Reprezentanți ai Waterford Youth Arts (Irlanda) și ai Teatrului Stella Polaris (Norvegia) au fost prezenți în aceste zile la Teatrul Național Târgu-Mureș, unde a avut loc o nouă întâlnire în cadrul Proiectului Youth Arts Projects – Learning Leadership Skills.
Youth Arts Projects – Learning Leadership Skills este un proiect al cărui obiectiv principal este acela de a realiza un schimb de bune practici și metodologii folosite în fiecare organizație (prin intermediul proiectelor artistice) pentru a contribui la activitățile de dezvoltare personală și socială ale tinerilor implicați proiect.
În urmă cu șase ani, Compania Liviu Rebreanu a Teatrul Național Târgu-Mureș a inițiat un proiect de teatru dedicat tinerilor liceeni, sub titulatura GUGA JUNIOR. În cadrul acestui proiect, voluntarii înscriși în programul de voluntariat al teatrului au fost protagoniștii unor spectacole realizate pentru ei, sub directa îndrumare a unor oameni de teatru. De exemplu, regizorul scoțian Scott Johnston a realizat cu Trupa GUGA JUNIOR spectacolele: Suntem praf de stele, SHOES sau WANT. În cadrul aceluiași program au mai fost realizate spectacolele Să zicem da! (regia Rareș Budileanu) și Love is… de Andreea Radu (regia Roxana Marian).
Ecourile acestui program de succes au ajuns până în Irlanda, la Waterford Youth Arts (WYA), o instituție care a cărei principală preocupare este dezvoltarea aptitudinilor artistice în rândul tinerilor.
Astfel, Waterford Youth Arts a câștigat finanțarea unui proiect internațional prin programul Erasmus+, proiect în care parteneri sunt Teatrul Național Târgu-Mureș și Teatrul Stella Polaris din Norvegia. Cu alte cuvinte, fiecare grup de tineri implicați în proiectele celor trei parteneri participă la o activitate artistică care este susținută și îndrumată de unul sau mai mulți tutori. Acest proces este înregistrat și documentat pentru a putea fi materializat ulterior într-un ghid de bune practici. Totodată, pe parcursul proiectului vor fi identificate și dezvoltate abilitățile de leadership ale tinerilor implicați.
În ceea ce privește Teatrul Național Târgu-Mureș, proiectul va consta în organizarea unei minicompanii de teatru, în cadrul căreia tinerii sunt implicați atât la nivel artistic cât și managerial. Astfel, în afara tinerilor actori ce vor face parte din trupa de teatru, vor mai fi prezenți un tânăr coordonator de proiect, un coordonator tehnic și un PR manager. Aceștia, sub directa îndrumare a echipei Teatrului Național, vor produce și prezenta publicului spectator produsul lor artistic, mai exact, un spectacol de devised theatre în regia lui Laurențiu Blaga.
Punctul final al Youth Arts Projects – Learning Leadership Skills presupune diseminarea și schimbul de informații și materiale documentare între cei trei parteneri (Teatrul Național Târgu-Mureș, Waterford Youth Arts și Stella Polaris), precum și punerea bazelor unui nou proiect internațional care îi va avea în centrul atenției pe tinerii artiști.
Teatrul Național Târgu-Mureș – partener al Proiectului Youth Arts Projects – Learning Leadership Skills
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.