„Cu lejeritate pot să îl compar cu »Richard al III-lea«.” – Alex Bogdan, actor
Cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de România, Teatru 3G aduce în fața publicului o piesă istorică despre primul român care a realizat unirea Țării Românești, Moldovei și Ardealului. O poveste despre viața și moartea unui erou, dar și o poveste despre natura puterii. Avanpremiera spectacolului „Mihai Viteazul” de Székely Csaba, în regia lui Ándi Gherghe, va avea loc joi, 6 septembrie, de la ora 20.00, la Sinagoga de pe strada Brăila, următoarele reprezentații fiind programate în 5 și 7 octombrie.
„Mihai Viteazul” este a doua producție a companiei independente Teatru 3G din Târgu Mureș din stagiunea 2018-2019, după spectacolul „Mesaje disperate către planeta Pluto” de Elise Wilk, în regia lui Theo Marton. Se joacă în limbile română, maghiară, germană și va fi supratitrat în limbile română și maghiară.
Spectacolul este produs în cadrul celei de-a III-a ediții a proiectului „Terapie socială prin teatru contemporan” implementat de Asociația Teatru 3G, cofinanțat de AFCN și Municipiul Târgu Mureș.
Tragicul destin al negustorului din Târgul de Floci
Compania independentă Teatru 3G din Târgu Mureș propune publicului, în această toamnă, un spectacol cu tematică istorică, potrivit în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, dar și gândindu-ne la contextul social și politic actual atât la nivel global, european, regional, național sau local.
Piesa „Mihai Viteazul” de Székely Csaba este pusă în scenă de Ándi Gherghe care, urmărind cu atenție țesătura complicată a textului, crează un spectacol cu aderență la problematicile actuale și la circumstanțele socio-politice din țară și din regiune.
Personajul Mihai Viteazul este demitizat și povestea vieții sale este rescrisă de Székely Csaba pornind de la date și documente istorice. Astfel, urmărind spectacolul ne vom întâlni cu un Mihai Viteazul fără cușmă, fără aură de „erou al neamului” și vom vedea un Mihai Viteazul uman, tiranic, nesăbuit, ambițios – un negustor născut în Târgul de Floci, protagonist, beneficiar și victimă al unor jocuri politice de Ev Mediu Târziu.
MIHAI VITEAZUL
de Székely Csaba
Distribuția: Sebastian Marina, Alexandru Franceanu, George Bîrsan, Laura Mihalache, Raisa Ané, Stefan Roman, Cristi Bojan, Szabó János Szilárd, Narcis Zamfir, Károly Kovács și Benedek Botond
Scenografia: Bogdan Spataru
Muzica: Károly Kovács
Video: Andrei Gereb
Regia: Ándi Gherghe
Spectacolul se desfășoară în limbile română, maghiară și germană, cu supratitrări în maghiară și română.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.