În urmă cu o lună, se semna primul contract pentru colectarea selectivă în cadrul sistemului de management integrat al deșeurilor, din județul Mureș, pentru zona Sighișoara. Toth Andrea, director executiv al ADI Ecolect Mureș, afirmă, într-un interviu acordat Punctul și Radio Son, legat de stadiul actual, că din a doua parte a anului com avea colectare selectivă de 100% în tot județul.
R: Care este stadiul actual al licitațiilor în vederea operării selective a deșeurilor din județul Mureș?
AT: Încet-încet avansăm și sper să ajungem la țel cât mai repede, cu colectarea selectivă la nivel județean. Pot să spun că săptămâna aceasta vom semna încă un contract, pentru operarea colectării selective în unitățile administrativ-teritorale aflate în zona 4 Reghin și urmează ca săptămâna viitoare să fie încheiate încă 2 contracte, pentru operarea zonelor. Încet-încet ajungem să încheiem sper cel puțin 6 contracte la nivel județean pentru colectarea în cadrul sistemului integrat, ceea ce înseamnă că cel puțin din a doua parte a anului județul Mureș să poată spune că are colectare selectivă a deșeurilor 100%, la nivel județean. Infrastructura, după cum știți, este creată și construită pentru a putea atinge țintele stabilite în acest domeniu la nivel național, dar ca să funcționeze această infrastructură avem nevoie și de colectarea selectivă și de contribuția populației în acest sens. Știu că este un pas important, există deja și un interes foarte mare din partea cetățenilor în acest sens și noi încercăm să venim în sprijin și cu conștientizare și cu punerea la dispoziție a infrastructurii necesare în acest sens.
R Acum o lună, era prima semnare de contract, pe zona Sighișoara, ați mai semnat și pe altele? Deci ați terminat cu licitații, perioada de contestații?
AT: Nu am terminat încă cu toate licitațiile, urmează să fie finalizate, cred că ultima va fi finalizată zona Târgu Mureș. Zona Târgu Mureș și zona Bălăușeri sunt 2 zone care cad sub verificarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) în cadrul procedurilor de licitație, ceea ce presupune încă puțin timp suplimentar față de celelalte zone. Dar în 4 zone aproape pot să zic că am finalizat licitațiile, încă o zonă este unde, din păcate, am primit și o contestație, zona 5 Târnăveni, care este acum la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, ieri am trimis documentele suport. Și urmează să finalizăm sper că în viitorul apropiat și celelalte zone, ca să putem încheia cât mai repede contractele.
R: Deci la momentul acesta sunt fără probleme Sighișoara și…
AT: Sighișoara are contractul încheiat, urmează să încheiem contractul pentru Reghin, după aceea este stabilită deja data semnării contractului pentru zona Sânpaul și urmează să stabilim data semnării contractului sper și pentru zona 7 Râciu. Zona 5 este acum puțin în standby, datorită contestației – cu Târnăveniul, zona 6 este într-o stare foarte avansată a evaluării ofertei depuse, că acolo avem o singură ofertă depusă, la zona 6 Bălăușeri. Și zona Târgu Mureș urmează cursul normal al evaluării procedurilor. La Târgu Mureș au fost 3 oferte depuse, comisia de evaluare lucrează și în prezent la analiza răspunsurilor la solicitările de clarificare.
R: Ce înseamnă această monitorizare din partea ANAP?
AT: ANAP verifică anumite proceduri, am înțeles că alegerea acestor proceduri care cad sub verificare ANAP este făcută de sistemul informatic, deci total ocazional. Înseamnă că orice pas făcut în cadrul procedurii respective, inclusiv o solicitare de clarificare, trebuie trimis prima dată către ANAP pentru a primi validarea sau acordul și după aceea este postat în SICAP (platforma de achiziții publice, n.r.).
R: Un fel de dublă verificare.
AT: Un fel de dublă verificare, mai mulți o văd, deci orice sprijin profesional este binevenit oricând.
R: Și cam cât ar mai dura?
AT: Sper că la zona 6 Bălăușeri urmează să finalizăm procedura în viitorul foarte apropiat, ceea ce ar însemna aproximativ o săptămână, dacă primim răspunsul la solicitarea de clarificare de către operator, iar la Târgu Mureș suntem în faza de evaluare a ofertelor tehnice, care va urma evaluarea ofertei financiare, acolo mai durează procedura puțin.
R: Ați spus undeva, ca interval de timp, a doua jumătate a anului. Ce se întâmplă cu contractele în vigoare? Toate aceste zone au contracte de salubrizare în vigoare.
AT: Din fericire, județul Mureș și în prezent este acoperit în procent de 100% de serviciul de salubrizare, ceea ce înseamnă că fiecare primărie are încheiat un contract cu o firmă de salubrizare. În cadrul proiectului, a fost stabilit faptul că în momentul în care sunt atribuite contractele în cadrul sistemului integrat județean, contractele actuale ajung la final și vor fi reziliate și noul operator va prelua operarea localității respective. Sunt 2 excepții, unde au fost încheiate contracte mai demult, este vorba despre Reghin, care are un contract care va expira în anul 2023 și noul operator atunci va prelua operarea municipiului Reghin, în 2023. În prezent, va opera cele 23 de comune din zona 4 și stația de transfer de la Reghin, iar municipiul Reghin va intra în noul contract în anul 2023, după ce va expira contractul cu RAGCL. Iar în zona 3, zona Sighișoara, municipiul Sighișoara are un contract care va expira în anul 2022 și atunci va fi integrat sută la sută în sistemul județean.
R: La Sighișoara este același operator. La Reghin?
AT: La Reghin, nu. Ofertele depuse au fost din partea altor operatori, acolo RAGCL a operat până în prezent și operează și în continuare municipiul Reghin.
R: La Târgu Mureș, operarea este la momentul actual la Salubriserv, am înțeles că nu a participat la licitație, va fi un alt operator.
AT: Așa este.
R: De ce?
AT: Sincer, la această întrebare eu nu am niciun răspuns, depinde de politica fiecărei firme ce dorește pe viitor și cum dorește să fie pe piață în continuare.
R: Mulțumesc.