Președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania, europarlamentarul Tokes Laszlo (care reprezintă în PE Ungaria, n.r.) s-a aflat între manifestanții la marșul de 10 Martie de la Târgu Mureș. Am profitat de ocazie pentru a-i solicita un interviu pentru Punctul și Radio Son, legat de planurile de viitor și cum vede el posibilitățile de promovare a agendei politice a comunității maghiare.
R: Domnule Tokes, prezența dumneavoastră aici, la această manifestare, a devenit tradițională. De ce ați venit și în acest an, care e mesajul?
TL: Noi suntem parteneri să spun strategici, Consiliul Național Maghiar din Transilvania cu Consiliul Național Secuiesc, deci este ceva firesc prezența mea aici, mai ales că în ultima vreme s-a întărit această relație, și pe plan personal, cu domnul președinte (CNS) Izsak Balazs, și pe plan institutional, între cele două Consilii. Știți că anul trecut aici am ținut comemorarea de 100 de ani de la crearea Consiliul Național Secuiesc, respectiv Consiliul Național Maghiar, din 1918, deci paralel cu Centenarul românilor de la Alba Iulia și noi am luat aminte de instituirea acestor Consilii și interesul comun de cauză ne unește și sunt convins că această cale este de urmărit și de către UDMR și de către Partidul Civic Maghiar, de noi toți, că nu avem nicio șansă să atingem scopurile noastre naționale majore fără o voință comună, care ne ridică peste interesele de partid.
R: Cum ați aprecia prezența celor din UDMR? Au fost la acest marș?
TL: Păi, probabil pe plan individual au participat, dar din păcate predomină în sânul UDMR-ului un spirit de exclusivitate. De exemplu, de data aceasta, când Consiliul Național Secuiesc a avut un mare succes la Luxemburg, în fața Tribunalului European, în cauza inițiativei europene civice, inițiativă promovată de dânșii, toată lumea, toată maghiarimea ar trebui să se bucure – și în mod diplomatic, la Budapesta, vinerea cea din urmă (trecută, n.r.), de exemplu domnul Kelemen Hunor a felicitate CNS pentru acest rezultat și câștig de cauză. Dar, vedeți, la urma urmei, nu au participat la această demonstrație, deși în mod expres și dânșii și UDMR-ul susțin această inițiativă europeană. Dar lor nu le place când alții, mai simplu să mă exprim, competiția și dacă și alții se arată pe scena publică politică. Deci aceasta este o moștenire unipartinică, din regimul vechi.
R: Credeți că se vor implica și în strângerea de semnături acum, pentru această inițiativă cetățenească?
TL: Sunt convins că, dacă nu vor să piardă din susținerea electoratului lor, atuncea vor participa. Că într-adevăr nu ar putea da un răspuns acceptabil în cazul contrar.
R: Și organizația dumneavoastră? Mă gândesc că se implică, nu?
TL: Dar bineînțeles. Deci și noi am avut o inițiativă asemănătoare, chiar în același an, în 2012-2013, numai că noi am fost foarte precauți și în prealabil am înaintat inițiativa noastră pentru un pre check, un control, o verificare, că dacă avem vreo șansă să fie acceptată. Și biroul respectiv – de altfel, este o posibilitate legală o astfel de solicitare – ne-a refuzat din pornire. Și noi nu am îndrăznit să mergem mai departe, cum a făcut domnul Izsak Balazs, deci jos cu toate pălăriile pentru acest curaj politic, care îl caracterizează, și iată că la fel cu UDMR-ul, cu inițiativa lui, a avut câștig de cauză.
R: Credeți că ați putea să îi sprijiniți? Veți mai candida pentru Parlamentul European?
TL: Nu, nici nu am intenționat. Deci m-am retras, cred că a fost destul, așa obișnuiesc să spun, că sportivii și actorii trebuie să-și dea seama când este momentul potrivit pentru retragere, și eu cred că n-ar avea rost să continui cariera mea în Parlamentul European. Am eu treabă de făcut și acasă. Deci voi pune accentul pe activitatea interioară (internă, n.r.) a organizației condusă de mine, Consiliul Național Maghiar din Transilvania, și voi găsi calea de urmărit pe plan individual, în viața publică maghiară, respectiv română, din țară.