Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) ‘Ion Luca Caragiale’ din Bucureşti au anunţat, miercuri, lansarea unui proiect comun prin care vor organiza ateliere teatrale în liceele şi în şcolile generale din municipiul Târgu Mureş.
„Un alt proiect pe care îl vom lega de cele două stagiuni, de toamnă şi de primăvară, este legat de învăţământul preuniversitar, de şcoli şi de licee. Intenţionăm ca aceste stagiuni şi, în mod implicit, ce se va întâmpla ca şi evenimente culturale-artistice în Târgu Mureş, să le legăm cât mai consistent de învăţământul preuniversitar, astfel încât vom organiza în liceele şi şcolile Târgu Mureşului o serie de ateliere şcolare pe care le vom numi ‘Teatrul în şcoli şi licee’, după o tematică pe care o vom decide împreună, consultându-ne cu conducerile liceelor şi şcolilor din Târgu Mureş. Este, până la urmă, un lucru natural, noi trebuie să fim nu doar furnizori de cultură, ci şi educatori, iar educaţia pentru cultură şi iubitorii de cultură prima oară să apară din copilărie şi apoi se cultivă pe măsură ce înaintăm în vârstă. E un proiect pe care îl iubim pentru că, de fapt, creează viitorii oameni de cultură şi iubitorii de cultură din fiecare loc”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, rectorul UMFST Târgu Mureş, profesor universitar doctor Leonard Azamfirei.
Rectorul UNATC Bucureşti, profesor universitar doctor Liviu Lucaci, a arătat că, în urmă cu doi ani, a fost introdus în învăţământul preuniversitar teatrul ca materie opţională de studiu şi că jocurile teatrale pot contribui esenţial la formarea copiilor.
„Este un proiect care vine, realmente, să crească de la rădăcină, de la temelie copiii. În 2020 a fost introdus în învăţământul preuniversitar teatrul ca materie opţională de studiu, în 6 ani din cei 12. Atelierele de teatru, jocurile teatrale sunt menite să crească stima de sine, capacitatea copilului de a se integra într-un colectiv, capacitatea de a prelua sarcini şi de a conduce şi a se conduce, capacitatea copilului de a-şi gestiona emoţiile, un lucru extrem de important după nişte ani pandemici grei, capacitatea copilului de a deveni un cetăţean responsabil al societăţii. Cetăţeanul se creşte şi asta se face înţelegând ce înseamnă colectivitatea, ce înseamnă individul, cu o construcţie de sine care să aibă o bază solidă. Asta sunt menite să facă atelierele de teatru, acesta este scopul lor”, a spus Liviu Lucaci.
Rectorul UNATC a arătat că prin acest proiect comun şcolile pot beneficia de acest suport şi şi-a exprimat speranţa ca acesta să dea rezultate cât mai repede.
„La teatru se întâmplă repede, învăţarea se leagă de plăcere, ceea ce e un lucru rar. Atunci când să înveţi ceva vine odată cu un sentiment de satisfacţie, de plăcere, vine cu râsul, vine cu dorinţa şi bucuria de a fi împreună cu ceilalţi. Pentru că a fi împreună cu ceilalţi este sintagma cea mai importantă pe care teatrul o întoarce societăţii. Aşa că aceste ateliere suntem convinşi că îşi vor da măsura şi vor aduce bucurie copiilor”, a afirmat Liviu Lucaci.
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘Ion Luca Caragiale’ din Bucureşti au semnat, în data de 1 aprilie, un parteneriat pentru realizarea de activităţi academice cu caracter multidisciplinar. AGERPRES