O privire succintă aruncată peste târgurile comerciale tocmai încheiate în Tîrgu-Mureș ne duce la concluzia că încă Mureșul mai are ceva de lucrat în ceea ce privește organizarea de târguri care să vină într-adevăr în ajutorul firmelor mureșene. Un design amenajat exact ca în magazinul real, spații mai mari și mai bine amenajate ar fi câteva dintre soluțiile venite dintr-un târg mai îndepărtat și, e drept cu mult mai mult prestigiu…
Au fost două
În perioada 4-7 aprilie, Sala Polivalentă din Tîrgu-Mureş a găzduit ediţia de primăvară a Târgului General, eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Mureş, în parteneriat cu Primăria Târgu-Mureş şi Expo-Har Miercurea Ciuc. În aceeași perioadă s-a desfășurat la Promenada Mall Târgul Educațional și Târgul de Carte, eveniment realizat în primul rând din inițiativă și prin efort privat: inițiatorii au fost Transilvania Business și Malio Company, în parteneriat cu Promenada Mall, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Primăria municipiului Târgu-Mureş şi Radio Zu. Ambele târguri s-au aflat la a treia ediție. În cele ce urmează am făcut o scurtă comparație analitiă a celor două târguri… și nu numai.
Curiozități
Conform Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, modificată și completată prin Legea nr. 39/2011, Camera de Comerț și Industrie a Județului Mureș (CCI Mures) a fost creată pentru a reprezenta, apăra și susține interesele comunității de afaceri din județ. Astfel, și Expo Mureș 2013 a avut ca obiectiv promovarea firmelor participante. „Scopul acestor târguri este ca producătorul să se întâlnească cu beneficiarul. Producătorul să-şi expună tot ce are mai bun şi să iasă în lume, iar beneficiarul să cumpere produse de calitate, produse noi şi la preţuri accesibile, dacă se poate chiar la preţuri de producător ”, a afirmat Victor Manolache, secretarul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Mureş.
Scopul Târgului Educațional și Târgului de Carte a fost de a prezenta elevilor și părinților oferta educațională a instituțiilor de învățământ, precum și de a prezenta publicului mureșean oferta de carte a editurilor, scop exprimat și de Ștefan Someșan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş: „unitățile de învățământ își vor prezenta planul de școlarizare pentru anul școlar 2013-2014, baza materială și didactică, iar editurile de carte și de materiale didactice vor veni cu cele mai interesante noutăți”.
Totuși, deși Târgul de la Promenada s-a axat pe un domeniu restrâns, organizatorii au reușit să aducă în Mall cam tot atâția expozanți ca și organizatorii Expo Mureș 2013 (un târg general, deci, teoretic, cu mult mai mulți expozanți compatibili). Astfel, conform organizatorilor, la Promenada au paticipat aproximativ 40 de expozanți (din care 18 au fost instituții de învățământ, restul fiind edituri și companii care oferă servicii conexe din zona didactică), în primul rând din județul Mureș, dar și din Sibiu și Cluj. La Sala Polivalentă, au participat, „peste 35 de firme din județele Mureș, Harghita, Satu Mare și Cluj” (produse de larg consum, industria agro-alimentară, mobilă, industria auto etc.), a spus Vasile Pop, președitele CCI Mureș.
Trăgând linie, nu putem să nu facem o simplă remarcă în ceea ce privește organizarea celor două târguri. Numărul restrâns de participanți la Expo Mureș trage un semnal de alarmă în ceea ce privește interesul sau buna organizare a evenimentului. Asta deoarece, o privire aruncată pe siteul www.listafirme.ro, ne arată că în județul Mureș sunt puțin sub 14.000 de firme, un număr imens în comparație cu participanții la expozițe. În al doilea rând, se poate observa că Târgul educațional, deși s-a axat, așa cum am menționat, pe un domeniu restrâns, a adunat mai mulți expozanți decât Târgul general de la Sala Polivalentă. Concluziile le puteți targe singuri…
Ne mulțumim cu ce avem
Expozanții au fost, în general, mulțumiți de organizarea Târgului din Promenada. „Organizarea este bună. Participăm ca să ne cunoască cât mai multă lume”, ne-a declarat Ioan Trombitas de la Bookyard Company. Succesul târgului s-a datorat şi faptului că primele două zile de târg s-au suprapus cu ultimele două zile din săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun”, astfel ,,mulți elevi și profesori au vizitat Târgul Educațional și Târgul de Carte”, ne-a informat Florin Marcel Şandor, director de marketing al Transilvania Business.
Și expozanții de la Polivalentă s-au declarat în general mulțumiți de târgul general, chiar dacă, în comparație cu astfel de târguri care au loc în străinătate, Expo Mureș a lăsat mult de dorit. „Organiozarea e ok. Mi se pare destul de simplă. Noi tocmai am venit de la Salonul francizei de la Paris. În februarie am fost la Salonul antreprenorilor din Europa. Comparativ, târgul de aici este destul de mic… dar e ok. Fiindcă producătorii de aici sunt vizibili, îşi pot expune marfa. La Paris spaţii au fost mult mai mari şi standurilor mai bine amenajate. Acolo au designul exact ca în magazinul real”, ne-a declarat un reprezentant al firmei Transfer Business.
Într-adevăr, Târgul de franciză de la Paris (martie 2013) a reunit aproximativ 460 de expozanți, iar în cadrul târgului au fost realizate o serie de evenimente: discuții la masa rotundă, prezentări și forumuri business cu partenerii internaționali.
Vasile Dancea