La sfârşitul lunii decembrie, Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi severe „Impuls” a primit vizita unor oameni de suflet care au participat la o activitate de factură socială caracteristică PSD, aşa cum a afirmat Sorinel Tripon, vicepreşedintele coordonator al organizaţiei Luduş al PSD. Alături de seniori au fost şi membrii organizaţiei de tineret a PSD conduşi de Luciana Popovici.
Bilanţ favorabil
Marioara Şofron, preşedinta Asociaţiei caritabile „Impuls” a făcut un scurt bilanţ al activităţii celor care au creat posibilitatea copiilor cu nevoi speciale să beneficieze în bune condiţii de îngrijire, educaţie şi recuperare. Cei 12 copii care sunt în îngrijire au diagnostice diferite ceea ce creează dificultăţi sporite puţinilor specialişti din cadrul Centrului: Loredana Iacob – psihopedagog, Edina Bosa – kinetoterapeut şi Monica Tripon – psihopedagog, ultimele două, voluntare. Acum, activitatea se desfăşoară într-un spaţiu insuficient, dar sunt speranţe de mai bine în acest an prin grija Primăriei, a Consiliului Local şi a SC TEREOS SA, principalul sponsor al Centrului.
Au fost prezenţi la acţiunea caritabilă primarul Cristian Moldovan şi viceprimarul Kiş István; consilierii Anda Oniţă, Ioan Bungardi şi Ioan Rad; primarul din Cuci, Ilie Şuta; Florin Cucean – preşedintele PRM Luduş; Ana Păsăroiu- preşedinta Consum Coop Luduş; Marius Sonica – Electrica; Claudiu Ciucă – vicepreşedinte PSD; Cristina Cîrcoană – directoare Şc. Gimnazială Nr. 1.
Conducerea organizaţiei judeţene a TSD a fost reprezentată de Sergiu Papuc, Emil Mătea, Simion Gergely şi Mihai Ţibuleac. Copiii au primit pungi cu dulciuri din partea organizaţiei PSD, iar cei prezenţi au făcut donaţii, banii fiind destinaţi în folosul copiilor.
Ioan A. Borgovan