneşti care iau parte la această expoziţie de prestigiu.
„Participarea noastră la SIAL este o recunoaştere a calităţii produselor Transavia şi a experienţei acumulate în industria avicolă din România. Produsele noastre sunt apreciate şi dincolo de graniţele ţării, astfel am reuşit să atragem parteneri din toata lumea şi să exportam în ţări precum Anglia, Franţa, Spania, Croaţia şi nu numai. De peste 20 de ani, investim constant în tehnologie şi utilaje pentru a deveni un etalon al calităţii în acest domeniu, iar performanţele deosebite înregistrate de-a lungul anilor, nu fac decât să ne confirme poziţia de lider în acest domeniu”, declară Ioan Popa, Directorul General al companiei Transavia.
Târgul SIAL organizat în 20 de sectoare, îşi propune să aducă sub acelaşi acoperiş cele mai importante companii din retail şi comerţ, industria alimentară, agro-alimentară şi vinicolă.
Aflat la cea de-a 23-a ediţie, la târgul SIAL vor participa peste 6.300 de expozanţi din mai mult de 105 ţări.
De asemenea, sunt aşteptaţi peste 150.000 de vizitatori, printre care se numără persoane recunoscute la nivel internaţional din industria culinară, bucătari şefi celebri, reprezentanţi ai celor mai mari companii din acest sector, retaileri şi alţi colaboratori.
Sursa Retail FMGC.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.